Dacă ai mai vizitat spațiul ăsta virtual, probabil știi despre experiența mea cu algoritmul Facebook, și cum s-a transformat acesta într-o mașinărie de răspândit ură fără intervenția mea. Dacă nu, poți să găsești articolul aici (Cum mi-a transformat algoritmul feed-ul Facebook într-un cocktail de extremism și misoginie – trebuie să pun titluri mai scurte) și de asemenea, bine ai venit!

După această experiență am tot stat să mă gândesc totuși care este end-game-ul. OK, OK, engagement, profituri, dar… care e planul pe termen lung? Care e jocul final? Și în căutările mele am dat de un concept denumit „tehno-feudalism”. La început aproape am râs. Adică tehnologie și feudalism nu sunt tocmai două concepte care se pupă, se îmbrățișează și au relații intime, în mintea mea. Pare ceva dintr-un univers SF. Ba, mai mult îmi amintește cumva de Techno Viking și tipul ăla e tare. Doar că, spre deosebire de el, tipii despre care voi vorbi mai departe vor să ne controleze în loc să apere femei și să danseze dank-ly.

Dar citind mai mult despre el, conceptul, din absurd, amuzant, a devenit mai mult un mini-coșmar. Practic am plecat de la „haha, ce SF pare asta” și am ajuns la „oh, wait, actually, e nasol”.

Ce e tehno-feudalismul?

Tehno-feudalismul (sau techno-feudalism) e un concept critic la adresa economiei digitale moderne, sugerând că marile corporații tehnologice (de acum numite Big Tech) nu doar că domină piețele, ci le transformă fundamental într-un nou tip de feudalism.

Printre elementele cheie ale tehno-feudalismului se numără:

Platformele ca noii seniori feudali – Google, Amazon, Facebook, Apple și Microsoft nu sunt doar niște firme mari și influente. Sunt stăpânii domeniilor digitale, dictând regulile nu doar pentru utilizatori, ci și pentru afacerile care depind de ele. Exact cum seniorii feudali își stabileau propriile legi pe moșiile lor, aceste corporații controlează infrastructura internetului și stabilesc cine are acces și în ce condiții. Vrei să exiști pe net? Trebuie să te pleci în fața lor.

Datele ca noua rentă feudală – Dacă în feudalism țăranii munceau pământul și dădeau dijma stăpânului, acum noi ne „arătăm” pe internet, iar marile corporații ne culeg datele. Ele le vând și revând, extrăgând profit fără să ne dea nimic în schimb – poate doar iluzia unui serviciu „gratuit”, dar care de fapt ne transformă pe noi în produs.

Economie bazată pe control, nu pe competiție – În capitalismul clasic, companiile se întrec să ofere cel mai bun produs. În tehno-feudalism, platformele nu concurează, ci își construiesc propriile piețe, unde ele sunt și arbitri, și judecători, și cei care încasează cele mai mari profituri. Vrei să vinzi ceva pe App Store? Apple ia partea mișto a leului. Vrei reach organic pe Facebook? Plătește, altfel nici măcar followerii tăi nu-ți mai văd postările. Vrei să promovezi o petiție pro-autonomie corporală în Europa pe Insta? A, scuze, nu poți, pentru că seniorul Mark este misogin. Vrei să promovezi un articol despre cum algoritmul Facebook te radicalizează pe WordPress? A, scuze, nu poți… (bite the hand, Tina, bravo…)

Gig-economy și precarizarea muncii – Uber, Fiverr, Bolt și toate celelalte platforme de „freelancing” sună cool pe hârtie: libertate, flexibilitate, fii propriul tău șef! În realitate, ești mai aproape de un iobag modern – fără contract stabil, fără siguranță, dependent de mofturile algoritmului și de „generozitatea” unui stăpân digital care îți poate schimba condițiile oricând, fără explicații. „Azi toate cursele sunt 50% reduse!”

Devaluarea banilor clasici și ascensiunea „monedei platformelor” – Dacă în feudalism aveai sistemul senioral de schimb și obligații, în tehno-feudalism ai Robux, V-Bucks, Gems, Google Ads credits, whatever EA uses și alte pseudo-valute controlate de platforme. În gaming, în publicitate online, în marketplace-uri, banii clasici devin irelevanți, iar puterea reală e la cei care controlează moneda digitală a fiecărui ecosistem. Ai „bani” în Roblox? Poți să-i cheltui doar acolo. Vrei reach pe Facebook? Îți trebuie Facebook Ads credits. Sistemul e construit astfel încât să fii dependent, nu liber.

Bine ați venit în noul Ev Mediu.

Ideea de tehno-feudalism a fost popularizată mai ales de economistul Yanis Varoufakis, care susține că nu mai trăim într-un capitalism clasic (don’t get me started on this system too) ci într-un sistem unde giganții tech nu doar intermediază tranzacțiile, ci dețin efectiv terenul digital pe care se desfășoară economia.

Yanis Varoufakis nu e doar „un tip cu niște idei despre economie”. Omul e un economist de top, fost ministru de finanțe al Greciei, și unul dintre cei mai vocali critici ai sistemului economic global. A devenit cunoscut în 2015, când a încercat să negocieze cu Uniunea Europeană în mijlocul crizei datoriilor Greciei. A fost genul de negociator care i-a scos din sărite pe bancherii de la Bruxelles, pentru că nu s-a conformat rețetei clasice de austeritate impusă de instituțiile financiare internaționale.

Pe lângă activitatea politică, Varoufakis e și un teoretician economic influent, care combină analiza marxistă cu o înțelegere profundă a modului în care tehnologia schimbă economia. Tehno-feudalismul, așa cum îl definește el, nu e doar un moft academic, ci o explicație a modului în care giganții tech au depășit capitalismul clasic și au creat un sistem în care nu doar intermediază economia digitală, ci o dețin efectiv.

În capitalismul clasic, cum ziceam, firmele concurau pe o piață comună și câștigau bani din producție și servicii. În lumea Big Tech, platformele nu sunt doar intermediari – ele sunt pământul pe care se desfășoară tranzacțiile. Apple, Google, Amazon și Meta nu doar că facilitează comerțul, ci sunt proprietarii „terenului” digital, impunând taxe și reguli exact ca niște seniori feudali. Dacă un antreprenor vrea să își vândă produsul, trebuie să plătească tribut platformei. Dacă un creator de conținut vrea să fie văzut, trebuie să mulțumească algoritmul.

Ideea lui Varoufakis are greutate pentru că vine de la cineva care nu doar că a studiat economia la nivel teoretic, dar a și fost în mijlocul furtunii financiare globale. Dacă cineva înțelege cât de profund s-au schimbat regulile jocului economic, el e acel cineva. Eu îmi cheltui banii pe „reduceri” în Steam. El probabil nu. Ar trebui să-l ascultăm.

Exemple de chestii foarte fucked up

Controlul pe care îl au giganții tech asupra infrastructurii esențiale e ceva ce puțini realizează. Hai să punem cap la cap câteva exemple care arată cât de honestly fucked up e situația:

Elon Musk și Starlink în Ucraina – un singur om poate decide soarta unui război

Armata ucraineană folosește Starlink pentru comunicații critice pe front, de la coordonarea atacurilor până la menținerea legăturii cu aliații. La început, Musk s-a lăudat că ajută Ucraina, dar apoi… a început să nu mai fie sigur.

În septembrie 2022, Musk a refuzat să activeze Starlink în Crimeea, blocând un atac ucrainean asupra flotei rusești. Practic, a luat o decizie strategică de război de unul singur, fără să fie ales de nimeni, fără să dea socoteală nimănui. Un miliardar excentric a decis unde și cum se poartă un război. Și asta ar trebui să ne sperie.

Ca să rezolve această problemă, guvernul SUA a trebuit să intervină și să cumpere acces la Starlink pentru Ucraina – ceea ce înseamnă că Pentagonul depinde de bunăvoința unui om care postează meme-uri proaste pe Twitter ca să își poată desfășura strategiile militare. Într-o lume normală, asta ar fi o problemă de securitate națională. În realitatea noastră, e doar „another day in the office” pentru Elon.

Amazon Web Services (AWS) – Jeff Bezos controlează internetul guvernamental

AWS nu e doar un serviciu de cloud, e coloana vertebrală a internetului. O mare parte din infrastructura digitală guvernamentală a SUA rulează pe AWS, inclusiv datele CIA, Pentagonului și ale altor agenții esențiale. Pe lângă SUA, multe alte guverne și corporații depind de AWS pentru infrastructura lor digitală.

Dacă Bezos decide mâine că nu-i mai convine ceva, poate efectiv să „scoată cablul” la o parte din internet. Când Parler (rețeaua socială favorită a extremiștilor de dreapta) a fost considerată o amenințare, AWS a scos-o offline peste noapte. Asta demonstrează că Amazon nu doar că administrează internetul, ci poate decide cine are acces la el. Cine are sau nu o voce.

Mai mult, ce se întâmplă dacă Bezos și Pentagonul intră într-un conflict? Sau dacă Amazon, din motive economice sau politice, decide că nu mai vrea să susțină infrastructura unui guvern? Bezos are, la propriu, puterea de a opri infrastructura digitală nu doar a SUA ci și a altor state – un nivel de influență pe care nici măcar președinții nu-l au. Cred că nici măcar Dumnezeu nu are drepturi din astea de admin…

Musk, NASA și monopolul pe zborurile spațiale

Un lucru despre care se vorbește surprinzător de puțin e cât de dependentă a devenit NASA de SpaceX. După retragerea navetelor spațiale în 2011, agenția americană a rămas fără un mijloc propriu de a trimite astronauți în spațiu. Inițial, asta însemna că depindeau de Rusia și rachetele Soyuz pentru orice misiune către Stația Spațială Internațională (ISS). Dar în ultimii ani, SpaceX a devenit principalul contractor al NASA pentru transportul astronauților și al echipamentului în spațiu. Sau a devenit mai mult decât un contractor? Monopolist?

• NASA plătește SpaceX miliarde de dolari pentru servicii de transport spațial.
• În prezent, capsula Crew Dragon e singura alternativă americană la rachetele rusești pentru trimiterea oamenilor pe ISS.
• SpaceX a câștigat contractul exclusiv pentru Artemis, misiunea care trebuie să ducă astronauți pe Lună. Asta înseamnă că, dacă Musk decide să schimbe regulile jocului sau să crească prețurile, NASA n-are altă opțiune.

Nu e doar despre dependență, ci și despre cât control efectiv are Musk. Cum am zis mai sus, când Pentagonul a cerut acces la Starlink pentru operațiuni militare, Musk a refuzat inițial să permită Ucrainei să folosească rețeaua pentru atacuri asupra forțelor rusești în Crimeea. Deci un miliardar neales a avut puterea de a decide soarta unei părți a războiului. Nu, serios, ar trebui să ne oripileze asta.

Acum, imaginează-ți ce s-ar întâmpla dacă Musk decide mâine că NASA nu-i mai place pentru că au angajat un astronaut trans. Sau că vrea să schimbe termenii contractelor pentru lansările Artemis. (Să le redenumească Longcat sau ceva stupid – de fapt asta ar fi mișto). Sau că preferă să facă altceva cu Starship, racheta care ar trebui să ducă omenirea pe Marte. În momentul de față, el are monopolul și NASA depinde de el mai mult decât el de NASA.

Cu alte cuvinte, zborurile spațiale americane sunt acum, în esență, privatizate și controlate de o singură companie, condusă de un tip care schimbă regulile după cum vrea.

Facebook și experimentele psihologice pe utilizatori

Ții minte în 2012, când Facebook a făcut un experiment secret pe aproape 700.000 de oameni, manipulându-le feed-ul pentru a vedea dacă pot influența emoțiile utilizatorilor? Unora le-au arătat doar postări negative, altora doar pozitive, fără ca aceștia să știe. Rezultatul? Facebook a reușit să le modifice starea lor de spirit. Asta demonstrează că platformele nu sunt doar locuri unde „ne pierdem vremea”, ci instrumente care ne pot influența emoțiile și comportamentul fără să ne dăm seama.

Este cel puțin lipsit de etică și absolut foarte fucked up că o companie precum Facebook a avut puterea și a putut să manipuleze starea emoțională a oamenilor fără consimțământul lor, doar pentru a testa niște teorii despre cum să-i facă mai dependenți de platformă. Gândiți-vă la asta: aproape 700.000 de persoane au fost tratate ca niște subiecți de laborator, iar Facebook a folosit datele lor personale ca pe un experiment social gigantic. Cine le dă voie să facă asta? De ce să ai un astfel de control asupra comportamentului nostru fără ca măcar să știm că suntem parte dintr-un experiment?

Ceea ce este și mai înfricoșător e că această manipulare emoțională se întâmplă tot timpul, doar că acum nu mai avem cum să știm când și cum ne sunt influențate deciziile. Este un exemplu perfect al modului în care giganții tech pot deveni mult mai periculoși decât orice guvern – pentru că au acces direct la mințile noastre, iar scopurile lor nu sunt niciodată pentru binele nostru, ci pentru profitul lor. Să ne fie clară chestia asta: Profitul > bunăstarea oamenilor! Întotdeauna.

Astfel de practici ne arată că nu suntem doar utilizatori ai platformelor, suntem produse pe care aceștia le manipulează pentru a-și maximiza veniturile. Dacă ți se pare că trăim într-o eră a „libertății de alegere” online și offline, mai gândește-te o dată.

Când Microsoft cade, cade jumătate din lume

Exemplul 1: Pană globală Microsoft – ianuarie 2023

Pe 25 ianuarie 2023, un update prost aplicat a dus la căderea Microsoft Teams, Outlook, Xbox Live și a multor servicii Azure. Nu doar că oamenii nu și-au mai putut verifica mailurile, dar și infrastructura business a fost paralizată. Companii întregi, spitale, instituții guvernamentale – toate au avut probleme pentru că Microsoft e atât de integrat în sistemele lor încât, dacă se prăbușește, se prăbușesc și ele.

Exemplul 2: Haosul creat de o pană Azure – iunie 2024

Azure (serviciul cloud al Microsoft) găzduiește infrastructura pentru bănci, spitale, companii și guverne. În iunie 2024, o cădere masivă a făcut ca sute de instituții să fie offline timp de ore întregi. Bănci mari nu au mai putut procesa tranzacții, spitale nu au putut accesa fișiere medicale, iar guvernele au fost, practic, paralizate digital.

Exemplul 3: Când Outlook pică, corporațiile sunt în genunchi

Outlook e coloana vertebrală a comunicării pentru sute de mii de companii. Când Microsoft a avut o pană majoră de Exchange Online, milioane de oameni nu au mai putut trimite sau primi emailuri. Practic, timp de câteva ore, productivitatea globală a scăzut drastic doar pentru că un singur serviciu al unei singure corporații s-a oprit.

Ideea e simplă: Microsoft deține o parte uriașă din infrastructura digitală a lumii. Oricât de „big” pare Big Tech, în realitate e fragil ca naiba. Și când cade, nu cade singur – trage după el guverne, spitale, bănci, corporații și, uneori, întreaga economie.

Dar dacă Microsoft din motive economice – de exemplu reglementări Europene care le taie din profit – decide că Azure are nevoie de un update care-l va ține offline câteva zile, specific în Bruxelles? Ce se întâmplă atunci?

Big tech știe totul despre tine

Google, Apple, Uber, Bolt – toate aceste companii colectează în mod constant date despre tine, fără ca tu să te gândești prea mult la asta. Știu unde locuiești, unde lucrezi, unde îți bei cafeaua dimineața și chiar și cât timp petreci într-un anumit loc. Dacă folosești Google Maps sau Waze, algoritmii lor îți învață traseele preferate și îți sugerează rute înainte să te gândești măcar la ele.

Dacă obișnuiești să comanzi mâncare prin aplicații, acestea îți cunosc preferințele culinare și pot prezice când vei comanda din nou. Dacă folosești ride-sharing, știu exact la ce oră pleci și unde ajungi, și da, au un profil clar al rutinei tale zilnice. Aceste informații nu rămân doar în niște baze de date inofensive – Uber, de exemplu, a fost prins urmărind un jurnalist care investiga compania.

Fiecare mișcare pe care o faci este transformată într-o bucățică de informație ce poate fi vândută mai departe sau folosită pentru a-ți vinde reclame „perfect targetate.” Nu mai ai nevoie să spui că ți-e foame, telefonul tău deja știe.

OpenAI și Microsoft – cine controlează AI-ul?

ChatGPT, DALL·E, toată revoluția AI? Microsoft are control majoritar asupra OpenAI, ceea ce înseamnă că o corporație privată decide ce AI folosești, ce informații poți accesa și cum sunt modelate aceste sisteme. AI-ul nu e un domeniu democratic – e o jucărie a Big Tech.

Dar vrei să auzi ceva atât de distopic că pare absurd?

Departamentul DOGE – Elon Musk are propriul departament în guvernul SUA

DOGE, deși sună ca un meme, nu e doar o glumă de internet, ci un instrument real prin care Musk și Trump și-au băgat efectiv mâinile în bugetul federal, fără transparență și fără control democratic. Dacă ar fi un plot dintr-un roman cyberpunk, probabil ar părea exagerat. Dar e realitate.

Pe scurt, un meme periculos:

• DOGE (Department of Government Efficiency) a fost creat sub Trump, cu Musk având o influență directă asupra activității lui.
• Scopul declarat: eliminarea „risipirii” din cheltuielile guvernamentale.
• Ce face de fapt: dizolvă agenții federale de pe-o zi pe alta și mută fonduri după bunul plac, fără aprobare legislativă clară.
• Reacția Congresului: Democrații îl consideră o „lovitură de stat administrativă” (da, chiar s-a folosit cuvântul „coup”).
• Trump și republicanii: Susțin că totul este legal, iar Musk spune că totul e „maximally transparent” (deși, atenție, DOGE nu este supus la regulile de transparență guvernamentală ca TOATE celelalte departamente guvernamentale).

Partea cea mai gravă? Musk are mai multă putere asupra alocării fondurilor federale decât mulți oficiali aleși democratic. Se vorbește despre miliarde de dolari „găsite” de DOGE în cheltuieli guvernamentale, dar fără nicio dovadă sau explicație clară. Iar firmele lui Musk, care au contracte cu guvernul federal, sunt probabil beneficiarii principali. Probabil.

Avem Big Tech + guvern = feudalism digital în plină desfășurare

Dacă mai era nevoie de un exemplu că Big Tech a trecut de la parteneri guvernamentali la actori politici majori, DOGE e fix dovada aia care ar trebui să ne convingă pe toți. Aici nu mai vorbim doar de influență, ci de control activ asupra bugetului federal.

Adică, Elon Musk, un miliardar excentric cu un istoric de decizii impulsive și vendete personale, are acum un rol oficial în tăierea și redistribuirea fondurilor guvernamentale. Fără transparență. Fără control democratic real. Fără a fi ales.

Iar, mai departe Elon, Mark și Jeff au fost toți trei invitați la inaugurarea lui Trump, cu Elon ținând chiar un discurs, unde în mod sigur nu a făcut un salut nazist de două ori. Sigur.

Dacă nu e ăsta feudalism digital, atunci ce e?

Ura – Resursa Regenerabilă

Postările care provoacă reacții extreme (în special negativitate, scandal, panică morală) sunt promovate de algoritmi, fiindcă generează mai multă interacțiune decât conținutul pozitiv sau neutru. Oamenii nu dau share la postări despre pisici drăguțe cu aceeași frenezie cu care distribuie un clip despre „cum ne distrug progresiștii copiii”. E o chestie dovedită.

Big Tech nu doar că tolerează radicalizarea, ci o încurajează activ, pentru că fiecare val de ură aduce engagement nou. Plus, e mai ieftin pentru platforme să țină oamenii enervați decât să investească în conținut de calitate. (Eu sunt foarte scumpă…)

În lumea digitală de azi, ura este o resursă regenerabilă, o energie care se produce singură. Și, deși poate părea paradoxal, Big Tech știe exact cum să o exploateze pentru a ne ține pe termen lung conectați, atrași și angajați. De ce? Pentru că ura este una dintre cele mai puternice emoții care ne motivează să acționăm online. Ne face să comentăm, să distribuim, să interacționăm cu conținutul – chiar și atunci când nu suntem de acord cu el. Și, evident, fiecare interacțiune înseamnă mai mulți bani pentru platformele care ne vând atenția.

Iată câteva exemple concrete de cum Big Tech folosește ura pentru engagement și de ce e cea mai profitabilă emoție:

1. Facebook și algoritmul de engagement: „The Outrage Machine” – Facebook a fost prins de nenumărate ori că favorizează conținutul care provocă controverse și stârnește ură, pentru că produce mai multe interacțiuni. Postările incendiare, divizive sau scandaloase au șanse mult mai mari să ajungă pe feed-ul nostru. Algoritmii platformei sunt construiți să amplifice polarizarea, pentru că emoțiile puternice (în special furia și ura) sunt cele care ne determină să dăm like, să comentăm și să distribuim postările mai repede. Cu cât consumăm mai mult din acest tip de conținut, cu atât Facebook câștigă mai mult prin reclame direcționate.
2. YouTube și video-urile clickbait: YouTube este un alt exemplu perfect de cum ura este monetizată. Videoclipurile care provocă dezbateri aprinse, cum ar fi cele cu teorii conspiraționiste sau subiecte controversate, sunt favorizate de algoritmii platformei. Aceste video-uri au șanse mult mai mari să fie vizionate și redistribuite, pentru că, fie că suntem de acord sau nu cu ele, suntem gata să comentăm sau să le distribuim pentru a „corecta” părerea altora. De exemplu, video-urile despre politică, mai ales în perioadele de alegeri, sunt inundate cu comentarii furioase, ceea ce crește engagement-ul și vizualizările, aducând bani prin publicitate.
3. Twitter și cultura „Cancel”-ului: Twitter este un alt exemplu excelent de cum ura poate fi folosită pentru a stimula engagement-ul. Platforma este criticată pentru că permite și chiar încurajează discuții toxice și hate speech, dar și pentru că nu are un sistem de moderare eficient. Trollii și bot-ii alimentează cu postări care stârnesc furie și ură, iar această atmosferă toxică face ca utilizatorii să interacționeze mai des cu conținutul – fie pentru a răspunde, fie pentru a „răspândi” ură și nemulțumire. Cu cât sunt mai mulți utilizatori furioși și mai multe conversații încinse, cu atât Twitter câștigă mai mult din publicitate.
4. Reddit și „subreddit-urile” extreme: Reddit este un alt loc unde ura poate exploda în comunități întregi de utilizatori. Există subreddit-uri dedicate diviziunilor extremiste, fie că vorbim despre grupuri de extremă dreapta sau de extremă stânga. Aceste grupuri sunt creatoare de controverse, iar polarizarea lor continuă generează mai multe postări și comentarii. Reddit are un sistem bazat pe upvote și downvote, iar postările care provoacă controverse sau sentimente extreme sunt cele care ajung să fie împărtășite și votate cel mai mult. Acest tip de engagement este extrem de profitabil pentru Reddit, pentru că generează trafic constant și interacțiuni care sunt monetizate.
5. Facebook și News Feed-ul plin de știri false
   În timpul alegerilor din 2016, Facebook s-a confruntat cu acuzații că a permis răspândirea dezinformării și conținutului de ură pe platformă. Știri false care stârneau frică și ură aveau o distribuție virală mult mai mare, fiind favorizate de algoritmii care aveau drept scop creșterea engagement-ului. Controversatele postări care incitau la ură au ajuns să devină virale, iar Facebook a continuat să monetizeze acest conținut. Deși ulterior au existat schimbări, Big Tech nu a putut opri complet acest fenomen, pentru că ura și diviziunea vând. Iar conturile de boți postează AI art la greu, sculpturi din ceapă cu steagul României, Iisus hiper-realist plângând pentru tradiții, și mesaje naționaliste scrise greșit. Plus, acum, Zuck-ul lasă frâu liber la ură pentru că „avem nevoie de energie masculină în business” fraților! Și hai să dezbatem online dacă Tina e bolnavă mental? Sau dacă nu e? Nu contează. Trebuie să lăsăm liberă „piața discuțiilor” ca toată lumea să poată să-și dea cu părerea despre cum e ea groomer și perversă și un bărbat care vrea să prăduiască toaletele femeilor. „El”, scuze. Aproape că mi-am făcut gendering corect. Și asta nu atrage engagement.

De ce ura este cea mai profitabilă?

Ura este cea mai profitabilă emoție pentru Big Tech, pentru că este, în esență, infinită și auto-regenerabilă. Când suntem furioși, suntem mai predispuși să acționăm rapid, fără să gândim prea mult. De asemenea, plăcerea de a dovedi că cineva greșește sau de a condamna o opinie contrară ne face să interacționăm mult mai intens cu conținutul. Platformele știu asta și folosesc tehnologia pentru a maximiza explozia de emoții negative. Furia generează și mai multă furie.

Pe termen lung, această formulă devine un ciclu vicios: generați furie → vă exprimați furia → generați și mai multă furie → răspândiți mesajul. Și tot așa. Iar platformele de social media câștigă la fiecare pas din acest proces, câștigând bani din publicitatea direcționată bazată pe fiecare mișcare pe care o facem.

În concluzie, ura devine combustibilul care face ca roata Big Tech să se învârtă non-stop, iar noi suntem înrolati în acest ciclu, crezând că ne exprimăm opiniile libere. Dar, de fapt, ceea ce facem este să îmbogățim platformele care ne manipulează emoțiile, fără să realizăm cu adevărat cum suntem captivi într-un sistem care ne exploatează emoțiile pentru profit.

Demonizarea minorităților ca strategie de creștere – țintă ușoară

Un alt factor esențial în succesul platformelor Big Tech este demonizarea minorităților – o strategie extrem de eficientă în generarea de engagement și consolidarea unei baze de utilizatori dispuși să interacționeze cu conținutul polarizant. În special, persoanele LGBTQ, și mai ales persoanele trans, devin ținte ușor exploatabile într-o eră în care prejudecățile și ignoranta sunt amplificate de algoritmi.

Persoanele trans, în particular, sunt o țintă ușoară pentru că puțini înțeleg realitatea trans și diferențele de gen. Suntem într-adevăr the next big thing! Love that for us!

Majoritatea utilizatorilor nu au contact direct cu experiențele noastre și, prin urmare, sunt vulnerabili la mituri și dezinformare. Platformele de socializare sunt terenul ideal pentru răspândirea discursului transfobic – atitudini și stereotipuri care pot fi amplificate foarte rapid de algoritmi, ajungând la milioane de oameni în câteva minute.

Prejudecățile față de persoane trans sunt mult mai ușor de exploatat pentru că sunt ușor de manipulat și de răspândit prin știri false și conținut provocator. Când suntem portretizați în mod eronat ca „amenințări” pentru societate sau ca „pericole”, reacțiile sunt mai puternice. De asemenea, majoritatea comentariilor din secțiunile de discuții sau postările care generează ură față de minorități aduc beneficii directe platformelor, datorită numărului mare de interacțiuni pe care le generează.

Comentarii, like-uri, share-uri, outrage, „bărbați periculoși” în rochii, groomeri, „cururi păroase”, „sex stelar”, „gândiți-vă la copiii noștri”, „valorile noastre tradiționale”, „curcubeic”, „progresism agresiv”, „virusul mental woke”, „sex anal”, „atacul asupra creștinătății”, „amenințarea transsexuală”, fucking OUTRAGE! Toate acestea hrănesc mașinăria de ură. Toate contribuie la algoritmi care crează mai multă expunere pentru conținutul monetizabil.

Amplificarea discursului anti-LGBTQ

Platformele nu doar că tolerează discursul anti-LGBTQ, dar în multe cazuri îl amplifică, încurajând astfel diviziuni sociale și conflicte între grupuri. Algoritmii sunt instruiți să promoveze conținutul care generează cele mai multe reacții – iar ura față de minorități nu face decât să creeze o reacție viscerală, atrăgând o mulțime de utilizatori. Atunci când un tweet, postare sau video devine viral din cauza comentariilor pline de ură, algoritmul îl „premiază” cu o vizibilitate mai mare, iar acest ciclu continuă să crească.

Dar există un motiv mult mai periculos pentru care demonizarea minorităților este folosită de Big Tech: distragerea atenției de la problemele reale, care sunt mult mai greu de gestionat și care nu se potrivesc în narațiunile simpliste pe care le construiesc platformele.

Ura față de minorități devine astfel o armă de distragere a atenției. În loc să vorbim despre inegalitatea economică, supravegherea digitală sau controlul exercitat de Big Tech, conversațiile sunt deviate către teme care sunt mult mai ușor de manipulat și care pot polariza rapid opinia publică. Divizarea socială pe teme precum drepturile trans, găurile de securitate de la TikTok (da, că alea de la companiile americane nu-s la fel…) sau imigrarea poate distrage atenția de la problemele fundamentale ale sistemului, cum ar fi accesul inegal la educație, sănătate sau controlul economic asupra resurselor, de către niște băieți jalnici, dar periculoși.

Dacă ești revoltat, continui să rămâi nervos, poate chiar dezgustat de Tina și „stilul ei de viață”, nu o să vezi că lumea e acum controlată de un grup restrâns de corporații și miliardari care îți vând indignare la „reducere”, îți închiriază acces la propriile date și te conving că dușmanul tău e o tipă trans care-și bea cafeaua liniștită, nu CEO-ul care decide câți bani meriți să câștigi și cât de repede te vei scufunda în datorii.

Așadar, Big Tech folosește ura împotriva minorităților ca o resursă regenerabilă, încurajând o polarizare constantă și folosind-o pentru a crește engagement-ul și, implicit, profitul. Minoritățile sunt exploatate în mod strategic pentru a crea diviziuni și a direcționa conversațiile către teme care pot aduce mai multe interacțiuni și, astfel, mai multe date și publicitate. Astfel, platformele nu doar că permit urii să crească, dar o încurajează activ, iar acest lucru are un impact devastator asupra coeziunii sociale, dar și asupra celor care sunt victime ale acestui fenomen.

Radicalizarea prin Algoritmi

Un fenomen din ce în ce mai întâlnit (adică devenit mainstream) pe platformele de socializare este radicalizarea prin algoritmi. Aceasta se întâmplă atunci când utilizatorii, care interacționează cu un videoclip ușor conservator sau cu o postare care conține conținut polarizant, sunt treptat ghidați către materiale din ce în ce mai extremiste.

Algoritmii platformelor sunt concepuți să maximizeze timpul petrecut de utilizatori pe platformă și să stimuleze engagement-ul, așa că atunci când cineva interacționează cu un conținut oarecum conservator sau controversial, sistemele de recomandare îi vor sugera automat materiale mai radicale. Astfel, utilizatorii sunt împinși treptat spre margini, iar opiniile moderate sunt treptat înlocuite de viziuni extremiste.

Practic, „ferma de ură” a tehno-feudalilor funcționează ca o bandă rulantă care duce oamenii din centru spre extrem. Acest fenomen de radicalizare treptată este extrem de periculos, pentru că oamenii nu sunt conștienți de manipularea algoritmică și ajung să creadă că punctele lor de vedere devin din ce în ce mai raționale sau corecte, când de fapt sunt influențați de o spirală continuă de conținut extrem.

Implicații: Cum afectează asta comunitățile marginalizate, dar și pe toată lumea

Impactul acestui ecosistem digital toxic nu se limitează doar la marginile extreme ale societății. Deși, desigur, comunitățile marginalizate, cum sunt persoanele LGBTQ+, minoritățile etnice sau femeile, sunt cele mai afectate, efectele acestei dinamici se resimt în întreaga societate.

Pentru comunitățile marginalizate, fenomenul de demonizare și radicalizare devine o realitate constantă, alimentată de discursuri de ură și stereotipuri perpetuate de algoritmi. Aceasta nu doar că duce la creșterea violenței verbale și fizice, dar contribuie și la izolarea socială și marginalizarea acestor grupuri. De exemplu, pentru persoanele trans, ca să rămânem în zona de interes, acest discurs poate duce la creșterea atacurilor fizice, dar și la sugestii de invalidare a identității lor – toți acești factori având un impact direct asupra sănătății mintale și a bunăstării lor.

Mai mult, pentru întreaga societate, acest clivaj între extremism și normalitate afectează modul în care funcționează democrația. Dacă grupurile marginalizate sunt constant atacate și izolate, disputa asupra valorilor fundamentale ale unei societăți devine tot mai acută și mai polarizată. Noțiunile de empatie și înțelegere sunt înlocuite de un sentiment de ură și desconsiderare, care afectează toată țesătura socială, chiar și pentru cei care nu fac parte din comunitățile marginalizate.

De asemenea, în timp ce aceste grupuri devin ținte ale manipulării și radicalizării, toată lumea este afectată de fragmentarea realității și compartimentarea informațiilor. Când platformele și algoritmii fac din consum de ură și extremism o normă, fiecare dintre noi este pus într-o poziție în care trebuie să navigheze o realitate distorsionată. Astfel, întreaga societate se fragmentează în triburi și se reduce capacitatea ei de a construi un dialog real, eficient și empatic, despre problemele fundamentale care ne afectează pe toți.

În final, efectele sistematice ale acestui tip de manipulare și polarizare se manifestă nu doar în viața cotidiană a celor marginalizați, dar și în timpul, energia și resursele tuturor celor care se lasă prinși în capcana unui sistem care, din păcate, profită de ură mai mult decât de solidaritate. Și toate pentru bani.

Reglementarea Big Tech: O soluție necesară și provocările întâmpinate

Reglementarea Big Tech este, fără îndoială, una dintre puținele soluții care pot echilibra puterea imensă pe care o dețin giganții digitali asupra societății și economiei. Uniunea Europeană a luat deja măsuri importante prin Digital Services Act și Digital Markets Act, două reglementări esențiale care încearcă să pună capăt abuzurilor și practicilor monopoliste, să protejeze utilizatorii și să garanteze o concurență echitabilă pe piața digitală. Aceste reglementări sunt menite să asigure transparență, responsabilitate și control al platformelor digitale asupra datelor și comportamentului utilizatorilor lor.

Dar Big Tech nu cedează ușor în fața acestor reglementări, iar reacțiile lor sunt extrem de puternice. Elon Musk este un exemplu clar de rezistență deschisă, criticând în mod constant reglementările Uniunii Europene și protejându-și interesele economice prin susținerea unor mișcări politice de extremă dreapta, cum ar fi AfD (neo-naziști) în Germania. De asemenea, Meta și Google au fost implicate în eforturi de a sabota reglementările europene, apelând la lobby și influență pentru a-și proteja modelul de afaceri.

În acest context, Facebook a devenit un instrument activ în sprijinirea mișcărilor extremiste și pentru a răspândi dezinformarea în diverse colțuri ale lumii, în special în timpul alegerilor sau în momente de instabilitate politică. Aceste platforme au contribuit semnificativ la radicalizarea opiniilor și au avut un rol important în mobilizarea extremiștilor, profitând de lipsa de reglementare și de mecanismele de moderare ineficiente.

Asta se întâmplă când clasa politică este ruptă de realitate, când cei care ar trebui să ne conducă și să ne protejeze sunt prea prinși în bula lor pentru a ține pasul cu lumea. Tehnologia informației a evoluat prea rapid, iar o clasă politică depășită a lăsat lucrurile să scape de sub control.

Ce altceva putem face? Nu știu. Nu-mi place ce se întâmplă, chiar mă sperie, dar nu știu. Sincer, de multe ori stau și mă întreb de ce mă asculți pe mine.

Totuși, există măsuri și mișcări emergente care demonstrează că utilizatorii pot juca un rol activ în a submina autoritatea Big Tech și a înfrunta monopolurile acestora. Printre exemplele notabile se numără:

1. Mișcările de boicot: Campania #StopHateForProfit a fost un succes, demonstrând că utilizatorii pot avea un impact semnificativ asupra deciziilor companiilor. Boicotând reclame și atacând politicile de gestionare a conținutului, mișcarea a forțat Meta să revizuiască unele dintre deciziile sale.
2. Strategii colective de sabotaj al engagement-ului: Există grupuri de utilizatori care au început să folosească tehnici de raportare coordonată a conținutului dăunător sau toxic, dar și flooding-ul cu postări ironice sau de critici care subminează algoritmii platformelor. Aceste strategii pot reduce eficiența algoritmilor care promovează conținutul dăunător și pot atrage atenția asupra practicilor problematice.
3. Platformele descentralizate și open-source: O altă soluție promițătoare este migrarea către platforme mai descentralizate, cum ar fi Mastodon, Fediverse sau Lemmy, care sunt alternative la Reddit și alte rețele centralizate. Aceste platforme nu se bazează pe algoritmi comerciali care încurajează diseminarea urii și nu sunt controlate de mari corporații, oferind un spațiu mai transparent și mai echitabil pentru utilizatori. În ultima perioadă încerc să folosesc Diem ca alternativă de motor de căutare pentru anumite lucruri, cu rezultate mixte.

În final, reglementarea Big Tech rămâne o prioritate esențială, iar presiunea din partea utilizatorilor este mai importantă ca niciodată. Aceste mișcări de rezistență colectivă și conștientizare a problemelor de monopolism digital ar putea însemna un pas important în direcția unei lumi digitale mai echitabile și mai sigure pentru toți. Honestly, this is fucked up!

Concluzie?

Așadar, ce am învățat de la feudalismul digital? Că e real. Că lumea asta e din ce în ce mai controlată de câțiva tipi care au închis internetul într-o cutie frumos ambalată și care îți vând o fantezie despre cum funcționează realitatea ta. Big Tech n-are niciun fel de remușcare, dar are un algoritm care se hrănește cu fiecare click, fiecare reacție viscerală, fiecare cuvânt de ură. Și, da, ura e super monetizabilă, deci, de ce ne mirăm că suntem toți prizonieri într-un sistem care folosește toate neînțelegerile și fricile noastre pentru a ne manipula? Că vorbim despre minorități care sunt ținta preferată sau despre cum un tip care crede că CyberTruck e o idee bună poate decide soarta unui război, totul face parte dintr-un show la care noi, restul lumii, nu suntem decât spectatori.

Însă, în fața tuturor acestor manipulări, mai există o speranță: reglementările. Ofertele Uniunii Europene sunt ca o sfoară de siguranță într-o mare de tehnologie toxică. Dar trebuie să luptăm în continuare pentru o astfel de Europă, pentru că e atacată virulent. Și, bineînțeles, avem și acele mici revoluții – mișcările de boicot, sabotajul colectiv, migrarea către platformele descentralizate. Ne putem crea propriile noastre colțuri de rezistență.

În final, să nu uităm: în fața unei lumi care vrea să ne dețină, avem puterea să schimbăm regulile jocului. Fie că o facem prin reglementări, fie că alegem să nu mai cumpărăm produsele feudalilor digitali (deși admit că e greu, după ce am fost condiționați atâta timp), e clar că e timpul să luăm înapoi controlul asupra propriilor noastre date, idei și, mai ales, emoții. Căci, chiar dacă algoritmii pot manipula ceea ce simțim, noi putem totuși decide ce și cum alegem să trăim.

Și până la urmă, poate că nu putem învinge algoritmii, dar măcar îi putem face să creadă că suntem obsedați de capibare și rețete de pâine cu maia.

De asemenea, sper că ai apreciat controlul de sine pe care l-am arătat ca să nu fac o glumă proastă cu „i-o bagi”…