Transtrenders și persoane care pretind că sunt trans pentru că e trendy nu există. 

Mulțumesc frumos pentru vizită, lasă-mi o „apreciere” pe articol, comentează și eventual poți să dai „abonează-te” cu adresa de mail pentru a primi articolele publicate în viitor pe mail. 

Pup! 

… … … … … … 

… … … 

… 

… … … 

… … … … … … 

Ești încă aici? Of, OK, bănuiesc că pot aprofunda subiectul, dacă chiar vrei. 

„Transtrender” este un termen controversat și deseori peiorativ folosit pentru a descrie persoanele care pretind sau adoptă o identitate de gen trans fără a avea o disforie de gen „autentică”.  

Acest termen sugerează că aceste persoane ar face acest lucru pentru a fi la modă sau pentru a atrage atenția, mai degrabă decât ca o expresie sinceră a identității lor de gen.  

Criticii termenului spun că este dăunător și invalidant, deoarece poate duce la îndoieli nefondate asupra autenticității identităților de gen ale altor persoane și poate contribui la stigmatizarea comunității transgender.  

În plus, identitatea de gen și descoperirea acesteia este o experiență profund personală și complexă, și poate varia foarte mult de la o persoană la alta. Validarea identității de gen a unei persoane nu ar trebui să se bazeze pe percepțiile externe, ci pe autoidentificare și experiențele trăite.  

Susținătorii termenului consideră că este important să facă distincția între cei care au o experiență autentică de disforie de gen și cei care adoptă o identitate transgender din alte motive. Totuși, astfel de distincții sunt adesea greu de făcut și sunt subiective. 

Cred că e destul de clar de ce parte a baricadei mă aflu eu. 

Am auzit oameni zicând că „e trendy acum să fii trans”, mi s-a spus personal că „există o epidemie printre tineri, care cred că sunt trans” și se vehiculează ideea că există o „contagiune socială”. 

Nu e trendy să fii trans. Eu cred că uităm în ce societate ne aflăm și cum acceptarea, sau măcar tolerarea persoanelor trans este foarte scăzută. Bullying-ul persoanelor trans e o realitate. Persoanele transgender se confruntă în fiecare zi cu stigmatizare, discriminare și violență. Ar fi ilogic ca cineva să aleagă să se identifice ca transgender doar pentru a „fi la modă” sau pentru a se conforma unei tendințe, având în vedere dificultățile semnificative cu care ne confruntăm ca și comunitate. Suntem considerați anormali, nenaturali, împotriva lui Dumnezeu sau un semn al răului. 

Dar dacă cineva crede că sunt trendy, sau la modă, am doar atât să îi spun: „Awww! Mulțumesc! … Sună-mă!” 

Cât despre ideea de epidemie/contagiune socială, nu-mi vine să cred că trebuie să zic asta, dar: nu există dovezi științifice riguroase care să susțină ideea că identitatea de gen poate fi „contagioasă”! Studiile care au investigat identitatea de gen au arătat că ea este o parte complexă și profundă a identității unei persoane, influențată de factori biologici, psihologici și sociali. Vezi articolul Sex și gen, științific, gen. Am trecut prin peste 30 de surse de la specialiști în domeniu, multe dintre ele fiind studii științifice riguroase, iar altele fiind articole de opinie ale specialiștilor în domeniul medical și al biologiei. 

În articolul Sex și gen, istoric și cultural, gen, am vorbit și despre existența persoanelor trans, sau non-binare în diferite culturi și perioade istorice. Ele au existat cu mult înainte ca termenii și conceptele moderne despre identitatea de gen să apară. Asta ar trebui să ne sugereze că identitatea trans nu este un fenomen recent sau specific culturii noastre. Nu este un nou „virus mintal” care se „viralizează” pe social media. 

Este, evident, un virus real finanțat de George Soros și transmis de Baphomet androginul prin vaccinul anti-Covid.  

De asemenea, respectarea autoidentificării și a auto-determinării este esențială. Fiecare persoană este cea mai bună autoritate în ceea ce privește propria identitate de gen. Etichetarea identităților de gen ale altor persoane ca fiind rezultatul unei „contagiuni sociale” este invalidantă și poate duce la marginalizare suplimentară, inutilă.  

Studii bazate pe interviuri și analize calitative ale experiențelor persoanelor trans arată că procesul de descoperire și exprimare a identității de gen este unul profund personal și adesea dificil, implicând în primul rând introspecție și auto-acceptare. 

De asemenea este clar că obligarea unui individ să nu iasă din dulap, sau să intre înapoi în dulap va cauza probleme emoționale și cognitive, anxietate, depresie și ideație suicidală. 

Uite, poate nu voi înțelege vreodată pe deplin ce este un polygender-maverique-neutrois-demiboy, dar, personal, susțin dreptul lor în exprimarea genului. Diversitatea și complexitatea experienței umane este nemărginită și vreau să subliniez importanța respectului și recunoașterii tuturor formelor de exprimare a genului și a individualității. 

Iar dacă ție îți pasă că astea nu sunt cuvinte adevărate (niciun cuvânt nu există până nu este gândit, inventat, folosit și definit de cineva), sau concepte adevărate (când vine vorba de experiențe umane nu poți echivala experiențele trăite de tine cu cele trăite de alții – modul în care experimentezi tu viața nu este universal), sau „chestii” reale, te întreb: de ce-ți pasă atât de mult? De ce te deranjează cum se identifică Lili? Cu ce-ți schimbă ție personal viața etichetele pe care le alege Lili? 

„Dar Tina, am văzut eu pe Tik-Tok că sunt persoane care au zis că au fost trans și de fapt nu sunt trans!” 

OK. Cu creșterea vizibilității subiectelor și experiențelor trans online, unii tineri își vor problematiza, posibil, apartenența la un gen sau altul. Și unii vor experimenta cu diferite metode de exprimare a genului. Asta nu înseamnă că sunt transificați. Nu poți face pe cineva trans, dacă nu e, știi tu… TRANS. 

La fel cum nu poți face pe cineva homosexual dacă nu e atras de persoane de același gen. Orice ar zice categoria „Lesbians” de pe PornHub, nu poți face o lesbiană hetero prin puterea magică a falusului masculin, dacă nu e măcar bi-curioasă. 

Întrebarea mea este: de ce este o problemă dacă un individ experimentează cu exprimarea genului său? Pentru o zi, o săptămână, 6 luni, 3 ani, sau toată viața? Din nou, de ce-ți pasă atât de mult? De ce te deranjează cum se identifică Lili? Cu ce-ți schimbă ție personal viața etichetele pe care le alege Lili? 

Și poate Lili alege să tranziționeze, sau să nu și revine la genul ei asignat la naștere. Sau își dă seama că e genderqueer, sau genderfluid. Sau schimbă etichetele ca pe șosete. De ce e ăsta un lucru rău? Cu ce te influențează pe tine, personal? Să-ți schimbi șosetele e un lucru bun. 

Iau un alt exemplu al unei alte persoane aleasă în mod complet aleatoriu: nu știu, să spunem că o cheamă Tina. Să presupunem că Tinuța ar fi avut acces la informații despre transgen, ar fi întâlnit acest concept mai devreme în viață și ceva în ea ar fi făcut un click. Lucrurile ar fi început să aibă sens pentru ea. 

Ura aceea adâncă pe care o simte față de propria persoană, mecanismele psihologice de auto-critică ar deveni mai ușor de suportat când și-ar problematiza că ar putea fi de alt gen decât cel asignat la naștere. Și începe să experimenteze diferite modalități de exprimare de gen. Și să spunem că se simte cel mai bine ca fetiță. Totul are sens acum pentru ea, culorile vieții sunt mai vii, mai aprinse și strălucitoare, iar ura și critica viscerală proprie dispar complet. 

Iar Tina ajunge să trăiască o viață fericită, împlinită de la o vârstă mai fragedă, nu de la (alt exemplu random) 35 de ani. 

Acest scenariu absolut ipotetic nu pare extraordinar pentru eroina ipotetică din poveste? N-ați fi fericiți pentru ea? 

Și da, pentru o perioadă, numărul de persoane autoidentificate ca transgen va crește. Deja, Gen Z se identifică într-un procent de 2.3% ca trans și 3.3% ca non-binar, față de 0.7/1.7% din mileniali, 0.3/1.2% dintre Gen X și 0.1/0.9% dintre boomeri. Deci există deja o creștere, dar nu este alarmant. Și pentru a dovedi asta, în următorul capitol îți povestesc despre: 

Stângaci 

Da, acum o să vă povestesc despre stângaci. Știu că pare absolut aleatoriu, dar dați-mi o șansă și notați niște asemănări. 

De-a lungul istoriei mulți copii stângaci au fost forțați să devină dreptaci din cauza stigmatelor sociale și a unor credințe arhaice, eronate. Stângăcia era considerată anormală, nenaturală, împotriva lui Dumnezeu sau chiar un semn al răului. (Hm. Sună cunoscut.) Era un comportament considerat deviant. 

Cuvântul „stângaci” are adesea conotații negative în diverse limbi, inclusiv în română, unde una dintre accepțiuni este „lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire.” Este sinonim cu: neajutorat, neîndemânatic, nepriceput, necorespunzător, neizbutit, nerealizat, nereușit, nesatisfăcător, inabil, prost, slab. 

Desigur cunoaștem toți stângaci și cel mai probabil nu sunt neajutorați, proști și slabi. 

Și româna nu este singura limbă care folosește „stângaci”, sau un derivat al său ca peiorativ. Franceza, spaniola, germana, rusa, greaca au înțelesuri similare, gen „neîndemânatic”. Italienescul „mancino” are și el conotații negative, însemnând „necinstit” sau „perfid”. 

Termenul „sinister”, în engleză, sau „sinistru”, în română, provine din latină, unde însemna „stânga” și a ajuns să însemne „rău” sau „amenințător”. Care trezește sentimente de spaimă, de groază. („Persoanele trans sunt sinistre.”) 

În Evul Mediu, stângacii erau uneori suspectați de vrăjitorie sau de a avea legături cu forțele malefice. (Hm. Baphy?) 

În anumite zone se credea că stângăcia ar putea fi „contagioasă”, în sensul că un copil ar putea deveni stângaci prin imitarea unui adult stângaci sau a unui alt copil. Aceasta a condus la eforturi de a separa copiii stângaci de cei dreptaci în anumite contexte educaționale pentru a preveni presupusa „răspândire” a stângăciei. (Hm.) 

În perioada circa 1920-1960 ratele oficiale ale stângacilor erau mult mai mici decât sunt astăzi, deoarece mulți copii stângaci erau forțați să devină dreptaci. Estimările variază, dar se crede că rata de stângaci era în jur de 2-3% în anumite populații. În România copiii stângaci au fost obligați să scrie cu dreapta până la sfârșitul dictaturii lui Ceaușescu. Și îmi amintesc cazuri și după 90 despre copii care erau obligați de părinți, educatori, învățători să fie dreptaci. 

Obligația de a folosi mâna dreaptă a cauzat adesea probleme emoționale și cognitive la acești copii, cum ar fi dificultăți de învățare și anxietate. (Am un deja vu.) 

După 1960, în vest, odată cu creșterea înțelegerii științifice și sociale, obligarea copiilor stângaci să devină dreptaci a început să dispară. Sistemele educaționale au devenit mai tolerante și au recunoscut că stângăcia este o variantă normală a diversității umane. 

Ca urmare, ratele de stângaci raportate au crescut semnificativ, într-un timp relativ scurt. (Hm. Jur că mi se pare că am mai scris asta undeva.) Oricum, rata de stângăcie a ajuns la aproximativ 10-12% în populațiile occidentale. 

Motive pentru creșterea ratei de stângaci:  

• Schimbarea atitudinilor sociale: Stigmatul asociat stângacilor a scăzut semnificativ. 

• Politici educaționale: Practicile coercitive din școli au fost eliminate în mare parte.  

• Recunoașterea neurodiversității: Înțelegerea că preferința pentru o anumită mână este o trăsătură biologică și nu una care trebuie corectată.  

• Studii științifice: Studiile au arătat că stângăcia este influențată genetic și are legături complexe cu structura creierului. (Serios, am cel mai ciudat deja vu!) 

Astăzi, acceptarea și înțelegerea stângacilor a dus la un mediu mai incluziv și mai puțin prescriptiv în ceea ce privește utilizarea mâinilor. 

Rata de stângăcie de care ziceam mai sus (10-12%) în populațiile occidentale s-a plafonat în jurul acestei valori de câteva decenii. Mai exact de prin 1980, conform lucrării Right Hand, Left Hand: The Origins of Asymmetry in Brains, Bodies, Atoms and Cultures, de Chris McManus, londonez, profesor de psihologie, în care explorează istoria, genetica și biologia stângacilor. 

OK, cred că știi deja unde bat. Da, sunt o grămadă de paralele între stângăcie și transgen, sau mai exact între situațiile specifice. Nu spun că genetic, biologic, chiar și socialo-cultural sunt exact același lucru, dar situațiile și contextele au destule lucruri în comun cât să pot spune că 100% cred că rata de persoane auto-identificate ca trans (sau non-binary) va ajunge la valoarea maximă odată ce stigmata împotriva comunității trans va dispărea și va atinge un plafon. Nu știu care va fi acest plafon; că va fi 5%, 10-12%, 20%, sau alt procent, dar sunt sigură că se va atinge acel plafon, iar la fel ca și cu stângacii, va rămâne în jurul acelei valori. 

Sau poate generațiile viitoare vor considera că abolirea completă a genului din societate (propusă de filosofi ca Nikolay Chernyshevsky, Shulamith Firestone, Gayle Rubin și Donna Haraway) este ceea ce trebuie făcut și vor crea o utopie postgen. Treaba lor. 

De asemenea, în școală am încercat și eu să scriu cu stânga, dar nu era de mine, pentru că, ghici ce, m-am născut dreptace. Am experimentat să văd dacă aș putea fi stângace și nu eram. Găsesc atâtea paralele între „contagiunea trans” și „contagiunea stângăciei” că mă simt ca Simone Biles (sau Gina Gogean, pentru cei mai naționaliști dintre noi). 

Roșcați 

În multe culturi și perioade istorice, părul roșu a fost considerat neobișnuit și uneori asociat cu aspecte negative sau supranaturale, datorită unor credințe și supersitiții. 

În mitologia greacă și romană, persoanele cu părul roșu erau asociate cu temperamentul coleric și cu comportamente impulsive, violente. În unele interpretări religioase medievale, Iuda (Iuda-A-a) – știi unul dintre partenerii lui Iisus, cu care se afla într-o relație poliamoroasă, pansexuală – este uneori reprezentat cu părul roșu. 

În Evul Mediu și în timpul vânătorii de vrăjitoare, persoanele cu părul roșu erau suspectate de vrăjitorie sau de a avea legături cu diavolul. Se credea că părul roșu ar putea fi un semn al naturii lor malefice. Această credință era răspândită în Europa, unde vrăjitoarele și persoanele considerate a avea legături cu forțele malefice erau persecutate și ucise. 

Evident, supuse sensibilităților noastre moderne, aceste credințe, despre stângaci și roșcați sunt absurde. Amuzante chiar. Dar în perioadele și culturile respective oamenii ăștia chiar au fost persecutați, abuzați, uciși pentru că erau diferiți și prost înțeleși. 

Nu există dubiu în mintea mea că într-un viitor, poate post-pronume genizate, cineva va face un holo-blog în care va vorbi despre absurditatea demonizării și dezumanizării persoanelor trans și non-binare, privind cu același ochi critic, precum privim noi acum demonizarea stângacilor și a roșcaților. 

Dar nu sunt prea optimistă că asta se va întâmpla în decursul vieții mele. Am 37 de ani, voi fi moartă în curând. 

The „real” Trans vs. Transtrenders 

Văd și persoane trans care sar la harță cu presupușii transtrenders. Astfel, fetele trans care vă alăturați hate-ului, haideți să despachetăm de unde vine această dorință. 

Înțeleg că simți nevoia de a-ți valida propria identitate de gen prin delimitarea clară de cei pe care îi consideri „transtrenders”. Când societatea îți spune constant că „nu ești o femeie adevărată” e foarte ușor să internalizezi această retorică și să o întorci împotriva celor pe care nu-i consideri „trans adevărați”. Poate fi o modalitate de a te asigura pe tine și pe ceilalți că identitatea ta de gen este autentică și legitimă. Spre deosebire de „poser”-ul, sau „transtrender”-ul ăsta. 

Dar analizează un pic cât de similară este declarația „nu ești un trans adevărat” cu „nu ești/nu vei fi niciodată o femeie adevărată”. 

Persoanele trans care am trecut prin procese dificile de tranziție și am întâmpinat multe obstacole putem simți frustrare față de cei percepuți ca având o tranziție mai ușoară sau mai superficială, într-adevăr. Pentru că nu au depus atâta efort cât am depus noi. Dar să moară și capra vecinului nu este o poziție sănătoasă de abordat. 

Trecând printr-o tranziție medicală riguroasă poate să-ți modifice viziunea față de cei care se identifică cu genuri non-binare sau fluide. „Cum adică? Lili își pune o șapcă și un tricou mai larg și gata, e băiat azi?” 

Dar poate asta vine pentru că ai interiorizat normele și prejudecățile culturale dominante, cis-hetero-normative. Poate ai adoptat unele atitudini critice față de cei care nu se conformează standardelor tradiționale de gen, la fel cum o persoană cishet a adoptat atitudinea că sexul și genul sunt același lucru. 

Poate te temi că acceptarea „transtrenders” va duce la stigmatizarea și discreditarea întregii comunități trans. Poți considera că aceste persoane contribuie la scepticismul și neîncrederea din partea societății mai largi. Dar gândește-te de câte ori a fost identitatea ta pusă la îndoială, de câte ori tranziția ta a fost invalidată. Nu ți se pare că, din nou, sunt foarte multe similarități cu ceea ce faci tu când adaugi ură la discursul anti-transtrenders? 

Poate chiar ți-a zis un „normie” că „tu ești unul/una dintre cei/cele buni/e”. Și se simte bine să fii inclusă. Știu. 

Dar, argumentele de tip „you are one of the good ones” sunt problematice, scumpa mea. 

Când cineva spune „you are one of the good ones”, se subînțelege că majoritatea membrilor grupului din care tu faci parte sunt „răi” sau „inferiori”. Astfel, menține stereotipurile negative și prejudecățile împotriva acelui grup. Deși afirmația poate suna ca un compliment, confirmă de fapt ideea că majoritatea oamenilor din acel grup nu sunt buni. 

Fiecare persoană este un individ cu propriile trăsături și merite, iar astfel de afirmații reduc persoana ta la un membru al unui grup stereotipizat, ignorând unicitatea și complexitatea ta. Afirmația sugerează că valoarea ta este dată de faptul că te diferențiezi de restul grupului. 

Prin „you are one of the good ones” se consolidează dihotomia „Noi versus Ei”, prin: polarizare socială și dezumanizare. Polarizarea socială e în sine dihotomia „Noi versus Ei”, iar dezumanizarea se face prin crearea percepției că membrii unui grup sunt omogeni și lipsiți de complexitate. Tu ești unul dintre cei buni, pentru că restul sunt răi, iar transtrenderii sunt manipulați de „ideologia de gen”. Tu ești doar excepția care confirmă regula. 

Plus, înțeleg că după o viață de persecutare și oprimare, te poate face să te simți puternică, să simți exaltare când tu începi să persecuți, când tu faci parte din „clasa” oprimatoare. Dar nu e sănătos, iubita. 

Mi se pare că atacarea așa numiților „transtrenders” de către „trans adevărate” nu este foarte diferită de ceea ce fac feministele radicale. Mă refer aici la alierea cu grupuri și organizații far right și alt right, neo-naziste, pentru a lupta împotriva dușmanului comun: „amenințarea trans”. 

Și în cele din urmă nu cred că poate ieși ceva bun din asta. Să zicem că ajuți la scăpare lumii de „transtrenders”. Ce se întâmplă după? Crezi că „aliații tăi de ocazie” te vor accepta ca pe unul dintre ei (pentru că ești una dintre cele bune)? Sau mai probabil, la fel ca extremiștii religioși și neo-fasciștii, cu care s-au aliat TERFs, care odată scăpați de „the transsexual menace”, se vor întoarce împotriva lor, atacând drepturile cuplurilor de același sex, drepturile femeilor și celor care nu sunt arieni, așa se va întoarce și hate-mob-ul online împotriva ta? 

„Amenințarea transtrenders” nu există, la fel cum „amenințarea transgender” nu există. 

„Contagiunea socială” și „transificarea” nu există, la fel cum „contagiunea” stângăciei nu există și nu a existat vreodată.