Dacă mi-ar fi spus cineva acum câțiva ani că voi ajunge să fiu atât de fericită doar pentru că mi-am dat voie să fiu eu, probabil aș fi ridicat o sprânceană sceptic. Fericire? Eu? Oare cum ar trebui să arate asta? Ce este acest concept nebunesc, numit iubire de sine? E doar o metaforă, corect? Dar iată-mă aici, la câteva luni de la startul terapiei hormonale, trăind o experiență pe care nici nu știam că o pot avea.

Schimbările fiziologice? Minime, abia vizibile cu ochiul liber. Dar schimbările din interior? Monumentale. Nu e doar despre cum arăt, ci despre cum mă simt, cum mă percep, cum mintea și corpul meu, pentru prima oară într-un mod pe care nu-l recunosc, lucrează împreună. Ca și cum, după 38 de ani de căutări, m-am sincronizat cu mine însămi.

Când my egg cracked, am simțit o ușurare imensă. Mi-am dat voie să fiu cu adevărat fericită pentru prima oară. Dar acum? Acum este ca și cum anxietatea pe care am purtat-o atâta timp cu mine s-a risipit. Nu spun că viața e brusc perfectă sau lipsită de obstacole, dar pentru prima dată, simt că EU sunt cea care trăiește, nu un personaj creat pentru a supraviețui. Sunt calmă. Sunt încrezătoare. Sunt întreagă.

Și asta nu e doar o senzație abstractă, ci ceva real, ceva care se vede în fiecare aspect al vieții mele. Relațiile mele sunt mai autentice. Modul în care mă port, mă mișc, mă exprim, e natural și liber. Nu mai e un efort constant să fiu „adecvată” sau să mă adaptez la așteptările altora. Pur și simplu sunt.

Sincronizarea asta cu mine însămi e atât de puternică încât îmi „sparge creierul” – într-un mod bun. Mereu a existat o deconectare între minte și corp, un gol pe care nu știam cum să-l definesc. Acum, pentru prima dată, acel gol nu mai există. Mintea și corpul meu nu mai sunt entități separate, ci un întreg armonios.

Ca și cum, după 38 de ani de „existat” și atât, m-am sincronizat cu mine însămi printr-un update de firmware pe care nu-l descărcasem până acum. Parcă cineva a apăsat pe „Apply changes and restart”, iar sistemul meu intern a pornit fără erori pentru prima dată. Lag-ul dintre intenție și acțiune a dispărut, iar inputurile mele sunt, în sfârșit, înregistrate corect. Nicio fereastră de eroare, niciun conflict de drivere între cine sunt și cine ar trebui să fiu. Just smooth performance.

Serios, dacă ar fi să descriu întreaga experiență într-un singur cuvânt, acela ar fi: armonie. Iar dacă ăsta nu e un motiv suficient de bun pentru a continua acest drum, nu știu care ar putea fi.

Primul puf de E

Am început terapia hormonală undeva spre finalul lui decembrie, timid, cu un puf de Lenzetto și un sfert de Androcur. Nimic spectaculos, nimic radical, doar un prim pas făcut cu un amestec de speranță și nesiguranță.

Prima zi a fost ciudată, n-o să mint. După câteva ore de la puf, am început să am bufeuri. După alte câteva ore mi s-a făcut un frig cumplit în tot corpul. M-am îmbrăcat cu 3 straturi groase, m-am învelit. Nimic nu a funcționat, pentru alte câteva ore. Când dintr-odată mi s-a făcut foarte cald. Dar foarte. Pe cât îmi fusese de frig, pe atât de cald mi se făcuse.

Zilele următoare n-au mai venit cu aceste simptome, dar am observat o rezistență scăzută la frig, în general. Nu mi-a plăcut niciodată frigul, sunt genul de persoană care preferă să fie 45 de grade afară, să mă topesc, decât să-mi fie frig. Mai ales la picioare. Eh, na, acum mi-e frig mai mereu. Dar e un side-effect pe care-l accept cu bucurie, când efectele benefice depășesc cu mult aceste „efecte negative”.

Înainte să merg mai departe, vreau să subliniez că acestea sunt doar experiențele mele cu TSH și nu reprezintă o regulă universală. Fiecare persoană reacționează diferit și își trăiește propriul parcurs, în propriul ritm, la fel de valid.

Al doilea puf de E și modificările fiziologice

După câteva săptămâni, am crescut la două pufuri de Lenzetto. Și aici a început conexiunea. Update-ul de BIOS care a schimbat totul.

Bine, aici a început și imposibilitatea mea să mai deschid borcane, sau să car monitoare mai mult de 2 etaje, dar așa nu-mi pasă că nu mai pot mânca murături când vreau, când chiar și fără bunătățurile pline de sodiu, sunt tot fericită… Plus mă descurc eu să găsesc pe cineva să mi le deschidă. Conexiunea dintre minte și corp m-a făcut să realizez că sunt o fată descurcăreață.

Dar, înapoi un pic la schimbările fiziologice, pe scurt, pentru că deși sunt încă minime, ele există. Printre schimbările subtile, dar absolut delicioase, pe care le-am observat, se numără și pielea mea, care pare că a descoperit luxul. E mai fină, mai moale, mai plăcută la atingere – ca și cum cineva mi-ar fi aplicat un filtru Instagram direct pe epidermă. Problema? Orice zgârietură sau vânătaie apare acum instant, de parcă aș fi intrat într-un fight club cu o ceată de pisici hiper-masculine, ieșite din imaginația lui Chuck Palahniuk. Dar, hei, cine are nevoie de piele rezistentă când poate avea piele de prințesă?

Apoi, mirosul corporal s-a schimbat. Nu drastic, dar suficient cât să observ că, în mod misterios, deodorantul ține mai mult, iar parfumurile se simt altfel. Transpirația? Mai puțin „post-maraton” și mai mult „doar o zi normală”. Uneori, mă prind mirosindu-mi propria piele, de parcă încerc să înțeleg exact cine sunt acum din punct de vedere olfactiv… E ciudat? Tu ești ciudatx!

Părul crește mai lent, ceea ce ar fi fost o veste bună dacă nu era vorba și de părul de pe cap, pe care chiar vreau să-l păstrez și mi-aș dori să se îmbogățească (la dracu cu male pattern baldness!). Dar partea cea mai importantă? Părul facial. Nu a dispărut complet (încă – am eu laser de cojocul lui), dar crește mai încet, mai firav, mai puțin agresiv. Nu mai e o cursă contra cronometru în fiecare dimineață, unde dacă întârzii cu lama, risc să mă simt ca un NPC din Red Dead Redemption 2. E un detaliu mic, dar care face fiecare zi un pic mai ușoară.

Apoi, fața mea. Nu știu cum să explic altfel decât că e… mai pufoasă? Nu în sensul de puf, ci de soft. Ca și cum aș fi intrat în „baby mode” și acum am obraji ușor mai rotunjiți, mai moi, mai prietenoși. Nu e o schimbare dramatică, dar e acolo, subtilă, ca un Easter Egg într-un joc. Și am prieteni care observă din când în când, mereu lăsând capul într-o parte, încercând să înțeleagă ce e diferit.

Și somnul? Un pic mai profund. Un pic mai odihnitor. Poate nu e revoluționar, dar e ceva.

Nu știu exact când s-a întâmplat prima oară, acum aproximativ o lună, dar am simțit… ceva la nivelul pieptului. Ca un fel de nod mic, sensibil, un reminder că schimbările sunt în desfășurare. Apoi, în zilele următoare, senzația de „hei, mă doare fix aici” a devenit o prezență constantă. Orice atingere, orice tricou puțin mai strâns, orice îmbrățișare mai entuziastă – totul vine cu un mic „au”. Dar, sincer, fiecare mică înțepătură e ca o notificare push de la corpul meu: Update-ul rulează, te rog să nu închizi dispozitivul.

Și acum, să-ți povestesc un pic și despre „GD.” Inevitabil, nu? Dimensiune redusă? Check. Textură diferită? Absolut. Erecții nocturne? Nope. Accidente nocturne? Nici vorbă. Să zicem doar că, dacă înainte era un device high-performance, acum pare că a intrat pe modul power saving. Și sincer? Nu mă deranjează deloc.

Tehnic vorbind, cred că am intrat în faza „use it or lose it.” Și, sincer? I do not care. E ca și cum ar fi fost mereu un fel de add-on pe care sistemul de operare l-a tolerat din necesitate, dar care acum este progresiv arhivat în folderul Legacy Hardware. Nu a dispărut complet, dar nici nu mai e parte integrantă din workflow-ul meu zilnic.

Libidoul a scăzut și el. Înainte de a începe HRT, ăsta era unul dintre aspectele care mă speriau: „Vai, nu, o să-mi pierd libidoul și asta o să fie o tragedie…” Dar, surpriză! Nu e chiar așa. E mai degrabă ca și cum zgomotul de fond s-a diminuat. Nu că mă gândeam constant la sex sau dorință – dar era cumva… intruziv. Înainte, senzația de dorință era mereu acolo, undeva în spate, o prezență constantă, un fel de „background noise” mental pe care nu-l puteam opri complet. Acum, nu mai e acolo tot timpul. Și, sincer, asta îmi oferă un sentiment de liniște. Chiar de libertate?

Dar mai e ceva. Deși libidoul s-a schimbat, nu a dispărut. Doar că, acum, dorința e mai conectată la mine ca persoană, nu doar la un impuls fizic care urlă din fundul creierului. Mi se pare mai… sănătos, mai… firesc? Da, firesc e cuvântul. Sau mai pe vibe-ul meu.

E ca și cum, în loc să mă las ghidată de un GPS stricat care urlă „VIREAZĂ LA STÂNGA; ACUM!” de fiecare dată când respir, acum am trecut pe un sistem de navigație sassy care-mi spune: „Ok, deci habar n-am unde te duci, dar pare cool. Fă-o în stilul tău, regină. Oricum toate drumurile duc la tine. Probabil. Poate. Dar hei, să vezi ce aventură o să fie!”. Și, sincer, asta e o „victorie” pe care nu o anticipasem.

Dar promit să îți povestesc mai multe despre schimbările fizice în viitor, pe măsură ce apar. Înapoi la psihic.

Și, pentru prima dată în viața mea, simt că încep să fiu în pace cu corpul meu. O senzație ciudată, dar incredibil de eliberatoare.

„Sunt oare în manie?”

La câteva zile – poate o săptămână – după ce mi-am crescut doza și am început să mă simt foarte bine, m-a lovit întrebarea: Stai așa… am intrat cumva într-o stare maniacală?

Mi s-a mai întâmplat o dată, înainte să-mi sparg oul, când eram pe tratament psihiatric, și atunci n-am realizat la timp. Să zicem doar că încă trag „foloasele” unor decizii luate atunci, la aproape trei ani distanță. Deci, frica a fost reală.

Așa că am deschis programul introspecție.exe pe loc și l-am lăsat să ruleze. Ba chiar am pus-o pe colega de apartament să fie atentă la posibile semne. Mi-am întrebat și alți prieteni dacă observă la mine comportamente care ar putea sugera un episod maniacal.

Un pattern pe care l-am observat la mine, atât în episodul trecut de manie, cât și în momentele de anxietate, stres sau depresie, e că am tendința să cheltui bani compulsiv. Dar de data asta? Spending habits – îmbunătățite de fapt. Prietenii mei? Nu văd niciun semn de manie.

Era posibil să fiu doar… fericită? Doar împlinită? Să am încredere în mine?

Ce…?

Laudă…

Nu-mi place să mă laud. Nu mi-a plăcut niciodată – cred că am un ego destul de ușor de umflat, ascuns sub toate insecuritățile și fricile mele. Dar, în cazul de față consider că ar ajuta un pic de laudă de sine pentru a exprima ce impact masiv a avut HRT-ul asupra psihicului meu. Cred că e important pentru subiectul articolului. Și pentru că se apropie și Trans Day of Visibility sper să îmi oferi libertatea de a face asta fără să mă judeci – prea tare.

(Subtitlu: Tina comes out as a massive narcissist.)

Da, sincer, dacă îmi spunea cineva acum câțiva ani că o să ajung în punctul ăsta, aș fi râs ironic și aș fi zis: siiiiigur, și probabil că în viața asta o să mă și trezesc dimineața fără să simt că m-a călcat un camion și cu poftă de viață; ROFLCOPTER kekw – am zis acum câțiva ani, da?

Dar uite-mă.

Am avut nevoie de timp să procesez ideea că fericirea mea, sincronul ăsta minte-corp, dragostea asta de sine, nu este un episod de manie, nu este un glitch în sistem. Nu e ceva temporar, o anomalie care urmează să fie corectată de un reality check brutal. E doar rezultatul muncii mele, al faptului că, în sfârșit, mă simt bine în pielea mea și că îmi dau voie să exist fără să-mi cer scuze pentru asta.

În ultimii 2 ani și, mai ales, în ultimele 3 luni, simt că am trăit mai mult decât în toată viața mea. Aceste 3 luni sunt ca nimic din ce-am experimentat în trecut.

Acum simt fiecare emoție mult mai adânc, fiecare vibrație a sentimentelor mele ajunge în colțurile cele mai ascunse ale ființei mele. E ca și cum întreaga gamă de trăiri s-a lărgit, de la cele mai mici fluturări de îndoială, până la bucuriile imense, fără rezerve. Fiecare mică victorie are greutatea unei revoluții, iar fiecare lacrimă, chiar și atunci când nu am cuvintele pentru ea, are o poveste întreagă de spus. Nu mai sunt doar o martoră a sentimentelor mele – le trăiesc cu o intensitate pe care nu am cunoscut-o înainte, chiar și atunci când durerea este copleșitoare. Și totuși, paradoxal, durerea copleșitoare nu mă copleșește cum o făceau sentimentele – pe care încercam să le ascund, să le îngrop adânc – înainte de a deveni eu.

Într-un fel, totul s-a amplificat. Dar, în același timp, am învățat că a simți atât de profund nu înseamnă să te pierzi, ci să îți găsești puterea.

Și știi ceva? Sunt, în sfârșit, cine sunt. Cine am fost dintotdeauna, dar fără toate straturile de confuzie, frică și „dar dacă…?”. Am început HRT acum vreo trei luni, iar împreună cu cei doi ani de când mi-am spart oul, lucrurile s-au așezat într-un fel care încă mă surprinde. Îmi cunosc identitatea, și știu că Tina nu e doar o supraviețuitoare – e o bad bitch. O bitch care face lucrurile să se întâmple, chiar și când lumea încearcă să-i pună piedici (pentru că da, transfobia e foarte reală).

De când am făcut coming out (și mai ales de când am început HRT), s-au întâmplat foarte multe lucruri.

În primul rând, m-am lăsat de fumat – și da, știu, sunt un clișeu ambulant, dar hei, dacă tot era să fac schimbări majore, de ce să nu tai de pe listă și obiceiul ăsta autodistructiv? Plus că, sincer, farmecul de a mă uita dramatic în gol cu o țigară în mână ca într-un film noir începuse să devină passé.

Mi-am schimbat jobul – într-un domeniu complet nou, fără experiență anterioară – și am trecut interviurile și testele de parcă m-am născut pentru asta. Ca fată tans, 100% mine. (OK, da, la testul tehnic am purtat șosetele mele de programator și știm cu toții că ele dau +10 to logic, +15 to Excel wizardry și +∞ to confidence – asta se pune că am trișat?)

Am trecut printr-un „downsizing” la compania trecută, lucru care înainte m-ar fi dărmat, m-ar fi făcut extrem de anxioasă, într-atât cât aș fi putut intra în freeze mode. Eu de acum? Am rămas calmă, am luat lucrurile pas cu pas, cu credința că am resursele necesare să trec prin asta. Și ghici ce? Am avut dreptate. Ba mai mult, am avut prezența de spirit să le demasc double-speak-ul în meeting-uri și să refuz politicos un post nou, care presupunea un pay cut de aproape 50%.

Și culmea, am scris poezie – ceva ce nu mi-a plăcut niciodată – mă făcea prea vulnerabilă. Trei dintre ele au fost deja publicate pe platforma Literatură și Feminism (dacă te interesează, le poți găsi aici), iar alta e în proces de publicare în zine-ul După Ziduri, în format fizic. De asemenea, o poveste scurtă urmează să apară pe platforma Lumi Posibile.

Am început să fac voluntariat pentru TransCore, unde țin seri de Magic the Gathering. Apropo, dacă aveți drum prin Brașov vă aștept cu drag la un duel epic între planeswalkeri. Programul evenemintelor se găsește pe Insta Q Haus. Am scris pentru ei și un articol despre Ce înseamnă să fii trans și un Ghid Media pentru jurnaliști – cum să scrie responsabil despre subiecte și persoane trans, care o să fie publicat chiar de International Transgender Day of Visibility. (Și a fost, aici. 😁)

Promit că sunt ambele profi și n-am apelat la sarcasm cum am tendința să fac pe Tina TransLucidă.

În sfârșit, simt că am început să construiesc conexiuni reale cu oamenii care mă văd, mă înțeleg și nu mă privesc ca pe un glitch în matrice. Și jonglez toate astea fără să simt că mă destram. Am realizat cât de importantă e vulnerabilitatea. Deschide oamenii către tine. Sigur, trebuie să fii și propriul „gardian” al intimității tale, dar cred că am găsit echilibrul – sunt suficient de vulnerabilă încât oamenii să vadă cine sunt cu adevărat, fără să mă las copleșită sau supra-expusă. Și iubesc asta. E atât de eliberator și crează conexiuni autentice.

Tina Trans-Lucidă crește. Pe 4 Februarie am făcut un anișor de când am postat primul articol, Bună, lume!. În primele două luni din 2025 am scris deja 12 articole – anul trecut, din februarie până la sfârșit am scris 30 în total. Am scris atât de mult anul ăsta că unii dintre voi mi-ați spus că scriu mai mult decât puteți voi să citiți (I don’t have a problem, I can quit anytime, I swear). Anul trecut au fost un pic peste 5k vizualizări, iar în aceste două luni, numărul s-a dublat. Am depășit 10K vizualizări, iubiții! Sunt atât de fericită! 💖 Vă mulțumesc din suflet!

Anul acesta, trei dintre articolele mele au fost distribuite de Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, am mai avut distribuiri de la Societatea de AnAlize Feministe, față de care am o stimă deosebită, de la activiști LGBTQ+ și psihoterapeuți, ceea ce mă bucură foarte mult, evident.

Dar mai mult mă bucură mesajele de la oameni care îmi spun că le schimb viața doar pentru că exist (SERIOS! Nu mai ziceți din astea! Aveți grijă la ego-ul meu!!!) și scriu despre lucruri prin care trec și ei. Am primit mesaje de la fete care abia au ieșit din ou și mi-au zis că articole mele le-au ajutat, sau de la fete care mi-au spus că au dat articolele mele la părinți pentru a-i ajuta să înțeleagă experiența trans.

Scopul acestui spațiu virtual, așa cum am menționat și în prima postare, a fost (și va rămâne întotdeauna) să fie un loc în care să scriu despre experiențele, gândurile și părerile mele, ca să le înțeleg mai bine eu însămi. Dar, ca obiectiv secundar, spuneam atunci că îmi dau seama cât de importantă e reprezentarea și discuțiile despre teme trans – mai ales în România, unde încă suntem persoane „care mai bine nu sunt evocate.” Și că mi-aș dori să pot face și eu pentru cineva ceea ce a făcut Evie pentru mine. Să ajut pe cineva să se înțeleagă. (referință la Evie numărul a lot)

Și sincer, mi-e un pic frică să recunosc asta (nu știu de ce), dar cred că am reușit, scumpilor. Și asta mă face atât de fericită! Oh, doamne! Când citesc mesajele astea câteodată îmi dau lacrimile. Alteori doar zâmbesc larg ca o proastă. Fiecare mesaj de genul ăsta îmi dă imboldul să continui. Mulțumesc din nou! 💖

Acum, uitându-mă la tiparele care s-au format în viața mea, văd clar cum m-am transformat.

Ce am dobândit:

Încredere & iubire de sine – Nu doar că mi-am revendicat identitatea, dar o fac cu o siguranță pe care nu credeam că o voi avea vreodată. Și știu că sunt pe drumul cel bun, chiar și în momentele în care mă îndoiesc.

Rezistență & ingeniozitate – Orice rahat prin care am trecut a devenit o resursă, un material brut pe care l-am transformat în ceva real, semnificativ. Nu am lăsat nimic să mă doboare, am folosit totul pentru a crește.

Conexiune & vulnerabilitate – Am învățat să fiu autentică și să creez legături reale prin asta. Să nu mă ascund. Să fiu. Să simt, chiar dacă nu e întotdeauna ușor.

Ce mă mai bântuie:

Frica & îndoiala – Sunt mai slabe acum, dar încă apar din când în când, ca niște pop-up-uri enervante care îmi promit persoane single fierbinți aproape de mine. Știu că nu vor dispărea niciodată complet, dar le pot gestiona.

Nevoia de validare exterioară – Mult mai puțin decât înainte, dar încă mă mai găsesc în ea uneori. E un drum pe care încă îl parcurg, dar acum știu că nu am nevoie de aprobarea altora pentru a fi completă.

Tendința de a mă epuiza – Când simți că ai mult de recuperat, e ușor să nu știi când să te oprești. Dar învăț să pun limite, să mă respect mai mult. Mă găsesc câteodată vorbind cu mine, punând limite, spunându-mi că „acum e momentul să am grijă de mine” și că munca poate continua după.

Per total, uitându-mă la tot ce am construit, îmi dau seama că… sunt bine. Uf, iubesc estrogenul.

Și că povestea mea nu se termină aici.

Pentru că nu doar că îmi trăiesc adevărul. Îl rescriu.

Așa că, da, îmi spun minciuna că sunt „an icon”, câteodată când sunt singură, doar eu cu mine. Dar știi ce? Nu e o minciună, nu e o poveste pe care mi-o spun, e realitatea. (V-am tot spus să nu mă lăudați… dar voi nuuu…)

Ce a schimbat HRT pentru mine? Sunt o persoană care obține lucrurile pe care le vrea. Sunt încrezătoare. Sunt mândră de mine. Sunt calmă în situații de stres cum n-am fost niciodată.

Sunt întreagă.

Sunt fericită.

Și nu vreau să mă opresc. Trăiesc cu adevărat după 37 de ani și n-am de gând să încetinesc acum, când tocmai au început lucrurile să accelereze.

Viziunea mea pentru moștenirea pe care vreau să o las? Vreau să las lumea un loc mai bun decât l-am găsit. Vreau ca viața mea să fie construită din activism, iubire, bucurie și puterea râsului.

Și mi-aș dori, sincer, să ajung în locul în care să pot spune că: lumea chiar e un loc mai bun cu mine în ea!

… Și probabil vreau să fiu ținută minte ca legenda care a dat pumnul suprem unui nazist și a oferit înțelepciune despre orgasme muzicale non-sexuale?!

Și asta, dragii mei, e cu adevărat iconic.

Sau poate că, trecând prin a doua pubertate de la HRT, astea sunt doar gândurile naive ale unei adolescente entuziasmate care încă n-a fost cinicizată complet de viață. You know, până când societatea îi bagă pe gât acel reality check că „LMAO, schimbarea e doar un concept teoretic” și îi scoate iluziile din cap. 🤷🏼‍♀️ Sper că nu, totuși…

(Îmi vine să-mi cer scuze pentru că mi-am permis să mă laud în halul ăsta. Dar vizionând I Saw the TV Glow – și mai ales finalul – de atâtea ori, mi-am impus să nu-mi mai cer NICIODATĂ scuze pentru CINE sunt. Am făcut asta de prea multe ori în trecut și precum Owen, mă sufocam în propria mea inabilitate de a trăi autentic. Nu mai.

#notsorry

Cu sinceritate,
Tina
Bad bitch icon)

---

Povestea tranziției mele până acum:

1. Cum mi-am dat seama că sunt transgen – Informație de backgroud și toate semnele pe care le-am ignorat de-a lungul vieții.
2. Momentul realizării – Perioada imediat premergătoare egg-cracking-ului, problemele psihiatrice și realizarea în sine.
3. Ieșirea din dulap – Multiplele ieșiri din dulap, momentele frumoase, amuzante și dădătoare de mini-traume.
4. De ce ai vrea să fii trans? – Half-drunken ramblings despre fericire și cum mă iubesc, pre-HRT.
5. Disforia de gen – Articol despre disforia de gen în general, dar vorbesc și despre cum s-a transformat această disforie în 2(.5) stagii din viața mea: 1. Tin în ou, 2. Tina după ieșirea din ou (pre-HRT) și 2.5. post-HRT (pe scurt).

---

Un picuț de meta-text

M-am apucat de o lună(-ish) de research pentru un monstru de articol, despre cum mor democrațiile (cel mai mare proiect de până acum), care sper eu să iasă bine. Va vedea lumina virtuală a zilei, pe parcursul lunii mai, și va conține 10 părți, publicate o dată la 3 zile.

Și probabil, apoi, voi reveni la un schedule de 2-3 articole pe lună – o fată trebuie să mai și muncească pentru bani, ca să-și poată plăti subscripția WP, hosting-ul și comisioanele pentru ilustrații + cele absolut necesare vieții, precum haine drăguțe, machiaj, jucării sexuale jocuri video și cărți de Magic. Și trebuie să aibă timp de research pentru subiectele complexe despre care de obicei are o înțelegere minimală.
Și să recitească articolele scrise înainte de a apăsa publish de 5-10 ori, pentru e absolut oribilă la proofreading – și chiar și după atâtea parsări ale trxtului tot scapă typo-uri la publicare!

Ah, și dacă tot suntem la capitolul „schimbări majore” – mi-am făcut și Patreon! 🎉 Pentru că, surpriză, capitalismul nu e doar un horror psihologic metaforic, ci unul foarte real, cu jump scares, atmosferă constant tensionată și tot tacâmul.

Știu că în economia curentă numărăm fiecare bănuț așa că te rog, contribuie doar dacă ai flexibilitatea financiară să o faci.

Și ca să fie clar: TinaTransLucidă va rămâne mereu gratis și nici nu vreau să activez reclame pe el, cât timp nu am control asupra a ce decide WordPress să promoveze. Ultimul lucru de care am nevoie e să mă trezesc cu reclame la „terapii miraculoase” sau la NFT-uri.

Suportul tău pe Patreon mă ajută să continui să scriu, să colaborez cu artiști geniali ca Lisande2000 și 1999duck și să acopăr costurile de hosting și subscripția WordPress – toate acele „mici chestii” care mă țin online și în mișcare. Gen, ca un NPC încăpățânat care refuză să fie eliminat din poveste, oricât de tare ar încerca FascismLvr69.

În schimb, dacă alegi să mă susții responsabil, vei avea acces la:
✦ conținut exclusiv despre procesul „creativ” (spoiler: e 90% procrastinare, 10% panică) și eventual drafturi de articole sau fragmente înainte să fie publicate;
✦ reflecții nefiltrate (și mai nefiltrate decât pe blog, dacă îți vine să crezi);
✦ ocazional updates despre proiectele mele, plus recomandări de filme queer/horror și alte obsesii personale.

Dacă vrei să mă susții și să mă ajuți să creez în continuare conținut queer, ciudat și sincer, apasă pe butonul de subscribe! Hai să explorăm împreună tot ce e straniu, queer și un pic înfricoșător. Trans liberation! ✨💖

👉 Patreon-ul meu