Deunăzi eram la mei și după ce-am mâncat împreună, ne-am mutat în sufragerie, cu o sticlă de alb – da, rămăseseră fără rosé, dar eu fiind o fată rezilientă, am reușit să trec peste șocul emoțional. Sunt o luptătoare, știu. Tata făcea channel surfing, oprindu-se la un moment dat pe Digi24.

Aici rula o știre cu un TikTok de pe contul unui deputat și informator al Securității, care a apărut pe trupul României, probabil după ce aceasta a contractat virusul HPV, săraca. Dar n-ar trebui să mă iau prea mult de el, pentru că până la urma urmei suntem amândox niște travestite degenerate.

În videoclip, Antonio Giordano, scuze, George Simion declara cu un thumbs up neîndemânatic: „Mergem până la cer pentru România noastră!”

Primul gând care mi-a trecut prin minte a fost: „Ce?” – vezi tu, eu sunt mai prostă de fel și nu înțeleg discursurile elevate are politicienilor. Dar pentru că măcar încerc să nu par atât de proastă, am dorit să pricep:

Care cer? Și ce înseamnă asta exact? Vorbim despre o călătorie astrală mistică? Ne duce Musk pe Marte pe noi românii? (contextul contează, videoclipul a fost înregistrat la CPAC – Conferința de Acțiune Politică Conservatoare din SUA, unde Elonia urma să vorbească.) Îl duce doar pe Tony Gio… scuze, Geo Simion? AUR planifică un program spațial populist de care nu știam?

Nu mă înțelege greșit, da sună epic, dar… ce înseamnă? Chiar înseamnă ceva? E profund sau doar fancy? Trebuie să știu! Dacă schimb câteva cuvinte, mai are sens? De exemplu, dacă în construcția lexicală „Vom duce România până la ceruri!” înlocuiesc câteva cuvinte și iese „Vom duce cartofii până la Orion!”, nu cumva mă ajută să-mi dau seama că ambele sunt total lipsite de sens?

OK, știu ce gândești: „Tina, te cramponezi într-un sound-bite viralizat pe TikTok, nu e cam pedantic?”

Și da (uh, hello?! Credeam că am stabilit că sunt pedantă deja în cele 40+ articole de pe acest spațiu virtual…), dar îți promit că am un scop mai important decât să mă iau de o trivialitate TikTok-cească.

Nonsensuri politice

Uite, de exemplu, deputatul AUR Dan Tanasă s-a referit la deputații USR ca fiind „apărătorii curcubeului” și le-a spus că „nu s-au hotărât încă dacă sunt fetițe sau băieței”, în Camera Deputaților, când s-a votat proiectul de lege privind controlul utilizării spațiului aerian național.

Nu știu dacă să râd sau să plâng să-i văd pe apărătorii curcubeului că ne vorbesc nouă de apărarea României. Voi nu v-ați hotărât încă dacă sunteți fetițe sau băieței și voi ne vorbiți nouă de apărarea României? Voi care stați, în timp ce noi stăm cu icoane și cu portretul lui Ștefan cel Mare și al lui Mihai Viteazul și voi stați cu curcubeul, ne povestiți nouă de suveranitate, de istorie și de apărarea statului român? Nu v-ar fi rușine? Dar ce vorbesc eu? De unde rușine la USR? USR nu s-a hotărât încă dacă este boală venerică sau boală mintală.

Trecând peste absurditatea faptului că reprezentanții celor 3 partide suveraniste au votat împotriva suveranității României asupra propriului spațiu aerian, declarația asta a fost făcută în Parlamentul României. Deci nu este doar un sound-bite, este o declarație politică, la cel mai înalt nivel.

Declarația lui Dan Tanasă e un exemplu perfect de combinație între populism, transfobie, naționalism și haos retoric. Practic, folosește o serie de atacuri fără logică internă, dar care sunt eficiente pentru audiența lui. Cred că asta merită analizată din mai multe unghiuri:

Atacul non-sens (dar eficient)
Comparația dintre „icoane și Ștefan cel Mare” vs. „curcubeu” e o dihotomie artificială și absurdă. Niciun simbol nu are vreo legătură logică cu suveranitatea, dar servește scopului de a împărți lumea în „noi, patrioții adevărați” vs. „ceilalți, dușmanii”, prin evocarea unor imagini vag patriotice.

Fraza despre „fetițe și băieței” este un atac transfob și sexist, care sugerează că genul este un factor relevant în competența politică – o idee absolut stupidă, dar care prinde la o parte din publicul său. De asemenea, deși votul a fost pentru apărarea spațiului nostru aerian, cumva discursul o dă în homofobie și transfobie. Întreb: ce relevanță are? Nu are. Este o tactică de distragere a atenției.

Partea cu „USR e boală venerică sau boală mintală” e o insultă pură, fără vreun conținut real. Dar fix prin asta funcționează – nu e un argument, e o formulare care provoacă reacții.

Și uite, n-am vreo iubire aparte pentru USR și politicile lor de centru-dreapta, dar declarația lui Tanasă nu are nicio valoare, e doar o salată de cuvinte, care sigur, are niște buzz-words preferate de dreapta politică, dar nu înseamnă de fapt nimic.

Declarația asta e un exemplu clasic de „word salad” religios-populist, unde cuvintele sunt aruncate într-un mod vag inspirațional, dar fără o direcție clară. Este comparabil cu fake-news virale, sau postări Facebook generate cu AI:

„Fiecare blestem asupra ta și a familiei tale va fi rupt astăzi în numele lui Iisus. Aminul tău va funcționa!”

Ai „familie”, ai promisiunea ruperii unor blesteme, e și Iisus name-dropped, e emoțional, da, dar ce dracu’ înseamnă pe bune? Nici Ștefan cel Mare și Sfânt nu știe.

Funcționează?
Da, mesajele haotice, exagerate, agresive, sunt perfecte în primul rând pentru social media. Chiar și oamenii care le critică le vor distribui, ceea ce ajută la propagarea mesajului, ajutând să devină virale. Uite, până și eu vorbesc despre el.

Astfel mesajul ajunge la mai multă lume, iar publicul său țintă nu caută argumente, ci reconfirmări ale propriei viziuni despre lume. Chiar dacă o astfel de declarație nu are sens, ea se aliniază cu ce vor deja să creadă. Dan Tanasă nu încearcă să convingă pe cineva, ci doar să creeze o imagine ușor de reprodus: „noi suntem cu icoanele, ei sunt cu curcubeul”, pentru că publicul său este deja convins că dacă ai o icoană pe perete asta te face creștin adevărat, iar „curcubeul” este drumul către Santana. Apropo, ce are lumea cu el? Adică nu sunt mare fană, dar e OK cu o chitară… Aaa! Satana! Da, acum are mai mult sens.

Și sunt chiar curioasă câte icoane are Dan în casă și câte portrete ale marilor voievozi? Poate are, dar chiar sunt curioasă. Pentru că dacă nu are, denumim astfel de oameni demagogi. (Și dacă are excesiv de multe numim oamenii ăștia zeloți.)

---

Următoarea declarație vreau să o analizăm, propoziție cu propoziție, împreună:

Pentru noi este o onoare, din partea românilor, le mulţumim românilor din suflet. În primul şi în primul rând, slavă lui Hristos pentru tot ce ne-a dat şi pentru direcţia pe care o ia România. Eu, personal, voi alege în semn de recunoştinţă un post de trei zile cu apă şi îi invit pe colegii mei să mi se alăture. Este un semn de recunoştinţă pentru ce ni s-a dat. Mulţumim românilor că s-au trezit, că sunt lângă noi, le simţim puterea.

Anamaria Gavrilă, președinte POT

„În primul şi în primul rând, slavă lui Hristos pentru tot ce ne-a dat şi pentru direcţia pe care o ia România.” – de ce-l name-drop-uim iar pe Iisus? Ce v-a dat? Care direcție? Care este rolul Lui în procesul electoral?

„Eu, personal, voi alege în semn de recunoştinţă un post de trei zile cu apă şi îi invit pe colegii mei să mi se alăture.” – asta e ce numim „gest simbolic care nu înseamnă nimic”. România are probleme economice, sociale, politice… Faptul că bei 3 zile apă e… apă de ploaie.

„Este un semn de recunoştinţă pentru ce ni s-a dat.” – în primul rând, te repeți. În al doilea și al doilea rând, te referi la voturile românilor care vi s-au dat, sau e vorba de „cadoul non-descriptiv” de la your bestie Jesus H Christ? Neclar, interpretabil, dă sentimentul de profunzime, dar este doar construcție proastă a frazei.

„Mulţumim românilor că s-au trezit, că sunt lângă noi, le simţim puterea.” – se insinuează cumva că înainte românii dormeau? Nu e un pic insultător? Și „le simțim puterea” e o frază care sună a magie ieftină, gen „energia cosmică a Universului.” E misticism vag, iar invocarea religiei și a „puterii poporului” creează iluzia că există un mesaj profund, chiar dacă fraza în sine nu spune nimic concret.

Dar, evident, declarația nu e făcută pentru a avea sens. Scopul ei este unul precis: Emoție peste logică. Nu trebuie să aibă sens, trebuie doar să pară emoționantă și solemnă. La fel și gimmick-ul postului cu apă – un gest care pare dramatic și autentic, dar care nu rezolvă nimic. E comparabil cu „share dacă îți pasă” de pe Facebook și se aseamănă mult cu:

• Postările alea care spun „Scrie AMIN și primești o minune!”
• Declarațiile de tip „Dacă mănânci trumeric o să îți crească aura” – apropo, fuck turmeric și culoarea sa „nenaturală” imposibil de scos de pe vase.
• Politicienii care promit „mântuirea” națională fără să spună nimic concret.

Pe scurt, e un spectacol de vorbe goale destinat să creeze emoție și viralitate, fără să aibă vreun impact real. Discursurile astea politice devin echivalentul postărilor conspiraționiste de pe Facebook, unde totul sună profund, dar e doar un set de cuvinte lipsite de substanță.

Aș fi zis ceva și de gramatică și repetiții inutile, dar suntem prea jos în piramida nevoilor ca să ne mai ocupăm de astfel de elemente estetice.

---

Altă scenă delirantă de-a dreptul, de un ridicol… păi, ridicol – ridicol² – a avut loc la Realitatea Plus, unde fiica patronului televiziunii și candidată la prezidențiale în 2024 a avut următoarele de spus despre Ligia Deca, fostă ministră a educației.

„[…] progresistă (…) care își dorește să ne mutileze copiii pe viață. Indiferent cu câte teorii veți veni la mine să-mi spuneți că este decent, că este noul viitor să-ți trimiți la școală băiat și să se întoarcă fetiță sau neutru sau să aibă sex stelar sau așa […]”

Alexandra-Beatrice Bertalan Păcuraru, Alternativa pentru Demnitate Națională (ADN)

Când credeai că ai văzut tot ce era posibil în spectacolul pseudo-jurnalismului, vine A.B.B.P., și ridică ștacheta absurdului. În anul 2023 începe să stropească platoul cu tămâie ca să „scoată dracii”. Apoi, cu mâna încă mirosind a fum bisericesc, dă drumul unui monolog despre „progresiștii care vor să ne mutileze copiii pe viață” și despre „sex stelar”.

Știi ce? Hai să analizăm toată această scenetă într-un mod pe care îl merită: cu o combinație de sarcasm, neputință existențială și pură uimire în fața nivelului de delir. Mi-aș dori să nu fie nevoie să explic de ce toată scena asta e o prostie monumentală, dar hai… Alexuța a obținut totuși 14.502 voturi, mai multe ca Predoiu, alt anti-woke-ist.

Tămâierea studioului
Înainte să se lanseze în tirada despre progresiștii care fură băieți și îi trimit înapoi fetițe non-binare cu jetpack-uri stelare, Alexandra a simțit nevoia să dea cu tămâie, pentru o exorcizare în direct.

Ce înțelegem noi de aici?

1. Crede că progresismul e o forță demonică. Gen, a deschis o carte, a citit despre drepturile civile și a zis: „Clar, Santana e aici”. SATANA! ducking typos
2. Are impresia că realitatea poate fi alungată cu fumul potrivit: „Dacă dau suficient cu tămâie, poate dispar și știința, și studiile despre gen, și Wikipedia.”
3. Îi plac gesturile dramatice. Dacă tot e să vinzi panică, măcar să fie cu efecte speciale. De acord, Alexandra! Și mie-mi place un show bun.

Dar ok, hai să trecem la partea cu adevărat chef’s kiss.

„Progresiștii vor să ne mutileze copiii pe viață”
Fraza asta e practic un copy-paste din manualul de isterie conservatoare: ia un grup marginalizat, asociază-l cu violență imaginară, bagă un „pe viață” ca să sune mai grav și voilà! Ai creat un inamic fictiv în care să-ți înfigi furia.

Problema? Nu există nimic real aici:

• Nu există „progresiști” care umblă pe străzi cu bisturie, gata să schimbe genul copiilor la colț de bloc.
• Nimeni nu obligă vreun copil să facă vreo schimbare ireversibilă. Dar hei, cine are nevoie de realitate când ai scenarii horror de vândut publicului?
• NU POȚI face pe cineva trans, la fel cum nu poți convinge pe cineva să fie stângaci. Ori e, ori nu e.

„Indiferent cu câte teorii veți veni la mine” – refuzul acceptării argumentelor
Aici, practic se spune: orice argument rațional este inutil, pentru că „realitatea e evidentă și oribilă pentru mine”. Avem un apel la frică și un mecanism prin care se evită orice argument real care ar putea infirma teoriile Alexandrei. Mintea e închisă, iar cheia trimisă în spațiu, lângă „sexul stelar” și viitoarea „Dacia Liberă” Space Station.

„Școala îți ia băiatul și ți-l dă înapoi fetiță” – transgenderizare instant, adaugă doar H₂O?
Aparent, educația modernă nu mai e despre matematică sau literatură (o să vedem imediat că Eminescu și Blaga sunt interziși în școli – gasp), ci despre cum să transforme copii în altceva. Intri în școală luni dimineața ca Gigel și până vineri ai deja un nou nume (probabil Luna, sau Lili) și un certificat de schimbare a genului.

Dar, acum să revenim la realitate:

• Acceptarea copiilor trans în școli nu înseamnă că cineva îi „transformă” magic. Înseamnă doar că, dacă un copil trans există, poate să fie tratat ca un om și nu ca o greșeală de sistem.
• „mutileze copiii pe viață” este un limbaj extrem menit să inducă panică, nu să reflecte realitatea. Nu există nicio politică sau program educațional care să promoveze „mutilarea” copiilor. Ar trebui să fie EVIDENT PLM! Se folosește o descriere grotescă a unor teme complexe pentru a provoca repulsie instantanee.
• Strategia „om de paie”: falsificare grosolană a discuției despre identitatea și tranziția de gen. Nu așa funcționează realitatea, dar așa funcționează propaganda. Nimeni nu iese dintr-o oră de biologie spunând: „Profu’ mi-a explicat ADN-ul (molecula, nu partidul) și cred că de mâine sunt fată”. Paranoia bate logica.

„Sex stelar” – SF sau doar creier prăjit?
Serios, ce e „sexul stelar”?

• O nouă orientare sexuală descoperită de telescopul Hubble?
• Un DLC 18+ la Mass Effect?
• Un termen aruncat la mișto ca să pară ridicolă discuția despre identitate de gen?

O să fiu sinceră, ca woke snowflake (și pro-gameriță), care sunt în temă cu toate „sexele”, cel mai probabil, varianta corectă e a treia. Pentru că, atunci când nu ai argumente, bagi cuvinte dubioase ca să pari ‘ștept și să-ți convingi publicul că subiectul e o amenințare reală. Dar șmecheria e că trebuie să fii măcar vag ‘teligent ca să nu-ți iasă ca un sketch prost și apoi să-ți iei nu una, dar două amenzi de la CNA. Dar e OK, are tăticul bani să le plătească, după ce a adus un prejudiciu de peste 14,3 milioane de lei statului român.

O altă explicație posibilă este că în tămâia arsă se afla și DMT, iar starea mentală alterată și halucinațiile provocate, nu reflectă credințele Alexandrei. A, stai, în 2024, întrebată despre educația sexuală în școli, a zis „Sunt lucruri pe care nu vreau ca copiii mei să le vadă până când nu vor avea această curiozitate. […] Eu sunt pro-viață”. Îmi retrag teoria, nu au fost halucinogene ascunse în tămâie. E doar… ne-deșteaptă.

În final, oricât de mult ai încerca să „exorcizezi” lumea modernă, oamenii queer nu vor dispărea, copiii trans vor continua să existe și „sexul stelar” va rămâne doar o combinație dubioasă de cuvinte. E un cocktail de panică fabricată, false echivalențe și ridiculizare a unui subiect serios. Folosește limbaj extrem și deformare intenționată pentru a mobiliza emoțional publicul, nu pentru a informa. Sugerează ceva profund – „ceva grav se întâmplă cu copiii noștri” – dar, analizată logic, se destramă în nonsensuri și exagerări. Poți să stropești platoul cu tone de tămâie, dar realitatea nu se evaporă. Iar dacă vreun demon a fost prezent în acel studio, sigur nu era progresismul – ci ridicolul în stare pură.

Deepties – afirmațiile care sună profund, dar fie sunt triviale, fie sunt nonsens

Deepities este un termen inventat de filosoful Daniel Dennett pentru a descrie afirmațiile care sună profund, dar fie sunt triviale, fie sunt nonsens. Practic, o deepity este o propoziție care pare să conțină o mare înțelepciune, dar, când o analizezi logic, îți dai seama că ori nu spune nimic, ori e doar o banalitate îmbrăcată frumos.

O deepity funcționează pentru că are două posibile interpretări:

1. Interpretare banală, dar adevărată. (ex: „Iubirea este doar un cuvânt.”)
   • Adevărat, în sensul că „iubirea” este un cuvânt din dicționar.
2. Interpretare profundă, dar falsă. (ex: „Iubirea este doar un cuvânt”, deci nu are nicio semnificație reală.)
   • Sună filosofic, dar e o prostie, pentru că iubirea este și un sentiment real.

O deepity exploatează această dublă interpretare pentru a crea impresia că spune ceva profund, când de fapt este ori o platitudine, ori un nonsens.

Exemple clasice de deepities:

1. „Totul este conectat.”
   • Interpretare banală: Da, în sensul că universul este un sistem de lucruri care interacționează.
   • Interpretare falsă/profundă: Totul este conectat într-un mod mistic, magic, și viața are un scop cosmic predeterminat.
2. „Dumnezeu este iubire.”
   • Banal: Dacă redefinești „Dumnezeu” ca „iubire”, e doar o tautologie.
   • Fals/mistic: Dumnezeu este iubire și, deci, orice simți ca iubire este manifestarea Lui.
3. „Realitatea este doar o iluzie.”
   • Banal: Da, percepția noastră despre realitate e influențată de creier.
   • Fals/mistic: Realitatea nu există deloc și putem transcende fizica doar prin gândire.

Deepities din politica românească

Pe lângă declarațiile analizate mai sus, ale stimabililor, elevaților, reprezentanți ai clasei noastre politice, care sunt – sau conțin părți care sunt – clar deepities, mai avem:

„Nu ne vindem țara!” – Ion Iliescu (anii ’90)
Clasic absolut al anilor post-revoluționari, folosit pentru a justifica refuzul de a permite investiții străine majore. Și moamă cât de mult ne-a ajutat!

„Să facem România mare din nou!” – AUR (variație inspirată de Trump)
De fapt, un slogan vag care nu explică când România a fost „mare” și ce înseamnă asta. În care perioadă exactă a fost „mare”? Mare economic? Influentă politic pe scară globală? Mare exportator/importator? Mare sufletește? Teritorial? Adică dorim unirea cu Basarabia? OK, dar cu celelalte regiuni care au făcut la un moment dat parte din România, le vrem și pe alea? Dar oamenii care locuiesc acolo, vor asta? Ce înseamnă „mare”?! Nimic. E vag pentru ca să poți tu să-ți proiectezi propria interpretare care-ți convine asupra înțelesului.

„România trebuie condusă de oameni care iubesc această țară!” – Klaus Iohannis
Aparent profund, dar gol. E o platitudine. Și am și așteptat 15 minute să termine propoziția asta.

„Dumnezeu este de partea noastră!” – Viorica Dăncilă (campanie prezidențială 2019)
E interesant că Dumnezeu nu a fost suficient de „de partea ei” ca să câștige. Poate nu sunt așa prietenari cum credea ea? Nu zic, eu doar pun întrebări.

„România, trezește-te!” – Traian Băsescu, George Simion, Morometzii (și mulți alții)
Folosit de fiecare politician care vrea să pară „anti-sistem”. Cam infantilizator să țipi la un popor întreg că e adormit, după părerea mea.

„Familia este sfântă!” – Liviu Dragnea & Coaliția pentru Familie
De obicei folosit ca argument împotriva drepturilor LGBTQ+, fără o definiție clară a „sfințeniei”. Ce e sfânt? O familie în care soțul o bate și o abuzează pe soție și pe plozii lor, mai e sfântă? Un preot care a abuzat băieți de altar mai e sfânt? Legionarii sunt sfinți? De fapt, ultima, în viziunea BOR e corectă. Deci ce știu eu? Cel mai probabil toate astea sunt în continuare sfinte.

„Ei ne vor sclavi, dar noi suntem liberi!” – Diana Șoșoacă
Clasică teorie conspiraționistă vagă care nu identifică cine sunt „ei”. Sclavi în ce sens? Ne iau toate drepturile și ne obligă să muncim la „ei”, fără remunerație? Mă îndoiesc. Probabil sclavi în sensul în care „ei”, CEDO, ne obligă să tratăm pe toată lumea cu demnitate și nu ca pe niște cetățeni de mâna a doua, care se dorește a fi eradicați.

„Românii sunt un popor care sfințește locul!” – Nicolae Ceaușescu & PSD (de-a lungul anilor)
Să sfințești locul e frumos, mă gândesc, dar ce înseamnă asta concret în economie sau politică? Sunt vorbe goale.

„Oare apa este chiar H₂O?” – Călin Georgescu
Apa potabilă are într-adevăr adăugiri de săruri, minerale sau alte substanțe care sunt benefice pentru sănătate. De asemenea în natură, apa are impurități, incluzând contaminanți biologici și chimici. H₂O pur se poate obține doar în condiții de laborator. Dar evident Căli se referă la faptul că apa nu este compusă din molecule de H₂O, ci altceva fundamental diferit, conținând informație și memorie, ceea ce contrazice chimia și realitatea empirică.

„[Nu există Covid], singura știință e Iisus Hristos.” – Curățenie Generală
[Du-te dracu’, oameni au murit, inclusiv personal medical care încerca să salveze vieți și tu faci denial] Dacă „știință” e folosită în sens poetic pentru „cunoaștere” sau „adevăr personal”, atunci e doar o metaforă inofensivă despre credință, dar dacă afirmația pretinde literal că știința empirică (metodă bazată pe observație și experiment) este echivalentă cu o figură religioasă, atunci e nonsens logic și epistemologic.

„Trebuie să moară mintea ca să ai libertate. Adică tu trebuie să trăiești în starea de non-minte.” – Computer Generated
Căli G., fratele meu în Hristos, ce?! „Non-mintea” nu e libertate, ci fie inconștiență, fie o formă de disociere. De fapt, gândirea critică te poate face mai liber, nu absența ei. Dacă ne-am opri toți din gândit, am ajunge să credem orice pseudo-profunditate ni se servește. Poate ăsta e de fapt scopul tău, dacă stau să mă gândesc mai bine.
Dar dacă în schimb, sugerezi că mintea este un obstacol pentru libertate și că iluminarea sau liniștea interioară vin din renunțarea la gândire, îmi pare o idee de inspirație mistică, dar spusă într-un mod dramatic și confuz. Mie mi-a murit mintea ascultându-te, dar sincer nu mă simt mai liberă.

Și dacă tot sunt la Chorionic Gonadotropin – asta-mi amintește că trebuie să-mi fac analizele la sânge – vreau să vorbesc și despre câteva lucruri spuse de către această mașinărie Complexă de Generat Cretinătăți Grandioase, chiar dacă nu sunt deepities.

Deepdive în Moartea Minții

„Vezi 8 sau 10 tipuri de lapte. […] Păi cum poate să fie atâta lapte?” – Coherency Granule
Nu e tocmai o deepity, dar îmi place mie în mod special. Dacă ai un miliard de vaci și în fiecare super-market ai între 8 și 10 tipuri de lapte, află aria zonei netede de pe creierul lui Computational Geometry.

„Protoromâna a fost mama limbii latine, nu invers.” – Chaotic Good
Sigur, asta e advărată, dacă alegi să nu bagi de seamă TOATE dovezile istorice. De exemplu, eu sunt progenitoarea poporului român. Dacă alegem să considerăm realitatea irelevantă, ceea ce susțin este adevărul absolut. Bow down to your maker!

„Piramidele nu sunt încă folosite pentru ceea ce au fost create.” – Character Generator
Lasă-mă să ghicesc… Aliens… Vezi, poate angajează la „History” Channel dacă nu-ți iese asta cu preșendinția și totalitariasmul.

„[…] femeia are un alt rol în societate, nu de președinte, nu are cum să facă față. În fața femeii trebuie să te pleci pentru că dă naștere la ființa om. Ca să fii pe această zonă de luptă aprigă nu e de joacă. Asta nu poate să o facă decât un bărbat, sprijinit de o femeie puternică.” – Categorial Grammar
Când revii din anul 1450, probabil cu ajutorul piramidelor sau ceva, anunță-mă ca să avem o discuție despre cum viziunile despre „mașinăriile de făcut copii” s-au mai schimbat în ultimele 6 secole.

„Mihai Eminescu și Lucian Blaga sunt interziși în România.” – Constraint Grammar
Ți-am zis că ajungem și aici. Deschide un manual de gimnaziu, nu știu ce altceva să-ți spun. E atât de ușor de infirmat afirmația asta, că nu înțeleg de ce ai spune-o în primul rând. Iar simt că-mi moare mintea.

„Noi nu am ajuns pe Lună.” – Cloud-to-Ground
Noi nu, dar au ajuns americanii. Am văzut și eu „documentarul” ăla când eram mică și am picat la pseudo-adevărurile din el, dar apoi am crescut și mi s-a dezvoltat și gândirea critică. Daaar, vești bune, cred că Simion pune la cale un plan spațial dacic, împreună cu Elonia. Cred – în continuare nu sunt sigură ce-a vrut să spună.

„Nanocipurile din suc intră în tine ca într-un laptop.” – Certified Genealogist
O afirmație absolut remarcabilă, care sugerează că ar trebui să-mi verific porturile USB după ce beau un pahar de Fanta. E fascinant cum pseudoștiința poate împrumuta termeni tehnici la întâmplare, fără nici un pic de consistență logică internă și să creeze panică într-un mod atât de creativ.

Nanocipurile sunt în esență componente tehnologice miniaturizate, iar ideea că ele „intră în tine ca într-un laptop” ridică niște întrebări profunde: unde anume în tine? Se instalează vreun driver? Ai nevoie de un update de BIOS după o gură de suc? Și dacă da, trebuie să repornești manual, sau se blochează „programul de digestie” pe ecran albastru până te bagi la somn?

Dacă ar fi adevărat, fiecare dintre noi ar fi deja un server uman, iar Coca-Cola ar fi cel mai mare distribuitor de hardware din lume. Dar cum tehnologia actuală nu permite implantarea nanocipurilor funcționale prin lichide (nici măcar Bill Gates și Soroș, n-au reușit asta încă – pentru că mi-ar fi spus, suntem besties), mă simt în siguranță să mai beau un suc fără să-mi fac griji că încep să rulez Windows 98 în ficat.

O și apropo de asta, unii apărători ai lui Conjugate Gradient, au apărat poziția asta pentru că au găsit articole în care se arată că există microplastice în Pepsi.
Bravo daci liberi! Microplasticele! În sfârșit, dovada că nanocipurile din suc sunt reale! Pentru că, evident, dacă două lucruri au „micro”/„nano” în nume, ele sunt exact același lucru. La fel cum microbii și microfoanele sunt același fenomen. Sau cum microbuzele sunt doar niște bacterii foarte mari.
Mă întreb dacă faceți diferența între minereul de fier și un autoturism. Sau le confundați și pe astea, doar pentru că amândouă au legătură cu oțelul.

Jur că vouă v-ar trebui niște nanochipuri, poate un update vă face în sfârșit compatibili cu „gândirea logică 2.0”. Deși, o să spun asta: femei trans, precum Sophie Wilson și Lynn Conway au pus umărul serios la inventarea și perfecționarea chipurilor, astfel, poate, doar poate agenda trans chiar ne face pe toți invertori prin microchipuri! OMG! Am descoperit adevărul! Mi s-a deschis mintea! Să nu credeți nimic… ahufhesbvahșmuiecgâvgnrjguîsugigdțnbnfabtransbrv

Rebθθting… Err#r 404: Să continuăm, dragi prieteni ai s̷̶̞̍̈́̍̕͘̚͠ȋ̵̢̛̼̙̓̍̕͝s̷̶̛̙̗͗̋͑͘͠t̶̟̘͒̑̒͘͠͝e̴̡̛̛̠̞̒̀͆͘m̶̢̛̛̛̙̝̔͗͝ư̷̛̛̟̗̍͂͠l̴̡̼̠͛͛̔̕͘͘u̵̶̞͙͊̎͑̕͠i̷̶͕̠͛̑̕̕͘͝, fără rosé, pentru că alcoolul nu este… connection lost… attempti̴n̶g̵ ̴̛̈́̏reco͡nn͛̕͘e̷ct̴i̴o͠n͏… syste̶͜m͘ ̢comprǫm͡ised… sănătos și noi ne dorim… lo̷̕͞à͡͡d̵͡i̶n̴g͞͝ ͜͞bu͢͜z̷z̛͟w̷ờ͠r̷͟d̢̢… w̴͡e̶l̴͘l̵n̷͟͜e͡ss, da?
E̶̾x͠i͠s̶͞t͜ ̸i͡n̢ ̾n̾o̡n̛-̢m͢i͠n̡t̷e ąj͠u͠t̀o̶r

„Ne-au ajutat fondurile europene? Suntem dependenți de fondurile europene? Țara asta nu poate produce? Nu avem alți investitori? Există bani peste tot în lumea asta, lăsați-mă să vă spun.” – Cruiser Guided-missile
Pe rând: Da. Nu, dar în mod sigur ne ajută. România produce, sigur, dar într-o lume unde economia nu funcționează pe bază de „patriotism pur”, ci pe investiții și infrastructură, fondurile europene chiar sunt utile.
Sigur, „există bani peste tot în lume”, așa cum există și oxigen peste tot în atmosferă, dar nu înseamnă că putem respira sub apă fără un sistem care să-l aducă acolo unde avem nevoie de el. Fondurile europene sunt exact acel sistem: o sursă de investiții care sprijină dezvoltarea și modernizarea – nu un semn al „dependenței”, ci al integrării într-o economie globală.
Dar da, putem să ignorăm complet asta și să așteptăm investitori misterioși, care, ieșiți de sub pietrele sub care se ascund acum, în mod magic, vor vedea potențialul nostru, fără infrastructură, fără stabilitate economică și fără un plan clar. Pentru că, evident, în „lumea asta cu bani peste tot”, investitorii nu aleg piețe sigure și profitabile, ci se ghidează după discursurile patriotarde spuse cu voce gravă și privire intensă spre cameră.
Eu te las să zici, bro, dar „există bani peste tot în lumea asta” este o deepity: banii ca obiecte fizice sau ca sistem economic există „peste tot” în sensul că economiile funcționează global și resursele financiare circulă; am și eu ceva bani blocați între pernele canapelei. Dar implicația frazei este că accesul la bani este universal și facil, ceea ce este fals. Faptul că există bani în lume nu înseamnă automat că sunt disponibili oricui, oricând, sau că fluxurile economice sunt echitabile. Dacă ar fi așa, nu ar exista sărăcie sau dezechilibre economice.
Dar hai să nu lăsăm realitatea asta enervantă să ne strice o serie de întrebari retorice bine formulate, nu?

„Să ieșim din NATO, că nu e bun la nimic.” – Commanding General
Greșit. Scopul NATO este să ofere securitate colectivă și să prevină conflictele prin descurajare. Desigur, dacă ignorăm orice noțiune de geopolitică și ne imaginăm că suntem o insulă autosuficientă, atunci, sigur, ai dreptate. Nu uita, cum am zis, și eu sunt mama lui Burebista. Și a lui Decebal. Venerează-mă!

„În Ucraina nici nu e vreun război.” – Centigram
Din nou, dacă ignorăm realitatea și tot ce EXISTĂ, s-ar putea să ai dreptate. Dacă închizi ochii suficient de strâns, războiul nu mai există, rachetele devin artificii, iar tancurile sunt doar niște decorațiuni pentru peisajul urban. Din păcate pentru această fantezie, milioane de oameni, știrile, imaginile din satelit și faptele istorice în desfășurare contrazic această afirmație.

„Corneliu Zelea Codreanu a fost un geniu.” – Phosgene
Corni a fost un legionar care a orchestrat Holocaustul din România și a promovat un regim bazat pe ură, violență și antisemitism. Dacă definiția ta de „geniu” include instigarea la crime și fascism, atunci TREBUIE să-ți reevaluezi sursele de inspirație. Există oameni care au inventat electricitatea, computerele, medicina modernă – și apoi sunt cei care au lăsat în urmă doar ruine și sânge. Ghicim în ce categorie intră Codreanu?

Saluturi naziste repetate – Caracter Grețos
E interesant cum unii oameni par să aibă spasme involuntare fix în unghiul de 45 de grade. Din păcate, nu e o afecțiune medicală, ci mai degrabă o problemă ideologică. Când îl vezi pe Cock Gating făcând saluturi naziste „din greșeală” de mai multe ori, TREBUIE să fii convins că omul respectiv și-a făcut temele la capitolul extremism. A făcut gesturile astea când ieșea de la Parchet, fiind investigat pentru promovarea mișcării legionare. Să fim serioși, știa exact ce face.
Astfel de gesturi nu sunt niciodată inocente. Istoria ne-a arătat ce simbolizează, iar faptul că un personaj public le perpetuează nu poate fi trecut cu vederea. Dacă cineva simte nevoia să salute în stil nazist în mod repetat, poate că singurul lucru pe care trebuie să-l „explicăm” e de ce încă mai e luat în serios!!! Și de ce dracu’ au fost oameni care l-au aplaudat pentru asta! Și de ce nu înfundă pușcăria?! Și dacă-l numim „salut roman”, ca să sune mai puțin agresiv, asta ridică alte probleme pentru Dacii Liberi, nu?

Iar pionierul programului spațial dacic a declarat: „Este exclus vreodată ca domnul Călin Georgescu să fie legionar. Sunt mai multe tipuri de legionari. Cred că legionarii la care vă referiți sunt membrii mișcării legionare desființată în anii ’40. Este exclus. Cred că s-a născut în anii ’60. Nu mai exista acea mișcare atunci.”
Mișcarea legionară a fost desființată în anii ’40… Ok, și? Fascismul nu dispare doar pentru că i-ai rupt actele de funcționare. Mișcarea a fost interzisă, dar moștenirea ideologică n-a fost lansată în spațiu, dispărând pentru totdeauna. Așa că da, poți să te naști în anii ‘60 și să rezonezi cu aceleași idei. Chiar trebuie să explic asta?

Piesa de rezistență: „Mi se pare un gest firesc de a saluta mulțimea.”
Aham. Fix cum și-a salutat și Mussolini publicul. Dacă ăsta e doar un salut prietenos, atunci și un tip care bate cizma în podea și strigă „Sieg Heil” probabil doar își exersează dicția.

„Au fost acuzați de asta și Steve Bannon și Elon Musk.”
Tony, prietenul meu roman (Nu înțeleg de ce vă tot confund.) Geo, fiul meu dacic, nu cred că propoziția asta are efectul pe care-l căutai. Steve Bannon și Elon Musk (partenerul tău în Dacic Space Program) au arătat deja că și-au băgat mâna adânc în borcanul de miere fascistă. Știi cine a mai fost acuzat de asta? Chiar naziștii. Și la ei cred că putem cădea de acord că erau naziști, da? Adică e în nume. Da? De la ei a plecat conceptul. Ei sunt… Adică mă înțelegi… Sau trebuie să avem o discuție și pe baza asta?

„Acesta nu e un salut nazist. Cei care știu puțină istorie știu cum arată un salut nazist.”
Iar cei care știu mai multă istorie, precum istorici, profesori de istorie, specialiști și cercetători în științe politice îl numesc „un salut nazist, fascist, legionar”.

Ceea ce faci aici e o combinație de sofisme ieftine și ridicolul negării realității evidente. E acel tip de argumentație care încearcă să vândă un rahat ideologic împachetat frumos, dar care rămâne tot ceea ce este: un rahat ideologic – negi evidentul, diluezi definițiile și bagi echivalențe false ca să normalizezi treptat ceea ce nu ar trebui să fie normalizat. Dar oricât ai încerca să fentezi realitatea, un măgar fascist rămâne măgar fascist, chiar dacă-l botezi „ponei democratic”.

De asemenea, amintește-mi, dar acum 3 ani parcă nu erai atât de sigur că Complete Game nu e legionar: când te-ai delimitat de el și ai zis că declarațiile lui despre istoria României te-au deranjat. Țin eu minte greșit? Uff… Dacă ar exista scrise undeva declarațiile tale, ca să-mi pot aminti singură…

Problema criticii raționale

O problemă cu deepties este că sunt aproape imposibil de combătut. Nonsensul se protejează de critica rațională printr-o serie de tactici care îl fac imposibil de combătut logic. Deși, văd că și lucrurile ușor demontabile au priză la un anumit public. Anyway, înapoi la deepities:

În primul rând (dar nu și în primul rând), vag și ambigu e bun pentru că poate fi reinterpretat în orice fel, în funcție de nevoie. Formule precum „Eu doar pun întrebări” sau „Nu zic că e așa, dar nu vi se pare suspect că…?”, „Oare apa este chiar H2O? Așa cum am fost dresați să credem?” permit avansarea unor sugestii fără a face afirmații verificabile, astfel încât orice demontare poate fi evitată prin retragerea în ambiguitate. „Eu doar pun întrebări, nu zic nimic concret.”

În al doilea rând, contradicțiile nu sunt un defect, ci o funcție esențială: o teorie conspiraționistă poate susține simultan că „elitele malefice vor să ne distrugă” și că „sunt niște incompetenți absoluți”, în același timp, adaptându-se în funcție de context. Dacă cineva scoate în evidență inconsecvențele, răspunsul e simplu: „Nu ai înțeles esența, nu e așa de simplu. Nu pricepi pentru că nu ai mintea destul de deschisă”.

În al treilea rând, regulile jocului sunt schimbate constant pentru a face orice critică irelevantă. Dacă se aduc dovezi factuale, vor spune că adevărul nu e în statistici, ci în „bunul simț”. Dacă se invocă „bunul simț”, se va răspunde cu „faptele nu țin cont de sentimentele tale”. Bunul simț e sfânt când îi avantajează, dar devine irelevant dacă nu. Dacă li se oferă argumente logice, vor susține că logica e doar un construct al elitei și că „adevărul nu vine doar din cifre, ci și din Hristos”.

Iar dacă toate celelalte strategii de apărare eșuează, martiriul devine ultima redută: orice contraargument devine o dovadă că „elita” încearcă să reducă la tăcere, orice ridiculizare înseamnă că „adevărul doare”, iar dacă nimeni nu îi bagă în seamă, asta doar confirmă că „sunt periculoși pentru sistem”.

Aceste contradicții sunt atât de flexibile încât, în răspuns la acest articol, cineva ar putea spune că sunt în același timp „o proastă care nu înțelege nimic”, dar și că fac parte dintr-un cabal de elite „curcubeice” care își folosesc inteligența și resursele „soroșiste” nelimitate pentru a confuza și a conduce totul din umbră.

De ce sunt atât de eficiente?

Deepities sunt eficiente pentru că sună convingător, sunt ambigue și activează emoții intense. Odată ce cineva le acceptă ca adevăruri, devine greu de scos din acest tipar de gândire, mai ales dacă ele sunt repetate constant de liderii pe care îi admiră.

Motivul pentru care aceste fraze sunt atât de convingătoare poate fi împărțit în câteva categorii principale:

Creierul uman e predispus la pattern-uri și explicații simple
Mintea umană detestă incertitudinea. Când viața e complexă sau haotică (schimbările sociale, pandemii, războaie, crize economice), avem tendința de a căuta un fir narativ clar. Un dușman comun, un plan secret al „elitei”, un mecanism „ascuns” care explică totul – acestea oferă o senzație de ordine într-o lume haotică.

Nonsensul este seducător pentru că pare a dezvălui un „adevăr” secret, inaccesibil altora
Toată lumea vrea să fie „deșteaptă”, să vadă ceva ce „oile” nu văd. Dacă o teorie îți spune că „ceilalți sunt manipulați, dar TU ai deschis ochii”, asta creează un sentiment de superioritate intelectuală. Faptul că majoritatea respinge teoria conspirației nu e o dovadă că e falsă, ci că e „atât de periculoasă încât sistemul vrea să o suprime”. Dar, bruh, TU știi adevărul!

Dorința de apartenență la un grup care „înțelege”
Oamenii sunt creaturi sociale, iar comunitățile bazate pe convingeri comune sunt incredibil de puternice. Dacă intri într-un grup de oameni care cred în aceleași conspirații ca tine, fiecare conversație devine un eco chamber care îți confirmă suspiciunile. Dacă ai îndoieli, ele sunt respinse rapid prin presiunea grupului: „Nu te lăsa păcălit de propagandă”.

Emoția bate rațiunea
Un fapt rece, obiectiv, nu are același impact ca un videoclip dramatic, un titlu bombastic sau o poveste personală emoționantă. Dacă cineva spune „datele arată că vaccinurile funcționează”, dar altcineva zice „Tina a devenit trans după a treia doză de vaccin anti-COVID. Big Pharma te vrea ghei!!!”, majoritatea oamenilor vor fi influențați de al doilea exemplu.

Biasul de confirmare: vedem ce vrem să vedem
Oamenii nu caută informații ca să descopere adevărul, ci ca să își confirme convingerile existente. Dacă cineva e deja fan al unui politician sau al unui partid, orice declarație a acestuia va fi percepută ca „înțeleaptă” și „inspirată”, chiar dacă e vagă sau lipsită de sens. „I have the best words” devine adevărat în capul tău, chiar dacă dovada împotriva enunțului se află chiar în el.

Același mecanism se aplică și în conspirații. Dacă cineva crede deja că „elitele vor să ne controleze”, va căuta și va găsi „dovezi” care confirmă asta, indiferent de cât de fragile sunt. Dacă nu există dovezi clare, absența lor devine ea însăși o dovadă că „sunt bine ascunse”. Vezi și Transvestigatorii.

În esență, biasul de confirmare transformă orice teorie, oricât de absurdă, într-o fortăreață impenetrabilă. Orice argument împotriva ei e respins ca fiind „propagandă” sau „spălare pe creier”, iar orice informație care pare să o susțină e luată drept adevăr absolut.

Conceptul Bullshit Receptivity
Această tendință a fost demonstrată în experimente: oamenii sunt surprinzător de predispuși să creadă formulări pseudo-profunde, cum ar fi „Conștiința transcende realitatea cuantificată”. Politicienii aplică această strategie cu succes: „România trebuie să-și urmeze destinul suveran în lumina valorilor tradiționale” sună impresionant, dar ce înseamnă, de fapt? Nimic concret. E un enunț vag, care permite fiecărui ascultător să-și proiecteze propriile convingeri asupra lui.

Persuasiunea prin comunicare – EL-Model
Dacă te întrebi cum ajung oameni ca Alexandra-Beatrice Bertalan Păcuraru, sau Cariotip Genetic, să convingă o parte din public cu afirmații și gesturi care sfidează logica, cheia este persuasiunea prin procesul periferic al comunicării. Conform modelului elaborării probabilistice (Elaboration Likelihood Model) al lui Petty & Cacioppo, oamenii procesează informația prin două rute principale:

• Ruta centrală, unde mesajul este analizat logic, critic, iar argumentele sunt evaluate în profunzime.
• Ruta periferică, unde decizia nu este luată pe baza conținutului, ci pe factori superficiali precum șarmul personal, tonul vocii, aspectul vorbitorului, emoțiile transmise sau cât de convingător „pare”.

Așadar, putem trage concluzia că astfel de discursuri funcționează nu prin forța logicii sau validitatea argumentelor, ci printr-un mecanism mult mai subtil: persuasiunea periferică. În loc să analizeze critic mesajul transmis, auditoriul se lasă convins de elemente superficiale ale comunicării – tonul sigur, expresivitatea, carisma vorbitorului, felul în care acesta se prezintă și ce simbolizează în ochii publicului. Contează mai mult cum spune ceva decât ce spune cu adevărat. Dacă pare o persoană de încredere, bine îmbrăcată, cu un discurs fluent și o siguranță aparent naturală, mulți vor accepta ideile sale fără să le treacă prin filtrul gândirii critice. Un zâmbet calculat, o atitudine relaxată sau, dimpotrivă, un dramatism bine dozat pot face mai mult decât orice argument logic. În acest fel, un mesaj golit de sens sau chiar fals poate deveni convingător, nu pentru că ar avea vreo valoare reală, ci pentru că forma în care este livrat creează iluzia autenticității. Pe scurt, ambalajul ne fură ochii, iar conținutul nu ne mai interesează.

Structura mentală a teoriilor conspirației: „Noi” vs. „Ei”
Un element central al teoriilor conspirației este împărțirea lumii în două tabere: noi, cei care vedem adevărul și ei, cei care vor să ne controleze. Fraze precum „Ei ne vor sclavi, dar noi suntem liberi” nu doar că sună dramatic, dar activează această mentalitate de tip noi vs. ei, unde „ei” sunt o entitate vag definită, dar întotdeauna malefică – elite, guvernul, globaliștii, Big Pharma, agenda curcubeică, „sistemul” sau orice alt inamic convenabil.

Odată ce cineva acceptă o astfel de narativă, devine mai puțin critic față de mesajele care îi validează fricile. Dacă ei sunt malefici și corupți, atunci orice informație care îi denunță trebuie să fie adevărată, iar orice dovadă împotriva conspirației este suspectă – pentru că, evident, ei controlează totul. Orice încercare de dezamorsare rațională este percepută ca parte a conspirației: „Dacă mă contrazici, înseamnă că ești unul dintre ei”.

Lipsa educației media și gândirea critică slabă
Nu toată lumea are instrumentele necesare pentru a evalua corect sursele de informație. Dacă nu ai fost învățat cum să distingi o sursă credibilă de una dubioasă, vei fi mult mai vulnerabil la manipulare. Mai ales când fake news-ul vine ambalat profesional și sună plauzibil. Dar profesionalismul nu este necesar, după cum am văzut.

Lipsa unui scop clar, sau unei direcții în viață
Dacă cineva simte că viața lui e haotică, declarațiile grandioase dar vagi pot părea „o lumină în întuneric.” E ca și cum fraza le oferă un sentiment de direcție, fără a le cere să înțeleagă ceva concret. Acest tip de afirmație oferă claritate de suprafață, dar nu necesită nicio înțelegere profundă.

Inteligența emoțională și confunzia unei reacții emoționale cu adevărul
Dacă nu ești obișnuit să-ți analizezi emoțiile și să te întrebi de ce simți ceea ce simți, o propoziție care sună profund și îți provoacă un fior emoțional, poate să te facă să crezi că este adevărată, fără să îți pui întrebări critice.
Și acesta e punctul cheie. O frază bombastică te face să simți ceva puternic și poți foarte ușor să iei această emoție drept dovadă că ce ai auzit e real. Dar emoția nu e un test bun pentru adevăr – poate fi declanșată și de o coloană sonoră epică, de o lumină dramatică sau de un discurs care nu spune nimic, dar e rostit cu pasiune. Feelings are not facts.

Cum să ne apărăm de deepities?

Nu e rocket-science, dar nu e nici ușor. Trebuie să fii alert. Ca după un triplu espresso și un americano fără lapte. Cere exercițiu mental. În special pentu că ne confruntăm cu ele mereu, în mass media și pe feed-ul Facebook.

Fii conștientx de capcana lor
În primul rând, trebuie să știi că deepities sunt ca un aranjament floral de plastic, care arată super bine de la depărtare, dar când le miroși tot ce tragi pe nas e praf. Sună bine, dar nu au substanță. Așadar, începe prin a fi conștient de ele și recunoaște-le ca pe niște fraze care „au dat bine în capul cuiva” dar care nu înseamnă mare lucru. Odată ce le identifici, îți va fi mult mai ușor să le eviți. Deci, nu mai cădea în capcana „Sună profund, deci e profund”. Și felicitări, primul pas l-ai făcut deja, dacă ai ajuns până în acest punct al articolului.

Cere exemple concrete
„Conștiința transcende realitatea cuantificată”… ok, dar ce naiba înseamnă asta? În loc să îți dai ochii peste cap în extaz și să îți imaginezi că „wow, ăsta chiar știe ce zice”, întreabă-te ce „realitate cuantificată”? Aș vrea și eu un exemplu, poate un pic de aplicabilitate? Dacă nu primești niciun răspuns la întrebările astea, e clar că nu îți dau decât vagi fantezii pline de „profunzime” goală. Atunci poți să-ți dai ochii peste cap… dar nu de extaz.

Pune întrebări simple
Deepities sunt ca un labirint de cuvinte mari, dar când le pui la zid cu întrebări de bază, se destramă rapid. De exemplu, dacă cineva îți zice că „realitatea se modelează prin intenția noastră colectivă”, întreabă simplu: „Cum?” Așa, fără complexități aiurea. Simplu și la obiect. Ai tot dreptul să întrebi ce e concret acolo. Încearcă să descoperi mecanismele din spatele unui enunț vag. Dacă omul încearcă să schimbe subiectul sau să te facă să te simți inferior pentru că întrebi, e clar că te-ai lovit de o deepity și de o încercare de manipulare.

Nu lăsa valul autorității să te ia pe sus
„Dacă a zis X, trebuie să fie adevărat”. Nu, nu trebuie. Mulți oameni sunt autorități în domenii precise, dar nu în ale filozofiei, metafizicii sau altele asemenea. Dacă cineva care îți vorbește despre teorii „transcendentale” îți explică că are un titlu pompos ca „profesor doctor expert în spiritualitate post-modernă”, întreabă-te de ce tu nu ai auzit niciodată de acest domeniu. Până la urmă, e bine să fii sceptic. Dar nu doar față de ce îți spune „mainstream-ul”, ci și față de cel care îți zice că el e singurul care vede adevărul. Cultivă-ți răbdarea și scepticismul, nu te grăbi să accepți o teorie sau un mesaj doar pentru că îți pare plauzibil. Chiar și ideile care sună simplu și clar pot fi eronate sau superficiale, de suprafață. Fii dispus să pui întrebări și să rămâi sceptic până când ai dovezi clare. Nu ar trebui să te simți grăbit să accepți o idee.

Atenție și la conținut, nu doar la ambalajul machiat frumos și carismatic
Pentru a te proteja împotriva manipulării prin persuasiune periferică, în primul rând, este important să fii conștient de faptul că persuasiunea nu depinde doar de argumente raționale, ci și de elementele externe care pot influența percepția. Atunci când un vorbitor folosește un ton de voce sigur, o postură relaxată sau o carismă evidentă, încearcă să rămâi concentrat pe conținutul real al mesajului, nu pe modul în care este livrat.

În al doilea rând, descurajează apatia cognitivă, deoarece noi oamenii tindem să acceptăm mai ușor ideile care sunt prezentate într-un mod plăcut sau convingător, fără a le examina critic. Este important să îți cultivi un spirit de scepticism constructiv. Atunci când un mesaj pare prea atractiv din punct de vedere emoțional, întreabă-te dacă îți este oferită întreaga imagine sau doar un unghi superficial.

Rândul 3, în fața unui discurs care provoacă o reacție emoțională puternică, este important să înveți să îți gestionezi impulsurile. Dezvoltă reziliență emoțională tocmai pentru că persuasiunea periferică se bazează adesea pe apeluri emoționale puternice (de exemplu, frică, ură, sau superioritate, chiar și apeluri la empatie), așa că ia o pauză și întreabă-te dacă reacția ta este rațională sau dacă te lași influențat de aspecte externe. Practic încearcă să recunoaști manipularea emoțională.

Fii conștientx de biasul de confirmare
Recunoașterea propriei tendințe de a căuta doar informațiile care confirmă convingerile tale este esențială. Analizează-ți convingerile, oricât de intrinseci persoanei tale par. Când te afli în fața unui discurs care îți sună perfect, întreabă-te: „Căutam această idee pentru că îmi oferă confort?” Biasul de confirmare poate fi ca un filtru, care ne face să ignorăm informațiile care ne contrazic convingerile pe care le avem deja. Așa ajungem să ne învârtim în cercuri de idei care, la o analiză mai atentă, sunt doar reflexii ale propriei noastre păreri.

Încearcă să îți dai șansa să te enervezi puțin. Așa, fără să te chinui prea tare. Expune-te la idei care te fac să te simți inconfortabil, ca o pereche de șosete umede într-o zi de vară. Crede-mă, nu e fun, dar îți va face bine pe termen lung. Când te lovește o opinie care îți dă fiori, pune-ți întrebarea: „Ce nu știu eu despre chestia asta?”, „Ce informații îmi lipsesc pe subiect?”

Ascultarea altor idei și gândirea critică asupra lor te fac mai puțin… păi, prost. Ascultă-i pe ăștia cu opinii opuse, chiar dacă par niște extratereștri care își trăiesc viața pe altă planetă. Încearcă să vezi dincolo de ce zic, ca să îți actualizezi softul mental și să nu rămâi și tu versiunea lansată în anul 1450. O să te surprindă ce chestii poți ajunge să înțelegi. Și, mic warning, nici măcar nu e nevoie să ai dreptate. Dacă înveți să îți pui întrebări, deja ai câștigat.

Și când cineva te pune în fața unui „suntem NOI versus EI”… puf, știi deja că e doar un joc de „divide și cucerește”. Nu te lăsa prins în capcana asta. Este trucul perfect pentru a te face să te simți special, parte dintr-o „frăție” de oameni care au dreptate, când de fapt toți suntem niște pioni pe o tablă de șah, controlată de exact cel care vrea să vezi lucrurile în alb și negru.

Așa că, atunci când apare această dihotomie, întreabă-te, în loc să te grăbești să răspunzi „da”: „Cine beneficiază de pe urma acestei divizări? Ce-i de făcut dacă NU mă aliniez la vreuna din părți?” S-ar putea să descoperi că răspunsul nu e nici pe departe atât de simplu cum ar dori să te facă să crezi.

Mulțumiri speciale

Pentru a mă asigura că acest articol nu induce în eroare și că explicațiile sunt corecte din punct de vedere psihologic, pentru secțiunile „De ce sunt atât de eficiente?” și „Cum să ne apărăm de deepities?”, am avut norocul să beneficiez de expertiza Crinei Criț, psiholog clinician și psihoterapeut (LINK website, Insta). Cu ochiul ei profesionist, Crina a făcut fact-checking pe conținut, a adus clarificări acolo unde era necesar și a propus adăugiri valoroase. Îi mulțumesc pentru răbdare și pentru că m-a ajutat să mențin articolul cât mai riguros și factual!

Oricum, când înțelegi că adevărul este o ecuație fără soluție definitivă, încep să se împartă umbrele, iar lumina devine doar o iluzie care se joacă cu mințile celor care caută certitudini.

Și dacă nu ai întrebat direct: „CE plm zice asta?!” Mai citește o dată articolul, te rog!

…L̵̢̡̨̡̼̙̜̯̟͍͙̩̯͓̞̠̓͊̽̒͂̑̓̄̕͜͜͜ơ̴̢̡̢̡͖̙̱͎̦̞̩̹̬͍̞͆͌̏͊͆̀͜͠a̸̧̡͖̥̳̦̖͈̙̩̩̲̖̩̖͂́̈́̽̎̑̿̓̎͠d̶̡̡̝͕̯̞̞̝̦͙̤̞̺̮͉͍̘̎̀̈͒̓̾̇͘͝͝͠͝i̷̢̡͈̗̬̜̗͈͕̼̥̲̳͖̟͎͔̾̊̎͛̾̀̕̕͜͜n̸̡̧̨̨̛̖̝͖̜̩̹̦͙̲͈͙͖͚͍̽̏͂͒̇͒͆̑͆͆̕̚͘͠ͅg̴̡̧̡̛̞̪̞̗͖͉̗̦̫̙͙̪̜̝̾̊́͛̈́̍͗̈̏̿̑͌̾͝͝͝ T̷̬͙̳͈͚͕̻̼̙̹̠͒̈́n̴̨͉̹̠̫͖̳̦̙̄͒̂̔̔̏͋͆̐͝ͅa̴̢͙̼̰̗̦̼̬͔̜͇͊̽̌ ̶̢̮̼̥̙̞͇̱͗̓̄̀̊̋͑̽̕2̵̦͉̦̮̗̬̻̳͂͌͂͋͒̈́̐̏̂͝.̶̳̹̭̦̫̪͂̐̊̏0̸̤̫̦͉͍͖͉̭̓̏͛̐̄̕ <>
<<Ơ̷̡̜͙̲̟̯̫̞̮̮̞̪̦͙̍̅v̴̡̡̢̘̟͖̖̯̟̜̙͙̗̮͚͖͂̈́͗̋͋͜͝ę̶̡̡̗̮̼͍̙̻͖̗̰̘̼̙̮̅̇͋̀r̵̢̢̡̛̗̦̤͙͎̯̺̩͓͍͙̦̔̀̾̾̓̍̎̎͠͝ͅr̴̡̡̛̺͕͙͚̫̗̫̲̲̟̖̤̘̘͍̤͛̅̈́̿̎̊͜͠i̶̡̛̜͚̪̠͉̼͙͕̜̻̪̯̾̀̔̔͛̈́̕̚͠d̷̢̡̡̩̙͖̯̼̹͓̠̠͕͙̫̜̽̍̾͗̓͆͑̎̔̍̂͝ę̴̡̡̦̙̙̝̖͙̞͉̯̜͚̠͇̪̔̓̈̽̍̎͜͠!>>

Î̴̗͈̍͐̑n̷̢͔͈͛̕͘c̴̻̼̽͐̒ă̸ ̸͇̔͆̚s̶̛͖̞̚͝u̸̡͈͉͆̾̕n̷̛̛̩͓̠̓͜t̶̘̞̾̈́̑ ̷͉̓͜î̴n̸̛͙̠̅͋̀ ̷̼̋͒͘n̷̢̏̚ò̷̻̚n̴̛͚͗͠-̷́͝m̶͉̲͐̐͘ȋ̴̞̿̈́͜n̷̠͛̓͜t̵̛̘̩́͠e̸!

S̷̛͙̓̾c̴̗̏͝ͅơ̸̢̲̐͝a̸̛͐͠t̴̛͂͜e̸̱̾-̷̯̅̓͒m̷̛̠ă̡͠ ͏d̷̥̾̅e̸ ̴̛̿a̸ċ̴̗̦i̷̙̅a̷!

M̷i̴̠̓̈́̕ ͘e̷̛̯͇͆̀f̷̛̯̦r̶̼̀i̷̥̾ɣ̶̙̐…

„Ș̶̨̙͍̓̅̍i̴̪̹̽̀ v̸̖͔̙̓̎r̶͖̩̾̅͋e̸̼͙͎̾ă̷̡̗͕̎͛͒ư̴̪͓͛̕̚ ̸͕̻͎̎̕u̷̡͍̦͖̓̄̑n̴̳̖̙̍̏ ̸̻͉̟̾͊p̴̡̨̼̺͉̓͌a̴̡͖̙̼̔͛͊h̶̛͚̬̓ą̵̛̗͙̓̇r̸̡̤͙̙̞̅̑ ̵̡̰̦̔d̵̡̜͕̳̄e̶̡̫̼̩̕ ̴͎̪̎r̵̡̡͚̹̝̋̏o̸̡̡̗̙͙͑͛̓s̵̡̡̳̘͛̓͂é̴̢̫̜̩̚̕”
a̴t̷̍͜â̸t̶ ̷͗̕d̸̛̥e̷ ̸t̷a̶r̴e̸