Derapaj complet

Trebuie să aduc în atenția tuturor virusul mintal „Woke” care ne transformă copiii în mutanți cu sex „stelar”, creează „they/them”-i și „it”-i, ne urâțește femeile și ne feminizează forțat bărbații!

Acest virus „woke” absolut real, ne face să credem în „boli mintale”, precum „depresia” și „anxietatea”, deși acestea nu există și sunt doar o găselniță a stângii leneșe, pentru a se sustrage de la muncă cinstită. Noi, toți oamenii normali, știm că bolile mintale nu există… Păi, cu excepția „woke mind virus” care e o chestie absolut reală, după cum am zis. Pentru că am zis că e. Și evident, a fi trans este o boală mintală! Dar bolile mintale nu există. Cu excepția celor care există, pentru că zic eu că există.

Virusul ne intră în creiere și ne face să credem că 2 persoane de același sex se pot iubi și pot fi fericite împreună, pe lângă alte absurdități precum: o persoană plus-size poate avea o viață împlinită, fără să trebuiască să se conformeze la niște standarde de frumusețe arbitrare, stabilite de reviste glossy din 1998.

Trebuie să luăm în serios această amenințare catastrofală: „Woke mind virus” ne distruge tot ce e sacru și normal! Ruinează conceptul de masculinitate prin faptul că îndrăznește să sugereze că bărbații pot avea emoții, și, poate cel mai grav, face ca personajele noastre din jocuri video și filme să nu mai fie complet albe. Și mai și dă femeilor impresia că pot face ce doresc ele cu corpul lor. O trage-futu-i-die!

Unde se oprește asta?! Nu sufăr ca alți oameni să fie fericiți, pentru că eu trăiesc într-o bulă de mizerie și durere și în loc să mă duc la un psihoterapeut (pentru că psihoterapia e WOKE!!!) prefer să atac grupuri minoritare, pentru că dacă eu nu sunt fericită, nici ei nu au dreptul să fie!

Contextul care m-a făcut să scriu despre asta

Ok, acum că mi-am scos toată ura asta din sistem, hai să vorbim despre „wokeism”, pentru că a devenit o chestiune mainstream, iar politicieni și jurnaliști folosesc termenul fără urmă de sarcasm, ceea ce e supărător. Pentru mine, care admit că sunt o „woke snowflake”.

În SUA, co-președintele țipă sus și tare că va eradica „virusul mintal woke”, de care „suferă” și fiica sa, în timp ce reprezentanta statului Carolina de Sud în Congres, nu se mai oprește din vorbit și postat videoclipuri despre cum „bărbați îmbrăcați în femei” vor să se pișe în baia ei de femeie „biologică” – deși platforma ei s-a bazat pe scăderea prețului ouălor, nu pe anti-wokeism și verificarea organelor genitale la intrarea în băi. Confundă cele 2 tipuri de ouă, bănuiesc.

Între timp, în România, candidații la președinție discută despre parteneriatul civil ca și cum ar analiza efectele secundare ale unei apocalipse. De la „România nu e pregătită” (traducere: eu nu sunt pregătit să pierd voturi) la declarații absurde despre „sex stelar” și „mutilare”, retorica pare mai degrabă scoasă dintr-un univers SF de mâna a doua, pe care-l citești dând ochii peste cap la fiecare 2-3 pagini, decât dintr-un stat european modern.

Și apoi, avem lista aia ridicolă de jocuri „woke”, unde orice deviere de la „normal” este etichetată ca o conspirație progresistă. Un protagonist gras? Woke. O femeie care nu pare extrasă dintr-un catalog de lenjerie? Woke. Jocuri care portretizează sănătatea mintală? Scandaloase. Și totuși, această panică morală continuă să fie un simptom global al unei frici profunde: frica de schimbare.

Acest articol nu e doar despre cât de ridicol e să ne prefacem că „woke” e o pandemie, ci și despre cum această retorică dăunează realităților politice și culturale. Așadar, haideți să ne afundăm în haosul colectiv al acestei dezbateri și să încercăm să înțelegem cum am ajuns aici – și, mai ales, dacă putem ieși.

Începutul

Conceptul de „woke” își are originile în cultura afro-americană și în lupta pentru drepturile civile din Statele Unite. Inițial, termenul „stay woke” era folosit în sens literal pentru a încuraja vigilența și conștientizarea pericolelor cu care se confrunta această comunitate, dar ulterior a căpătat conotații politice și sociale, referindu-se la a fi conștient de injustițiile rasiale și sociale.

Prima utilizare documentată a cuvântului „woke” apare într-o piesă din 1938 a cântărețului blues Lead Belly, Scottsboro Boys, care sfătuia oamenii să „fie treji” (stay woke) în fața nedreptăților suferite de tinerii afro-americani și a continuat să fie folosit pentru a descrie starea de vigilență asupra nedreptăților, mai ales celor rasiale, de-a lungul deceniilor.

Termenul a căpătat o popularitate mai largă prin intermediul rețelelor sociale, în anii 2010, mai ales odată cu mișcarea Black Lives Matter. A fi „woke” a devenit sinonim cu a fi conștient de probleme precum rasismul, sexismul, discriminarea de gen și alte inechități.

În timp ce inițial „woke” era un termen apreciativ, el a fost preluat și răstălmăcit de critici conservatori, în special în SUA. Aceștia au început să-l folosească ironic sau peiorativ pentru a critica activismul social perceput ca excesiv sau inutil.

Conceptul de „woke mind virus” a fost popularizat în principal de Elon Musk și politicienii de dreapta din SUA pentru a ataca idei asociate cu progresismul și mișcările de justiție socială. Termenul este utilizat într-un mod peiorativ, sugerând că mișcările pentru diversitate, incluziune și echitate sunt un fel de „infecție” care corupe gândirea și valorile tradiționale.

Ce implică „woke mind virus”?

Elonia Musk, prima doamnă a Americii, a folosit termenul în mai multe contexte pe Twitter și în interviuri, descriind ideologia „woke” ca o amenințare la adresa libertății de exprimare și a progresului tehnologic. El consideră că aceasta promovează conformitatea ideologică și creează un mediu ostil inovării.

Politicienii americani (cu precădere cei de dreapta), precum Ron DeSantis, folosesc „woke” pentru a denigra politicile de diversitate, educația despre rasă și gen, sau acceptarea comunității LGBTQ+. DeSantis chiar a folosit sloganul „Stop Woke Act” pentru a promova legislația împotriva instruirii despre rasism sistemic în școli și companii.

Retorica și scopurile politice

Această retorică deservește mai multe scopuri:

1. Mobilizarea bazei de dreapta: Eticheta „woke” devine o umbrelă pentru tot ceea ce este perceput ca progresist sau „anti-tradițional”. Este folosită pentru a genera indignare printre conservatori.

2. Distragerea atenției: Este o tactică pentru a devia discuțiile de la probleme economice, geo-politice sau sociale mai presante.

3. Redefinirea culturii: Prin demonizarea termenului „woke”, dreapta politică încearcă să redeseneze granițele culturale și să submineze mișcările progresiste.

„Tina, toate astea sunt probleme în SUA, ce treabă au astea cu noi românii?”

OK, hai să vorbim despre retorica anti-wokeistă din România atunci.

„Woke” și drepturile LGBTQ+: Cum retorica conservatoare modelează discursul prezidențial în România

În România, alegerile prezidențiale din 2024 au adus în prim-plan o diversitate de opinii asupra parteneriatului civil, reflectând polarizarea profundă a societății. În timp ce unii (puțini) candidați au susținut clar acest drept, alții s-au poziționat ferm împotrivă, utilizând adesea retorica anti-„woke” ca un paravan pentru a legitima discriminarea.

Parteneriatul civil: între drepturi fundamentale și retorică de divizare

Declarațiile candidaților demonstrează cum subiecte precum parteneriatul civil sunt adesea deturnate pentru a mobiliza voturile conservatoare. Iată o privire de ansamblu asupra pozițiilor exprimate:

• Elena-Valerica Lasconi (USR): O voce clară pentru egalitate pe acest subiect, susținând că parteneriatul civil este „esențial pentru respectarea minorităților și a CEDO”. (Deși să nu uităm că a votat pro-familia tradițională.)

• George-Nicolae Simion (AUR): Fidel retoricii conservatoare, Simion reduce discuția la căsătoria tradițională, sugerând că „legile în vigoare” sunt suficiente.

• Ion-Marcel Ciolacu (PSD): O poziție evazivă, justificată prin lipsa „pregătirii” societății, un argument des folosit pentru a amâna schimbările sociale.

• Nicolae-Ionel Ciucă (PNL): Sprijin pentru „familia tradițională”, evitând orice susținere directă a parteneriatului civil.

• Kelemen Hunor (UDMR): O poziție „moderată”, sprijinind parteneriatul civil, dar respingând dreptul la adopție.

Astfel, 4(.5) dintre principalii 5 candidați sunt homofobi ieșiți din dulap, mândri de părerile lor regresive și discriminatoare.

Pe de altă parte, independenta Ana Birchall a susținut ferm parteneriatul civil ca un drept fundamental, în contrast cu discursurile agresive ale unor candidați precum Călin Georgescu* sau Cristian-Vasile Terheș, care au invocat stereotipuri și comparații absurde pentru a-și justifica opoziția.

(*articolul a fost scris, evident, înaintea turului I de alegeri prezidențiale.)

„Woke” ca armă politică în România

Termenul „woke” a fost menționat explicit de unii candidați, cum este cazul lui Silviu Predoiu (PLAN), care a descris mișcarea ca fiind temporară și irelevantă pe termen lung. Retorica sa sugerează o trivializare a preocupărilor legate de drepturile LGBTQ+ și de egalitatea socială.

În mod similar, Victor Ponta, în trecutul recent, a combinat retorica anti-„woke” cu atacuri personale asupra Elenei Lasconi, perpetuând stereotipuri sexiste și ironizând orice încercare de a susține drepturile minorităților.

Atitudinile exprimate reflectă mai mult decât poziții politice. Ele arată cum termenul „woke” și conceptele legate de drepturile LGBTQ+ sunt instrumentalizate pentru a întreține frica de schimbare. Într-o lume în care discursurile despre diversitate sunt folosite ca arme, candidații trebuie să răspundă unei întrebări simple: ce fel de societate vor să construiască? Răspunsul este simplu: cis-hetero normativă, cu continuarea patriarhatului.

Acest peisaj politic fragmentat dezvăluie provocările majore pentru drepturilor minorităților în România. În timp ce puțini candidați promovează incluziunea, majoritatea preferă să rămână ancorați într-un discurs populist, folosind termeni precum „woke” pentru a mobiliza resentimentele conservatoare.

Declarația Alexandrei-Beatrice Bertalan Păcuraru este un exemplu grăitor al retoricii alarmiste și confuziei deliberate în discursurile politice legate de drepturile persoanelor LGBTQ+ și de identitatea de gen:

„(…) această doamnă Deca de care știut de la început că e progresistă și care își dorește să ne mutileze copiii pe viață. Indiferent cu câte teorii veți veni la mine să-mi spuneți că este decent, că este noul viitor să-ți trimiți la școală băiat și să se întoarcă fetiță sau neutru sau să aibă sex stelar sau așa (…)”

În acest caz, Păcuraru își formulează opoziția într-un limbaj voit grotesc, menționând idei precum „sex stelar” sau „mutilarea copiilor”, fără nicio bază factuală sau legătură cu realitatea. Astfel de declarații servesc nu doar pentru a descuraja o discuție serioasă despre problemele minorităților, ci și pentru a alimenta teama și ura în rândul publicului. 

Această retorică este reprezentativă pentru felul în care o parte a politicienilor folosesc concepte precum „ideologia de gen” sau „mișcarea woke” pentru a crea dușmani imaginari și a distrage atenția de la problemele reale. De asemenea, combinația de cuvinte incoerente și exagerări grotesc absurde, arată o lipsă flagrantă de înțelegere și, cel mai probabil, o intenție de a caricaturiza orice inițiativă de susținere a diversității.

Dar totuși, ce înseamnă să fii „woke”?

Pentru a arăta tot ceea ce este considerat „woke”, cel mai ușor este să aruncăm o privire pe lista definitivă a jocurilor „woke”, care a circulat prin presă și social media de curând. Este reductiv să folosesc asta ca introducere în „wokeism”? Poate un pic, dar sincer este un exemplu foarte bun al alarmismului anti-woke. Și vreau să arăt absurditatea la care a ajuns acest concept. Astfel, poate ne oprim din a folosi „woke” în orice alt context decât sarcastic.

Recent, conceptul unei „liste de jocuri woke” a apărut pe platforme precum Steam, unde anumite comunități au compilat o listă de peste 1000 de titluri de jocuri considerate „woke”. Printre acestea se numără jocuri cunoscute precum Mass Effect, Skyrim, No Man’s Sky și Baldur’s Gate 3. Aceste jocuri sunt etichetate ca „woke” pe baza elementelor considerate progresiste, cum este prezența personajelor LGBTQ+, diversitatea rasială sau alte reprezentări incluzive.

Sau poate Portal 1 și 2, sunt woke, pentru că Contains overtly anti-patriarchy messaging. All important characters are female. All male characters are portrayed negatively and as less competent than the female characters.

Hollow Knight, Contains subtly pro-LGBTO+ messaging. The npc Cloth is revealed to be a lesbian. An achievement called Happy Couple involves the nailsmith becoming a male model for the npc Sheo. Shovel Knight și Hades la fel (leave Supergiant Games alone!).

Personajul principal din Celeste, este transgender (confirmat ulterior de creatorii jocului), iar povestea explorează teme de anxietate și depășirea obstacolelor personale. 

(Aici sunt 100% de acord: Celeste este un joc WOKE AF! Și nu zic asta pentru că sunt o baby gamer that plays games for babies and I really wanna finish this game, but it is so fucking hard and even buying an Xbox controller does not make me good at the game. And I hate myself. Nup! E din cauză că acest joc este „woke”.)

Niciunul dintre titlurile recente Call of Duty nu este recomandat din cauza emblemelor ce conțin steaguri pride, Forza Horizon 5 este și el exclus pentru că jucătorii pot alege pronumele „they/them”, iar Bully: Scholarship Edition a provocat repulsie celor care au realizat această listă mizerabilă, deoarece jucătorii pot obține un achievement dacă sărută npc-uri băieți folosind personajul principal de gen masculin.

Hellblade: Senua’s Sacrifice este pe listă pentru că abordează sănătatea mentală. Senua, personajul principal, suferă de psihoză, iar jocul explorează cu sensibilitate experiența trăită de cei afectați. În loc să fie apreciat pentru reprezentarea bine documentată, este criticat de autori ai listei pentru promovarea „agendelor progresiste”. Room of Depression este „woke” pentru că spune povestea unei femei deprimate.

Battlefield V prin adăugarea unui personaj feminin pe câmpul de luptă din Al Doilea Război Mondial este „woke”. Adăugarea acestui personaj este „forțat” și „istoric inexact” – chiar dacă femeile au luptat în mai multe armate din acea perioadă.

Final Fantasy VII este woke pentru că are pro-climate action messaging printre altele.

Disco Elysium este woke pentru că are heavy social commentary on communism, Paper Trail este woke pentru că are un personaj principal de gen feminin care merge la universitate. Dave the Diver este woke pentru că personajul principal e a fat guy that can somehow deep-dive and swim long distances without trouble. A și pentru că the sushi chef is black.

De curând o ceată de „gameri” s-au scandalizat pentru că a fost anunțat că în Witcher 4, personajul principal va fi Ciri, în loc de Geralt. Diferența dintre cei doi este că Ciri e femeie, iar Geralt, evident, e mascul. Nu contează că înspre sfârșitul jocului Witcher 3 (+DLC-uri) cei de la CDPR au creat această așteptare, au explicat că titularul Witcher vrea să se retragă din activitate, iar Ciri se antrenează să-i ia locul – tot este o crimă că următorul instalment va avea ca personaj principal o femeie, nu un alpha adevărat.

Ăsta este anti-wokeness-ul. Un amalgam de lucruri absolut normale, pe care un grup de oameni a decis că sunt anormale. Arbitrar. Te regăsești printre aceste păreri? Dacă da, de ce?

Tot ceea ce deviază de la „normal” e woke. Normalul în acest caz fiind definit ca o persoană albă, de preferință bărbat cis (femeile sunt doar eye-candy), straight, able-bodied, mers la sală de 5 ori pe săptămână, și fără probleme psihice, pentru că ele nu există în realitate. De asemenea, trebuie să fie capitalist 100%, să nu creadă în climate change și alte nebunii din astea „soroșiste”.

Apropo, Hogwarts Legacy, joc din franciza Harry Potter, a transfobei Rowling, este woke pentru că un personaj din joc, Sirona Ryan, este trans.

Iar acum câteva luni un coleg de la muncă, care joacă Hogwarts Legacy, a ținut să-mi menționeze într-o ședință, că jocul Black Myth: Wukong este foarte fain tocmai „pentru că nu are chestii woke”.

Normalizarea transfobiei sub un regim politic discriminatoriu

Am ținut să menționez Hogwarts Legacy pentru că de Transgender Day of Remembrance, pe 20 Noiembrie, HBO a decis să-și arate suportul pentru JK Rowling, declarând că ea are dreptul de a-și exprima „părerile personale”, după ce au confirmat că aceasta va lucra activ la noul serial din franciza Harry Potter.

Din nou, acest anunț a fost făcut de TDOR, care nu este doar o zi de doliu, ci și o chemare la acțiune pentru a combate transfobia și pentru a crea o lume mai sigură și mai respectuoasă.

Ceea ce trebuie să recunoașteți este o alegere îndrăzneață.

Acțiunile companiilor nu sunt neutre, iar normalizarea transfobiei nu se face doar prin declarații inflamatoare, ci și prin tăcere, complicitate sau, în acest caz, prin susținerea deschisă a celor care promovează ura. Fiecare dintre noi trebuie să decidă ce fel de lume vrea să lase în urmă, iar companiile ca HBO ar trebui să înțeleagă că alegerile lor contribuie la formarea acestei lumi – pentru bine sau pentru rău.

Mai ales că nu de mult Warner Bros. Discovery, compania mamă a HBO a încercat să cumpere drepturile asupra francizei de la Rowling și să se distanțeze de aceasta tocmai datorită declarațiilor ei inflamatoare despre persoanele trans.

Dar, trebuie să ținem minte că pe vremea respectivă, în biroul oval se afla Biden, care nu a avut retorică anti-trans. Dar acum, atât omul portocaliu, care nu știe să-și blenduiască foundation-ul cum trebuie și cabinetul său, incluzându-l aici pe co-președintele Americii, continuă să răspândească ură către comunitatea LGBTQ+.

Și asta are consecințe.

Pe 10 noiembrie, cu 10 zile înainte ca HBO să exprime susținerea pentru o transfobă, chiar de ziua comemorării victimelor transfobiei, 2 femei trans au fost atacate în Minneapolis, în timp ce mulțimea i-a încurajat pe atacatori. Poliția a confirmat că investighează, dar nici până acum nu s-a făcut vreun arest.

„Dar, Tina, iar vorbești despre probleme Ameri…”

STFU!

Cred că am arătat deja că retorica anti-„woke” și-a făcut deja prezența în România, și cât timp și politicienii noștri au discursuri despre „familia tradițională”, despre cum „LGBTQ este un pericol pentru normalitate”, despre „mutilarea copiilor noștri” și „sexe stelare”, nu putem să ne prefacem că astea nu sunt probleme și la noi.

Luând ca exemplu și ca pe deschizători de drumuri pe americani, cât credeți că o să dureze până sunt luată la bătaie pe stradă, în timp ce mulțimea aclamă atacul cu entuziasm?

Sau poate putem să luăm ca și exemplu pe britanici, unde un set de politicieni conservatori, precum și personalități publice (precum Joanne) au îmbrățișat retorica anti-trans, lucru care a dus la creșterea atacurilor violente asupra persoanelor din comunitate.

Deja sunt privită ciudat pe stradă și se întâmplă să fiu înjurată și să se scuipe în urma mea. Iar, când „liderii” țării susțin prin discursul lor neacceptarea existenței mele și o plasează ca pe o pervertire a „valorilor naționale, creștine și morale”, cât mai durează până ce violența devine acceptabilă?

Violența nu apare dintr-o dată, ci este precedată de ani de legitimare subtilă prin discursuri publice, ignorarea hărțuirii cotidiene și tăcerea complice a celor care asistă, acceptarea status quo-ului. În România, suntem deja pe acest drum. Iar eu, ca persoană trans, mă întreb constant: cine mă protejează? Cine ne protejează?

Și mai întreb o chestie: când ura devine lege, cine alege să rămână indiferent?

Sincer, aș dori să pot să mă preocup doar cu MTG, Netflix, tutoriale de machiaj și să-mi creez OOTD-uri. Dar în climatul curent nu pot.

Nu suntem departe în România de a ajunge în situația Belarusului, unde înfunzi pușcăria dacă ești „gheu”, sau dacă îți arăți suportul pentru comunitate. Sau a mamei Rusia, pentru a cărei înțelepciune, кукла lui Dughin și a lui Putin are atât de multă reverență, a scos „mișcarea LGBTQ” în afara legii în noiembrie 2023 și a făcut deja primele arestări în martie anul curent.

Nu doar o dată am auzit mantra „să nu faci faptul că ești trans toată personalitatea ta”. Și într-o lume ideală, sunt total de acord. Dar nu trăiesc într-o lume ideală, iar simplul fapt că exist și că sunt fericită cum sunt eu, a devenit politizat. A devenit o armă de dezbinare și o armă de cucerire, în mâna celor cu putere, asupra cărora eu nu am nicio influență.

Existența mea a fost transformată într-un statement politic nu din dorința mea, ci dintr-o nevoie de supraviețuire într-o lume care m-a ales ca țintă. Dar știți ce? Dacă simpla mea fericire este politică, atunci aleg să o port cu mândrie. Pentru că ceea ce urăsc ei cel mai mult este că exist. Și că, în ciuda tuturor, continui să fiu.

Și cu toată toxicitatea asta în discursul politic și social, îmi aduc aminte că TDOR, orice ar zice o corporație multinațională ahtiată și coruptă, sau derapajele absurde ale fiicei unui patron de televiziune, infractor condamnat, este o oportunitate de a reflecta asupra problemelor grave de violență și marginalizare, dar mai important, de a celebra reziliența comunității trans.

Așadar, nu doar comemorăm, ci și luptăm să schimbăm lumea, astfel încât simpla noastră existență să nu mai fie văzută ca un act de curaj, ci ca ceva firesc, ceva banal.

Dacă aveți familie, prieteni, cunoscuți sau colegi LGBTQ+, e important să știți că sprijinul vostru este mai valoros ca niciodată. Compasiunea tăcută nu mai este suficientă; au nevoie de voci care să ne apere și de acțiuni concrete care să facă diferența.

Pentru că într-o lume în care ura este mai vocală ca niciodată, alegerea de a iubi, a susține și a lupta împreună devine cel mai firesc și curajos lucru pe care îl putem face.

Adăugare 10 Decembrie 2024

Articolul a fost scris înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale din România. Acum am trecut de acesta, apoi printr-o decizie CCR delirantă și potențial inflamatoare și am avut și alegerile parlamentare, unde suveraniștii au luat un total combinat de peste 30% dintre voturi. Apoi, cu votul deja început în diaspora, CCR a luat decizia de a anula turul I și a relua procesul electoral la anul.

Despre credințele și părerile rupte de realitate ale unuia dintre candidații intrați în turul II s-a vorbit pe larg în o multitudine de articole și videoclipuri, și chiar și așa avea șanse reale să câștige; cele 3 partide suveraniste au, evident, o retorică anti-LGBTQ. Faptul că Товарищ Георгеску este susținut de actori statali din exteriorul României *cough* RUSIA *cough* este clar, iar declarațiile lui recente pentru BBC, despre „patriotul și liderul” Vlăduț Putin, Viktoraș Orban și Donny Atu, sunt grăitoare, precum este și faptul că neagă că ar fi război în Ucraina.

Mai departe, din declarațiile membrilor partidelor „istorice”, strategia lor de a merge înainte este nu doar să-și mențină conservatorismul social, dar să pună și mai multă emfază pe „tradiții, familie și valori tradiționale, atașate valorilor neamului românesc”. Ori chiar să meargă înspre misticismul care a funcționat pentru Мессия Георгеску: „România s-a clădit pe valori care nu pot fi zdruncinate, indiferent câte curente ideologice moderne încearcă astăzi să ne dezbine cu idei care contravin naturii noastre umane și tradițiilor”.

Politicienii recurg acum la o retorică religioasă și mistică, menită să consolideze frica și diviziunea, folosind termeni precum „forțe interioare și exterioare”, „credință” sau „tradiții”; precum și retorica cum că „biserica și ortodoxismul sunt sub atac”. Acestea arată cum mare parte din clasa politică din România consideră că modul în care pot convinge electoratul să-i voteze este prin dezbinare, suscitarea fricii – prin crearea unor dușmani imaginari (inclusiv, sau poate în special comunitatea LGBT) – și gândire conspirativă.

Noua speranță a liberalilor

De exemplu, salvatorul partidului liberal, a declarat:

„Cine încearcă să-și aloce un rol mai mare decât are această țară posibilitatea, înseamnă că nu înțelege despre ce este vorba. Pe de o parte, în ceea ce privește fricile, de agenda, să spunem de tip LGBT, din nou, asta derivă din anumite, să spunem, lucruri care s-au întâmplat în anumite țări, unde partide de tip progresist au împins această agendă. Dar nu aceasta este agenda țării noastre. Și PNL e un partid liberal-conservator și prezența noastră în această coaliție de guvernare, dar nu numai a noastră, pentru că și alte partide gândesc ca noi garantează că valorile tradiționale ale românilor, familia, comunitățile noastre, țara noastră sunt valori de bază și acestea sunt fundație pe care s-a clădit țara noastră și deci nu se pune această problemă, că asta, să spunem, ar fi o prioritate pe agenda niciunuia. Este o temă falsă care a fost împinsă, da, este adevărat că a venit pe baza unor semnale și a unor exagerări care s-au întâmplat în în anumite țări, dar nu asta este România”

Hai să deconstruim această declarație.

„Cine încearcă să-și aloce un rol mai mare decât are această țară posibilitatea…”

Traducere politică: „România nu trebuie să aspire la mai mult decât să fie ce e: o țară în care ne place status quo-ul și ne ferim să ieșim din zona de confort conservator.”

Adică, să nu cumva să ne închipuim că România ar putea vreodată să fie un bastion al progresului social, că doar ce avem noi nevoie de drepturi și libertăți egale pentru toată lumea? Mai bine rămânem în bula noastră, să nu deranjăm pe nimeni. Decât pe proștii ăștia care vor și ei drepturi fundamentale, dar oricum sunt puțini și n-au putere, deci dă-i dracu’. Um, adică Dumnezeu apără poporul român.

„…fricile, de agenda, să spunem de tip LGBT…”

Traducere politică: „Frica de homosexuali, lesbiene și alte litere din alfabet este cumva justificată pentru că, hei, uite ce-au făcut progresiștii răi prin alte țări.”

Fricile sunt mereu un instrument politic util. Nimic nu unește mai bine oamenii decât un dușman comun imaginar, nu? LGBT-ul e baubau-ul secolului XXI, pentru că e mai ușor să dezbați „pericolele” acestuia decât să explici de ce spitalele și școlile sunt în aceeași stare ca acum 20 de ani.

„…dar nu aceasta este agenda țării noastre.”

Traducere politică: „Agenda țării noastre este să nu ne atingem de nimic care ar putea să supere electoratul tradiționalist.”

Corect, agenda țării noastre e să rămânem la un nivel minim de ambiție politică, că doar dacă schimbăm ceva „prea repede” s-ar putea să prindem lumea din urmă. Și nouă ne place să rămânem în slipstream și să nu încercăm vreodată vreo depășire.

„…valorile tradiționale ale românilor… sunt fundație pe care s-a clădit țara noastră.”

Traducere politică: „Hai să folosim din nou termenul de „valori tradiționale”, fără să-l definim concret, că sună bine și nu poate fi combătut.”

Tradiții? Cum ar fi? Corupția la nivel înalt? Pelerinajele la moaște? Sau poate negarea activă a faptului că minoritățile au existat dintotdeauna și că țara asta nu s-a clădit doar pe ‘familia tradițională’ perfectă pe care și-o imaginează unii?

„…o temă falsă care a fost împinsă…”

Traducere politică: „Problema drepturilor LGBT nu contează pentru noi, pentru că am decis noi că nu e relevantă.”

E „o temă falsă” doar dacă ești convins că drepturile unor oameni nu sunt de fapt drepturi, ci mofturi. Dacă începem să numim „false” toate lucrurile care nu ne convin, unde ne oprim? De exemplu, aș putea și eu spune că oamenii născuți în martie nu au voie să se căsătorească. Această agendă, să spunem de tip Marțian, nu corespunde valorilor tradiționale pe care s-a clădit țara noastră. Sorry, Bolo, dar cred că voi cei născuți în martie nu ar trebui să aveți posibilitatea să dețineți funcții publice și de conducere, nu cumva să se ia marțianismul de la voi. Încerci să-ți atribui un rol mai mare decât are țara asta posibilitatea.

Declarația lui Bolojan este un exemplu clasic de politică în care problema reală nu e dezbătută, ci redusă la un construct cultural comod pentru a evita confruntarea cu nevoia reală de schimbare. Totul e învelit frumos în ambalaj de „valori tradiționale”, fără a oferi soluții concrete la fricile reale sau la nevoia de incluziune.

PNL vrea să joace la două capete, păstrând o imagine de pro-europa economică, dar rămânând ancorat în valorile unui trecut care continuă să excludă. Iar dacă politicile și strategiile centriste din ultima perioadă ne-au dovedit ceva (Kamala, Lasconi, rezultatele PNL de la ultimele parlamentare) este că nu funcționează. Nu atragi electoratul prin mutarea înspre centru (aviz și SENS, btw).

E ca o ciorbă făcută fără sare, cu legume congelate uitate în fundul frigiderului și o lingură de smântână pusă la întâmplare, doar ca să dea impresia de efort culinar. Nimeni nu se entuziasmează pentru o astfel de masă – nu ține minte cineva aroma, darămite să se mai întoarcă pentru o porție. Centrismul e genul de politică ce pare că încearcă să mulțumească pe toată lumea, dar sfârșește prin a nu satisface pe nimeni. E mâncarea fără suflet pe care o mănânci doar dacă ești foarte flămând, dar niciodată de plăcere.

Sfârșit, dar de la capăt

Am fost și cred că încă sunt în stare de șoc. Nu știu încă cum să procesez ultimele săptămâni. Știu însă, că viața în țara mea a devenit mai periculoasă pentru mine, ca persoană queer.

Și sunt tristă. Îmi voi da voie să-mi simt sentimentele, pentru moment, iar apoi îmi voi strânge resursele pentru a vedea cum pot merge înainte și cum pot ajuta pentru a fi mai bine. Doar împreună se poate.