După ce Biden a transgenderizat șoricei în laboratoare din SUA, acum UE vrea să ne transgenderizeze copiii în școli.

Adică asta ai crede dacă ai văzut reacțiile politicienilor români și articolele apărute în presa autohtonă.

Mai mult, poate crezi că UE vrea să schimbe sexul copiilor. În masă, eventual la orele de dirigenție, cu un formular tipizat de „alege-ți genul preferat și primești o bomboană la final” și apoi li se injectează suc de „ideologie de gen” direct în vene, de la AstraZeneca, sau Pfizer (ăsta vine și cu rapel și are șanse să-ți facă copilul agender). O să se monteze antene 5G pe toate școlile pentru a grăbi procesul de tranziție, iar la orele de lucru manual în loc de traforaj se vor preda operații de „schimbare de sex” pe viu.

Evident, din nou Bruxelles e Bau-Bau: ba ne fură gazul, ba ne bagă insecte în meniu, iar acum ne bagă și identități de gen în caietul de teme.

Numai că… surpriză: dacă deschizi efectiv documentul publicat de Comisia Europeană – acel PDF malefic care aparent are puterea de a transforma băieții în fete și fetele în monștri fără gen – afli că nu, UE nu are un plan secret de „transgenderizare” a copiilor. Bine, trebuie să-l și citești (e scurt, are 24 de pagini, iar textul strategiei în sine are 15 pagini) și pe lângă asta trebuie să ai reading comprehension (adică acea super-putere de a și înțelege ce citești; pierdută de unii undeva între Facebook și Telegram).

Strategia LGBTIQ+ 2026-2030 vorbește despre ceva mult mai puțin dramatic (deci plictisitor pentru televiziuni și G4): despre drepturi, siguranță, educație incluzivă și protecție împotriva discriminării.

Atât.

De fapt, eu personal (precum și experți din domeniu – dar să fim serioși, între mine și experți în cine ai mai multă încredere? Răspunsul corect e: experții! Mereu e experții! Iar dacă răspunsul tău e niciuna, ci „în feedul meu de Facebook”, închide articolul aici, respiră adânc și te asigur că pe tine personal nu te transgenderizez, poți să te liniștești – între timp pun pariu că ai uitat cum începe propoziția, așa că o iau de la început.)

De fapt, eu personal susțin că noua Strategie a UE pentru Egalitatea LGBTIQ+ 2026–2030 e, de fapt, cam anemică.

Nu are ambiția versiunii precedente (2020–2025) și nu conține propuneri legislative concrete pentru lucruri esențiale, cum ar fi recunoașterea familiilor LGBTQ+, protecția persoanelor trans, intersex și non-binare. Strategia nu tratează suficient de serios situația statelor membre care violează drepturile fundamentale (inclusiv România) și nici nu promite că va folosi toate instrumentele legale de care dispune UE pentru a impune protecțiile existente.

Cu alte cuvinte, ce vreau să spun, e că în timp ce în România ni se spune că Bruxelles ne va transgenderiza copiii la grădiniță, în realitate UE nici măcar nu are curajul să apere cu adevărat drepturile celor care deja sunt discriminați.

Și ca să o traduc pe românește: nu e nici măcar pe aproape să fie un manifest queer revoluționar, un pilon al woke-ismului, e mai degrabă un PowerPoint politicos care încearcă să nu supere pe nimeni. Citind-o, la final am zis un mare meh. E genul de chestie declarativă, care de fapt nu face în realitate mai nimic. A, și nu are nici o valoare legală. Documentul conține „recomandări” despre atingerea egalității. Un mare „dacă se poate și nu e cu supărare…”

Dar în România, unde orice propoziție care conține cuvântul „gen” declanșează instant un reflex de apărare națională, o strategie europeană nicidecum „radicală”, ci chiar radical de timidă devine foarte ușor un scenariu SF-Horror apocaliptic în care copiilor li se dă dreptul de a alege să trăiască cum vor ei. Vaaai, gândiți-vă la copiii!*

*Preferabil nu la copiii imaginari din discursurile conservatorilor de pretutindeni, ci la copiii reali care cresc într-o lume unde încă trebuie să-și justifice și apere existența zilnic. Sau să o ascundă.

Așa că hai să vedem, punctual, ce nu scrie în document, oricât ar vrea unii să spună contrariul.

Secțiunea 1. Copiii care își aleg sexul în recreație

„Copiii ar putea să-și aleagă SEXUL indiferent de vârstă.” Așa începe articolul G4. Un „jurnalist” a scris asta și un editor a zis: ship it!

Hai s-o luăm logic:

1. Sexul nu e ceva ce „îți alegi” – nici măcar Comisia Europeană, împreună cu Soroș și Bill Gates nu pot face asta. Crede-mă, eu cu ei suntem tight.

Sexul e o caracteristică biologică, atribuită la naștere. Ce poate fi schimbat (sau mai corect spus, afirmat) este genul – adică identitatea personală, modul în care cineva se înțelege și se exprimă ca femeie, bărbat, ambele sau niciuna.

Aici vine partea amuzantă: diferența dintre sex și gen e ceva ce înveți, în mod normal, la orele de educație civică și biologie. Asta dacă, evident, nu ți-ai petrecut ultimii zece ani confundând ActiveNews cu Wikipedia.

Cu alte cuvinte: ce recunoaște sau protejează UE sunt drepturile persoanelor, nu impune schimbări pe corpurile lor. Nu există niciun plan de conversie anatomică magică (oricât mi-aș dori eu) la nivel continental (orice ar crede redacțiile care au descoperit recent că „gen” nu e sinonim cu „sex”).

2. Strategia nu menționează nicăieri proceduri medicale, tratamente hormonale, tranziții sociale sau chirurgie pediatrică. Nu există nicio frază, nici măcar vreo aluzie la schimbare, indiferent de vârstă. Ce se spune textul e că toți copiii, inclusiv cei trans sau intersex, trebuie protejați de discriminare și bullying. Radical, nu?

Partea preferată a conspiraționiștilor: „free from age restrictions”, se află pe pagina 17 a PDF-ului (15 după numerotarea Comisiei), iar contextul ei complet e:

Comisia va facilita schimbul de bune practici între statele membre pentru a sprijini dezvoltarea procedurilor de recunoaștere legală a genului, bazate pe autodeterminare și fără restricții de vârstă.

În realitate, expresia asta se referă la ceva mult mai banal și, deci, inevitabil plictisitor pentru cine caută scandal: recunoașterea legală a genului. Adică modificarea documentelor oficiale (buletin, certificat de naștere, etc.) pentru ca ele să reflecte identitatea reală a persoanei, nu cea atribuită (chiar impusă) la naștere.

„Fără restricții de vârstă” înseamnă doar că și minorii trans ar trebui să aibă posibilitatea să-și schimbe numele și markerul de gen în acte, cu sprijinul părinților sau al unui tutore, astfel încât să nu fie batjocoriți zilnic din cauza unui act care indică altceva decât realitatea lor.

Deci da, Bruxelles nu plănuiește o tranziție în masă la grădiniță, doar sugerează că poate, doar poate, nu e ok să ții un copil captiv într-o identitate care nu îi aparține.

Și, din nou, simt nevoia să evidențiez că acest document nu are valoare legală. „Comisia va facilita schimbul de bune practici între statele membre”, înseamnă pur și simplu că UE vrea să facă un fel de club de sprijin reciproc între țări. Adică: dacă o țară are o metodă bună de a recunoaște legal genul persoanelor (de exemplu, permite minorilor să-și actualizeze documentele cu sprijinul părinților), Comisia organizează întâlniri, conferințe sau ghiduri, ca să spună: „Hei, uite, asta a avut rezultate în Wakanda, poate va funcționa și la voi. Just sayin”, cu timiditate, evitând privirile reprezentanților din Krakoa, Sokovia și Latveria.

Glumesc, Krakoa în mod sigur recunoaște drepturile persoanelor trans, pffft… nici măcar nu încape îndoială.

Și nu, nici nu e o invenție din Bruxelles. Țări non-Marvel, precum Spania, Danemarca, Malta și Irlanda au deja proceduri de recunoaștere a genului bazate pe auto-determinare: fără comisii medicale, psihologice și administrative care să decidă „dacă ești destul de trans” și, da, fără praguri arbitrare de vârstă care te obligă să trăiești ani întregi cu acte care mint despre tine.

În Danemarca, de exemplu, poți schimba markerul de gen printr-o simplă declarație administrativă, fără diagnostice psihiatrice. În Malta, legea permite minorilor să-și actualizeze actele cu sprijinul părinților. În Spania, după reforma din 2023, recunoașterea genului e bazată pe consimțământul persoanei: iar procesul e reversibil, nu o condamnare la „transgender pe viață”, cum urlă clickbaitul din presă. Și ghici ce?! Niciuna dintre țările astea nu a ajuns în iad.

Doar recent am aflat că e posibil – de la Președintele SUA, chiar el – jur că nu știam că o țară întreagă poate merge în iad, dar eu sunt mai proastă de fel și pot să și pronunț paracetamol, deci sunt clar inferioară intelectual omului portocaliu. Bine, aici, în lipsa mea de deșteptăciune, aș avea câteva întrebări de ordin administrativ, dacă mi se permite: țara ajunge cu tot cu teritoriul fizic în Iad, sau doar populația ei? Și dacă politicienii decid dacă populația ajunge sau nu acolo, după cum spune prea-minunatul, mai contează modul în care individul alege să-și trăiască viața? Dacă o spaniolă merge în fiecare zi la biserică și e smerită și credincioasă, practic femeia catolică perfectă, nu va ajunge în Rai doar pentru că guvernul spaniol recunoaște dreptul unei persoane să-și schimbe marker-ul de gen de pe buletin? De asemenea, asta înseamnă că SUA, pentru că-l are pe Trump președinte va merge toată în Rai? Și persoanele trans din America? Sau lor li se verifică istoricul medical și administrativ, așa „radomly” și li se interzice accesul la Poartă? Oh, Luigi Mangione va ajunge și el în Rai, acolo unde clar este deja Charlie Kirk, pentru că el era o persoană plină de dragoste și acceptare? Ce se întâmplă cu cetățenii care au murit în trecut? Vor fi mutați dintr-o parte în alta, în funcție de regimul curent? Asta înseamnă că Ed Gein e acum în Rai?

Uau, nu mă așteptam să fie așa lungă tangenta asta. Scuze, dar creierul meu mic de femeie nu poate înțelege toate aceste lucruri atât de complexe.

Revenind însă la subiectul principal al articolului, strategia UE nu vizează copii care își aleg „sexul” după chef, ci oferă recomandări pentru statele membre, care ar trebui să aleagă ele singurele să nu mai traumatizeze copiii trans. Pentru că așa ar fi normal, așa ar fi uman, așa ar fi corect.

3. Pe scurt, documentul nu zice„copii să-și aleagă sexul”, ci: „copiii nu trebuie umiliți, abuzați sau excluși pentru cine sunt.” Și da, în România 2025, diferența dintre aceste două propoziții pare să necesite un doctorat în lectură de bază.

Partea cu schimbatul sexului/genului/whatever-ului „indiferent de vârstă” e, sincer, adorabilă. Într-un mod care nu e deloc adorabil. De parcă ar exista un ghișeu la Bruxelles cu program 9-17 unde vine un copil de 7 ani să depună cererea de schimbare a sexului, într-un dosar cu șină, însoțit de părinți și de un unicorn non-binar. (Ce-a fost asta? A folosit Tina o antiteză ironică auto-corectivă? Da, da a folosit. Și e mult prea mulțumită de ea pentru asta.)

Deci nu, dragă G4Media, strategia nu dă copiilor un buton de „selectează sexul dorit” la logarea pe eCatalog. Dă, în schimb, recomandări pentru un context legal pentru ca acei copii să nu fie făcuți praf emoțional pentru că sunt diferiți și să ajungă să se sinucidă înainte să apuce să dea de carnet.

Secțiunea 2. „UE bagă cursuri obligatorii de identitate de gen”

Clasicul clickbait: „UE bagă cursuri obligatorii de identitate de gen în școli, copiii tăi sunt următorul experiment social!”

Realitatea e foarte, foarte banală: strategia vorbește despre educație incluzivă și siguranță în școli, nu despre manuale de „cum să-ți alegi genul” sau sesiuni obligatorii de „tehnici de transgenderizare”.

În termeni concreți: UE recomandă statelor membre să ofere educație anti-bullying, anti-discriminare și respect pentru diversitate, adică să nu lași copiii să fie hărțuiți pentru că sunt gay, trans, intersex sau non-binari. E vorba doar despre predarea respectului și protecția copiilor vulnerabili.

Ca să fie clar pentru toată lumea: o educație inclusivă nu „gay-ifică” pe nimeni. Nu, copiii nu se transformă peste noapte în unicorn trans non-binar dacă află că există persoane gay sau că identitatea de gen e un concept mai complex decât „băiat/fată”. Ce face educația incluzivă este mult mai simplu și mult mai util: îi ajută pe copiii care deja sunt gay, trans sau altfel să se înțeleagă pe ei înșiși și să nu se simtă vinovați sau anormali. Și, bonus, îi învață pe copiii het să nu fie niște monștri cu colegii lor. Asta e tot. Asta, aparent, e în continuare, cumva, controversat. Nu există niciun plan secret de „convertire” și nu-mi vine să cred că cineva ar crede că există, în luna curentă (octombrie 2025).

Și da, să vorbim puțin despre „propagandă”: nu, a discuta despre homosexualitate sau despre identitate de gen nu e îndoctrinare, nu e „spălare pe creier”, nu e „propagandă”. Și, sincer, școala a fost mereu plină de „propagandă”. Propagandă heterosexuală, cisnormativă, cu profesori care îți spun că toți oamenii sunt băieți și fete și că fiecare are locul și rolul său, cu lecții despre „familia tradițională, nucleul societății”, cu manuale care presupun că heterosexualitatea e default.

Și, desigur, orele de română, unde absolut toate cărțile promovează, glorifică și romantizează relațiile heterosexuale. Toată literatura e un maraton de „el o iubea pe ea, dar ea l-a trădat / el a murit pentru ea / ea s-a sacrificat pentru el”. Adică, serios acum, nici măcar o povestire scurtă despre două fete care se țin de mână? Nimic? Am avut o întreagă programă școlară dedicată exclusiv heterosexualității, iar rezultatul final… well, iată-mă. Plm, nu a funcționat. Am trecut prin școală, liceu, facultate, am băut din toată propaganda cis-heteronormativă și… surpriză: nu sunt nici cis, nici hetero. Explic-o pe asta!

Deci dacă „propaganda” heterosexuală din școală n-a reușit să mă facă hetero, nici măcar cis, de ce ar crede cineva că o oră de educație incluzivă o să „transforme” copiii în altceva?

Știi ce a reușit în schimb să facă? M-a învățat să tac. Să mă ascund. Să-mi fie rușine de mine, de felul în care simțeam, de felul în care existam. M-a făcut să cred că e ceva fundamental greșit cu mine și că trebuie „reparat”. Că nu merit să fiu iubită, văzută, ascultată, decât dacă joc un rol care nu e al meu.

Ani întregi am purtat o mască și am numit-o „normalitate”. Ani în care am încercat să fiu băiatul perfect, fiul perfect, soțul perfect, orice, numai eu nu. Până când n-am mai putut. Până când n-a mai rămas nimic de jucat, până când am clacat și cineva m-a tras, la propriu, de pe marginea balconului.

Abia atunci am avut curajul, sau, mai corect, disperarea, de a fi cine sunt cu adevărat. Nu băiatul perfect, ci fata imperfectă, dar fericită că în sfârșit poate fi ea însăși. Nu pentru că m-a „inspirat” o oră de educație incluzivă, că n-am avut parte, ci pentru că, în sfârșit, am încetat să cred minciunile care mi-au fost predate ca lecții de viață, ca singurul mod „corect” de a fi.

Poate, dacă atunci aș fi auzit în școală că nu e nimic greșit cu mine, poate dacă o singură carte la ora de română ar fi vorbit despre o persoană trans, o persoană queer – un leu care se simțea leoaică, o vulpe care iubea altă vulpe, o căprioară care nu simțea că se încadrează în niciun gen – n-aș fi pierdut zeci de ani din viață încercând să mă corectez. Poate n-aș fi petrecut seri cu lama în mână și usturimi pe coapse, încercând să simt altceva decât rușine. Poate n-aș fi ajuns să cred că singurul mod de a scăpa de durere e să-mi șterg existența din ecuație, dacă profa de mate ar fi spus că e OK să fii diferit.

Dar n-am avut parte de acea oră de educație incluzivă. Am avut parte de râsete în clasă, glume cu „băieți adevărați” și profesori care spuneau „așa e normal pentru un băiat”. Am avut parte de tăcere, de manuale care nu vorbeau niciodată despre mine, de ore care îmi confirmau în fiecare zi că n-ar trebui să exist.

Asta e problema! Nu faptul că li se spune copiilor că există oameni diferiți, ci că noi am crescut convinși că n-avem voie să fim printre ei.

Educația incluzivă nu schimbă cine ești. Doar îți oferă un limbaj în care să nu te mai urăști.

Secțiunea 3. „UE impune cote de persoane trans”

Îmi imaginez că majoritatea politicienilor români, când merg la psihoterapie, țipă incontrolabil: „UE va impune cote de persoane trans, trebuie să mă pregătesc pentru invazia lor!”

Asta și „transgender for everyone!” – classic Trump – sunt printre cele mai amuzante propoziții spuse vreodată.

Din nou, realitatea e simplă și banală: strategia UE nu menționează cote obligatorii pentru persoane trans. Niciun copil nu va fi selectat și apoi obligat să devină trans pentru a respecta o „cotă” europeană; nimeni nu va fi angajat doar pentru a da bine la numărătoare.

În schimb, documentul vorbește despre egalitate, nediscriminare și acces echitabil la locuri de muncă. Adică, să nu fii exclus automat dintr-un job, program educațional sau spațiu public doar pentru că ești trans, intersex sau non-binar.

Imaginează-ți cum ar fi dacă UE chiar ar impune cote de persoane trans: inspectorii cu clipboard intră în școli și birouri, totul sub lumină roșie care clipește intermitent, un beeping metalic te avertizează că procentul trans e prea mic în clasa a V-a, iar o alarmă stridentă, venind din clădirea de birouri de peste drum, anunță că „trebuie să angajăm încă o persoană non-binară instant”.

În realitate, desigur, nimic din toate astea nu există. Nu există „quota enforcers” cu target-uri procentuale, nu există planuri de „transformare” sau „redistribuire de identități”. Al dracului de amuzant. Tot ce se recomandă e banalul și radicalul în același timp: nu discrimina, nu exclude, respectă oamenii.

Dar mitul e mult mai spectaculos și mai ușor de vândut în presa autohtonă: alarmă, panicați părinții, complotul de la Bruxelles, mult mai palpitant decât realitatea, care e doar despre drepturi și decență.

Secțiunea 4. Puie Monta, gen!

Victor Ponta a ieșit pe Facebook cu următoarea capodoperă de logică și vreau să o analizez un pic:

„Sunt un tată foarte „liberal” cu propriii mei copii; sunt profund fericit pentru apartenența României la Uniunea Europeană și mândru că sunt român și european.
Însă nu voi fi niciodată de acord cu această idee progresist-useristă! Nu cred că există vreo «înțelegere» cu Bruxelles care să ne poată convinge să adoptăm așa ceva în România.
Ca deputat, voi vota împotrivă și voi încerca să conving cât mai mulți colegi parlamentari să facă același lucru.
Ca tată și persoană publică, îmi voi folosi toată puterea pentru a împiedica introducerea acestei idei, pe care o consider, cu toată convingerea, total greșită.”

Of, Victor… deci, să fii „liberal cu proprii copii” înseamnă, că poți să-i lași să mănânce dulciuri, să se uite la desene animate (dar nu pe Netflix, vezi că zice Musk că e woke) și să joace Minecraft, dar oricine ar îndrăzni să le spună că lumea e mai complexă decât băiat/fată și 100% hetero, trebuie oprit cu toată puterea parlamentară?

Hai să clarificăm: nu există nicio „idee progresist-useristă” care să bage copii în injectoare de identități sau să transforme școlile în laboratoare sociale, chiar dacă Facebook-ul lui Victor ne face să credem altceva. Adică… progresist, okay, bănuiesc că se referă la ceva legat de egalitate, drepturi, toleranță, toate lucrurile acelea care sperie politicienii cu fobie la gen și diversitate. „Ideologia” aia, da… Pe asta o înțeleg de la cineva ca Ponta. Dar „useristă”? Adică… USR-istă? Adică… USR?!

Huh?! Dacă e să fim sinceri: USR-ul de azi e mult mai aproape ca ideologie de PSD/PDL decât de orice ideal pur de progresism. Deci dacă Victor Ponta crede că UE a trimis peste România o armată de „progresiști-useriști” care să-i transforme copiii în non-binari peste noapte, probabil că a băut… să zicem cafea, sau a scăpat din vedere realitatea politică; poate chiar realitatea în întregime. Sau e o nevertebrată care încă încercă să ajungă la putere.

Vaaai, ce nesimțită sunt! Îmi cer scuze pentru comparația asta jignitoare… am cunoscut nevertebrate cu mai multă integritate decât el.

Rezultatul analizei: un mix de teamă nejustificată + buzzword generic „progresist” + USR = coșmarul perfect pentru un politician nostalgico-depășit, gata să voteze împotriva unui PDF de 24 de pagini care, în realitate, e banal și timid.

Secțiunea 5. Final…

Așadar, hai să rezumăm: nu, UE nu vine să-ți transforme copiii în unicorni trans și non-binari la orele de dirigenție. Nu există cote obligatorii de persoane trans, nici planuri secrete de „reprogramare identitară”, nici laboratoare de injectat ideologie. Toate aceste scenarii sunt un amestec de panică autohtonă, clickbait și politici nostalgice ale unor oameni care nu mai înțeleg lumea în care trăim.

În schimb, ce face strategia LGBTIQ+ 2026–2030 este extrem de banal: le recomandă statelor membre să nu mai batjocorească copiii, să-i protejeze de discriminare și să ofere oportunități egale în educație și locuri de muncă, indiferent de identitatea de gen, sau orientarea sexuală. Adică nimic SF, nimic Horror, nimic super-woke, sau super-progresist, nici măcar „progresist-userist” (whatever the fuck that means), doar decență și drepturi fundamentale umane.

Iar aici e marea ironie: în timp ce unii politicieni și jurnaliști transformă un document de 24 de pagini într-un scenariu apocaliptic, realitatea e că UE nici măcar nu are curajul să intervină cu adevărat unde drepturile sunt călcate în picioare. Adevărata problemă nu e că ne bagă „genul în școli” (e deja, în română avem masculin, feminin și neutru – mică glumă gramaticală), ci că atât de mulți copii și adulți încă sunt convinși că sunt ceva greșit. Că mulți copii și adulți încă se ascund, încă nu pot trăi liberi, încă nu au aceleași drepturi ca „tradiționalii”.

Deci, dacă vrei să vezi ceva cu adevărat radical: deschide ochii. Citește, înțelege, întreabă. Ajută-i pe cei din jur să fie văzuți și protejați. Și respiră adânc. Copiii tăi nu vor fi transformați de Bruxelles. Cei care au nevoie de protecție, sprijin și validare… despre ei e vorba. Ei chiar pot beneficia de recomandările astea.

La final, rămâne un singur lucru clar: monstrul există doar în mintea celor care refuză să citească. Sau, na, în mintea celor incapabili să înțeleagă.

…și de la capăt

Și după ce tragi linie, citești documente, debunkezi fake-news și râzi de clișeele horror-autohtone, ajungi să realizezi un lucru obositor: identitatea ta e constant pusă sub semnul întrebării. Nu doar a mea, ci a întregii comunități.

Zi de zi, văd persoane trans, non-binare, queer – oameni ca mine – numiți „ideologi”, „bolnavi mintal”, „pericole sociale”, „teroriști”. Pentru fiecare pas pe care îl facem spre vizibilitate și drepturi, există cineva gata să ne trivializeze, să ne intimideze sau să ne scoată din spațiul public. Și da, oboseala se tot adună. E ca un nor gri care te urmărește, chiar și când faci lucruri banale, mergi la muncă, când joci Magic sau trăiești pur și simplu.

Dar știi ce? Oboseala asta nu e o invitație la retragere în umbră, în dulap. Nu putem da înapoi. Cu toate atacurile, cu toată frustrarea, cu toate clișeele și manipulările, trebuie să rămânem aici, să fim vizibili, să fim autentici și să ne protejăm comunitatea. Pentru că dacă noi cedăm, nimeni altcineva nu va lupta în locul nostru.

Nu putem da înapoi. Nici azi, nici mâine. Niciodată. Trans liberation!

Și dacă am supărat pe cineva… Uff, scumpx, ți-am spus la un moment dat să închizi articolul. Nu m-ai ascultat… Acum, respiră adânc din nou, pune-ți de-un ceai și așteaptă-mă, pentru că atunci când te aștepți cel mai puțin, o să te găsesc și o să te transific. 😈

XOXO, Tina