13 Decembrie

Cum mi-a transformat algoritmul feed-ul Facebook într-un cocktail de extremism și misoginie

Nu mi-am folosit contul de Facebook pentru altceva decât Messenger de aproape șase ani. Dar, reintrând recent, feed-ul meu mi-a oferit o experiență… interesantă.

Mesaje pro-Călin Georgescu – legionar, fascist, promotor al conspirațiilor și al pseudo-științei –, glume (dar și postări agresive) despre cum femeile sunt gold-diggers, idei extrase din manosferă, nostalgie comunistă, mesaje religioase incoerente, pline de fraze bombastice fără sens, o adevărată salată de cuvinte, care îți dă senzația că încearcă să spună ceva profund, dar e doar zgomot. Și, bineînțeles, un val de conținut anti-LGBTQ și anti-„woke”. De departe, mesajele anti-trans dominau spectacolul, în această categorie. Cireașa de pe tort? Meme-uri despre cât de ridicol e să fii vegan – ceea ce m-a surprins un pic, pentru că nu eram conștientă că asta este încă o chestie curentă, crezând că e un trend ce ține de deceniul trecut.

Se pare că există o ciudată intersecționalitate între extremismul de dreapta, misoginie, homo- și trans-fobie și veganofobie. Mi se pare fascinant și ușor absurd cum aceste subiecte împart aceeași masă în algoritmul Facebook.

Am petrecut ultimele cinci zile dând block, report, sau „nu vreau să văd asta”. Am ajuns la aproape 200 de conturi blocate. Și, chiar și așa, algoritmul încă îmi recomandă postări de același tip, doar într-o doză mai mică.

Culmea? Din cele aproximativ 200 de conturi blocate, doar 5-6 erau persoane pe care le aveam în lista de prieteni.

Așadar, trebuie să mă întreb: cum s-a ajuns aici? De ce a decis algoritmul că asta este ceea ce vreau să văd? Este doar o problemă de algoritm sau asistăm la ceva mai profund – un simptom al modului în care rețelele sociale ne modelează realitatea?

Exemple de postări

Mesajele pro-Georgescu conțin totul de la ridicarea lui în slăvi și arătarea lui ca un „om anti-sistem”, care „salvează” România, la victimizarea lui de către sistemul împotriva căruia luptă, până la postări care-i apără, sau „explică științific” cum PepsiCo chiar pune nanocipuri în suc, cum apa chiar este informație, sau cum Zelea Codreanu chiar a transformat România dintr-un deșert într-o țară prosperă.

Anca Alexandrescu de la Realitatea TV, este ridicată în slăvi, iar Realitatea în sine, „a învins statul paralel”.

Dacii au fost the shit, iar civilizația umană a pornit de la ei.

Glumele despre femei – pe care chiar ar trebui să le lăsăm în anii ’90 – despre cum sunt doar un amalgam de emoții scăpate de sub control, cum vorbesc prea mult, dar cumva mereu zic „n-am nimic”, despre cum sunt infidele, dar și geloase, sau ahtiate după bani și statut social abundă atât printre utilizatorii născuți înainte de anii ’80, dar și printre utilizatorii mai tineri. Toate înșeală, iar lucrurile escalează dacă mă uit și printre comentariile de la aceste postări. Doamne, la câtă ură îndreptată spre femei am fost supusă.

Un lucru interesant pe care l-am observat însă, este că „glumele” utilizatorilor mai tineri sunt mai tăioase, trecând de multe ori de misoginie „umoristică”, la atacuri directe. Numind femeile „gold-diggers”, sau „children” direct, denigrând întregul gen, ajungând până la a le denumi „cum buckets” – evident, numărul de parteneri al unei femei, denotă „valoarea ei socială”. Cu cât a avut mai mulți parteneri cu atât e mai lipsită de valoare.

Din același calup de utilizatori se naște și retorica auto-toxică a manosferei. În care li se spune bărbaților că ei sunt singuri, că trebuie să fie singuri, că trebuie să își îngroape orice urmă de slăbiciune, sau vulnerabilitate.

Postările nostalgice despre viața în timpul regimului lui Ceaușescu împânzeau și ele fluxul meu. Tristețea pentru copiii din ziua de azi care nu vor apuca să simtă bucuria de a bea apă dintr-o găleată și poze alb-negru cu o familie „tradițională” în fața televizorului cu tub catodic și caption: „un singur televizor, un singur canal, dar împreună”, sau poze cu o chestie sărăcăcioasă cu caption: „eram săraci, dar fericiți” arată un sentiment nostalgic după o perioadă despre care aparent s-au uitat toate neajunsurile și au fost înlocuite de revizionism sentimental.

Evident, de aici, până la postări care-l elogiază pe minunatul lider Ceaușescu, e doar un pas mic.

Postările „rusul nu este dușmanul României, românii sunt” chiar m-au luat prin surprindere.

„Cu șapte îngeri înconjurând casa ta astăzi, niciun rău nu va intra în numele lui Iisus. Aminul tău va fi valabil!”

„Fiecare blestem asupra ta și a familiei tale va fi rupt astăzi în numele lui Iisus. Aminul tău va funcționa!”

„Dumnezeu ți-a dat să respiri, iar respirația ta e Dumnezeu. Like și share pentru ca harul Lui să coboare asupra ta.”

„Cerurile se deschid și ți se vor îndeplini 3 dorințe.”

Postările de genul ăsta au între 5 mii și zeci de mii de reacții. Sincer, ce?! Cum pot astfel de salate de cuvinte să ajungă să fie „îndrăgite” și distribuite de atât de multe persoane? Mai ales că multe dintre ele folosesc fonturi fără diacritice, dar autorii insistă să pună diacriticele, rezultând în niște abominații de design și estetică.

Printre ele, rătăcite, am dat block și la câteva conturi care promovau teorii ale conspirației, gen anti-vax și chem trails, covid n-a existat și anti-„fact checking”(?!).

Evident, postările anti-„legebete”, sau „ghei”, anti-„bărbați care se cred femei” și anti-„ideologie de gen” abundă în „dovezi” împotriva noastră – luate din biologia din clasele primare, din fundamentalism religios, din retorica „atacul asupra normalității”, sau ”a valorilor tradiționale” – am fost numită „crazy”, „delusional”, „stupid”, „dangerous”, iar în câteva cazuri m-am văzut nevoită să dau report pentru că mesajele instigau la violență asupra persoanelor trans-femme.

Algoritmul Facebook mi-a recomandat să iau acțiune (eventual fizică, violentă) împotriva „nebunilor care se cred femei”. Mie. O „travestită degenerată”.

De ce s-a întâmplat asta?

În primul rând, algoritmii platformei funcționează pe baza unui amestec de semnale. Pe scurt și simplificat, aceștia ar fi:

Istoricul de interacțiuni: Like-uri, distribuiri sau pagini urmărite în trecut. Chiar și interacțiunile ocazional cu un anumit tip de content, algoritmul poate decide că e relevant pentru mine.

Comportamentele rețelei mele de prieteni: Dacă prietenii mei interacționează frecvent cu postări similare, algoritmul presupune că și eu voi fi interesată. În mod ironic, reacțiile lor critice – sau chiar indignarea lor – au fost traduse de algoritm drept semnale pozitive de engagement.

Tendințe virale și promovate: Conținutul care polarizează – mai ales cel care generează furie sau emoții negative – are șanse mai mari să devină viral. Astfel, algoritmul prioritizează ceea ce poate provoca reacții puternice, amplificând materialele extremiste sau controversate.

Cu toate acestea, nu cred că istoria mea de pe platformă, care s-a oprit aproape complet după 2018, poate explica în totalitate transformarea feed-ului meu. Nu am interacționat niciodată cu manosfera, cu conținut religios (în afara fazei mele edgy de ateism), ori cu retorici suveraniste sau xenofobe. Așadar, de ce feed-ul meu arată ca un colț întunecat al internetului?

Răspunsul stă, probabil, în tendințele virale curente și în dinamica rețelelor mele sociale. Parțial, răspunsul constă în modul în care platforma însăși s-a schimbat în ultimii ani.

Creșterea polarizării:
Într-un mediu în care emoțiile negative – furia, frustrarea, indignarea – sunt mai eficiente în a capta atenția decât cele pozitive, Facebook a devenit un teren fertil pentru discursurile extremiste. Acestea generează reacții puternice (like, share, comment), iar algoritmul răsplătește acest tip de engagement, amplificându-le vizibilitatea. În loc să deschidă conversații sau să aducă diversitate, feed-ul devine un eco-chamber al indignării.

Targeting-ul agresiv:
Grupurile organizate – fie că sunt pro-ruse, anti-woke, sau conservatoare – știu să manipuleze mecanismele platformei. Ele folosesc tactici de SEO și un conținut „în serie” care atinge punctele sensibile ale publicului. Meme-uri, știri false sau mesaje simplificate excesiv sunt distribuite masiv, atrăgând utilizatori care poate nici măcar nu le-au căutat activ.

Declinul calității conținutului:
Pe măsură ce utilizatorii mai tineri și cei interesați de conținut diversificat s-au mutat pe alte platforme (TikTok, Instagram, Discord), Facebook a rămas cu un mix bizar de public. Acest vid a fost adesea umplut cu conținut polarizant, fie din lipsa unor opțiuni mai bune, fie din tendința platformei de a promova ceea ce „prinde” cel mai rapid.

Astfel, feed-ul meu devine o oglindă nu doar a algoritmului, ci și a schimbărilor profunde din ecosistemul Facebook.

Observ o suprapunere ciudată între diverse tipuri de conținut negativ: naționalism, conspirații anti-LGBTQ+, atacuri la adresa feminismului și retorici manosferice. Deși aparent diferite, toate acestea împărtășesc un nucleu comun: frica de schimbare și de pierderea status quo-ului (veganii sunt „adevărata problemă” în lumea de azi!). Acest fenomen subliniază un adevăr trist: intersecționalitatea urii este reală.

Astfel, feed-ul meu nu reflectă doar preferințele mele sau ale prietenilor mei. El oglindește o platformă transformată, în care extremismul, conspirațiile și discursurile polarizante sunt mai vizibile decât oricând. Nu este vorba doar despre mine – este vorba despre un ecosistem digital care amplifică ceea ce ar trebui să izoleze.

E o chestie „default”?

Păi, oarecum, da. În spatele feed-ului meu se află un algoritm care lucrează dintr-o logică simplă: optimizare pentru engagement. De ce? Pentru că algoritmii sunt proiectați să maximizeze interacțiunile – like-uri, comentarii, distribuiri. Iar materialele care provoacă reacții puternice – în special cele care polarizează – sunt aproape întotdeauna promovate înaintea altora. Acesta nu este doar un accident tehnic, ci o „strategie default” a platformei: pentru ca utilizatorii să petreacă mai mult timp pe Facebook, trebuie să se simtă stimulați, șocați sau impresionați de ceea ce văd.

Este eficient din punct de vedere al business-ului, dar acest tip de conținut nu este neapărat cel mai sănătos din punct de vedere social. Nu doar că creează o „cameră de ecou” în care aceleași idei și perspective sunt repetate, dar creează și un efect de polarizare, în care utilizatorii ajung să fie atrași în discuții tot mai înverșunate, fără să realizeze că acest tip de engagement este exact ceea ce platforma își dorește. În cazul meu, chiar și activitatea inactivă a prietenilor a ajutat la alimentarea acestui ciclu – dacă ei au interacționat cu mesaje controversate, algoritmul a presupus că și eu ar trebui să fiu interesată de aceste subiecte, chiar dacă le-am evitat activ.

Contextul local contează. În România, rețelele de socializare au devenit un teren de luptă ideologică, unde discursurile ultra-conservatoare, naționaliste și religioase sunt destul de vizibile și active. Platformele ca Facebook au fost preluate de grupuri care amplifică retorici care uneori sunt direct dăunătoare pentru minorități sau pentru diversitatea ideologică. În acest context, este ușor de înțeles de ce mesajele care se aliniază cu aceste ideologii au o șansă mult mai mare să devină virale.

Rețelele sociale nu sunt doar un loc unde postările se distribuite între utilizatori – ele reflectă și „realitățile” culturale și politice din care provin acești utilizatori. De exemplu, în România, anumite teme precum mândria naționalistă, moralitatea religioasă sau teoriile conspirației anti-globalizare sunt mult mai vizibile în comparație cu alte țări. În mod ironic, aceste mesaje primesc un boost în fața altora, tocmai pentru că stârnesc emoții puternice. Chiar dacă nu interacționez direct cu astfel de postări, prin rețeaua mea de prieteni și prin amplificarea virală a acestora, feed-ul meu devine un spațiu unde se creează o atmosferă toxică.

Este evident că algoritmul își face treaba: adună engagement și promovează ceea ce atrage atenția. Dar în această ecuație, cultura locală, cu valorile și tensiunile sale, joacă un rol fundamental în ceea ce îmi apare în feed. Poate că nu sunt activă, dar reacțiile celor din jurul meu sunt suficiente pentru a-mi contura un feed care, mai degrabă decât să îmi ofere diversitate și perspectiva altor voci, îmi alimentează prejudecăți și frici, amplificând diferențele.

Ce înseamnă asta pentru utilizatori și democrație?

Radicalizarea prin algoritmi: Expunerea constantă la mesaje extremiste sau polarizante poate avea un impact semnificativ asupra opiniilor și convingerilor utilizatorilor. Algoritmii Facebook (și ai altor platforme) sunt concepuți să promoveze conținut care generează reacții puternice, iar acest tip de material – de cele mai multe ori polarizant sau extrem – ajunge să devină norma în feed-ul unui utilizator. În timp, aceasta poate duce la o „radicalizare lentă”, în care utilizatorii, expunându-se constant la opinii și informații de un anumit tip, ajung să își formeze perspective tot mai rigide și mai izolate de restul societății.

Impactul asupra dialogului social: Polarizarea adâncită și răspândirea dezinformării sunt efecte directe ale algoritmilor care favorizează conținutul care înfurie sau sperie. În loc să contribuie la un dialog diversificat și echilibrat, platformele de socializare amplifică vocile extreme, ceea ce duce la un declin al discuțiilor publice constructive. Aceasta poate submina încrederea în instituțiile democratice și poate crea un climat în care oamenii se simt tot mai izolați și mai neînțeleși, iar discuțiile despre problemele comune devin tot mai puțin eficiente.

Puterea de decizie a algoritmilor: Ceea ce este poate cel mai alarmant în acest proces este faptul că utilizatorii nu mai au control deplin asupra conținutului pe care îl văd. Algoritmii nu doar că sugerează ce ar putea să îți placă sau să te intereseze, dar decid efectiv ce mesaje vei întâlni cel mai frecvent. Aceasta ridică întrebări fundamentale despre libertatea informației și transparentizarea acestor procese. Este esențial să înțelegem în ce măsură algoritmii influențează opinia publică și în ce mod o fac, pentru a proteja integritatea dialogului democratic și pentru a preveni manipularea subtilă a utilizatorilor.

Algoritmii social media trebuie reglementați

În fața acestui peisaj digital tot mai polarizat și influențat de algoritmi care prioritizează conținutul extrem și emoțional, este clar că avem nevoie de reglementări mai riguroase privind modul în care funcționează platformele de socializare. Algoritmii care dictează ce vedem în feed-urile noastre nu sunt neutri – ei reflectă interese comerciale și strategii de engagement, dar nu ne oferă controlul asupra informațiilor care ajung la noi. Reglementările ar putea impune transparență în modul în care algoritmii operează, cum se colectează și analizează datele și ce fel de conținut este promovat. Astfel, platformele ar trebui să fie obligate să își adapteze sistemele pentru a încuraja diversitatea opiniilor, promovând în același timp un mediu mai sănătos din punct de vedere social, în care nu există recompensă pentru discursurile de ură și polarizante.

Soluții și strategii pentru a evita radicalizarea

Resetarea feed-ului: O primă măsură pe care utilizatorii o pot lua este să interacționeze intenționat cu conținutul pe care doresc să-l vadă. Aceasta înseamnă nu doar să dai like la postările care te interesează, dar și să „unfriend” sau „unfollow” conturile care promovează un tip de conținut care nu reflectă preferințele tale. Prin gestionarea activă a interacțiunilor, utilizatorii pot „reseta” algoritmul și pot încerca să creeze un feed mai echilibrat și mai autentic. Totodată, este important să reiei în mod constant acest proces, deoarece platformele continuă să evolueze și să adapteze algoritmii pe baza comportamentului tău.

Platforme alternative: În paralel cu aceste măsuri, o altă soluție ar fi migrarea pe platforme sociale mai echilibrate sau mai transparente. De exemplu, platforme precum Mastodon sau Discord oferă o flexibilitate mai mare în gestionarea fluxului de informații și sunt mai puțin susceptibile la manipularea algoritmică masivă. Aceste platforme permit utilizatorilor să creeze grupuri sau comunități mai restrânse, unde interacțiunile sunt mai autentice și mai puțin influențate de un algoritm globalizat. Într-o eră a digitalizării extreme, diversificarea surselor de informație poate ajuta la prevenirea expunerii constante la polarizare și extremism.

Utilizare conștientă: În cele din urmă, soluția cea mai eficientă rămâne utilizarea conștientă a platformelor. Este esențial ca utilizatorii să recunoască limitele și influențele algoritmilor asupra consumului lor de informație. Fiecare interacțiune pe rețelele sociale contribuie la formarea unui „ecosistem” digital personalizat, dar și al unui dialog social mai larg. În acest sens, responsabilitatea utilizatorului este de a se informa asupra modului în care funcționează aceste platforme și de a naviga conștient în acest peisaj. Mai mult, educația digitală și susținerea inițiativelor de reglementare pot ajuta la protejarea utilizatorilor de manipularea algoritmică și pot contribui la construirea unui spațiu online mai echilibrat și mai informativ.

Butonul de log out și uitarea credențialelor de social media: Fucking log off and forego social media altogether, idk. Nu sunt specialistă în domeniu.

Dar, chiar și fără a fi specialistă, consider că reglementarea algoritmilor este ceva ce trebuie neapărat făcut, cât se poate de repede, și împreună cu strategii active din partea utilizatorilor, poate ajuta la restaurarea unui ecosistem digital mai sănătos.

Altfel, continuăm să trăim într-un ciclu vicios în care algoritmii dictează nu doar ceea ce vedem, dar încet-încet ne dictează ceea ce gândim, amplificând polarizarea și prejudecățile care afectează întreaga societate.

8 Ianuarie

Meta-„libertate de exprimare”

Într-un moment de plictiseală, Terminally Online Tina-human (TOTH) intră pe Threads să vadă ce mai e nou.

Primele thread-uri sunt Mark Zuckerberg vorbind despre modificările semnificative în politicile sale privind libertatea de exprimare pe platformele Meta (Facebook, Instagram și Threads). Sunt postate recent.

Toth trece fugitiv prin ele.

Facepalm.

Pe scurt, ce a înțeles Toth este că Mark Zuckerberg s-a aliniat perfect agendei lui Trump, iar schimbările politicilor sunt doar sunetele pe care le scoate în timp ce înghite ordinele venite de sus.

Sunt prea acidă? Exagerată? Nesimțită? Vulgară?

Nu sunt, pentru că în varianta originală a textului am descris exact cum văd această interacțiune socio-sexuală, între Trump și Zuck, cu descrieri viscerale, dar mi-am zis că e prea mult și am editat-o. Sunt un îngeraș perfect.

Sau poate sunt, dar ca sceptică, pot susține că nu poți să știi nimic cu certitudine. Și totuși, faptul că Zuck e face-fucked de către Trump, este o realitate imutabilă. Iar pentru că acum fact-checking-ul pe platformele Meta va fi înlocuit cu community notes, nu văd cum ar putea aceast adevăr să fie infirmat.

Nu o să vorbesc despre toate schimbările, pentru că nu vreau să aloc foarte mult bandwidth situației, plus oameni mult mai deștepți ca mine au scris despre modificări și posibilul lor impact (Vox, NBC, AlgorithmWatch și multe altele).

Dar, vreau să vorbesc despre contradicția profundă în politicile platformelor de social media Meta și în modul în care este înțeleasă „libertatea de exprimare”.

Pe de o parte, se permite discursul care perpetuează stereotipuri dăunătoare și deschide ușa urii, cum ar fi numirea persoanelor trans „bolnave mental” – lucru menționat specific în noile politici:

We do allow allegations of mental illness or abnormality when based on gender or sexual orientation, given political and religious discourse about transgenderism and homosexuality and common non-serious usage of words like ‘weird.‘

Pe de altă parte, se implementează reguli stricte pentru a proteja persoanele publice împotriva calomniei sau defăimării.

Ca să fie clar, noile reguli ale companiei interzic insultele referitoare la intelectul sau la afecțiunile mintale ale unei persoane pe Facebook, Instagram și Threads, la fel ca versiunile anterioare, totuși, cele mai recente reguli includ acum o excepție care permite acuzarea persoanelor LGBTQ că ar fi bolnave mintal pentru că sunt gay sau transgender.

Această abordare evidențiază două probleme majore:

Lipsa protecției pentru grupurile vulnerabile: Persoanele queer – cu precădere noi persoanele trans, pentru că suntem „the hot topic” în zeitgeist-ul actual – dar și alte minorități, devin ținte ușoare ale discursului instigator la ură, deoarece platformele nu prioritizează protecția lor. Aceasta perpetuează stigmatizarea și normalizează discriminarea. Este o formă de neglijență sistemică, iar consecințele sunt reale: mai multă marginalizare, mai multă violență online și offline.

Protecția inegală: Persoanele publice sunt protejate nu din motive morale, ci pentru că sancționarea calomniei este adesea un mijloc de a evita conflictele juridice costisitoare. În esență, platformele își protejează propriile interese financiare, nu utilizatorii obișnuiți.

Această inconsecvență subminează conceptul de libertate de exprimare pe care platformele pretind că îl susțin. Dacă libertatea de exprimare include dreptul de a spune lucruri false și dăunătoare despre un grup marginalizat, dar exclude insultele la adresa unor persoane publice, atunci nu vorbim despre libertate reală, ci despre un set de reguli care reflectă prioritățile economice și politice ale platformei.

Suntem într-un moment în care, îți iei ban dacă zici ceva de genul „Trump este un lider incompetent”, dar e foarte OK să zici despre mine că sunt bolnavă psihic și groomer si că sunt addicted de porn, fără repercusiuni.

Din nou, simt nevoia să reiterez, criticile adresate unei figuri publice, cum ar fi „Criminalul Trump este un idiot rupt de realitate,”, „Zuck este un nevertebrat molâu care e pus la rotisat pe penisurile omului portocaliu și a Eloniei”, sau „Musk este un cis-bigot periculos, care s-a infiltrat în instituțiile SUA, iar megalomania sa poate să-l facă primul cis-supervillain IRL. Și e cisgender. Cis, cis, cis”, pot fi sancționate pentru că sunt interpretate drept calomnie sau atacuri care încalcă politicile platformei privind „discursul respectuos.”

(Subliniez că cele de mai sus reflectă frustrarea personală, și să fie clar că sunt opinii personale și nu simple atacuri – Meta ar putea face un pic de fact-checking… Oh… Am uitat.)

În același timp, atacurile asupra identității tale de gen sau presupuneri toxice despre cine ești, cum ar fi etichete de groomer sau afirmații privind sănătatea mentală, sunt OK.

Platformele tratează atacurile asupra persoanelor trans ca „opinii valide” în numele dialogului, ignorând că astfel de declarații nu sunt dezbateri, ci perpetuarea urii și discriminării.

Citind noile politici și văzând cum identitatea mea este deschisă constant atacurilor, sincer, mă copleșește un val de frustrare. Mi se pare aproape imposibil de exprimat în cuvinte clar și calm cât de obositor este să vezi validitatea existenței tale tratată ca subiect de dezbatere.

OK, OK, OK. Cum pot să spun asta fără să țip și să fiu numită isterică?!

NU! WTF?! joifwhbahfijhgdhifeopshiojiefeijogejoigehighgeejigjkgjkgjdfjkkhhhfgewgyfewauuhjdjdffdfdaddljjdfjdfj

Faptul că exist, că sunt fericită în sfârșit, și validitatea existenței mele nu ar trebui să fie supusă „unui dialog public.” Scuze, dar n-am nevoie de acordul „opiniei publice” pentru a fi cine sunt.

Fiecare persoană are dreptul să își definească și să își exprime identitatea cum crede de cuviință, incluzând aici identitatea de gen. Existența unei persoane trans nu este o chestiune deschisă discuției, pentru că este o realitate individuală. Așadar, atunci când cineva pune sub semnul întrebării această existență, se neagă dreptul fundamental al acelei persoane de a se defini pe sine și de a trăi autentic.

Când identitatea unei persoane trans devine subiect de dezbatere, aceasta va fi folosită pentru a justifica prejudecăți și stereotipuri care contribuie la marginalizarea și opresarea acestor persoane. De exemplu, discuțiile despre „probleme de sănătate mintală” sau alte etichete dăunătoare pot întări stigmatizarea. Astfel de dezbateri perpetuează suferința și pot duce la violență, abuzuri și discriminare sistemică. De aici, la normalizarea violenței e doar un pas foarte mic.

Drepturile fundamentale ale unei persoane — inclusiv dreptul de a fi cine ești și de a trăi în concordanță cu identitatea ta de gen — nu ar trebui să fie subiectul unei dezbateri. Aceste drepturi sunt inalienabile și trebuie respectate, indiferent de opiniile publicului sau de presiunile politice, sociale și economice. Orice altă abordare normalizează tratamentele inumane și lipsite de respect.

A vorbi despre identitatea unei persoane ca și cum ar fi o „chestiune de opinie” ignoră faptul că este vorba despre viața reală a cuiva, despre demnitatea și dreptul lor de a fi respectați. Identitatea trans nu este un subiect filosofic sau teoretic, ci o realitate trăită, iar validitatea acesteia nu trebuie să fie supusă unui „vot popular”. Fiecare persoană are dreptul de a-și trăi viața așa cum își dorește, fără a fi obligată să se justifice în fața celor care nu înțeleg sau nu respectă această realitate.

E profund nedrept și frustrant, iar situația asta necesită mai multă presiune din partea utilizatorilor, reglementatorilor și organizațiilor pentru drepturile omului. Dar, momentan, da, această discrepanță este o realitate tristă. „Libertatea de exprimare” devine selectivă și favorizează interese economice și politice, în loc să protejeze oamenii reali, care suferă din cauza atacurilor și discriminării.

X Twitter fiind un sanctuar al neo-fasciștilor de când e deținut de Musk, cu șopârlianul Zuck în genunchi în fața alt-right, mă găsiți pe BlueSky, la tinatl.bsky.social.

Și pentru că este foarte important să se înțeleagă asta, nu am nevoie de permisiunea publicului sau de un acord majoritar pentru a-mi trăi viața conform identității mele de gen. Aici se oprește „dezbaterea publică”, nicio altă părere nu va mai fi acceptată.

Și dacă nu ești de acord, dute-n meta!