ConservaTina: „OK, fetele, feminismul a învins. Adunați-vă catrafusele și mergem toate acasă. Nu este nevoie să chemăm bărbați să ne protejeze, pentru că avem drepturi egale.” 

… 

ConservaTina: „Stați, cum adică vă e frică să urcați în Uber, sau să o luați pe jos înspre casă, pentru că s-a întunecat afară?” 

… 

ConservaTina: „Eh, dacă nu provocați o să fie totul bine.” 

LiberTina: „Toți bărbații sunt misogini, ConservaTina! Jos cu patriarhatul!” 

CentrisTina: „Of, ce ceartă se dă aici. Ce s-a întâmplat? Nu putem să fim toate prietene? Eu văd toate punctele voastre de vedere și toată lumea are dreptate.” 

Introducere 

Acum ceva vreme, melodia Erikăi Isac, Macarena a dominat discursul online în România. Și pentru că ce este acest blog și ce sunt eu, dacă nu topică și de actualitate prin subiectele adresate și referințele mele (unele din secolul trecut), am ales să vorbesc despre feminism. 

Fetelor, îmi pare rău, dar mă voi adresa cititorilor masculi, de acum. Și sper, dragi băieți, bărbați, masculi, adulți umani de varietatea masculină, daddies, că vă pot convinge de importanța mișcării feministe până la sfârșitul acestui articol. 

Dar prima oară, pentru a înțelege feminismul, trebuie să înțelegem ce este sexismul și să vedem dacă el există cu adevărat în secolul 21. 

Astfel, dragii mei, scumpii mei masculi, alphas, betas, omegas, cucks, soy-boys, incels, sunteți toți bine-veniți în această călătorie fascinantă printre opinii, statistici, logică, FACTS și cât se poate de puține emoții feminine și aproape deloc istericale. Începem cu niște definiții. 

Definim, măriile voastre 

Sexismul este un sistem de discriminare sau prejudecată bazat pe sex, în care un anumit sex este considerat inferior sau superior celuilalt. Această discriminare poate lua diverse forme, inclusiv restricționarea accesului la oportunități, privilegii sau drepturi, tratarea inegală în diferite aspecte ale vieții, perpetuarea stereotipurilor și a rolurilor de gen și promovarea ideilor de superioritate a unui sex asupra celuilalt. 

Sexismul poate fi manifestat la nivel personal, instituțional sau structural. 

Misoginismul este un termen care descrie o atitudine sau o mentalitate de aversiune, ură sau dispreț față de femei. Un misogin este o persoană care manifestă aceste sentimente negative față de femei și care poate să le exprime prin comportamente sau vorbe denigratoare, discriminatorii sau violente. 

Misoginismul poate lua diverse forme, de la trivializarea sau subestimarea capacităților femeilor până la perpetuarea stereotipurilor negative despre ele și chiar la violență fizică sau verbală împotriva lor. 

Misandria este opusul misoginismului și se referă la o aversiune, ură sau dispreț față de bărbați. Este o atitudine negativă sau ostilă față de masculinitate și se poate manifesta prin sentimente de superioritate față de bărbați, resentimente, sau prin exprimarea unei credințe că bărbații sunt inferiori femeilor în diverse aspecte. 

Misandria poate fi exprimată prin cuvinte, acțiuni sau comportamente care denigrează sau discriminează bărbații pe baza sexului lor. 

Non-binarofobia este exact același lucru ca la cele două definiții precedente, doar că manifestat față de persoanele non-binare, care nu se identifică exclusiv ca fiind de gen feminin sau masculin. Trivializarea și negarea identității de gen a persoanelor non-binare, discriminarea, hărțuirea sau chiar violența împotriva lor sunt modurile în care este exprimată. 

După cum puteți observa, ura și disprețul pot fi îndreptate către orice sex, sau identitate de gen, deci de ce vreau să vorbesc despre feminism? 

Păi, feminismul este o mișcare socială și politică ce urmărește să obțină egalitatea de gen în toate aspectele vieții, inclusiv în domeniul social, economic, politic și cultural. Acesta recunoaște și își propune să combată inegalitățile și discriminările bazate pe gen, precum și să promoveze drepturile și interesele femeilor și ale altor grupuri marginalizate. 

Și o să încerc să vă răspund, cu calm, fără să fiu năpădită de emoții feminine, la punctele de dezbatere pe care le aud cel mai des de la voi. 

Punctul 1: Feminismul este cancer 

În discursul curent am văzut foarte des spunându-se că feminismul este cancer. Este atât de des folosit că s-ar putea să dai de bărbați, care neagă vehement că ar fi feminiști, dar dacă îi întrebi dacă sunt de părere că femeile ar trebui să aibă aceleași drepturi, aceleași oportunități ca bărbații, zic: „Da. Clar!”. 

Deci sunt, prin definiție, feminiști. Și am întâlnit și femei care se consideră anti-feministe, dar la o analiză atentă a credințelor lor e clar că sunt de acord cu ideologia feministă. 

Și atunci, de ce se înfoaie atâta lume când aude cuvântul feminist(ă)? 

Este vorba de optică. Odată cu accesul la platforme de video-sharing și mai apoi cu expansiunea culturii de influenceri, feminismul a fost din ce în ce mai mult prezentat ca o mișcare toxică, prin care o mână de femei nebune, care trăiesc cu impresia, deziluzia chiar, că sunt mai oprimate decât sunt în realitate, niște persoane care suferă de misandrie severă, vor să distrugă masculinitatea. Și încet-încet acest mod de a privi feminismul a intrat în zeitgeist. 

Nu zic că nu au existat opinii, sau mișcări reacționare și înainte de YouTube, dar în anii 90 și 00, țin minte că dacă te declarai de partea feminismului, de obicei lumea reacționa cu un ridicat din umeri (recunosc, asta e poate doar experiența mea personală și în alte cercuri experiențele s-ar putea să fi fost altele). Dar încetul cu încetul această atitudine s-a transformat din indiferență (sau chiar suport) în reacționarul „Ewww, feminismul e cancer!”. 

Există femei „feministe” care urăsc bărbații? Da. Sigur că da. Sunt ele reprezentatele cele mai de seamă ale mișcării? Nu. La fel și cu TERFs (trans-exclusionary radical feminist) care mă urăsc doar pentru că exist. Înseamnă asta că toate feministele urăsc persoanele trans? Nu. 

Toată chestia asta cu demonizarea feminismului îmi aduce aminte de o anecdotă, pe care am auzit-o în faza mea de consum de conținut online ateu (da știu, foarte edgy din partea mea). Din păcate nu mai știu sursa și deși am încercat, nu am găsit-o nicăieri. Oricum, povestea era despre o persoană care le-a zis părinților că e atee, iar răspunsul părinților a fost, parafrazând, înțeleg că nu crezi în Dumnezeu și asta e OK, dar să fii ateu e prea mult! 

Cam așa mi se pare și reacția la feminism. E OK să existe egalitate între sexe, dar feminismul e cancer. 

Nu, nu este cancer. Feminismul este o ideologie care promovează egalitatea. De aceea să ai o contramișcare de genul activiștilor pentru drepturile bărbaților e un pic nătăfleț. 

Punctul 2: Femeile au drepturi egale acum 

De ce mai avem nevoie de feminism, dacă există egalitate? 

OK. Mai știți când ziceam de faptul că sexismul este limitarea accesului la oportunități, privilegii sau drepturi, tratarea inegală în diferite aspecte ale vieții, precum și perpetuarea stereotipurilor și a rolurilor de gen?  

Să zicem că legislația în vigoare este egalitară, pentru că până la urma urmei, femeile au drept de vot acum. Ce facem cu celelalte aspecte ale sexismului? 

Și înainte să-mi spuneți că toate-s egale, pentru cei dintre voi care sunteți rațiune pură, vă invit să ne uităm împreună prin rapoartele EIGE care analizează egalitatea de gen în statele membre UE. 

Indicele folosește o scară de la 1 la 100, în care 1 reprezintă inegalitate totală și 100 reprezintă egalitate deplină. Iar scorurile se bazează pe decalajele dintre femei și bărbați în șase domenii de bază: muncă, bani, cunoaștere, timp, putere și sănătate. 

În raportul din 2020, cu un punctaj de 54,4 din 100, România se clasează pe locul 26 din 28, în UE în ceea ce privește indicele egalității de gen. Scorul este cu 13,5 puncte mai mic decât cel al Uniunii Europene. 

Scorurile înregistrate în România sunt mai mici decât cele înregistrate de UE în toate domeniile menționate. La putere, avem un indice de 38.8, la cunoaștere de 51.5, iar la bani de 62. De asemenea, progresul României când vine vorba de îmbunătățirea inegalității este mai lent comparativ cu media UE. De notat este și că în niciuna din țările Europene indicele nu este 100. Suedia înregistrează cel mai mare indice, la 83.8, iar media UE este de 67.9. 

Misoginismul este parte a sistemelor noastre sociale. Așa au fost ele concepute de la început, de pe vremea când femeile erau considerate cetățeni de mâna a doua. E greu și anevoios să schimbi un sistem pus deja în mișcare de secole, iar schimbările trebuie să fie incrementale. Astfel, nu, dragii mei băieți, nu există încă egalitate în societatea noastră. 

Și dacă nu mă credeți, vă invit să căutați definiția cuvântului om. De exemplu, Dex ’09 care are ca primă accepțiune „ființă superioară, socială, etc.” listează ca a patra accepțiune „bărbat”. Modul implicit în care ne gândim la cuvântul om, este de bărbat. „Omul meu” însemnând partener de gen masculin. Dar spunem „femeia mea”, dacă ne referim la partenerul de gen feminin. De asemenea, dacă zici, „era un om în fața mea la coadă”, imaginea care se creează în mintea interlocutorului este cea a unui bărbat. Pentru că de obicei, când facem referire la femei, spunem: „era o femeie în fața mea la coadă”. Sexismul este codat până și în limbajul nostru. 

Iar cei care considerați că UE este cel mai rău lucru din lume, că promovează agenda feministă și minte, vă invit să vorbiți deschis cu oricare femeie din viața voastră. Vă garantez că toate au povești despre abuz sexual, sau hărțuire sexuală, fie că a venit de la un necunoscut în transportul în comun, ori pe stradă, sau de la un coleg de muncă, sau un șef, ori de la un bărbat care le era prieten, rudă, partener. 

Vă promit pe cariotipul meu de femeie trans că toate au trecut prin cel puțin o experiență traumatizantă cu un bărbat. 

TOATE femeile din viața mea, cu care am adus în discuție subiectul au recunoscut că au fost victime ale abuzului, sau hărțuirii sexuale. Bunica a fost asaltată sub un pod pe când se întorcea de la schimbul 3; mama a fost urmărită de un bărbat până în fața blocului, cu mâna în pantaloni, și a scăpat pentru că a țipat după tata și a ieșit un vecin pe geam; o prietenă a fost fugărită în jurul unei mese de angajatorul ei pentru că „o dorea”; o altă prietenă a cărui șef, beat fiind, i-a promis că o face manager dacă se culcă cu el, a stat închisă într-o cameră până a plecat idiotul; și o alta care de la 12 ani a început să fie apucată de sâni de băieții din fața blocului, pentru că-i crescuseră fetii, iar reacția adulților din jur a fost: „păi dacă au de ce apuca, să apuce”. Și astea sunt doar câteva exemple. 

În comparație, doar 2 bărbați pe care-i cunosc au fost victime. Și da, și acestea sunt tragedii, nu zice absolut nimeni că n-ar fi. Însă doar un procent mic din bărbații cunoscuți au fost victime ale abuzurilor sexuale, pe când toate femeile au trecut prin asta. 

Și, băieți, credeți-mă, nu este o exagerare. Dar, din nou, înțeleg că aveți nevoie să fiți stimulați intelectual, rațional. Astfel, lăsați-mă să vă stimulez. O, o să vă stimulez atât de bine: 97% din femeile din Regatul Unit au fost victime ale violenței sexuale, sau a hărțuirii sexuale. 1 din fiecare 6 femei americane a fost victima unei tentative de viol sau a unui viol (84,6% consumate, 15.4% tentative), pe când doar 1 din 33 de bărbați au experimentat asta. În România, violența domestică și violurile în cuplu sunt în creștere: numărul infracțiunilor de violență domestică înregistrate în România a crescut cu peste 19 mii de cazuri în ultimii 5 ani. 

Nici nu am atins în secțiunea asta toate cazurile de misoginism și hărțuire sexuală „casual” la locul de muncă: cum team leader-ul care s-a aruncat peste o subalternă care stătea pe canapea uitându-se în telefon și a încercat să o pipăie și să o sărute, „dar în glumă”, manageri masculi care au declarat că femeile n-au ce căuta în conducere, alți manageri, care de față cu subalternele lor, team leaderițe, au început meeting-ul cu o glumă foarte misogină, tocmai pentru a submina autoritatea lor de la rădăcină, comentarii pe Teams despre „cât de bună” e o subalternă, sau o altă manageriță și ce le-ar face dacă le-ar prinde. 

Punctul 3: Femeile provoacă 

Of. Același lucru pe care-l aud când vorbesc despre omorurile persoanelor transgen. Nu, femeile nu provoacă. Pentru că violurile, bătăile și omorurile nu vin ca și urmare a violenței începute de femei. Și chiar dacă v-ați apăra de o femeie violentă, în ce situație faceți asta prin viol? 

De asemenea, modul în care se îmbracă o persoană, indiferent de „nivelul de decență”, sau „bunele moravuri”, nu scuză abuzul. Dacă ies doar cu un bikini de metal pe stradă, sigur, mă aștept să-mi aud reacții verbale dure, dar trebuie să admiteți că violența fizică, sau violul sunt reacții cu mult peste o limită acceptabilă, chiar și pentru o degenerată ca mine. 

Și apropo de îmbrăcăminte, de ce când o fată poartă un crop-top și o fustă mini, e „curvă” și „și-o caută”, dar bărbații pot sta în pantaloni scurți și cu tricoul suflecat peste burtă? Nu e același lucru? Ba mai mult, puteți să mă numiți nebună, dar eu consider că un crop-top pe o persoană feminină este mult mai plăcut estetic decât un tricou rulat pe o burtă de bere. 

Femeile provoacă doar dacă privești feminitatea lor ca un lucru ispititor în sine, eventual care ți se și cuvine. Iar când nu o primești, sunt curve, ispite, femei de moravuri ușoare, care „și-o merită”. Feminitatea nu este o invitație, la fel cum masculinitatea nu este un tractor. 

De asemenea, să fie clar că TOATE femeile sunt vulnerabile, nu doar „puștoaicele aeriene” care se duc prin cluburi. Nu-mi spuneți că nu ați văzut știrile cu băiatul vasluian care și-a violat bunica, sau instructorul de înot care a violat o fetiță de 7 ani. Și ele „au căutat-o”? 

Punctul 4: E vina lor că se întâlnesc cu bărbați dubioși 

Nuuuuu! Ce v-am spus până acum de femei abuzate de șefi, prieteni, nepoți și instructori?! 

Scuze! Admit, m-a luat pe sus un pic de emoție feminină. Dar punctul ăsta vine în continuarea punctului precedent și e „victim-blaming” și e dezgustător. Of! Stați o secundă, să mă recentrez și să redevin logică, cum vă place vouă. 

Gata! 

Într-un studiu din 2004, realizat pe un eșantion de 849 de femei, victime ale abuzului sexual, s-a găsit că agresiunea sexuală comisă de o persoană cunoscută victimelor a reprezentat 646 (76%) din cazuri. Majoritatea agresorilor, 68%, au fost descriși ca fiind cunoștințe; 139 (21%) au fost parteneri actuali sau anteriori; 33 (5%) au implicat alți membri ai familiei. Ceea ce este foarte similar cu rapoartele RAINN, care arată că doar 19.5% dintre cazuri sunt comise de către necunoscuți, restul cazurilor, adică majoritatea, fiind comise de către persoane care aveau o relație în prealabil, cu victima. 

Conform Institutului Național de Sănătate Publică, în țara noastră, 1 din 4 femei au fost agresate fizic sau sexual de partener sau de fostul partener. 

Astfel, cred că puteți înțelege cu creierele voastre mari și raționale, că problema nu este modul în care își aleg femeile partenerii pe Tinder. Și pentru că sunteți atââât de logici, de acum înainte nu mai dați vina pe victime, așa-i? 

Punctul 5: Bărbații vor fi bărbați 

OK, nu o înțeleg pe asta. De obicei, voi bărbații vă lăudați cu cât de raționali sunteți, în comparație cu femeile, care sunt doar un amalgam de emoții scăpate de sub control și isterii. Dar în momentul în care vedeți jumătate de tâță, tot raționamentul dispare și sunteți cuprinși de instinctul animalic? Unde dispare tot creierul ăla mare al vostru? Un pic de piele fină, un pic de ruj roșu, un ochi conturat vă distruge orice urmă de auto-control? Creierul cedează, mușchii se-ncordează, inima pompează tare, ar trebui să se întâmple doar când intră în acțiune basul și cu toba mare. 

De curând am participat la un training corporatist despre comunicarea asertivă. În el, trainerița ne-a zis o poveste destul de lungă, cu mai multe personaje, pe care noi, mai apoi trebuia să le punem într-o anumită ordine, în funcție de valorile noastre personale și să dezbatem între noi motivele pentru care le-am pus în acea ordine. Un exercițiu destul de interesant, dar partea importantă pentru ceea ce discutăm noi acum, este că personajul principal, o tipă, care a ajuns să fie singură și speriată într-o pădure, în timpul unei furtuni, prin niște circumstanțe care nu sunt importante acum, a dat de o cabană, iar tipul care deținea cabana a primit-o înăuntru. În timp ce stătea cu tipul ăsta, s-au sărutat, deși tipa era logodită. 

Gicu, de la finanțe a declarat mândru de sine: „Normal că a sărutat-o. E bărbat, doar nu era să stea lângă ea de pomană. E vina ei că l-a lăsat și era logodită”. Ceea ce a primit foarte puțină rezistență din partea camerei, deși eram mai multe femei acolo. O colegă mai tânără a comentat că asta este o atitudine sexistă, iar eu i-am explicat ce urmează să vă zic și vouă. 

Când te afli în jurul unei femei (sau chiar dacă o ajuți cu ceva) nu ar trebui să te simți îndreptățit la sărutări, atingeri, favoruri sexuale. Iar dacă o ajuți într-o situație dificilă, fie că e pierdută prin pădure, fie că a băut un pic mai mult și s-a îmbătat, ar trebui să te abții din a-i face avansuri sexuale. Doar pentru că este într-o stare vulnerabilă nu înseamnă că ți-ai găsit calea de intrare. Ba dimpotrivă, pentru că tu ești cel cu o prezență de spirit mai bună, pentru că te afli într-o stare emoțională mai stabilă ar trebui să fi și cel mai responsabil. Și dacă vrei să o ajuți, să o protejezi, protejeaz-o și de tine. 

Uite, o să admit că nu sunteți voi în totalitate de vină. Societatea v-a greșit și vouă, nu doar femeilor. V-a convins că trebuie să fiți pietre fără sentimente, protectori puternici, dominanți. Și asta nu este corect față de voi, într-adevăr. Dar asta nu înseamnă că femeile sunt dușmanul vostru. 

Suntem la fel de futuți de societate și noi femeile și voi. Ar trebui să facem front comun și să luptăm pentru egalitatea de gen. Dacă ar exista o mișcare care face asta deja… 

Punctul 6: #nutoțibărbații 

Da, evident că nu toți bărbații sunt abuzatori și violatori. Dar vedeți voi, băieți, când spuneți asta minimizați efectele pe care misoginismul le are cu adevărat în viața femeilor. 

E la fel ca reacția la BLM care zice că „All Lives Matter”. Da, nimeni nu spune că nu toate viețile contează, dar să susții asta în răspuns la mișcarea respectivă, însemnă să respingi mesajul original. Să îl faci să nu pară la fel de important, să muțești vocile celor loviți de opresiune, să îl faci să fie neproblematic. Și este foarte problematic. 

Dacă ești într-adevăr „unul dintre cei buni”, când vocile persoanelor opresate spun ceva, taci, asculți și bagi la cap. Vă promit că nu trebuie să aveți o opinie despre absolut orice. Sau, cel mult, dacă vrei să ajuți zici: „Da, așa e”. 

Să îți dai cu părerea despre experiențele reale ale unui grup vulnerabil, prin care tu n-ai cum să fi trecut, e de prost gust și în cele din urmă, te alături celor care fac opresiunea, te alături misoginilor. În loc de „nu toți bărbații sunt violatori misogini”, poți spune „sunt unul dintre bărbații care le lasă pe femei să vorbească, poate reușesc ele să schimbe ceva în mentalitatea colectivă. Sunt unul dintre bărbații care se fac cât pot de mici, sau trec strada noaptea, pe celălalt trotuar, când văd o femeie singură, pentru că nu doresc să-i fie frică de noi. Și deși mă înțeapă că săraca mă vede pe mine, un aliat, un băiat bun, ca pe un potențial prădător, înțeleg că prin experiențele trăite de ea, de mama ei și de prietenele ei, a devenit hiper-vigilentă.” 

În România, 55% din compatrioții noștri consideră că violul este justificat în anumite situații. Nu, dragilor, o să repet asta până o să-mi dea sângele pe nas, mai dau volum la bas și când adrenalina mă bagă în extaz o să țip: ABUZUL SEXUAL NU ESTE JUSTIFICAT ÎN NICI O SITUAȚIE! BAGĂ TARE! În România 55% din compatrioții noștri greșesc. 

Misoginia internalizată (sau femei urând femei) 

Și femeile pot fi misogine. Misoginia internalizată este fenomenul în care persoanele care fac parte din grupa marginalizată (femei, deci) își internalizează și adoptă stereotipuri negative, prejudecăți sau valori patriarhale care subestimează sau discriminează grupul lor de apartenență. În cazul misoginiei internalizate, femeile pot ajunge să accepte și să perpetueze credințele și comportamentele misogine chiar împotriva propriilor interese și al celor din grupul lor.   

Această internalizare apare ca urmare a participării îndelungate într-o societate care promovează valorile patriarhale și stereotipurile de gen, precum și din cauza presiunii sociale de a se conforma acestor norme. 

Femeile pot internaliza ideea că sunt inferioare sau mai puțin capabile decât bărbații, că trebuie să se supună sau să se subordoneze acestora și că merită să fie tratate cu dispreț sau violență. De unde și statistica aceea care arată că 55% dintre români „justifică violul”. 

Misoginia internalizată are consecințe negative asupra femeilor și a luptei pentru egalitatea de gen. Aceasta poate împiedica femeile să-și revendice drepturile, să-și exprime autonomia și să sprijine alte femei. De asemenea, contribuie la perpetuarea unei culturi a hărțuirii și a violenței împotriva lor. 

Multe prietene mi-au povestit despre cum după ce au fost victime ale abuzurilor sexuale în tinerețe, s-au învinovățit pe ele însele: „a fost vina mea”, „sunt eu proastă”, „am meritat-o”. Sau au considerat că nu e mare lucru pentru că „băieții sunt băieți”. Iar grupurile lor de prieteni le-au susținut în ideea asta toxică și dezadaptativă, într-un dans macabru de blamare a victimei. Și-au dat seama că ce au pățit a fost hărțuire, abuz, violență sexuală după ani buni, poate decenii. Au trăit și încă trăiesc cu traumele provocate de acțiunile unor „băieți buni”. Doar sunt bărbați, ar fi fost proști să fi stat doar să se uite la ele, nu? 

Combaterea misoginiei internalizate implică în primul rând, recunoașterea și conștientizarea acestui fenomen. Mai apoi, încurajarea femeilor să-și recâștige puterea și autonomia și promovarea unor modele și valori care să sprijine respectul reciproc. 

Este important să oferim sprijin și educație pentru a ajuta femeile să-și depășească convingerile misogine internalizate și să devină agente ale propriei lor eliberări și aliate în lupta împotriva discriminării de gen. Alături de voi, bărbații care le oferiți susținere. 

Perspectiva mea de degenerată 

Dacă-mi permiteți un pic de infatuare feminină, eu cred că am o perspectivă destul de interesantă și chiar dacă nu unică, destul de rară asupra subiectului. Dat fiind faptul că sunt o fată trans, care a experimentat viața fiind percepută că băiat până la 35 de ani, eu am trăit printre voi, în spații masculine – din multe puncte de vedere experiențele mele de dinainte de 2022 sunt cele ale voastre. 

Și oricât de mulți dintre voi se consideră „unul dintre cei buni”, știu ce videoclipuri și poze trimiteți pe grupurile de WhatsApp, Facebook, Teams și Skype. Știu cum vorbiți despre „bunoaca” nouă, sau cum „i-ați da la buci”, sau „ca surdu-n clopot”. Sau că proastele voastre de neveste, sau prietene, iar vă bat la cap, că sunt pe stop și vă enervează la culme că-s atââât de isterice. Nu trebuie să ascundeți de mine. 

Și deși la un anumit nivel întotdeauna am considerat lucrurile astea de prost gust, vă pot spune că vă înțeleg. Am picat și eu în unele din capcanele astea. Pentru că era facil, acceptabil și acceptat, normalizat. Eram unul dintre băieți și emulam ce vedeam și auzeam în jurul meu.  

Nu este 100% vina voastră. Cum am zis și în secțiunea Punctul 5 (Men Will Be Men sau Boys Will Be Boys) societatea v-a dat peste cap și pe voi. V-a dat niște așteptări nerealiste. Și e trist, da. 

Vreau totuși să adaug că odată cu TRANSrealizarea mea, da, acum mi-e și mie frică să ies noaptea pe stradă, îmbrăcată feminin. Bine, mi-e frică să ies și ziua, pentru că transfobie, dar nu despre asta vă vorbesc acum. Frica aceasta nu am simțit-o pe vremea când mă prezentam 100% masculin. 

Introspecție rațională turgescentă  

Dar doar voi puteți să vă îndreptați pe voi înșivă. Și sper să aveți puterea să faceți asta și să nu vă vărsați frustrarea pe femei, pentru că nici ele nu sunt OK, iar împotriva lor luptă și sistemele societății, pe care, sincer vorbind, cam voi le-ați făcut să fie în genul ăsta. 

Și dacă vreți să vă îmbunătățiți iată câteva lucruri la care vă invit să faceți un pic de introspecție, și să vă întrebați dacă nu cumva suferiți și voi de misoginie. 

• Dacă femeia își merită locul pentru că există diferențe biologice. 
• Dacă e îmbrăcată mai revelator e curvă și își merită soarta. 
• Dacă este prea emoțională. 
• Dacă primul gând când vezi o femeie e „ce i-ai da la buci”. 
• Dacă categorizezi femeile după cât de „futabile” sunt. 
• Dacă crezi că o femeie „s-a ajuns” pentru că e frumoasă, și/sau a făcut favoruri sexuale. 
• Dacă dai share pe Facebook la conținut pornografic. 
• Dacă trimiți conținut care continuă stereotipurile toxice despre femei prietenilor tăi. 
• Dacă valoarea unei femei este dată de numărul de parteneri pe care i-a avut înaintea ta. 
• Dacă asculți Andrew Tate, Sneako, Just Pealy Things, sau orice creator din manosferă. 
• Dacă vorbești constant peste ea. 
• Dacă femeile vorbesc prea mult. 
• Dacă trebuie să fie gata de sex oricând vrei tu. 
• Dacă lucrați amândoi un job de 8 ore, dar ea trebuie să facă curat, să spele, să facă de mâncare. 
• Dacă e datoria ei să vă crească plodul. 

Cei care ați răspuns afirmativ la vreuna de mai sus și credeți cu adevărat asta, scuze, sunteți încă misogini. 

Dar cât timp vă luați angajamentul să lucrați la asta, este bine, încă există șanse mari pentru voi. 

Concluzie 

Misoginismul și misandria sunt ambele probleme serioase, iar fiecare prezintă propriile sale consecințe și impacturi asupra indivizilor și societății în ansamblu. Este important să recunoaștem și să combatem atât misoginismul, cât și misandria, și să promovăm egalitatea de gen și respectul reciproc între toate persoanele, indiferent de identitatea lor de gen. 

Dar, prin argumentele și statisticile de mai sus, sper că v-am arătat, băieți, bărbați, daddies, că misoginismul este o problemă mai mare datorită sistemului patriarhal care perpetuează inegalitatea de gen în mod sistemic. Și femeile sunt într-adevăr o categorie care prezintă un risc mai mare decât bărbații. 

Totuși, este important să abordăm ambele probleme (și a misoginismului și a misandriei) și să lucrăm pentru o societate în care toți oamenii sunt tratați cu respect și egalitate, indiferent de gen. Și mișcarea care se bazează pe această ideologie există și se numește feminism. Poate ar trebui să vă interesați de ea. 

Și uite, înțeleg că vă e greu să vă schimbați perspectiva și admit că poate o fată trans nu e cea mai bună persoană să vă ajute cu asta. Iar când vine vorba de modele masculine sănătoase, non-toxice, societatea nu oferă prea multe variante proeminente.  Nu știu, sincer, cum să vă îndrum, dar poate că: 

• dacă începeți cu John Oliver, HeathyGamerGG, chiar dacă pronunță misogyny, my-sogyny, nebunul, Shaun, Hub, vă duceți pe gaura de iepure BreadTube (deși și aici sunt creatori toxici, deci atenție sporită, băieții mei); 
• practic, ascultați opiniile unor bărbați cu viziuni sănătoase asupra femeilor, misoginismului și feminismului, dar și despre cum navighează prin viața de zi cu zi, din perspectiva lor de bărbați, cum înfruntă greutățile care vin odată cu existența masculinității; 
• dacă ascultați activ și vocile femeilor din viața voastră; 
• dacă admiteți că terapia este o opțiune – în anumite cazuri este gratis, trebuie doar să vă interesați. 

Posibil că o să ajungeți să aveți perspective, cogniții și comportamente zdravene, valide, nevătămătoare și non-toxice. Și eventual să fiți fericiți și să le ajutați și pe femeile din viața voastră să fie fericite. 

Și tot în acest scop, ar trebui toți să cerem și să milităm pentru educație sexuală în școli. Astfel putem schimba mentalitățile de la punctele 3-5 și nebunia colectivă „violul e justificat”. Cu o educație adecvată putem scăpa de misoginism (inclusiv de cel internalizat), misandrie, non-binarofobie, homofobie și transfobie.  

Acum, care dintre voi băieți puternici, mă puteți ajuta cu deschiderea borcanului de murături? O fată trans are nevoie de sodiul ei. 

Pâs… Data viitoare povestesc despre momentul în care am realizat că sunt fată 100% și am acceptat asta ca fapt.