Limba joacă un rol extrem de important în cunilingus. Ce trebuie să faci cu ea, este…  

(Tinaaa! NU!) 

OK, OK. Sunt aici să vă vorbesc despre funcțiile limbajului. Deși nu e la fel de interesant pentru mine ca subiectul despre care începusem, este important să avem o discuție pe teme lingvistice, cât timp există multe persoane care nu înțeleg limbajul, rolurile și funcțiile sale și au un mini-anevrism când aud de „pronume”. 

Astfel, puneți-vă telefoanele pe silent, recreația s-a terminat, ochii la mine, creierașele voastre vreau să fie în mod de burețel, începe cursul de lingvistică.

„Citește nu pentru a contrazice, nici pentru a crede, ci pentru a cântări și a lua în considerare.” – Francisc Șuncă (unele lucruri nu trebuie traduse. E citat de Francis Bacon din „Of Studies” din 1625)

Și acum că am început cu un citat din clasici, ca orice curs snob, care dorește să-și ascundă futilitatea în spatele unor vorbe inventate de oameni mai deștepți, cu secole în urmă, să trecem la munți de teorie, name-dropping de teoreticieni și … Ben Shapiro(!?) …

Cine a creat cursul ăsta?

(A! LiberTina. Are sens.)

Context și exemple de clasificări ale limbii 

În primul rând, nu există o clasificare fixă și absolută a funcțiilor limbajului, iar lingviștii pot defini și clasifica funcțiile limbajului în moduri diferite în funcție de perspectiva lor teoretică. 

Există mai multe modele și teorii în lingvistică care descriu și categorizează funcțiile limbii. Cel mai cunoscut este modelul lui Roman Jakobson. Lingvistul ruso-american a propus un model al comunicării care include șase funcții ale limbajului: 

Funcția emotivă, sau exprimarea sentimentelor și emoțiilor vorbitorului.  
„Sunt atât de fericită că citești acest articol!” 

Funcția conativă, care are ca principal scop influențarea sau convingerea destinatarului să acționeze într-un anumit mod.  
„Te rog, dă-mi o apreciere, un comentariu, sau abonează-te la acest blog!” 

Funcția referențială, sau transmiterea de informații obiective despre lumea exterioară.  
„Ben Shapiro e un bou.” 

Funcția poetică, care are de-a face cu aspectele estetice ale limbajului, cum ar fi ritmul, rima și metafora. 
„Ben Shapiro este un măiestru animal mamifer din categoria bovinelor de sex masculin, castrat, folosit la tracțiune, în minunata stepă americană.” 

Funcția fatică, sau stabilirea și menținerea contactului între vorbitor și destinatar.  
„Ești încă cu mine? Ai înțeles până acum?” 

Funcția metalingvistică, sau discuția și reflexia asupra limbajului însuși. Ori, cam ce facem noi acum.  
De asemenea, „cuvântul femeie denotă o persoană care are caracteristicile biologice și/sau sociale asociate cu feminitatea.” este meta af. 

Alte modele utilizate au fost realizate de Michael Halliday și Dwight Bolinger, printre mulți alții. 

Funcția descriptivă (sau de ce ar trebui să-mi zici femeie) 

Funcția descriptivă a limbajului este prezentă în mai multe dintre modelele și teoriile propuse de lingviști. Deși nu se numește așa în toate cazurile.  

De exemplu, în modelul lui Roman Jakobson, funcția referențială este echivalentă cu funcția descriptivă, aceasta referindu-se la transmiterea de informații legate de lumea externă. Acesta este canalul prin care comunicăm aspecte obiective, cum ar fi faptele, evenimentele sau proprietățile obiectelor.   

În modelul lui Michael Halliday, funcția ideativă (sau de reprezentare) este legată de funcția descriptivă în sensul că se concentrează pe transmiterea de informații despre lumea exterioară și despre gândurile și percepțiile individuale.  

Prin urmare, funcția descriptivă a limbajului este un aspect important al comunicării umane și de asta este reflectată în multe modele și teorii lingvistice. 

Practic, funcția descriptivă a limbii se referă la capacitatea limbajului de a descrie și de a comunica informații despre lume. Prin funcția descriptivă, limbajul este folosit pentru a: 

• Transmite informații obiective. 
• Descrie și identifica. 
• Explica și clarifica. 
• Construi cunoștințe și înțelegere. 

Prin aceste capacități, funcția descriptivă a limbii este strâns legată de folosirea corectă a genului cuvintelor care corespund identității de gen a acelei persoane, precum și pronumelor corecte, alese de persoanele transgen și non-binare. 

Cum am zis, în primul rând, limbajul este o unealtă prin care comunicăm și transmitem informații despre lumea din jurul nostru. Dacă te întâlnești cu o persoană trans-feminină, care se prezintă feminin, într-un loc aglomerat și trebuie să o descrii cuiva, pentru a te ajuta să o găsești, trebuie să fii nătâng să zici „caut un domn biologic care poartă o geacă mov”. Creezi confuzie și cel mai probabil nu-ți va fi mai ușor să o găsești. Prin funcția descriptivă a limbii, pentru a avea o comunicare eficientă, ai spune „caut o doamnă care poartă o geacă mov”.  

Transmiți o informație obiectivă zicând că ești în căutarea unei persoane de gen feminin, o descrii, poți explica diferite aspecte care pot ajuta și îl faci pe interlocutorul tău să înțeleagă scopul tău. 

Alte funcții ale limbii care demonstrează că am dreptate 

În afara funcției descriptive a limbii, există și alte funcții ale limbajului care sunt relevante pentru explicarea folosirii corecte a pronumelor pentru persoanele transgen: 

Funcția socială a limbii: Limbajul servește evident, și o funcție socială. Este un instrument prin care interacționăm cu indivizi și grupuri și ne integrăm în societate. Folosirea pronumelor corecte pentru persoanele transgender este importantă pentru a le recunoaște identitatea și pentru a le trata cu respect în contextul social. Acest lucru contribuie la crearea unui mediu social mai incluziv și de înțelegere. Dacă te încăpățânezi să folosești genul gramatical incorect cu ei/ele, ești un neghiob, care arată o lipsă de respect față de niște indivizi și modul lor de exprimare. 

Funcția expresivă a limbii: Limbajul este utilizat și pentru a exprima sentimente, emoții și identitate personală. Pentru persoanele transgen, pronumele corecte sunt adesea legate de exprimarea corectă a identității lor de gen și de confortul lor emoțional. Din nou, nu fi imbecil și încăpățânat, doar pentru că poți. 

Funcția pragmatică a limbii: Pentru cei mai pragmatici dintre voi, această funcție ajută la stabilirea relațiilor sociale și a contextului comunicării. Folosirea pronumelor corecte contribuie la construirea unui mediu de comunicare mai eficient și mai respectuos, bazat pe înțelegere și empatie. Aceasta poate facilita interacțiunile sociale și poate promova relații mai pozitive și mai incluzive între diferite persoane și grupuri. 

Funcția interpersonală din modelul lui Halliday este o altă funcție care susține folosirea genului corect în interacțiunile cu persoanele transgen. Folosești limbajul pentru a menține relația socială cu o persoană. Dacă refuzi să i te adresezi unei persoane pe numele, pronumele, genul pe care persoana respectivă le dorește, nu faci decât să îți dai foc singur la valiză în contextul relației respective. 

Prin urmare, înțelegerea și aplicarea corectă a pronumelor pentru persoanele transgender implică nu doar o înțelegere a funcției descriptive a limbii, ci și a altor aspecte ale comunicării umane și ale interacțiunilor sociale.  

Folosirea pronumelor corecte pentru persoanele transgender este importantă pentru a descrie precis identitatea lor de gen și pentru a le respecta identitatea și exprimarea de sine. 

De asemenea, funcția descriptivă a limbii implică capacitatea de a transmite informații obiective și precise. Ignorarea pronumelor alese de aceste persoane ar putea duce la distorsiuni sau inexactități în comunicarea despre persoanele trans. 

În plus, folosirea pronumelor corecte pentru persoanele transgender este un aspect al respectului și al recunoașterii drepturilor lor umane și ale identității lor de gen. Respectarea pronumelor alese de aceste persoane este un mod important de a le trata cu demnitate și de a le permite să se exprime așa cum se simt confortabil în identitatea lor de gen. Prin urmare, folosirea acestora este esențială în cadrul funcției descriptive a limbii pentru a asigura o comunicare precisă, respectuoasă și incluzivă. 

Genul gramatical este arbitrar, de cele mai multe ori 

În limba română există trei genuri: masculin, feminin și neutru. Numai pentru un anumit număr de substantive animate și în special nume de persoană, opoziția dintre masculin și feminin corespunde diferenței de sex: scriitor – scriitoare, degenerat – degenerată, muist – muistă, și așa mai departe. 

De asemenea, există situații când concordanța dintre genul gramatical și sex nu mai este respectată. Unele substantive ca ministru, ambasador au și o formă feminină dar este foarte rar folosită (ministră, ambasadoare), preferându-se forma masculină. 

De exemplu, „Doamna deputat este împotriva drepturilor LBTQIA.” 

În afară de substantivele care denumesc animate, genul gramatical nu are legătură cu sexul. Genul gramatical este justificat numai de terminație. Practic, nu există o bază biologică, ori o logică, sau o corelație a funcției, când vorbim despre determinarea genului unui substantiv. Aprecierea genului după înțeles este imposibil de făcut, deoarece numele de obiecte și de abstracte, pot aparține în egală măsură tuturor genurilor. Este complet arbitrar modul în care genul este atribuit substantivelor. 

Masă, mașină, piatră, sunt la feminin. Perete, cârnat, fulg sunt la masculin. Ghiozdan, ciocan, aur sunt neutre. Nu există nici o corelație, sau explicație pentru motivul pentru care sunt de genul care sunt. În afară de „așa sună bine”. Și să nu uităm că simbolul cel mai de seamă al masculinității, „pula” este de genul feminin. Până și termenul corect medical, „penis” este neutru. Deși alte părți ale corpului pot fi la masculin: „rinichi”, „ficat”, de exemplu. 

Și deși folosesc mai sus „sex”, ca să fie foarte clar: genul gramatical nu este legat de sexul biologic. Cariotipul a fost descoperit la începutul secolului 20. Pronumele, au ținut locul substantivelor cu mult înainte de această descoperire. Ai putea spune însă că pronumele sunt strâns legate de sex, dar pentru asta te voi dojeni, pentru că nu este adevărat. Pronumele sunt legate, în cazul persoanelor, de genul acestora. Iar sexul biologic și genul nu sunt același lucru, chiar dacă la școală nu s-a pus aproape deloc emfază pe asta. 

A susține că atât sexul, cât și genul sunt binare, este factual greșit. Există persoane intersex, născute cu caracteristici biologice care nu se încadrează în definițiile standard ale sexului masculin sau feminin. Aceste caracteristici biologice pot include, dar nu se limitează la, anatomie genitală atipică, diferențe în hormonii sexuali sau cromozomi neobișnuiți. Iar când vine vorba de gen de-a lungul istoriei, în diferite culturi au existat identități transgen, sau non-binare, precum Two-Spirit, din cultura amerindiană, Hijra, din Asia de Sud, Fa’afafine, din Samoa, sau Burrnesha, în Albania, Kosovo și Muntenegru, precum și în alte regiuni din Balcani. (E, Tina! Cred că am găsit următorul subiect. Da, Tina, și am scris despre asta în Sex și gen, istoric și cultural, gen) 

Ce este un pronume? 

Pronumele sunt părți de vorbire esențiale în limbaj care au mai multe funcții importante:   

Substituirea substantivelor: Pronumele sunt folosite pentru a înlocui substantivele pentru a evita repetiția excesivă și pentru a face discursul mai fluent.  
De exemplu, în loc să spunem „Da, ai ghicit, Ben Shapiro este tot un bou. Ben Shapiro este o persoană plină de ură.”, putem spune „Da, ai ghicit, Ben Shapiro este tot un bou. El este o persoană plină de ură”.  

Indicarea unei persoane, a unui lucru sau a unui obiect: Pronumele indică persoanele, lucrurile sau obiectele despre care se vorbește. Acestea pot fi persoanele (exemplu: „el”, „ea”, „ei”, „ele”), lucrurile (exemplu: „acesta”, „aceasta”, „aceștia”, „acestea”) sau alte categorii, cum ar fi demonstrativele („acesta”, „aceea”, „aceștia”, „acelea”).  
„Ben Shapiro? Acesta e un bou.” 

Exprimarea posesiei: Pronumele posesive indică posesia sau apartenența la cineva sau la ceva. De exemplu, „al meu”, „a ta”, „ai lui”, „a ei”, „ai noștri”, „ale voastre”, „ai lor”.  
„Ben Shapiro are percepții greșite despre majoritatea lucrurilor. Această viziune a lui asupra vieții e eronată și lipsită de respect.” 

Indicarea relației: Unele pronume sunt folosite pentru a indica relații între persoane sau obiecte, cum ar fi pronumele relative care introduc propoziții relative (exemplu: „care”, „cine”, „cărora”).  
„Cine e un bou? Ăsta care crede că singurul lucru care te face genul care ești, este cariotipul.” 

Folosirea în construcții impersonale sau impersonale-reflexive: Pronumele impersonale sau impersonale-reflexive sunt folosite pentru a indica acțiuni care nu sunt asociate cu o persoană sau pentru a arăta că subiectul și obiectul unei acțiuni sunt aceleași. 

Nume proprii 

Aduceam aminte în articolul precedent că majoritatea dintre noi suntem OK să-i spunem Stefaniei Germanotta, Lady Gaga, sau să o numim Katy Perry, pe Katheryn Hudson. Dacă vă spun că am ascultat muzica lui Calvin Cordozar Broadus Jr., pun pariu că majoritatea n-aveți habar despre ce vorbesc. Dar cu toții ați auzit de Snoop Dogg (sau Snoop Lion).  

Norma Jeane Mortenson a fost fantastică în Some Like It Hot, nu-i așa? Iar Reginald Kenneth Dwight a scos melodii clasice precum Your Song, Rocket Man și Candle in the Wind. 

De asemenea, dacă te întâlnesc pentru prima oară și te prezenți ca Gică, nu o să-ți cer buletinul să verific dacă te cheamă Gică, iar când o să văd că te cheamă Gheorghe, nu o să încep să mă adresez doar cu Gheorghe. „Pentru că asta ești legal.” 

Când eram micuță, m-am pricopsit cu porecla „Killer”. Pentru că eram atât de fioroasă! Glumesc. Era evident o poreclă ironică, de genul celor din filmele lui Guy Ritchie, sau cum e Cosmin Nedelcu, „Micutzu”. Eram „baby-faced”, deci „Baby-Faced Killer”, astfel rezultă „Killer”. Ei, încetul cu încetul această poreclă și-a schimbat forma. A devenit „Killah”, „Killa”, apoi „Killă” și a ajuns în cele din urmă „Ghilă”. Fapt care nu mi-a plăcut, așa că după o perioadă am rugat copiii din cartier să nu-mi mai spună așa. Majoritatea au înțeles, însă unii au continuat și fie au fost corectați de către cei care au înțeles din prima (aliați!), fie am refuzat să răspund la el, până când a dispărut complet din vocabularul colectiv. 

Sau în cazul în care ai două prenume, să zicem absolut arbitrar că te cheamă George Nicolae Simion și urăști să ți se zică Nicu, Nicolae, Nick, mă voi conforma și voi spune George, sau Geo, sau Go, sau G, după cum îți dorești tu. După mine, pot să-ți spun și Raven dacă așa poftești – poate ești fan seriale Disney. Pentru că este de bun simț și pentru că meriți (măcar) fărâma de respect de a fi numit și identificat și să te exprimi cum îți poftește ție inima. 

Toate punctele de mai sus ar trebui să te facă să te gândești la motivele pentru care ai refuza pur și simplu să folosești numele alese de persoane trans și pronumele (a căror funcție e să înlocuiască substantivele) aferente. 

Limba este în continuă schimbare 

Pentru cei care aderați la viziunea cum că limba și limbajul sunt lucruri bătute în cuie, rigide, fixe, vă amintesc că ele nu sunt monoliți neschimbabili.  

Schimbarea în limbă reprezintă o expresie a modului în care aceasta se modifică de-a lungul timpului, adică în procesul său de evoluție de la o perioadă istorică la alta. Această evoluție este legată de diversitatea prezentă în limbă în fiecare moment al istoriei sale. Fiecare vorbitor prezintă propria sa variantă de limbă (cunoscută și sub numele de idiolect), care poate fi mai mult sau mai puțin diferită față de cea a celorlalți vorbitori. 

În fiecare idiolect, au loc inovații lingvistice, rezultând astfel variante de elemente și structuri care coexistă simultan. Procesul de schimbare în timp este reflectat prin competiția dintre aceste variante. Uneori, varianta nouă nu reușește să se impună, însă în alte situații devine treptat predominantă, pe măsură ce utilizarea variantei anterioare scade până la dispariția ei completă. Acest proces contribuie la evoluția limbii. 

Iar schimbările din domeniul lexicului sunt cele mai rapide și mai ușor observabile. 

De exemplu, cuvântul „locație” pentru foarte mult timp a însemnat în limba română închiriere, sau chirie, fiind împrumutat din franceză. Dar pentru că am calchiat din englezescul „location”, în 2009, a fost adăugată în Dex și accepțiunea „loc”. Deși în mod original loc avea în comun cu locație la fel de multe precum fel și felație. Sau varianta la feminin a profesiei psiholog, pentru cel mai lung timp, a fost psihologă. Însă, cu DOOM3, varianta psiholoagă este de asemenea acceptată. 

Cuvinte noi sunt adăugate mereu în lexic. De exemplu, DOOM3 conține 3600 de cuvinte noi (printre care: prof/profi, selfie/selfie-uri, like, fake-news, gay, coronavirus, trend, hacker, training). Iar dacă ai o problemă cu adăugarea acestor cuvinte, sau a unor neo-pronume în vocabular, ori chiar a unor terminații de gen neutre în limba română, denoți rigiditate în gândire, rezistență la schimbare – ambele fiind trăsături care nu sunt de invidiat. 

Să fii pedant nu este o virtute. Ca „pretiontious asshat” șefă, crede-mă că știu ce vorbesc. Astfel, apariția unor cuvinte noi, inclusiv neo-pronume, n-ar trebui să-ți dea lumea peste cap. Aceste schimbări și adăugiri sunt normale, pentru că limba se schimbă odată cu evoluția culturii și se adaptează la nevoile societale din acel moment.

Altă schimbare care are din ce în ce mai mulți susținători în rândul activiștilor queer și a aliaților este folosirea terminației „x”, care să înlocuiască terminațiile genizate pentru substantive, adjective sau pronume. Aceasta vine ca urmare a căutării unei forme neutre de gen în limba română. Pe de-o parte, terminația „x”, deschide posibilitatea unui limbaj mai incluziv pentru persoane pe spectrul non-binar, și în același timp, este o propunere de formă neutră care nu e, automat, masculină. Mai multe despre această terminație și motivele pentru care este propusă găsești aici.

Concluzie (sau unde încerc să demonstrez că au sens toate subiectele de mai sus) 

Ce relevanță au toate astea? 

Mă bucur că mă întrebi! (Uau! Ce tranziție născocită. Câteodată mi-e rușine cu mine.) 

Păi, ținând cont de toate subiectele discutate, cred că ceea ce vreau să spun, în prea multe cuvinte este „nu fi cretin” când vine vorba de interacționat cu persoane trans. Pentru tine este un pas mic să folosești terminologia preferată de aceste persoane, o faci deja cu Lady Gaga, cu prietenii tăi, cărora te adresezi folosind porecle, dar pentru ele poate face o diferență foarte mare. Folosirea genului gramatical, a numelor proprii și a pronumelor preferate de aceste persoane poate contribui la validarea și la acceptarea identității lor de gen și poate sprijini stima de sine și bunăstarea lor emoțională. Îi poate face fericiți, văzuți și validați. Iar pentru tine presupune un efort foarte mic. Din nou, faci asta mereu în relațiile interpersonale, de ce să fii Gică contra cu noi, specific? 

Funcțiile limbajului, scopul pronumelor, fenomenul de modificare a limbii, definiția genului, convențiile sociale și respectul reciproc, toate susțin libertatea de exprimare a unei identități. Inclusiv a identității de gen. 

Dacă îți dorești să fii nătărău, poți fi nătărău, dar întreabă-te prima oară „de ce”? Chiar dacă tu consideri că noi, TRAAAN degenerate, suferim de o iluzie, cât timp nu impactăm într-un mod serios, negativ, pe ceilalți, de ce nu oferi minimul de respect necesar oricărei persoane? Lași impresia că acest refuz de a ne valida, vine dintr-un loc de ură. De frică nefondată. De fobie. De transfob… E, te prinzi tu. 

Cun(n)i(ng)lingu(i)s(t) 

Și dacă tot te mai roade curiozitatea după prima propoziție a acestui articol și chiar nu ești o persoană versată în cunilingus, poți începe prin a „scrie” alfabetul cu limba, pe clitoris. Eu n-am primit reclamații, deci: cu plăcere! Și nu uita, pasiunea este cea mai importantă. Fii acolo trup și suflet. 

Data viitoare, cum am făcut aluzie și mai sus, povestesc despre sex și gen.