După ce am spus „apropo de autoginefilie, hai să vorbim un pic despre „bad takes” legate de identități trans”, R. s-a uitat la mine cu o mină sceptică. Am continuat zâmbind: 

– Am adunat câteva comentarii de pe internet, fie Reddit, comentarii de pe clipuri YT, Insta, FaceBook și așa mai departe; comentarii care dintr-un motiv sau altul mi-au rămas întipărite în minte, fără voia mea. Astfel, vreau să mă ajuți să le despachetăm și poate așa o să scap de ele. O să ți le citesc și vreau să le discutăm un pic. Am mai vorbit deja despre asta, dar primul e: 

„Să fii trans e doar să fii gay cu pași extra! De ce nu poți fi doar gay?” 

R. râde și întreabă: 

– Tu-ți iubești mama cu compasiunea aia? 

– Părerea asta poate fi demontată foarte ușor, zic eu. Existența unei fete trans, în cea mai mare parte lesbiană, adică eu și a unui bărbat trans gay, tu, distruge argumentul. Nu putem fi „doar gay”, pentru că suntem trans. 

– Ce legătură are una cu cealaltă, frate? Nu sunt mutual exclusive. Asta e o chestie care-mi spune din start la ce nivel de educație e persoana respectivă. Hai să fim serioși, o discuție cu o persoană de genul nu are cum să ducă la ceva productiv. Nu are educația necesară, dar are și părerea că poate emite o părere. 

– Nu se înțelege diferența dintre identitate și atracție sexuală. Adică dacă nu te-ai lovit de sau gândit vreodată la asta, sigur, pot înțelege cum cele două concepte, pentru tine sunt același lucru, pentru că trăim într-o societate hetero-normativă care ne învață că singurul normal este să fii cisgender și hetero, iar restul sunt comportamente deviante; dar în primul moment în care ai citit ceva despre diferențele dintre identitate și sexualitate, nu înțeleg cum nu se face instant un click. Pentru că nu este greu de înțeles. 

– Asta este o întrebare foarte bună, la care nu am răspuns. Într-adevăr, e ușor de înțeles, zice R ridicând din umeri. 

– Următorul „bad-take”, exclam eu cu aplomb. 

„Cum poate un grup așa mic ca mafia alfabetului și în special agenda trans să aibă atât de multă putere asupra societății?” 

– Credeți voi că suntem un grup mic! Scuze, îmi vine doar să-i ridiculizez pe toți, spune el cu o expresie prin care chiar își cere scuze. 

– Mie mi se pare super simplu răspunsul la asta: nu avem. E o iluzie, pentru că a crescut vizibilitatea noastră, într-adevăr, dar asta nu se traduce în putere reală politică, economică, socială și mai ales legislativă. 

– Da, de acord. Dar când aud prostiile astea, primul instinct e să-i iau la mișto. Mor. Îmi dau seama că ăsta nu este un mod de a educa oamenii, dar în același timp, recunosc că nu am răbdarea necesară să mai ascult prostiile astea. 

Fără să fac pauză, îi arunc următorul „take”: 

– A, atunci următorul o să-ți placă foarte mult. E un pic mai lung, deci ai un pic de răbdare: 

„Nu este nimic în neregulă cu a fi gay. Cu toate acestea, încercarea de a-ți schimba genul nu este ceva ce poate să se întâmple. Natura nu permite acest lucru. Dacă, de exemplu, ești o femeie transgender, nu ești doar un bărbat care simte că ar trebui să fie femeie? Nu este nimic în neregulă cu asta. Fii gay și întâlnește-te cu bărbați. Însă nu poți să te transformi magic într-o femeie. Te-aș accepta ca pe un bărbat gay, nu ca pe un bărbat care se preface că este o femeie. Ca femeie născută femeie, mă simt ofensată de asta, deoarece corpul tău nu poate fi la fel ca al meu. Ideea este că nu este nimic în neregulă cu a fi gay.” 

Despachetează asta! Îl invit eu, cu zâmbetul câș și sprânceana ridicată. 

– „Mulțumesc pentru părere. Viziunile noastre asupra vieții nu sunt compatibile. Nu o să încerc să te conving de perspectiva mea, pentru că nu cred că o să mă asculți. Și nici tu nu încerca să mă convingi. Hai să ne despărțim drumurile. Dacă vei dori vreodată să-ți schimbi părerea și să te educi, eu te primesc cu brațele deschise. Dacă ai „goodfaith”, dacă nu, hai să ne despărțim și atât. Și mulțumesc pentru onestitate. Pa!” 

– Foarte frumos! Diplomat. 

– Să se știe că pot și cu diplomație, pentru că până acum doar cu înjurături și miștouri am dat. 

– Bravo! Îl încurajez eu și apoi continui: Eu, la chestia asta mă întreb dacă simte aceeași ofensă de la persoanele care se vopsesc brunete, ea fiind brunetă natural. Adică natura nu permite schimbarea culorii părului. Ea ca brunetă născută brunetă, eu ca blondă naturală, culoarea părului meu nu poate fi la fel ca a ei. Astfel mi se pare doar logic să fie ofensată dacă mă vopsesc brunetă. Sau poate se simte ofensată de persoanele care își fac operații estetice, ori liposucție. Sau chiar operații de micșorare a stomacului. Adică o fată plinuță nu poate avea corpul ei, corect? 

– Eu am ajuns la punctul ăla de nesimțire la care le spun direct: „disonanța cognitivă este a ta! Tu nu înțelegi. Tu trebuie să te educi.” Când vin oameni la mine le spun, „eu sunt R., sunt bărbat, folosesc pronume masculine!” Și dacă cumva îmi spun ei că arat ca o femeie, sau că sunt femeie, sar direct la: „nu, nu, nu, frate, disonanța cognitivă e la tine, tu trebuie să ți-o rezolvi. Eu știu exact cine sunt.” Și dacă vrei să discutăm despre și ești deschis la o discuție, te voi educa și am materiale și tot, dacă nu, pula mea, ciao! 

– Probabil e o atitudine foarte sănătoasă. Următorul comentariu este despre non-binary: 

„Nu pot accepta chestia asta cu non-binaritatea. Adică nimeni nu se simte 100% bărbat, sau femeie. Deci toți suntem non-binari.” 

Mie mi se pare self-ownage maxim. Toți suntem non-binari, deci niciunul nu suntem, necesită niște gimnastică mentală de care eu nu sunt capabilă.  

– Uau, exclamă R. Tu deja încerci să despachetezi asta prin logică. Mie mi se pare că nu trebuie să încerci să te angajezi logic și rațional cu așa ceva, pentru că nu este nimic logic sau rațional la un astfel de take. Nu are sens logic, rațional, științific, tehnologic, uman, social, cultural. Sunt atâtea argumente pe care le-am putea aduce, dar nu demolezi asta folosind argumente logice, pentru că take-ul nu e logic. E ridicol. 

– Mi se pare fascinant cât de multă lume nu înțelege complexitatea experienței umane și cum experiențele trăite de tine personal nu sunt universale. Chiar și cele care sunt, să zicem, „majoritare”. Doar pentru că o majoritate preferă înghețată de ciocolată, nu înseamnă că persoanele care preferă aroma de vanilie sunt mai puțin valide. 

– Educația idioților este ceva relativ nou. Dacă te uiți din perspectivă istorică și politică și a claselor și a mobilității claselor, oamenii ăștia au trăit în mare parte needucați, deci educația se întâmplă, însă foarte greu. Și oamenii încă trăiesc după rituri și tradiții și își ghidează viața după ce le spune popa, sau religia, sau alte sisteme arhaice. Și dacă tu ai un sistem foarte rigid care-ți spune: „femeile arată așa, bărbații arată așa, aia așa, cealaltă așa”, orice deviere devine pentru tine o perversiune, indiferent de natura ei. Și oamenii vor cu disperare să trăiască această existență chill, fără să încerce să dobândească înțelegere despre viață și alte experiențe. Și dacă le spui „gândește-te un pic la…”, răspunsul e „ce pula mea bă, să mă gândesc la, ia lasă-mă tu pe mine în ignoranța mea!” O percep ca pe un atac. 

– Asta mi se pare foarte aiurea, pentru că foarte multă lume vede alte experiențe, sau păreri și în loc să încerce să le înțeleagă, sau cel puțin să adopte o poziție neutră, devin ostili. Și nu mi se pare nicicum sănătos. 

Îi fac un semn cu degetul, să mă aștepte un pic. Deschid limonada și beau un pic. Apoi, îmi continui ideea: 

– Uite, fiind super-sinceră cu tine, 35 de ani am trăit experiențele unui bărbat. Din punctul meu de vedere, faptul că tu, AFAB, simți nevoia de a te prezenta ca bărbat, mi-e ciudată. Pentru că eu m-am prezentat ca bărbat aproape toată viața și am urât fiecare secundă. Dar asta nu înseamnă că devin ostilă și zic: „Nu-i adevărat! N-ai cum să-ți dorești chestia asta, sau să simți tu chestia asta, pentru că eu n-o simt.” Privesc asta cu fascinație, chiar mă fascinează cât de diversă poate fi experiența umană. Cât de complexă, unică poate fi o experiență. 

– Dorința de a păstra lucrurile cum sunt este foarte mare la mulți. E vorba de politică aici. De aici se trag multe. Sistemele astea ne guvernează viețile și ajungem să facem lucrurile pe care le facem și sunt dictate viețile noastre până la un punct destul de înalt. Și în primul rând mi se pare că mulți nu înțeleg chestia asta, și au impresia că au mai multă auto-determinare decât au într-adevăr. Și acum că suntem tot mai mulți care punem la îndoială sistemele și acum începem să ne punem întrebări și despre gen?! Unul dintre oameni ăștia ar putea spune: „să-mi bag pula! Totul se simte ca un nisip mișcător și nimic nu e real și nu pot face față!” și de aici vine pushback și ostilitate. 

– Mi se pare că tensiunea asta vine și din cauza faptului că suntem constant inundați cu informație și nu am învățat să o filtrăm și să ne folosim de ea într-un mod sănătos, pentru că tehnologia avansează mai repede decât ne adaptăm noi la ea. Și în același timp, acum trăim cu impresia că toți trebuie să avem opinie despre tot și toate. Ceea ce nu este adevărat. Nu. Poți să nu ai opinii despre lucruri. 

– Da, apropo de „bad takes”, zice R amintindu-și lucruri din trecut. Ieșeam la date-uri cu băieți de pe Tinder, când mă identificam ca enby și mă întrebau despre asta și apoi concluzionau: „da, uite cu asta pot să trăiesc, dar cu ăștia trans eu nu-s de acord”. Răspunsul meu era: „Dar știi că nu au nevoie de acordul tău? Nimeni nu are nevoie de acordul tău ca să existe, dragule.” Îndrăzneala de a crede că părerea ta contează când vine vorba despre dreptul altuia de a exista. 

Internalizez ceea ce-a spus și apoi continui. 

– Alt „bad take”: „Persoanele trans doar caută atenție.”   

Sugestia că persoanele trans fac tranziția pentru a atrage atenția este nu doar falsă, ci și insultătoare, ignorând lupta și discriminarea pe care le înfruntăm. Aici mi se pare că intră și comentariile, dese, pe care le aud despre cum e trendy să fii trans. Serios, uităm în ce societate ne aflăm și câtă discriminare există împotriva persoanelor trans? Nu e trendy, nu e la modă, e o luptă continuă, plină de durere și obstacole pe care un cishet nici nu le poate concepe. 

– Problema asta cu atenția este că atenția către noi vine din partea dreptei, a fasciștilor. Ei ne dau atenție. Ei ne-au pus ca puncte de discuție și continuă să ne scoată în față. 

– Asta așa e. Liberalii nu vorbesc aproape deloc despre noi, dar cei de dreapta țipă despre vizibilitatea noastră în politică și media, dar o bună parte din vizibilitatea asta se datorează faptului că ei nu mai încetează să vorbească despre amenințarea trans și groomerism și contagiune socială. 

– Suntem folosiți. Dezumanizați și folosiți. Pentru că noi nu avem nicio putere în ce zic oamenii ăștia. Oamenii ăștia continuă să zică căcaturi și tot ce putem face este să încercăm să ne facem noi vizibili, să le arătăm oamenilor că suntem oameni. Am ajuns la punctul ăla în care trebuie să ridicăm steagul alb și să ne arătăm ca oameni, pentru că dreapta aruncă cu otravă în urechi. 

– Da, suntem folosiți ca „the other”, în dihotomia „Noi versus ei”. Dar uite, am și un comentariu pe partea mai pozitivă: 

„Fiul meu este trans și la început mă întrebam dacă nu face asta doar pentru că e greu să fii femeie și să scape de misoginie. Dar când l-am confruntat cu asta, răspunsul lui a fost: sunt destul de sigur că e mai greu în societate să fii trans, decât femeie”. 

– Mă bucur că mama respectivă a realizat asta. În același timp, cred că acum asta este de actualitate, dar cândva curând o să fie social acceptabil să fii trans, dar misoginia (și clasismul) vor rămâne. 

Terminând „comentariile” care-mi stăteau pe creier, un pic mai liniștită, mă uit la el și îl întreb mai încet: 

– Speranțe și vise pentru viitor? 

– Vreau să continui să mă educ. Nu pot să zic ceva concret pentru că sunt la începutul unui drum nou, pe care n-am mai fost niciodată, dar se simte amazing. Nu am planuri definite sau vise foarte clare pentru că sunt curios unde duc. Observ că dacă tu ești deschis se creează niște întâmplări pe care nu puteai să le prezici și ți-e schimbat cursul, dar într-un mod bun. 

Speranța mea în viața asta este să continui să trăiesc. 

Eu zic că o să urmeze niște vremuri rele, pentru că fascismul este în creștere și cred că „the point of no return” a trecut și ar trebui să ne unim mai mult și să îi arătăm cu degetul pe cei care au opinii și susțin ideologii fasciste. 

Și cam asta a fost discuția noastră. OMG, R., chiar trebuia să încheiem discuția pe panta asta descendentă? 

 R. mi-a răspuns la întrebări cu același entuziasm contagios și umor, ceea ce m-a făcut să râd și să uit puțin de tonul serios al discuției noastre. În timp ce eu încercam să-mi organizez notițele rapid, el deja se gândea la următoarea mare provocare: să împărțim un sandviș. 

Pentru că, să fim serioși, dacă fascismul e în creștere și lumea devine tot mai complicată, măcar să ne înfruntăm viitorul cu inima ușoară, un zâmbet pe buze și un sandviș împărțit între prieteni. La urma urmei, viața este mult mai dulce când o savurezi împreună cu cineva care îți înțelege lupta și știe să găsească umorul chiar și în cele mai întunecate momente. 

Campania de fundrasing pentru școala de toamnă pentru tinerii LGBTQ+ aflați la începutul carierei lor este activă pentru încă 5 zile. Școală își propune să le crească nivelul de angajabilitate tinerilor participanți într-o țară care nu are școli de arte liberale specializate sau instruire practică pentru angajare efectivă. Mai multe detalii poți găsi pe campania whydonate. Dacă ai niște fonduri dispensabile consideră, te rog, o donație pentru școala de toamnă-iarnă. Oricât de puțin ajută mult! Multuuu’!