Acum că mi-am scos discursul politic din sistem, pot în sfârșit să scriu despre cum episodul „The Outcast” din Star Trek: The Next Generation este de fapt nu doar despre mișcarea drepturilor LGBTQ și despre terapia de conversie, ci chiar o alegorie trans!

Reporter: Donald Trump?
Crin Antonescu: Tare!
Tina: eye twitch

Crin Antonescu: „Face fiecare ce vrea, fără să invadeze spațiul public cu asta. N-are niciun rost să facem mari parăzi pentru că avem o opțiune sau alta. N-are niciun rost să facem propagandă pentru o opțiune sau alta.”
Tina: Pluralul e „parade”… involuntary head twitch

Crin Antonescu: „Are rost să avem pe deplină libertate fiecare pentru ceea ce ne dorim, pentru ceea ce alegem și ca evident celălalte drepturi ale noastre să rămâne egale.”
Tina: full body twitch

Crin Antonescu: „[…] spre deosebire de Statele Unite, Franța, Germania, nu a existat o ofensivă atât de puternică în școală și în structurile de educație, nu a existat o propagandă.”
Tina: funny aneurism

Crin Antonescu: „[…] dacă Guvernul, Parlamentul, legiuitorii, consideră că nu e pregătită România pentru asta [parteneriatele civile între persoane de același sex], atunci cred că această decizie trebuie respectată, deși, repet, nu cu parteneriatul civil am o problemă. Am o problemă, dacă mă întrebați personal, cu propaganda în școli, am o problemă cu adopția, am o problemă cu alte forme, despre care, mă rog, n-a fost încă vorba în România și mai bine nu le evocăm.”
Tina: Oh, naaah! Bitch-mode activated – Acum, am un anevrism și un articol de scris.

• 1. „Tare!” – Normalizarea fascismului

Când un politician este întrebat despre Donald Trump și răspunde cu un entuziast „tare!”, nu este o simplă opinie personală, ci un act politic cu implicații serioase. Trump nu este doar un lider controversat sau un excentric cu o retorică populistă; el este un simbol al unei ideologii periculoase, iar acțiunile sale au consecințe grave nu doar în Statele Unite, cât și la nivel global. A spune că Trump este „tare” înseamnă să ai o lipsă de înțelegere asupra politicilor sale și a impactului acestora, și, de asemenea, reprezintă o aprobare tacită a extremismului său.

Trump nu e doar un politician excentric, e un fascist periculos!

Este esențial să vezi dincolo de suprafața populistă a lui Trump, mai ales ca posibil viitor președinte al României (18% în sondaje… mda). Politicile sale sunt profund anti-imigrație și a atacat sistematic democrația.

Separarea familiilor la graniță, interdicțiile de călătorie pentru țările majoritar musulmane și retorica rasistă sunt politici deliberate, menite să alimenteze ura și diviziunea. Deportări în masă – ghici ce mare tragedie umană a început ca o deportare în masă?! Începe cu Holo și nu se termină în deck!
Atacul asupra alegerilor din 2020, încercarea de a răsturna rezultatele legitime și susținerea insurecției de la Capitoliu sunt dovezi clare că Trump nu respectă regulile fundamentale ale democrației! Sau acum tot face „glumițe” despre cum o să candideze a TREIA oară la președinție… Dar sunt doar glumițe, guuuys, nu vă faceți probleme!

Nu zic despre atacurile directe asupra drepturilor femeilor, și asupra comunitații LGBTQ+ pentru că „moderaților” români oricum nu le pasă de asta.

În acest context, nu poți spune „tare!” fără să transmiți un mesaj. Fie că este vorba de ignoranță sau de un sprijin real, astfel de declarații contribuie la normalizarea unui discurs extremist și la trivializarea unor politici dăunătoare.

Ce spune cuvântul ăsta despre Crin Antonescu și „moderații” din România? În România, politicienii „moderați” au un obicei periculos: flirtează cu extrema dreaptă fără să-și asume direct ideologia. Își mențin o fațadă de echilibru, dar nu ezită să preia discursuri anti-LGBTQ, naționaliste și iliberale atunci când le convine electoral.

Crin Antonescu nu este primul politician român care aruncă astfel de remarci fără să-și asume consecințele. Politicienii „moderați” din România practică o formă de complicitate tăcută cu extrema dreaptă. Când lideri așa-ziși „centriști” laudă figuri autoritare sau folosesc retorici conservatoare, ei deschid calea pentru politici din ce în ce mai opresive.

A spune că Trump este „tare” nu e o glumă inofensivă sau o simplă preferință politică. Este un semnal că „moderații” din România nu sunt deloc moderați – doar le lipsesc scrupulele.

Acestea fiind spuse, pe parcursul articolului o să mă mai adresez lui Crin (Crinului, dacă vrei), dar sincer, numele poate fi înlocuit cu oricare politician aflat la guvernare acum. Și da, știu că Antonescu se identifică drept conservator în prezent, deși înainte era liberal convins (practic, e trans-conservator acum), totuși, voi folosi termenul „moderat” pentru că așa îl prezintă presa: ca pe un politician echilibrat, măsurat, chiar imparțial.

Mică paranteză: de ce mulți bărbați cis, hetero, albi, devin, cu trecerea anilor conservatori? Practic liberali în tinerețe, se mută înspre dreapta, spre un public conservator. Oameni ca: Jerry Seinfeld, Russel Brand, Louis CK, Richard Dawkins, Michael Shermer. O fi din cauza faptului că în tinerețe erau vârful piramidei, iar odată cu trecere timpului, ideile lor „progresiste” nu mai sunt atât de progresiste, iar asta îi face să-și piardă din relevanță – practic statutul lor social devine amenințat și pentru că în loc să facă terapie și să-și exploreze sentimentele de alienare, încearcă să prindă din nou acel „high”? Dar pentru că oamenii „hip” și „cool” nu-i mai ascultă, din cauza lipsei de idei noi, își caută un nou „public” – iar acesta este cel conservator, de dreapta, cu care acum au mai multe în comun? Dar asta e doar o teorie. O teor… Nu, Tina! Gluma asta fost făcută prea mult!

• 2. „Fără să invadeze spațiul public” – Sau cum să reduci comunitatea queer la tăcere

Una dintre cele mai vechi și eficiente strategii de marginalizare a comunității queer este ideea că existența lor „invadează” spațiul public. Această retorică sugerează că persoanele LGBTQ ar trebui să fie discrete, să nu fie „prea vizibile” și, dacă se poate, să rămână ascunse cu identitățile și viețile lor. În dulap, adânc în dulap – poate ajung în Narnia și nu-i mai vedem în „spațiul public”. Dar ce înseamnă, de fapt, această „invazie” despre care vorbesc politicienii?

Ce înseamnă „invadarea spațiului public” când vorbim despre drepturi? În mod ironic, cei care spun că persoanele queer invadează spațiul public sunt aceiași care nu au nicio problemă cu prezența omniprezentă a heterosexualității în toate aspectele vieții – de la filme și reclame la structura legală a societății. Dacă o paradă Pride este o „invazie”, atunci ce sunt milioanele de nunți heterosexuale care blochează bulevarde, sărbătorile de Valentine’s Day promovate agresiv sau reclamele la detergenți cu „mama și tata” ca unic model de familie?!

Ia intrați voi înapoi în dulap, cu perversiunile voastre heterosexuale! Să nu mai văd propaganda asta hetero pe stradă, la televizor și în școli! Și mai arătați asta și copiilor – ce manipulare rușinoasă! Sunteți groomeri!

Diferența e că unii vor ca doar un anumit tip de identitate să fie considerat „normal”, iar restul să fie împinse în umbră. Și asta nu e OK. Libertate pentru fiecare, nu selectivă.

De ce Pride nu e o „invazie”, ci un răspuns la discriminare? Pride nu este despre exhibiționism sau ostentație, așa cum o descriu criticii. Este un act de revendicare a unui spațiu care, de-a lungul istoriei, a fost refuzat comunității LGBTQ. Într-o societate în care persoanele queer au fost sistematic excluse, forțate să trăiască în frică și să-și ascundă identitatea, Pride este o declarație de existență și de rezistență. Este un răspuns direct la violența, discriminarea și marginalizarea pe care această comunitate le-a îndurat și încă le îndură.

Existența în sine a persoanelor queer este politizată fără voia lor – de ce nu se aplică aceeași regulă și heteronormativității omniprezente? Dacă un bărbat și o femeie se țin de mână pe stradă, nimeni nu consideră că fac propagandă heterosexuală. Dacă însă un cuplu queer face același lucru, brusc devine „ostentativ”, „provocator” sau „o declarație politică”. Adevărul este că persoanele LGBTQ nu au ales ca existența lor să fie politizată – acest lucru s-a întâmplat pentru că societatea a decis să le trateze ca pe o excepție de la normă. Când drepturile lor sunt încă subiect de dezbatere, când viețile lor sunt contestate la nivel legislativ și social, a pretinde că ar trebui „să nu fie atât de vizibili” nu este decât o formă sofisticată de a le cere să dispară.

Prin urmare, Crin Antonescu și alții ca el nu fac decât să perpetueze ideea că persoanele queer sunt binevenite doar atâta timp cât nu sunt prea „prezente”, prea „vizibile” sau prea „deranjante” pentru sensibilitățile majoritare. Dar drepturile nu sunt drepturi dacă trebuie să le ții ascunse ca să fie tolerate!!!

• 3. Sexualitatea și identitatea de gen NU sunt o alegere

2025… Zic asta în 2025. Clar am făcut un anevrism, n-are cum… Picard facepalm

Clișeul „moderato-conservator” este acela că orientarea sexuală (și identitatea de gen) sunt „alegeri” sau „opțiuni”, ceea ce sugerează că ar putea fi schimbate sau că nu ar trebui să fie protejate prin lege. Această idee nu doar că este falsă, dar este și periculoasă.

De ce ideea că „fiecare alege ce vrea” e o minciună periculoasă? Dacă ar fi fost o alegere, de ce există atâta suferință, atâta luptă și atâta discriminare? Nimeni nu alege să fie respins de familie, să fie hărțuit la școală, să fie bătut pe stradă sau să aibă mai puține drepturi. Ideea că „e o alegere” este folosită pentru a invalida experiențele persoanelor queer și pentru a justifica tratamentul lor ca cetățeni de mâna a doua.

Crin, de ce pula „GD” mea, aș alege să fiu trans și să fiu considerată sub-umană de majoritatea „egalilor” mei? Dar tu gândești un pic? Ai un pic de empatie? Retoric, desigur.

Ce spune știința despre orientarea sexuală și identitatea de gen? Toate studiile serioase din domeniul psihologiei, neuroștiințelor și geneticii susțin că orientarea sexuală (și identitatea de gen) sunt determinate de factori biologici și psihologici complecși, nu de „alegeri” conștiente. Asociația Americană de Psihologie, Organizația Mondială a Sănătății și nenumărate alte instituții de renume afirmă clar că a fi LGBTQ nu este o tulburare și că nu poate fi schimbat prin „voință” sau „terapie”.

Dar de ce să ascultăm de specialiști în domeniu, când ne putem forma propriile opinii bazate pe biologia pe care am învățat-o și din care ne mai amintim vag câteva chestii din școala generală, că așa merge știința, nu?

Cum e folosită această retorică pentru a justifica discriminarea? Dacă ceva este considerat o „alegere”, atunci societatea se simte îndreptățită să-l judece sau să încerce să-l „corecteze”. Exact asta stă la baza terapiilor de conversie, a legilor anti-LGBTQ și a stigmatizării sociale. În realitate, nimeni nu trebuie să justifice „de ce” este cine este – drepturile omului nu sunt condiționate de explicații biologice sau sociale.

Tu de ce-ai „ales” să fii CISHETERO, Crin?! Huh!? Poți să răspunzi la întrebarea asta? Să-mi dai argumentele pentru care ai făcut ALEGEREA™ de a fi și hetero și cis? A fost cumva ceva de genul: „hm, oare îmi plac băieții?”, „nu, nici nu pot să concep să mă culc cu un bărbat!”, „atunci oare îmi plac fetele?”, „da, sigur îmi plac fetele!”. Uau, grozavă „alegere”, Crin! Bravo pentru „opțiunea” ta. Acum nu mai invada spațiul public cu propaganda heterosexuală, perversule!

Cei care susțin astfel de idei perpetuează un mit nu doar neștiințific, ci și periculos. Negarea realității identității queer înseamnă contribuirea la marginalizarea și suferința a milioane de oameni!

• 4. „Drepturile egale” sunt o minciună grosolană

Una dintre marile iluzii pe care politicienii „moderați” încearcă să le vândă este ideea că persoanele LGBTQ deja beneficiază de „drepturi egale” și că orice revendicare suplimentară ar fi un moft. Aceasta este o minciună sfruntată, o distorsionare flagrantă a realității, o aberație, menită să ascundă discriminarea sistemică.

Despre ce „drepturi egale” e vorba, mai exact? În România, persoanele LGBTQ nu au acces la parteneriate civile, căsătorie sau adopție. Persoanele trans se lovesc de obstacole majore în recunoașterea identității lor: procese umilitoare, cerințe absurde și birocrație ostilă pentru schimbarea documentelor; sau pentru obținerea de ajutor medical salvator de vieți. De asemenea, protecția împotriva discriminării este slab aplicată, iar discursul instigator la ură este tolerat la scară largă în spațiul public.

Dacă am avea drepturi egale, de ce continuăm să fim agresați pe stradă? De ce ni se neagă chiar și dreptul de a exista în tribunale și în discursul public? Cazurile de agresiune fizică și verbală asupra persoanelor LGBTQ sunt frecvente, iar statul face prea puțin pentru a le proteja. Mai mult, discursul politic și mediatic continuă să normalizeze ura și excluziunea. Egalitatea nu înseamnă legi scrise pe hârtie, ci o realitate în care nu ne mai temem să existăm.

Hai să-ți povestec despre organizarea protestelor pro-democrație din Brașov. Am fost una dintre persoanele care au investit foarte mult timp și energie în organizarea acestora. Am făcut moderare pe grupurile de discuție, am realizat majoritatea materialelor vizuale care au fost share-uite pe social media, am fost acolo în fiecare zi de la început la sfârșit. Ideea e că persoana care „și-a luat pe nume” protestele, datorită unor probleme personale a zis că nu ar mai dori să fie organizator, astfel că m-am oferit eu să mă duc la primărie/jandarmerie, să anunț, să dau cu subsemnatul. Dar aveam 3 îndoieli dacă aș fi persoana potrivită, și le-am făcut cunoscute:

1. Sunt o ignorantă care nu știe ce trebuie făcut.
2. Sunt o incultă care nu știe legile.
3. Sunt trans.
4. Nu primisem banii de la Soroș/Antifa (și nu aveam bani de autobuz)

Două dintre astea s-au dovedit a nu fi probleme în eventuala colaborare cu autoritățile locale, pentru că pot fi învățate. Una dintre ele, însă ar fi fost detrimentală pentru mișcarea noastră. Te las pe tine să ghicești care-s care.

Care sunt, de fapt, „drepturile egale” când ești trans? Și da, știu că poate o să zici: „legal vorbind aveai tot dreptul să mergi la instituțiile locale să organizezi adunările”, dar prezența mea acolo ar fi fost un minus mare, în primul rând pentru obținerea aprobărilor și în al doilea rând a bunei desfășurări a activităților. Pentru că o tipă trans este privită de autorități ca o anomalie, o „perversiune”, iar imediat ar fi apărut probleme. Din cauza a cine sunt, din cauza identității mele. Aș fi avut aceleași „drepturi”, dacă nu eram trans? Nu, pentru că problema e sistemică!!!

• 5. „Propaganda gay” – O sperietoare inventată

Unul dintre cele mai populare mituri răspândite de politicienii conservatori și „moderați” și de mass-media afiliată lor este ideea de „propagandă gay”. Această expresie nu are nicio bază reală, dar este folosită constant pentru a crea panică morală și pentru a justifica discriminarea împotriva comunității LGBTQ. Nu este decât o invenție folosită pentru a manipula și distrage atenția de la problemele reale.

De ce nu există o „propagandă LGBTQ” în România?
Dacă „propagandă” înseamnă simpla menționare a existenței persoanelor queer, atunci orice reprezentare a heterosexualității ar trebui să fie considerată, la rândul ei, „propagandă”. Dar, desigur, acest dublu standard nu este niciodată recunoscut, pentru că nimeni nu vrea să-și recunoască propriile prejudecăți. În realitate, nu există nicio agendă ascunsă care să „convertească” pe cineva la a fi queer – sexualitatea și identitatea de gen nu funcționează astfel. Scopul vizibilității LGBTQ este doar acela de a educa și de a combate stigmatizarea, nu de a „recruta” sau de a forța pe cineva să-și schimbe orientarea sau identitatea.

Ce se întâmplă în Vest și de ce este o minciună ideea că educația sexuală „se bagă în școli” într-un mod abuziv? În țările unde există educație sexuală și programe anti-bullying incluzive, acestea nu „indoctrinează” copiii, ci îi ajută să înțeleagă diversitatea umană și să crească fără prejudecăți. Însă, în România, orice discuție despre identitatea de gen sau orientarea sexuală este automat catalogată drept „propagandă”, în timp ce copiii continuă să fie expuși la mesaje sexiste, homofobe și transfobe din societate. Când un copil LGBTQ nu are acces la informații despre propria identitate și este lăsat să se confrunte singur cu frica și confuzia, aceasta nu este „protecție”, ci o formă de abuz sistemic.

Adevărata propagandă este cea conservatoare, care atacă constant minoritățile
De fiecare dată când cineva din comunitatea LGBTQ cere drepturi egale, conservatorii reacționează ca și cum ar fi un atac la stilul lor de viață. Adevărul este că „propaganda” reală este cea a extremei drepte, care promovează constant ideea că persoanele queer sunt o amenințare, că „se impun” asupra societății și că distrug „valorile tradiționale”. Această manipulare este folosită pentru a distrage atenția de la probleme reale – corupție, inegalitate economică, lipsa reformelor – și pentru a menține o ordine socială în care doar un anumit tip de identitate și familie sunt acceptabile.

Dacă „propaganda” înseamnă să ai dreptul de a exista și de a fi recunoscut ca un om cu drepturi egale, atunci problema nu este la comunitatea queer, ci la cei care refuză să accepte diversitatea! Dacă îți prețuiești libertatea, dar nu-ți pasă dacă aceasta se aplică tuturor, nu ești pro-libertate, ci pro-privilegiu!

• 6. „Moderații” și ipocrizia discursului de fațadă

În România, termenul „moderat” („măsurat”, „de centru”) este adesea folosit pentru a descrie o atitudine de „echilibru și rațiune”, de parcă ar exista o cale de mijloc între justiție și opresiune. Însă, atunci când vine vorba de drepturile LGBTQ+, inclusiv în ce privește homofobia și transfobia, „moderații” se dovedesc a fi de multe ori complici opresiunii. Întrebarea este: ce înseamnă să fii „moderat” într-o societate unde discriminarea a fost prezentă dintotdeauna, dar cumva devine tot mai vocală și mai acceptată în toate aspectele societății?

De ce „moderat” ajunge să fie sinonim cu „ignorant” sau „complice” la homofobie și transfobie? Moderații tind să facă compromisuri care ignoră realitățile adânc înrădăcinate ale opresiunii. În loc să se opună cu fermitate homofobiei și transfobiei, ei preferă să rămână tăcuți sau să susțină „dialoguri echilibrate” cu cei care răspândesc ură. Aceasta este o formă de complicitate. În loc să lupte pentru o schimbare reală și justă, moderații preferă să se afle într-un spațiu „safe” de mijloc, în care orice formă de „radicalizare” – chiar și când vine vorba de drepturile fundamentale ale unei minorități – este condamnată la fel de mult ca extremismul. De fapt, această poziție ambiguă este un obstacol în calea progresului, pentru că permite perpetuarea status quo-ului, în loc să-l schimbe.

Această alianță tăcută este problematică, având în vedere că moderații se plasează într-o poziție care ajută la legitimizarea ideologiilor opresive.

Cum „moderații” dau mâna cu extrema dreaptă și fac jocul unei ideologii opresive. Un alt aspect important al „moderației” în România este legătura pe care mulți dintre acești „moderați” o fac cu extrema dreaptă. De multe ori, această alianță tăcută între „moderați” și forțele conservatoare este realizată sub masca unui discurs „pragmatic” și „realist”, care susține că „trebuie să ascultăm și celelalte părți” sau că „trebuie să avem un dialog” cu cei care doresc să submineze drepturile fundamentale ale minorităților. Aceste compromisuri sunt extrem de periculoase, deoarece dau legitimitate unui discurs de ură și contribuie la normalizarea ideologiilor care susțin opresiunea, în loc să conteste direct o ideologie a urii!

Acest comportament de „moderare” nu este doar ineficient; el ajută, de fapt, la consolidarea puterii extremei drepte! Cum dracu’ nu se vede asta?

„Moderații” care refuză să condamne în mod ferm homofobia și transfobia, alegând să ignore pericolele reale cu care se confruntă comunitățile marginalizate, crează în mod activ un climat tot mai ostil. În loc să protejeze victimele opresiunii, ei creează un spațiu în care ura poate înflori sub umbrela „echilibrului” și „rațiunii”!

Crin: „am o problemă cu alte forme, despre care, mă rog, n-a fost încă vorba în România și mai bine nu le evocăm”

Haideți acum, știm cu toții despre ce vorbește aici, corect?!

Nuuu, Crin, nu! Nu, nu, nu! Hai să le evocăm, pentru că au „ajuns” și în România! Uite-mă! Sunt o „travestită degenerată” care face „propagandă” online! La toți cei 10 cititori ai mei! Fie-ți frică!

E clar că ăsta e pericolul cel mai mare: o „altă formă” care scrie pe un blog. Oameni buni, opriți-vă din viața voastră pentru că o persoană pe care „mai bine nu o evocăm” propagă idei „străine” și neînțelese, precum faptul că este fericită pentru prima oară în viață după ce a „ieșit din ou” și vorbește despre disforia ei de gen, ieșirea ei din dulap și Magic: The Gathering. Bau!

Totuși, hai să „evocăm”, hai să vorbim despre ele, pentru că suntem aici, suntem reale și nu o să tăcem în fața celor care ne vor șterse din istorie. Am fost mereu aici, suntem și vom fi pentru totdeauna. Și de data asta nu vom tăcea: cu cât ne va ataca dreapta mai mult și cu cât ne vei băga tu și colegii tăi și mai mult sub preș, cu atât vom fi mai vocale, mai prezente, mai stridente.

Așa mi-aș fi dorit să pot să mă pot focusa pe lucrurile importante pentru o fată (ca spălatul vaselor, manichiura, și în mod sigur nimic din sfera STEM), dar jur că voi mă faceți să fiu „activistă”, voi mă faceți să mă bag în politică.

Și da, oricum, plm, The Outcast din Star Trek: The Next Generation în ciuda faptului că ne arată lupta pentru drepturi LGBTQ și oribilitatea care este terapia de conversie, episodul are un subtext mult mai adânc: e o alegorie trans.

Riker și Soren? O iubire interzisă, da, dar mai mult decât atât, e o poveste despre cine suntem cu adevărat și cine ne forțează alții/societatea să fim. Soren nu e doar un „outcast” pentru că e atras de Riker, e un outcast pentru că îndrăznește să simtă și să trăiască în afara unui sistem care refuză să accepte orice altceva decât uniformitatea (în cazul societății sale genul „neutru”). Cum se întâmplă cu noi, cei trans, precum și personajul Soren, trebuie să ne luptăm pentru a ne valida propria identitate într-o lume care vrea să ne „corecteze” pentru că nu ne încadram în cutia lor predefinită, suuuper-simplificată, redusă la absurd, binară. Alegi să fii cine ești cu adeverăt, să trăiești autentic, chiar și atunci când te-ar putea duce la excludere și abuz. Soren e trans. Bine, o alegorie. Tot episodul e despre asta. Aș fi scris mai în detaliu, dar… Whatever! Fuck you, Crin!