Nu e de ajuns că algoritmii îți aruncă în față o mocirlă fascistă, ca să te radicalizeze, acum ai și miliardari care transformă simboluri ale urii în gesturi publice, ca și cum ar fi o glumă. Dar nu e o glumă. E o amenințare. Și ar trebui să o iei personal.

Imaginează-ți un miliardar ridicând brațul într-un gest ce aduce aminte de cel mai distructiv regim al secolului XX, râzând, ca și cum tragediile care au urmat după acel salut n-ar fi fost decât o poantă proastă. Acum adaugă un președinte care promite să „purifice” națiunea prin deportări în masă, restrânge dreptul femeilor la autonomie corporală și promulgă legi care vizează direct comunități vulnerabile. Mai pune în peisajul ăsta și rețele sociale care îți servesc ură la fiecare scroll, spunând subtil: asta e lumea în care trăiești acum. Încercând să te convingă că asta este ceea trebuie să gândești, și mai ales să-ți zică pe cine să urăști.

Aceasta nu este o distopie fictivă. Este realitatea noastră.

Când eram mică aveam câteva adevăruri pe care le consideram imuabile: sunt băiat și asta n-are cum să se schimbe (din păcate), pentru că este o „realitate biologică”, că The Corrs fac muzică fantastică și că nazismul este deplorabil și toată lumea știe asta.

Două dintre cele trei „adevăruri” au fost demolate cu brutalitate de realitate. Asta ca să vezi cât sunt de proastă.

Jur că mică fiind nu aș fi crezut vreodată că o să scriu un articol cu vibe-ul: „Naziști sunt răi, guuuys! Promit!”. Dar, iată-mă aici.

De la legile anti-LGBTQ+ care prind formă în statele americane, până la discursurile misogine ce încurajează restricționarea autonomiei femeilor asupra propriilor corpuri, crearea de „safe spaces” pentru straights*, deportări în masă a imigranților, lumea din jurul nostru devine tot mai periculoasă pentru oricine refuză să se conformeze unei ideologii a urii. Și în loc să învățăm din istorie, vedem cum simbolurile fascismului sunt transformate în gesturi virale, iar extremismul e normalizat ca doar un punct de vedere diferit.

Acesta nu este un moment pentru tăcere. Este un moment pentru furie. Acum este momentul să ne ridicăm, să strigăm, să acționăm. Un moment în care să ne amintim de ce trebuie să urâm naziștii – și pe oricine le calcă pe urme. Pentru că tăcerea nu este doar complicitate; este o colaborare silențioasă. Și nu voi lăsa tăcerea să devină moștenirea mea.

Context contemporan

Ideologiile naziste nu au dispărut odată cu căderea celui de-al Treilea Reich. Ele au supraviețuit sub diverse forme, reambalate în limbajul „naționalismului”, al „protecției valorilor tradiționale” sau al „suveranității naționale”. După al Doilea Război Mondial, naziștii înfrânți nu s-au evaporat din peisaj – mulți dintre ei au găsit refugiu în alte țări, unde și-au continuat activitatea, influențând mișcări extremiste și contribuind la apariția unor grupări de extrema dreaptă în întreaga lume.

Astăzi, vedem această ideologie îmbrăcată în haine noi: în discursuri despre „mândria națională” sau în narative anti-imigrație care demonizează minoritățile. De exemplu, marșurile cu torțe tiki și scandările despre „sânge și pământ” în Charlottesville, SUA, sunt doar o reiterare a retoricii fasciste a anilor ’30. Grupuri precum Proud Boys, rețelele de alt-right și chiar personalități publice promovează aceleași idei de supremație albă și segregare rasială, dar le ambalează ca fiind „conservatorism”, „patriotism”, „creștinism” sau „libertate de expresie”. Astfel, ca lider al „lumii libere” poți să spui că minoritățile mănâncă animalele de companie ale vecinilor, dar e OK, chiar dacă e o minciună nerușinată și aberantă, pentru că de fapt, aperi „valorile națiunii” tale.

Mândria națională ar trebui să fie un simbol al unității, nu al excluderii.

Fascismul modern se infiltrează în viața ta de zi cu zi

Mai îngrijorător este cum tehnologia și social media amplifică aceste idei. Algoritmii nu doar că permit răspândirea rapidă a urii, ci o normalizează prin expunerea constantă. Platformele care pretind că „nu iau partea nimănui” găzduiesc conținut extrem, de la teoriile conspirației QAnon la propaganda anti-LGBTQ+ și misoginie violentă. Așa cum naziștii originali au folosit mass-media tradițională pentru a răspândi mesajele lor, succesorii lor moderni exploatează internetul și rețelele sociale pentru a-și construi o prezență globală.

Iar neo-naziștii nu doar că își schimbă ambalajul, dar găsesc și noi țapi ispășitori. Dacă în trecut ura era canalizată în principal împotriva evreilor, astăzi țintele sunt diverse: refugiații, persoanele LGBTQ+, femeile care revendică dreptul la propriul corp, oamenii de culoare și altele. Retorica este aceeași, doar ținta se schimbă.

Ceea ce face această amenințare și mai periculoasă este integrarea ideologiilor extremiste în structurile de putere. Când lideri globali adoptă retorica fascistă, fie că o fac direct sau subtil, efectele sunt devastatoare: normalizarea urii, restrângerea drepturilor civile și creșterea violenței împotriva minorităților.

Exemple de opresiune actuală

Istoria ne-a arătat în repetate rânduri că opresorii sunt experți în a se adapta la limbajul vremurilor. În trecut, activiștii care militau pentru segregare și supremație albă au inscripționat „White” deasupra „Women” pe ușile toaletelor publice, transformând spațiile dedicate siguranței în simboluri ale excluderii. Acele litere nu erau doar un indicator al segregării; ele spuneau cu voce tare: „Nu ești binevenit aici.”

Astăzi, vedem o oglindire a acelei ideologii într-un alt context, dar cu același scop. De data aceasta, cei care pretind că luptă pentru „drepturile femeilor” adaugă cuvântul „Biological” în fața „Women”, pentru a exclude persoanele trans. Mesajul este același: „TU nu aparții aici.” Este un exemplu clar de cum limbajul opresiunii este reciclat și aplicat unor noi ținte, în funcție de agenda politică și socială a momentului.

La o primă vedere, foarte superficială, această retorică pare o preocupare pentru protejarea spațiilor sigure, pentru că așa este ea prezentată, dar în realitate, nu este decât o mască pentru excludere și bigotism. La fel cum inscripția „White” perpetua o ierarhie socială bazată pe rasă, inscripția „Biological” perpetuează o ierarhie bazată pe identitate de gen, transformând un spațiu neutru într-o armă a excluderii.

Sub conducerea lui Viktor Orbán, guvernul maghiar a introdus legi care interzic „promovarea” homosexualității și a identității de gen în rândul minorilor, justificând aceste măsuri ca fiind pentru „protecția copiilor”. De fapt, aceste legi vizează marginalizarea comunității LGBTQ+, asemănându-se cu legislația din Rusia privind „propaganda gay.” Orbán folosește constant retorica „protejării identității naționale” pentru a justifica politicile anti-migrație și anti-LGBTQ+, consolidând puterea partidului său prin cultivarea fricii față de „străini”, „perverși” și schimbare.

Crearea „zonelor libere de LGBT” în Polonia, pe care le-am menționat în introducere, a fost justificată de politicieni conservatori prin apelul la „tradiție” și „protejarea valorilor familiei,” în timp ce aceste zone promovează discriminarea deschisă și excluderea comunității queer.

*Safe spaces pentru straights? Oh, da, că de-abia găsești spații unde să fie ei majoritari… cum ar fi, știi tu, planeta întreagă. Când ai ultimul cuvânt la toate mesele decizionale și fiecare blockbuster e despre bărbați hetero care salvează lumea, e clar că ai nevoie de un refugiu. Unde altundeva să te protejezi de… gesturi dramatice, ochi dați peste cap, și o pauză pentru efect… diversitate?

În mai multe țări europene, inclusiv Polonia și Ungaria, guvernele au folosit apeluri la „drepturile părinților” pentru a justifica cenzurarea educației sexuale sau a discuțiilor despre identitate de gen și orientare sexuală în școli. Aceste măsuri sunt promovate ca fiind în interesul copiilor, dar rezultă în excluderea informațiilor esențiale pentru comunitățile LGBTQ+ și pentru o educație sexuală corectă a tuturor.

În Marea Britanie, retorica transfobă este în creștere, cu argumente care sugerează că protecția „drepturilor femeilor” este incompatibilă cu susținerea persoanelor trans. Grupuri precum LGB Alliance promovează ideea că persoanele trans reprezintă o amenințare pentru siguranța femeilor în spații precum toaletele sau vestiarele. Politicieni și jurnaliști folosesc cazuri izolate pentru a generaliza ideea că incluziunea persoanelor trans pune în pericol drepturile femeilor cisgender.

Dezbaterile despre redefinirea familiei în Constituție pentru a exclude căsătoriile între persoane de același sex din România (2018) au fost justificate ca fiind pentru „protejarea tradițiilor naționale.” Deși referendumul a eșuat din lipsă de participare, campania a fost un exemplu clar de mobilizare anti-LGBTQ+ sub pretextul tradiției.

În Italia, partidele de extremă dreapta precum Fratelli d’Italia, sub conducerea Giorgiei Meloni, au folosit apelul la „securitate” pentru a justifica măsuri dure împotriva migranților.

Partidele de dreapta și extremă dreapta din Europa, cum ar fi Alternative für Deutschland (AfD) în Germania, folosesc „protejarea valorilor europene” ca pretext pentru a ataca comunitățile musulmane. Campaniile lor includ retorica anti-refugiați și opoziția față de construcția de moschei, mascând islamofobia drept o apărare a „culturii europene.”

Ura este intersecțională. De exemplu, transfobia este mereu legată de misoginie, iar islamofobia merge mână în mână cu xenofobia.

În unele state americane, legi care vizează limitarea accesului femeilor la servicii de sănătate reproducătoare sunt promovate sub pretextul protecției „drepturilor religioase” sau a „valorilor tradiționale”. Asemenea legi nu protejează pe nimeni, ci doar impun norme care exclud femeile din procesul de decizie asupra propriilor corpuri.

Limbajul „protecției” este, de cele mai multe ori, doar un văl care ascunde scopuri mult mai sinistre. Când Orbán sau politicienii polonezi vorbesc despre „proteja identitatea națională” sau „valorile tradiționale,” ceea ce protejează, de fapt, sunt inegalitățile deja existente și structurile de putere care le mențin.

Aceste legi care se ascund sub masca protecției sunt doar o versiune modernă a colonialismului ideologic, în care identitatea și drepturile unui grup sunt reglementate și supuse unui standard „moral” care este, de fapt, în realitate, un instrument de subjugare.

Este important să recunoaștem aceste strategii ca parte a unui ciclu istoric: cei aflați la putere găsesc mereu noi modalități de a transforma limbajul în baricade, sau pentru a-l tranforma în arme instigatoare la ură. Când înțelegem acest tipar, putem vedea mai clar adevăratul scop din spatele acestor mișcări. Nu este vorba despre protecție sau siguranță – este despre menținerea unei ierarhii și reducerea la tăcere a celor care se abat de la normele impuse.

Resurgența mișcării Legionare în România

În România, o mișcare extremă cu rădăcini adânci în perioada interbelică a început să câștige din nou teren în perioada recentă. Mișcarea legionară, cunoscută pentru ideologia sa fascistă și extremismul violent, a fost responsabilă pentru numeroase crime împotriva minorităților, în special evreilor, în timpul regimului național-legionar al lui Ion Antonescu.

Astăzi, grupuri precum „Noua Dreaptă” și altele care se revendică de la „traditia naționalistă” legionară promovează un discurs extrem de naționalist și xenofob, cu tendințe de glorificare a unui trecut periculos. Aceste grupuri au reînsuflețit simboluri legate de „Garda de Fier” și au reinterpretat ideologia naționalistă pentru a o adresa noilor realități, camuflându-le sub retorica „protejării valorilor naționale” și „restaurării mândriei naționale”.

Deși multe dintre simbolurile legionare sunt încă interzise în România, mișcările extremiste revin la acestea pe cale subversivă. Aceste grupuri au capacitatea de a manipula tineretul, cultivând ură față de minorități, refugiați, și comunități vulnerabile, sub masca unui „protecționism național”. În paralel cu alte mișcări europene de extremă dreapta, această resurgență amintește de pericolele pe care le presupune reabilitarea ideologiilor care au stat la baza celor mai mari atrocități din istoria modernă.

Mai mult, asemenea mișcări nu doar că rescriu istoria, ci transformă mituri și simboluri ale opresiunii în ideologii acceptabile pentru tinerii care sunt atrași de promisiunea unei „lumi mai bune” – o lume în care ordinea și „puritatea” rasială sau națională sunt prezentate ca soluții pentru „haosul” contemporan. Similar cu alte ideologii fasciste europene, această viziune poate ajunge rapid să submineze drepturile fundamentale ale individului și să creeze un climat de violență și intoleranță.

Al Treilea Reich

Hai să tragem niște paralele istorice. Naziștii au demonizat evreii, romii, persoanele LGBTQ+, persoanele cu dizabilități și alte grupuri, etichetându-le ca fiind amenințări pentru „puritatea” națiunii germane. Propaganda nazistă i-a prezentat pe evrei ca fiind paraziți economici sau inamici interni, iar pe persoanele LGBTQ+ ca fiind o amenințare la adresa „moralității publice.”

Politicile naziste includeau programe pentru creșterea natalității în rândul „rasei pure” (ex. Lebensborn) și sterilizarea forțată a celor considerați „imorali” sau „imperfecti,” inclusiv persoane cu dizabilități sau din minorități etnice. Controlul asupra reproducerii era o componentă centrală a opresiunii.

Naziștii au implementat un sistem educațional care promova ideologia rasistă și excludea orice perspectivă care contrazicea narativul oficial. Cărțile considerate „subversive” sau „nepatriotice” au fost arse. Inclusiv cele despre metode de afirmare a genului.

Legile de la Nürnberg au exclus evreii și alte minorități de la viața publică, interzicându-le să dețină proprietăți, să practice anumite meserii sau să aibă relații interetnice.

Goebbels a folosit propaganda pentru a răspândi frica de evrei și de comunism, sugerând că aceste grupuri amenință siguranța și prosperitatea națiunii. Frica a fost folosită pentru a justifica politicile represive.

Deși lumea contemporană nu reflectă direct politicile celui de-al Treilea Reich, metodele de excludere, dezumanizare și opresiune au fost adaptate și reambalate pentru a se conforma normelor sociale actuale. În esență, aceleași mecanisme care au dus la persecuția masivă sub naziști sunt astăzi folosite pentru a justifica discriminarea față de grupuri marginalizate.

Tăcerea ca act de complicitate

În contextul celui de-al Treilea Reich, acest fenomen a fost unul devastator. Multe dintre atrocitățile regimului nazist au fost posibile tocmai datorită tăcerii și inacțiunii celor care nu erau direct implicați sau afectați. Această tăcere nu a fost doar o pasivitate, ci o susținere tacită a unui sistem opresiv.

Regimul lui Hitler a fost posibil în mare măsură datorită faptului că o mare parte din populație a ales să rămână tăcută, chiar dacă nu era de acord cu politica acestuia sau cu atrocitățile comise.

Tăcerea a avut, astfel, un rol crucial în menținerea puterii naziștilor. Dacă mulți germani nu s-ar fi conformat sau nu ar fi tăcut, istoria ar fi fost poate diferită. Această tăcere nu poate fi considerată doar un act de indiferență, ci un sprijin tacit acordat unei ordini politice și sociale care a dus la distrugerea a milioane de vieți. Tăcerea, în acest caz, nu este doar o alegere personală – să fie clar că este o formă de sprijin al unui regim brutal.

Mecanisme de manipulare: Tactica Îndoielii

Un exemplu recent de manipulare a percepției publice poate fi observat în felul în care Elon Musk a fost apărat pentru gesturile și comentariile sale controversate, inclusiv cele care au fost comparate cu saluturile naziste. Acesta a fost rapid apărat de susținători, care au explicat că de fapt „nu asta a vrut să spună” și că gestul său nu avea nimic de-a face cu ideologii extremiste. În loc să fie vorba despre un semn clar al susținerii unei ideologii de ură, apărarea sa a fost prezentată ca o simplă „neînțelegere” a contextului. Musk a fost, de asemenea, apărat sub pretextul că este autist, iar gestul său ar fi fost un rezultat al caracteristicilor sale neurodiverse – nu al unei convingeri extremiste, ci o simplă „lipsă de înțelegere a convențiilor sociale”.

Aceasta este o tactică și o strategie folosită de regimuri opresive și figuri de autoritate pentru a induce îndoială în mințile celor care observă și contestă. „Nu ai înțeles corect” sau „TU interpretezi greșit”, sunt expresii care dezvăluie o metodă de manipulare a realității – o tactică care vizează mințile celor ce încep să pună la îndoială normele impuse și să refuze să accepte realitatea așa cum este ea prezentată de autorități.

În loc să fie lăsați cu faptele văzute și cu claritatea unei conduite indezirabile, cei care critică sunt invadați de confuzie și întrebari și acuze. Astfel, ideologia de ură și extremismul pot fi relativizate, prezentate ca erori de interpretare, iar cei care le condamnă ajung să se simtă nesiguri în ceea ce văd și simt. Crearea unui climat în care oamenii nu mai sunt siguri de propriile percepții este o metodă periculoasă ce subminează încrederea în judecata proprie, pregătind terenul pentru acceptarea unor ideologii distructive.

Cum ziceam, în spatele acestei manipulări se află o tehnică psihologică des folosită de regimuri opresive: eroziunea încrederii în propria judecată. Prin relativizarea comportamentelor extreme și recursul la justificări aparent inofensive, ca „nu ai înțeles corect” sau „e o problemă de interpretare culturală sau neurodiversă”, se creează un climat de confuzie. Oamenii încep să se întrebe: „Poate că sunt prea sensibil? Poate că exagerez?” Această tehnică face ca orice comportament de natură extremistă să fie diluat, prezentat ca o eroare neintenționată, iar susținătorii acestei ideologii devin din ce în ce mai greu de contestat. În loc ca răul să fie tratat ca atare, el se transformă într-o „problemă de percepție”, iar cei care se opun sunt prezentați ca idealiști, prea radicali sau prea bătuți în cap să înțeleagă cu adevărat ce se întâmplă.

Această manipulare a realității, în care valoarea propriei percepții este subminată, este un instrument de control extrem de eficient. Se creează o societate unde oamenii încep să nu mai aibă încredere în propriile simțuri și judecăți, nici unii în alții, iar astfel, ideologii distructive ca nazismul pot fi prezentate ca cel mult o „opinie controversată” (permisă în numele dezbaterii publice și a libertății de exprimare), nu ca o realitate dăunătoare. Astfel, la nivel colectiv, dizolvarea încrederii în gândirea proprie deschide ușa pentru acceptarea unor concepte și ideologii care, în mod normal, ar fi fost respinse din start.

Regimurile autoritare și platformele digitale exploatează această eroziune a încrederii în propria judecată pentru a marginaliza criticile, manipulând opinia publică în favoarea unui narativ oficial și a unei realități distorsionate.

Vreau să fie clar că dacă salută ca un nazist, vorbește ca un nazist, deportează ca un nazist, restrânge drepturi fundamentale ale minorităților ca un nazist, E NAZIST!

Despre bunicul lui Musk, Joshua N. Haldeman, a fost raportat a fi simpatizant al regimului nazist. De asemenea, s-a mutat în Africa de Sud în timpul apartheidului, în mare parte datorită simpatiilor sale față de regimul autoritar de acolo. Această informație adâncește și mai mult întrebările legate de moștenirea ideologică a lui Musk și de eventualele influențe asupra viziunii și comportamentului său public. Deși nu se poate dovedi o conexiune directă, contextul familial adaugă un strat suplimentar la analiza asupra ideologiilor pe care le susține, le propagă sau mai apoi le minimalizează public. Cu acest mic disclaimer rezolvat, vreau să spun:

E NAZIST!

Nu, nu exagerez! Nu, nu sunt eu prea sensibilă! Nu am o problemă de percepție!

Fascismul este în creștere, la dracu’, a ajuns la putere! Iar acum este momentul să NU TĂCEM!

Concluzie

Fascismul este aici, sub ochii noștri, ca o cangrenă în trupul unei societăți care se pretinde a fi liberă. Nu putem rămâne pasivi, nu putem lăsa ca ura să devină lege, iar discriminarea să fie privită ca „libertate de expresie.” Dacă tăcem, atunci devenim complici. Dacă ignorăm, atunci ne negăm umanitatea.

Este timpul să ne ridicăm, să strigăm, să nu mai acceptăm ca urmele trecutului să ne definească prezentul! Nu lăsați propagandă pro-fascistă să se strecoare sub masca „libertății” sau a „revoluției culturale”! Nu mai tolerați ideologii care promovează ură și diviziune, care ne spulberă drepturile și ne răpesc siguranța!

Acum este momentul să acționăm – fiecare dintre noi are un rol în a combate acest rău. Fiecare voce contează, fiecare pas înainte este o victorie asupra unui regim care vrea să dezvăluie fața sa întunecată. Nu ne putem permite luxul de a fi apatici sau neutri – aceasta nu este o alegere, este o chemare!

Dacă simți că lucrurile descrise aici îți provoacă aceeași indignare ca și mie, ȘI AR TREBUI, te încurajez să transformi această energie în acțiune. Poți începe prin donații către organizații anti-fasciste sau implicându-te într-un ONG local care promovează drepturile omului. Aderarea la un partid politic progresist poate fi un alt pas puternic, dacă te coafează ideea, dar nu subestima nici măcar gesturile mici: o conversație sinceră cu un prieten sau cunoscut „on the fence”, în care explici de ce fascismul is not it, chief, poate face diferența. Sau participă la proteste, sprijină artele și cultura anti-fascistă, sau semnează petiții. Și dacă abisul social media te cheamă, răspunde-i nu cu ură, ci cu strigăte de iubire și acceptare a celor marginalizați. Schimbarea începe cu noi, iar împreună putem crea o lume mai justă, mai empatică și mai puțin dominată de ură.

Uitați-vă în jur – acești oameni NU sunt pe cale de dispariție! Acest val de neo-fascism se răspândește în fiecare colț al lumii, iar dacă nu acționăm acum, vom plăti prețul mai târziu, în tăcere și rușine. Împreună, putem face diferența, putem crea un viitor în care ură nu va mai fi un factor definitoriu. Acum este timpul să nu tăcem mai mult. Tăcerea este acceptare. Iar eu NU accept fascismul. Nu azi, nu mâine, nu niciodată.

Și da, știu, poate te gândești: „Dar, Tina, nu faci și tu același lucru? Instigi la ură împotriva unui grup bazat pe ideologiile lor?”

Și răspunsul meu e simplu: da, am zero toleranță față de ideologiile fasciste. Dar să urăști o ideologie care militează activ pentru exterminarea sau subjugarea unor grupuri marginalizate nu este deloc același lucru cu ura pe care acea ideologie o propagă împotriva unor oameni doar pentru cine sunt ei.

Eu doar propun o selecție naturală socială. Dacă ideologia ta e să urăști oamenii ca mine sau ca tine (pentru că, să fim serioși, fascismul urăște pe toată lumea, inclusiv pe adepții lui), atunci poate că, știi tu, un pic de „rușine socială” ar putea fi sănătoasă. Sau poate un reminder că violența socială are consecințe. Subtile consecințe … în Minecraft.

Ura față de fascism este de bun augur. E un act de autoapărare colectivă, o declarație fermă că, da, vrem o lume în care să nu mai trebuiască să luptăm, suferim, sau murim pentru dreptul de a exista și pentru a ne apăra DREPTURILE FUNDAMENTALE UMANE.

Și da, poate că acum unii dintre voi gândiți: „Uau, Tina, calmează-te fată, ești de-a dreptul isterică! Povește-ne mai bine despre ultimul set MTG, sau despre orgasmele tale recente!”

Nuuu! Scuze, dar nu acum. O să fie timp și pentru discuții despre Aetherdrift sau despre cum ‘girl dick’-ul meu a avut un glow-up fabulos luna asta.

Acum vreau doar să arăt un deget mijlociu perfect manichiurat tuturor fasciștilor! Și ar trebui să faci la fel și tu.

Pentru că, vezi tu, m-am născut să fiu prințesă, dar, din păcate, trebuie să fiu și cavaler. Cine altcineva ar avea tupeul să lovească fascismul pe tocuri de 10 centimetri?

Fetele trans, that’s who. While looking fucking fabulous. Pentru că ele, împreună cu alte grupuri minoritare, știu ce înseamnă să lupți zilnic cu sisteme opresive și cu ura nefondată. Și, sincer, în câteva decade, fetele trans chronically online o să conducă revoluția împotriva capitalismului corupt și a sistemelor de exploatare clasiste. Deci fiți drăguți cu ele de pe acum. You’ll thank me later.