Noi, persoanele trans feminine suntem adesea reduse la obiecte sexuale în ochii altora, fiind percepute doar în termeni de atracție sexuală sau dorință. Sau putem fi văzute, literalmente ca demoni sexuali, persoane hipersexuale a căror principală dorință în viață este să corupă, să atragă, să păcălească, mai ales tipi cis și să-i „homosexualizeze”. Sau să dobândească acces la băile femelelor adulte umane (TERFs) să violeze și să prăduiască. Suntem demoni cu comportamente sexuale deviante, spurcate și dezgustătoare. 

Și da, unele dintre noi chiar avem comportamente sexuale deviante, dar doar pentru că eu aduc sacrificii lui Baphi, în dormitor, nu înseamnă că toate fetele trans sunt aici pentru a confuza sexual „băieții buni, cu frică de Dumnezeu”. Pentru că îți vine să crezi, sau nu, majoritatea covârșitoare a persoanelor trans își doresc să ducă o viață liniștită, normală, la fel ca majoritatea persoanelor cisgen. Pentru că suntem oameni și nu suntem atât de diferite precum ai crede, comparativ cu populația generală. Avem și noi vise, dorințe, aspirații, insecurități și depresie existențială, la fel ca toată lumea. Ceea ce încerc să zic, e că suntem oameni normali. 

Dar atunci, de ce suntem fetișizate?  

De ce uneori suntem considerate obiecte de dorință sexuală exclusiv din cauza identității noastre de gen? 

Dar prima oară, de ce este asta o problemă? Pentru că această formă de reducere a persoanei la a fi doar un obiect al plăcerii sexuale poate duce la tratarea noastră în mod disprețuitor și lipsit de respect. Tipul ăsta de obiectificare reduce persoanele trans la un aspect unic al identității noastre, cea de gen și ne înlătură umanitatea și demnitatea. 

Persoanele trans feminine, în special, suntem adesea percepute ca fiind mai „exotice” sau „erotice” și devenim obiectul fetișizării atât în pornografie, cât și în cultura populară. 

Ideea este că o persoană trans feminină are împotriva sa sexismul sistemic, despre care am vorbit în Feminism (pentru bărbați), ca orice femeie, și pe lângă asta, transfobia și homofobia. E destul de mult bagaj pus pe umerii unor persoane care până la urma urmei își doresc doar să-și trăiască viața în pace. 

Și poate nu mă crezi când spun că există acest comportament îndreptat către femeile trans și această viziune asupra noastră. Ceea ce e OK, un pic de scepticism este mereu bine-venit, așa că am adunat câteva date interesante, care susțin că foarte multă lume mă vede ca pe-un demon gata să corup inocența maselor. 

Pornografie 

În ciuda faptului că drepturile persoanelor transgender sunt amenințate în multe țări, raportul retrospectiv PornHub pentru anul 2022 (am intrat doar pentru scopuri de cercetare) a arătat o tendință interesantă: căutările pentru pornografia trans sunt în creștere la nivel global. 

Categoria transgender a crescut cu un impresionant 75%, devenind a șaptea cea mai populară categorie la nivel mondial. „Transgender” a fost cea mai vizionată categorie de pornografie în Brazilia și a treia cea mai populară în Italia și Statele Unite. Cu un an înainte, în 2021, căutările pentru „trans”, crescuseră cu 141%, iar vizualizările pentru categoria „transgender” cu 23%. 

De asemenea, interesant este că termenii de căutare „FTM” (female to male) au fost de opt ori mai populare decât cele pentru „MTF” (male to female), iar „transgender threesome” s-a aflat printre căutările principale.  

PornHub a observat că și interesul pentru alte identități de gen a crescut, printre cele mai căutate regăsim „non-binar”, „gender x” și „androgin”. 

De menționat că în Brazilia au loc între 30 și 40% din uciderile persoanelor trans la nivel global, iar în SUA între 2021 și 2023 au fost 917 propuneri legislative anti-trans, dintre care 131 au fost și adoptate. În 2024, deși suntem abia în prima parte a anului, au fost propuse deja 526 de proiecte de lege, dintre care 11 au trecut (date exacte până la 19 martie). Organizația American Civil Rights Union, care are și un tracker live, arată date similare. 

Această creștere în popularitatea pornografiei trans se întâmplă în același timp în care legislatorii au introdus cel mai mare număr de proiecte de lege împotriva persoanelor trans și a comunității LGBTQIA din istorie. Faptul că aceste două evenimente au loc simultan cel mai probabil nu este o coincidență. Adică boomul ăsta masiv de căutare de pornografie trans n-are cum să vină numai de la mine. 

Legislatori și transfobie 

Evident, nu. În 2021, senatorul Tom Whatley, din Alabama, a votat un proiect de lege care ar criminaliza medicii care furnizează îngrijiri medicale de confirmare a genului tinerilor conform standardelor stabilite pentru persoanele transgen – proiectul de lege este atât de draconic încât un medic care prescrie inhibitori de pubertate ar putea primi 10 ani de închisoare pentru îndeplinirea sarcinilor lor. În același timp, senatorul Whatley a fost surprins uitându-se la pornografie trans

Într-un studiu realizat de Lawsuit.org, în SUA, s-a descoperit că utilizatorii Google din statele republicane sunt în principal responsabili pentru popularitatea anumitor termeni de căutare legați de pornografia transgender, cum ar fi „shemale”, „femboy” și „tranny”. 

Deși nu am decât exemple anecdotele, fără date și studii, în România pare să existe același trend. Știu de câteva cazuri în care membrii unui partid de extremă dreaptă, care promovează o retorică antioccidentală, antiglobalistă, eurosceptică și are în prim plan mesaje fundamentalist creștine, antiavort, homofobe, xenofobe și anti-imigrație (nu o să-l numesc, dar nu e Argint), au fost în relații cu fete trans, sau au căutat să fie puși în legătură cu persoane trans feminine. 

Coroborând aceste situații cu rezultatele studiului din Statele Unite, pare că cu cât ne iubești mai mult, cu atât ajungi să ne urăști mai tare. Te masturbezi la noi, dar îți dorești să dispărem. Ciudat. 

Sau este chiar atât de ciudat? Lucrurile astea spun o poveste tragică despre indivizi homofobi și transfobi care se ascund adânc în dulap, extremiști de dreapta, care se satisfac sexual în privat cu, sau la persoane trans, în timp ce în public încearcă să ne elimine drepturile și să incite ură împotriva noastră. 

Trebuie să fie oribil să te urăști atât de tare pentru niște impulsuri absolut normale, încât să reflecți toată ura asta internă către obiectul dorințelor tale și astfel să ajungi să dezumanizezi, denigrezi și să demonizezi o categorie întreagă de oameni. 

Hai să stabilim o chestie, clară, fără echivoc: în cazul în care, tu, un bărbat cis ești atras de o persoană trans feminină, ești HETEROSEXUAL. 

Atracția sexuală este evident un lucru foarte complex, care implică mai multe componente, dar dacă tu, tip cisgen, hetero, vezi o persoană care se prezintă feminin și ești atras de ea, de feminitatea ei, ești „straight AF”, indiferent de ce sex a avut la naștere persona respectivă și ce are în pantaloni. 

Acum, nu zice nimeni că nu poți avea preferințe de genitalii. La fel cum poți avea preferințe pentru fete scunde, sau înalte, sau mai plinuțe, sau cu sâni mari, sau mici, sau blonde, sau roșcate fără suflet. Și dacă nu vrei ca fata să aibă „girl-dick”, e OK. Nu te obligă nimeni să râvnești la noi. Dar întreabă-te dacă asta este într-adevăr o preferință personală, gândită și analizată, sau este o preconcepție transfobă și poate un pic de GD este ceva care ar putea să-ți aducă satisfacții în cele mai neașteptate moduri. Iar pentru fetele care au trecut și prin SRS, nu înțeleg de ce ai fi reticent dacă ești oricum atras de ea. 

Tangentă 

Știu că pentru majoritatea tipilor cis un penis este ceva sacru, iar homofobia (inclusiv cea internalizată), neînțelegerea identităților de gen și esențialismul biologic duc la o frică, o fobie, dacă vrei, față de acest organ. 

Dar, dragii mei băieți cishet, să ai un penis nu te face automat bărbat, la fel cum dacă ai un Maserati nu ești automat în cei 1%; sau dacă ai declarat pe (X) Twitter că Dumbledore e gay, nu înseamnă că nu poți suferi de transfobie. 

Lucrurile astea sunt legate într-adevăr între ele la un anumit nivel, dar nu atât de mult pe cât pare când te uiți la legăturile astea doar superficial. Dacă stai să analizezi un pic sub suprafață o să vezi că aceste corelații nu sunt atât de puternice pe cât ai crede într-o primă fază. 

Determinarea identității de gen este o chestie incredibil de complexă, cum am zis aici: Sex și gen, științific, gen. Și în plus, știu că ceea ce urmează să zic o să-ți sune ciudat, dar penisul de fată este foarte diferit de penisul de bărbat, cel puțin la cele care urmăm un tratament hormonal. Schimbările hormonale prin care trec fetele care sunt pe HRT afectează și penisul. Pielea devine mai fină, mirosul se schimbă, pot apărea modificări de dimensiune și erecțiile pot fi mai puțin puternice, iar modul în care este folosit de fetele trans poate suferi și acesta schimbări.  

Pe scurt, GD =/= penis masculin. 

/tangentă terminată 

Chaseri 

Termenul „chaser”, în comunitatea trans, se referă la persoanele care caută în mod obsesiv sau obsedant întâlniri, în mod specific sexuale cu persoane trans.  

Acești „chaseri” de obicei nu sunt interesați de întâlniri romantice sau de relații sincere, ci mai degrabă sunt motivați de un interes sexual obsesiv față de identitatea de gen a partenerului lor. Din nou, reducerea persoanei trans la o singură caracteristică a identității acesteia, cea de gen. 

Această practică poate fi extrem de dăunătoare și de cele mai multe ori duce la exploatare și abuz. Fenomenul este răspândit, iar PM-urile și DM-urile fetelor trans sunt de multe ori inundate de astfel de indivizi. 

Reprezentare proastă, inamicul meu, ne întâlnim din nou 

Pe lângă persoane confuzate de propria sexualitate, care ajung să fie transfobe pentru că în primul rând se urăsc pe ei înșiși datorită credințelor homofobe pe care le-au învățat, sau unor orânduieli religioase cu care au crescut și consumul în creștere al pornografiei trans, reprezentarea media nu ne face niciun favor când vine vorba de a scăpa de stigmata de „demoni sexuali”. 

Ilustrație de @1999duck

Și deși am vorbit despre experiența mea cu mass-media și reprezentarea trans în filme și seriale, cât eram copil, în comedie, mai recent, precum și în presa scrisă din România de astăzi, vreau să adaug câteva puncte de vorbire și aici, pentru că le găsesc foarte relevante pentru subiectul acestui articol. 

De exemplu, persoanele trans feminine sunt adesea reprezentate ca lucrătoare sexuale în media. Stereotipurile și percepțiile greșite legate de identitatea de gen trans sunt încă prevalente când vine vorba de caracterizarea noastră. 

În multe culturi, există stereotipuri despre persoanele trans feminine, care sunt considerate ca fiind promiscue sau că au neapărat o asociere cu industria sexului. Aceste stereotipuri greșite sunt perpetuate în media, iar subiectele legate de sexualitate și industria sexului sunt adesea considerate senzaționale sau tabu, ceea ce face ca aceste povești să atragă atenția publicului. Prin prezentarea persoanelor trans feminine în roluri de lucrătoare sexuale, media caută să capitalizeze pe această curiozitate și pe senzaționalism. 

Media adesea se concentrează pe povești senzaționaliste, explozive, pentru a crea audiență și astfel comunitatea trans este reprezentată ca fiind formată în mare parte din lucrătoare sexuale. Senzaționalul primează, în loc să prezinte experiențele noastre în mod realist și autentic. Ratingul de audiență n-ar fi la fel de mare. 

GLAAD a catalogat 102 episoade și subiecte unice din televiziunea de ficțiune care au inclus personaje transgen, și a constatat că 54% dintre acestea au fost categorizate ca având reprezentări negative. Un procent suplimentar de 35% au fost considerate ca variind de la „problematic” la „bun”, în timp ce doar 12% au fost considerate suficient de inovatoare, corecte și precise pentru a obține o nominalizare la Premiile Media GLAAD. 

În decursul celor zece ani examinați, începând din 2002, reprezentările și subiectele ofensatoare au fost găsite pe toate rețelele mari de televiziune americane și pe șapte rețele de cablu diferite, demonstrând că problema este în continuare răspândită. 

Profesia cea mai comună atribuită personajelor transgen a fost cea de lucrător sexual – o cincime dintre personaje. De asemenea, ele au fost distribuite ca ucigași sau antagoniști în cel puțin 21% din episoadele catalogate. 40% din timp au fost distribuite în rol de victimă. Injurii, limbaj și dialog anti-trans au fost prezente în cel puțin 61% din episoadele verificate. 

De asemenea, în show-urile fără scenariu, gen talk-show-uri, sau reality TV, din România, chiar dacă prezențele trans sunt rare, am observat aceeași tendință de a le prezenta ca aeriene, superficiale, promiscue, degenerate, combative, înscenate ca persoane cu care n-ai dori să ai de-a face. 

Lucrători sexuali transgen în realitate 

În primul rând, să fie clar, să fii lucrător sexual nu este dubios moral, sau degradant, sau ceva ce trebuie privit cu dispreț. Este cea mai veche meserie din lume, o fac atât femei, cât și bărbați, iar cerere există. Cât timp există cerere piața liberă dictează că trebuie să fie și ofertă. 

Și sincer, nu văd o mare diferență între persoane care-și „vând trupul” (fie că lucrează ca escorte, stripperi, actori în filme porno, fac videochat, sau au conturi de OnlyFans – orice profesie din industria sexului) și mine, care mi-am vândut sufletul corporațiilor multinaționale și-mi petrec 8 ore la muncă judecând oameni după capacitatea lor a vorbi cu alți oameni. Ba, consider că eu contribui mai puțin la bunăstarea societății. 

De asemenea, cred că este important să facem o distincție între participare consensuală în industria sexului și traficul de persoane. Una este OK și ar trebui legalizată complet, cealaltă este o practică deplorabilă și îmi doresc ca toți cei care fac asta să-și cumpere pizza de la Jerry’s, pe live. Ce? E OK pizza lor. 

Aproximativ 13% din comunitatea transgen raportează că a participat în industria sexului, conform datelor din Studiul Național privind Discriminarea Transgender, realizat în 2015 în SUA. Ca să înțelegem acest procent măricel, trebuie de asemenea să privim la motivele pentru care multe persoane trans ajung în această industrie: lipsa suportului familial, pierderea locului de muncă din cauza identității transgen și lipsa unui acoperiș deasupra capului sunt motivele pentru care respondenții au declarat că au intrat în industria sexului. În comparație, majoritatea persoanelor care au avut suportul familiei, un job și o casă nu au făcut-o. 

În multe cazuri industria sexului este singura variantă de a dobândi mijloacele necesare de supraviețuire. Pentru aceste persoane, munca sexuală este o modalitate de a obține hrană, adăpost sau venit într-o societate care le exclude din multe alte domenii de activitate. 

Lipsa oportunităților economice în afara industriei sexuale și discriminarea la locul de muncă, pot determina persoanele transgen să intre în acest domeniu pentru a-și asigura veniturile necesare pentru chirie, medicamente, tratament hormonal sau intervenții chirurgicale. 

Iar în România situația nu este mai roz. Din nou, știu doar exemple anecdotale – pentru că suntem invizibile în societatea de aici și mai ales pentru autorități – de multe fete care au fost lăsate pe străzi, de familie, după ce și-au dezvăluit identitatea trans, la vârste foarte fragede, pe când nu aveau un venit stabil, sau posibilitatea să plătească o chirie, sau să-și ia măcar o pâine și-un pateu. 

Nu cred că e nevoie să spun în ce poziție vulnerabilă te lasă o astfel de situație. Sărăcia acționează atât ca o cauză, cât și ca un efect al muncii sexuale. 

Alte cauze 

Eu. Mă refer aici la persoane trans care nu ne-am dat seama de mici că suntem trans, ci mai târziu în viață. După ce mare parte a dezvoltării și maturizării noastre sexuale a avut deja loc. 

Consider că o bună parte dintre noi suntem foarte deschise la a vorbi despre sexualitatea noastră (nu toate, nu voi generaliza, pentru că suntem indivizi cu experiențe și convingeri diferite). Ideea este că având deja o oarecare maturitate sexuală și trecând mai apoi prin „șocul” de a nu fi genul care am crezut o bună parte din viață că suntem, ajungem să scrutăm, să gândim mult mai critic și la aspecte ale sexualității noastre. Plus, aceasta este influențată și de tratamentul hormonal, se poate schimba, transforma și atunci este doar normal să-l analizăm mai mult decât o face o persoană cis-hetero medie. 

De aceea, dacă pornești o discuție cu mine despre sex și sexualitate voi fi deschisă, probabil mult mai mult decât cishetul mediu. Astfel, dacă sunt prima persoană trans pe care o cunoști și vom discuta despre sexualitate, s-ar putea să-ți par foarte liberTină. Deși, ca și societate, ar trebui să putem vorbi mult mai liber despre sex și sexualitate, să nu mai fie un subiect tabu, pentru că e o parte naturală a vieții noastre de primate inteligente. 

Să fie clar, că vorbesc aici despre discuții, asta nu înseamnă că voi și sări în primul falus care mi se prezintă în orice zi. Deși, și dacă aș face-o, sincer, nu e treaba ta ce fac cu corpul meu. 

Lipsa de înțelegere și educație pe domeniile de sex, sexualitate, continuarea stereotipurilor și comportamentelor dăunătoare în populația generală, perpetuează și ele sexualizarea și fetișizarea persoanelor trans. Acestea devin aspecte ale unei culturi care încorporează profund stigma și discriminarea comunității respective. 

Sexismul aflat încă în floare în societățile contemporane este și el un factor „ajutător”. Cât scriam acest articol am trimis un fragment unei prietene și răspunsul ei mi se pare grăitor: „Da, mi se pare că orice ai zice că îți place sau că ești, în afară de bărbat cis, ești redus la sex. Bun venit în clubul femeilor!” 

În concluzie 

Sunt una dintre persoanele trans care consideră că pornografia poate fi o sursă de educație sexuală (nu unica, desigur), un prim contact al anumitor indivizi cu identitățile trans (ca un punct de plecare în vizibilitate) și asta poate fi în anumite cazuri o treabă pozitivă. Dar, în același timp, este important să menționez că pornografia nu reflectă de cele mai multe ori realitatea sau experiențele reale ale persoanelor trans și că ar trebui să fie utilizată cu precauție și în contextul unei educații sexuale comprehensive și respectuoase. 

În ansamblu, reprezentarea persoanelor trans feminine cu precădere ca lucrătoare sexuale, victime ale violenței, sau antagoniști în media este adesea rezultatul unui amestec complex de stereotipuri, senzaționalism, dar și o lipsă de respect și de o reprezentare autentică. Este foarte important să contestăm aceste reprezentări și să căutăm ca și societate să promovăm o imagine autentică și mai respectuoasă a comunității trans feminine (și trans în general) în media, ca mai apoi atitudinile denigrante, de hipersexualizare, din societatea largă să dispară. 

Băieți, dacă sunteți atrași de noi, nu sunteți gay. E prostesc să crezi că dacă simți atracție față de o persoană care se prezintă feminin, ești pe invers. 

Și mă doare fizic să trebuiască să zic asta în anul 2024, dar și dacă ați fi gay, nu este nimic în neregulă asta! Poți fi straigth, gay, bi, pan, poli, cui naiba crezi că-i pasă? Iar dacă ai tăi cunoscuți fac mișto de tine pe treaba asta, găsește-ți alți prieteni, altă familie. Atât de multe fete (și băieți) trans au trecut prin asta, forțat, așa că poți și tu. Nu te merită, oricum, dacă nu te acceptă așa cum ești. Iar dacă societatea te discriminează, am o soluție: feminismul

Iar pentru cei cărora vă e frică de faptul că o tipă trans o să se dea la voi, credeți-mă, nouă ne e mai frică de voi, decât vouă de noi. Suntem similare cu păianjenii în acest aspect. Serios, trăim cu o anxietate constantă că vom fi bătute, sau omorâte pentru identitățile noastre, ne temem constant pentru siguranța noastră, deci ultimul lucru pe care o să-l facem e să ne dăm la un tip (sau o tipă) necunoscut, aleatoriu pe stradă, sau în magazin. Deci puteți să respirați ușor și să vă descleștați bucile pentru că sunteți în siguranță. Nicio femeie trans nu vă va abuza, vă promit! 

La fel și cu femelele adulte umane. Puteți și voi să stați liniștite, deoarece dorim acces în spațiile feminine, nu pentru a prădui și viola, ca niște vikingi, ci pentru a face ce faceți și voi în respectivele spații. Să ne căc… pudrăm nasul și să ne reaplicăm rujul. 

Și pentru legislatori, dacă tot vreți să ne futeți, faceți-o cu persoane trans care vă dau consimțământul, dar nu ne futeți pe toate limitându-ne drepturile și accesul la tratamente salvatoare de vieți care oricum sunt greu de accesat și fără intervenția voastră condusă de sentimente de auto-ură, homofobie și transfobie. Există psihoterapeuți care vă pot ajuta să treceți peste asta. 

2 răspunsuri la „Sex Demons (fetișizarea identităților trans) ”

  1. […] viitoare vorbesc despre demoni sexuali, satane exotice excitate, sucubi posedanți. Cunoscute și sub numele de persoane trans […]

    Apreciat de 1 persoană

  2. Maxime felicitari pt ca ai reusit sa aduni atata informatie si sa o pui intr-un format asa friendly si informal, sa intelegem cu totii.

    Un podcast ar fi genial. Sau un youtube channel.

    Either way, keep up the good work, we need it.

    Apreciat de 1 persoană

Răspunde-i lui wordsgalore Anulează răspunsul