Omegeee! Nu mai pot cu toată reprezentarea forțată care mi-e băgată pe gât în mass-media! 

Dwarfi negri? Aragorn negru pe cartea mea de Magic? Până și Ariel… Nu! S-a mers prea departe. 

Ai auzit că în filmul Barbie, una dintre Barbie e jucată de o actriță trans? Și deși nu e menționat acest fapt deloc în film și nu are nici un fel de importanță în povestea spusă, e dezgustător, îți spun! 

Reprezentarea în media 

OK, ConservaTina, calmează-te un pic. Să vorbim despre reprezentare și importanța ei. 

Nu o să mint, am avut o perioadă în care îmi dădeam ochii peste cap la știri despre filme, sau show-uri care aveau o distribuție pe care la momentul respectiv o vedeam ca „reprezentare forțată”. 

Și apoi am avut revelația despre genul meu. Și m-am gândit foarte mult la motivele pentru care am realizat atât de târziu în viață că sunt trans. 

Și ca orice milenială care se respectă am găsit vinovații ca fiind societatea și media. 

Să mă explic. Anii mei formatori, ăia după care simt nostalgie, sunt anii ’90 și 2000. O parte dintre ei sunt pre-internet, și evident, pre-Youtube si social media. Vizibilitatea trans era pe vremea aia, nu doar foarte scăzută, dar aproape inexistentă. Iar când exista, era de obicei stereotipară, și cele mai rele cazuri prezentau caricaturi negative și jignitoare. 

Subiectele legate de identitatea de gen și diversitatea de gen erau în general foarte puțin discutate în societate în ansamblu, cu atât mai puțin în România anilor ’90. 

Atenție: Mesaj de la Tina din viitor – cât am scris paragrafele de mai jos, m-am întristat din ce în ce mai tare. A trebuit să iau o pauză de la scris. Discut despre reprezentarea pe care am văzut-o la televizor în perioada aia, și amintindu-mi acum, din noua perspectivă a unei fete trans, ce am consumat, m-a afectat mult mai mult decât mă așteptam. Gândindu-mă într-o succesiune rapidă la toate exemplele astea, sau revăzând unele dintre scene pentru a-mi reîmprospăta memoria, a fost un pic cam mult. 
Dacă ești o persoană sensibilă la topic-uri transfobe, sari peste următoarele 10 paragrafe. Uite, le scriu cu altă nuanță, ca să știi când poți să revii. 😊  

Una dintre primele mele experiențe cu un personaj trans a fost când am văzut Ace Ventura: Pet Detective (1994). Zic una dintre primele, pentru că au trecut foarte mulți ani de atunci și nu mai țin minte exact în ce ordine am văzut filmele despre care o să vorbesc. 

Dar înapoi la Ace. Dacă nu ai văzut filmul, în primul rând, felicitări! Nu îl recomand, mai ales dacă ești o persoană transgen. Dar ca să înțelegem ce fel de reprezentare exista în media în perioada aia, Lois Einhorn este personajul negativ, iar revelația privind identitatea de gen a ei, este însoțită de reacții de dezgust și șoc din partea altor personaje. 

Ba, mai mult, într-o scenă anterioară personajul nostru principal, Ace Ventura, răspunde la descoperirea identității transgen a lui Lois vomitând și apoi făcând un duș exagerat, plângând sub duș – v-ați prins? Așa reacționează în filme și victimele abuzurilor sexuale. 

Această reacție sugerează, că identitatea transgender ar fi ceva murdar sau de condamnat. 

Tot cam în aceeași perioadă am văzut The Naked Gun 33⅓: The Final Insult (1994). În film există o scenă în care personajul interpretat de Leslie Nielsen, Frank Drebin, descoperă că personajul interpretat de Anna Nicole Smith, Tanya Peters, este transgender. Similar cu Ace Ventura: Pet Detective, această scenă este tratată într-un mod super-problematic și folosește identitatea transgen ca subiect de râs.  După ce Frank descoperă că Tanya este transgender acesta fuge și ajunge să vomite într-o tuba. 

Exemplele nu se opresc aici. Se întâmplă exact același lucru și în Family Guy. De ce sunt atâția bărbați în media care vomită la vederea, sau gândul unui alt penis decât al lor? De al lor nu se scârbesc, nu? Adică de ce ar trimite atâtea poze nesolicitate cu el pe net? Deși îmi amintesc de o discuție cu un prieten, care era absolut scârbit de ideea de a-și săruta pe gură iubita, după ce ea i-a făcut o felație. Doamne, ți-a făcut o felație, poți măcar să o pupi, ca și semn de mulțumire. 

În Dude, Where’s My Car? (2000), un film care mi-a plăcut și la care țin minte că am râs destul de mult, pe vremea aia, recunosc, apare un personaj transgen, striperiță, la care personajele principale nu reacționează tocmai bine când află nu doar că e o femeie trans, dar că i-a făcut unuia dintre ei și un dans în poală. 

Deci, până acum, nu mă mir că nu mi-a trecut prin cap că a fi trans, este o opțiune adevărată pentru mine. 

Două din filmele mele preferate, Psycho (1960) și The Silence of the Lambs (1991) au ca personaje negative, criminali în serie, care se întâmplă să fie trans. De fapt, asta e o mică minciună.  

În ambele filme, se explică faptul că Norman Bates, respectiv Bufallo Bill, nu sunt de fapt „transsexuali adevărați”, ci amândoi suferă de un fel de schizofrenie, sau ceva. Dar sincer, dacă ai văzut filmul, ții minte aspectul ăsta? Pentru că eu nu. Am aflat asta când făceam cercetare pentru articolul ăsta. Deși am văzut Psycho de 2 ori și Tăcerea Mieilor de cel puțin 3, puteam să jur că în ambele cazuri personajele erau trans. 

De asemenea, alte exemple de reprezentare trans, pe parte negativă, dar poate nu la fel de jignitoare, se regăsesc în How I Met Your Mother și în The Big Bang Theory, unele dintre cele mai populare sit-com-uri create vreodată. În primul, una dintre principalele frici ale lui Ted Mosby, personajul principal, cel cu care publicul ar trebui să se identifice și să-l încurajeze, este că tipa de care se îndrăgostește se dovedește că e o femeie trans. Nu doar o dată, ci de 2 ori pe parcursul serialului, are un coșmar în care obiectul interesului lui amoros îi spune o variațiune a „sunt/am fost un tip”. Practic are o fobie de persoane trans. Deci, suferă de transfo… E, te prinzi tu. Asta pe lângă folosirea cuvântului „tranny” (care da, este o insultă) în repetate rânduri de-a-lungul celor 9 sezoane, și jocul „Who’s hot and who’s Scott” în care Ted și grupul lui de prieteni încearcă să-și dea seama care este fata trans dintr-un grup de fete. Trebuie să explic de ce jocul ăsta e problematic? 

Din fericire, nu toată reprezentarea trans din acea perioadă a fost negativă. Ca exemple pozitive, pot numi Xena, Warrior Princess, care a avut un episod cu un personaj trans, iar reprezentarea a fost făcută cu bun gust pentru perioada respectivă, Twin Peaks a avut un personaj recurent non-problematic, sau, un pic mai târziu, dintre toate show-urile, Bones a avut un episod surprinzător de inclusiv, precum și It’s Always Sunny in Philadelphia, anti-sitcom-ul, care a avut-o pe Carmen, care apare în 3 episoade și e fantastică! 

Dacă ai văzut Always Sunny ai putea spune: „Dar, Tina, și în el s-a folosit insulta „tranny”!” 

Da, cititorule, care probabil exiști doar în imaginația mea, însă, contextul serialului schimbă modul în care privitorul recepționează mesajul. Dacă în HIMYM, Ted era personajul cu care privitorul se identifica, și în cele din urmă el era eroul cu care trebuia să ții, în IASP(?) de la început e clar că toți din gașcă sunt niște oameni fără prea multe calități pozitive, care adesea iau decizii etice îndoielnice, prezintă comportamente excentrice, egoism exagerat și lipsă de sensibilitate socială. 

Ar trebui să râzi cu Ted Mosby, dar râzi de gașca din Sunny. 

OK, de ce am listat și-am vorbit atât despre reprezentarea din anii respectivi? Ce legătură are asta cu realizarea mea târzie și cu importanța reprezentării, până la urma urmei? 

Pentru că aceste tipuri de reprezentare negativă, contribuie la perpetuarea stereotipurilor toxice și la stigmatizarea persoanelor transgen. Cred că este important să subliniez că astfel de reprezentări negative în media pot avea consecințe reale asupra comunității trans.  

În 2023, conform organizației Transgender Europe (TGEU) 321 de omoruri a indivizilor cu identități transgender au fost raportate global. Din 2008 și până în prezent un total de 4375 de cazuri de omor au fost înregistrate și acest număr este probabil mult mai mic decât cifra adevărată, pentru că multe cazuri nu sunt raportate (de exemplu, România apare pe harta TGEU ca având date insuficiente). 95% din acestea sunt fete trans, sau persoane trans-feminine, și majoritatea dintre ele aveau între 19 și 25 de ani. Practic indivizii trans aflați în grupa de vârstă 19-40 de ani însumează 77% din victime. 

Și dacă intrăm și în datele despre suicid, peste 80% dintre  persoanele trans s-au gândit la a-și curma viața măcar o dată, și undeva între 32% și 50% dintre ele au și avut tentative. Rata de suicid este de 8 ori mai mare decât la populația generală. 

Abordarea subiectului într-un mod care sugerează că identitățile transgen ar trebui să fie subiect de râs sau de dezgust este insensibilă, contribuie la discriminare și alimentează prejudecăți. Sfârșește vieți. 

Reprezentarea corectă și respectuoasă a persoanelor transgender în media este esențială pentru promovarea înțelegerii și acceptării. Este important ca subiectele legate de identitatea de gen să fie abordate cu sensibilitate și respect, nu cu țipete isterice, dușuri lungi, și câini liberali care borăsc pentru că s-au culcat cu o tipă trans. 

Media pe care o consumăm, are consecințe reale în normalizarea, sau stigmatizarea lucrurilor. 

Pe parcursul vieții mele, și poate mai important, în anii mei formatori, nu au existat discuții pe teme de transgen, iar exemplele pozitive de persoane trans în media, au fost puține și de obicei înecate în exemple negative (și după cum am văzut, în lacuri de vomă în majoritatea cazurilor). 

Astfel, nu mă mir că nu mi-a trecut prin cap că aș putea fi o fată TRAN. Cum ar fi putut? Doar nu eram nici criminal în serie, nici nu mă simțeam dezgustătoare, sau perfidă și nici nu mi-aș fi dorit vreodată să trezesc reacțiile viscerale pe care le vedeam la televizor, în oamenii din jurul meu. Aș fi fost nebună să-mi doresc asta. 

Prin urmare, mi-am trăit cea mai mare parte din viață urându-mă, fără să înțeleg de ce, sau cum să opresc asta. 

Și dacă după toate astea, tot ești de părere că „reprezentarea forțată” este o problemă, uită-te, te rog, la videoclipul ăsta și spune-mi mai apoi cum este mai important ca Aragorn să fie alb, pentru că trebuie NEAPĂRAT să menținem integritatea și viziunea cărții, sau a autorului, care a publicat cartea asta în 1954, persoană fără suflet și empatie care ești. Probabil ești roșcat(ă). 
 
(E OK, una dintre cele mai bune prietene ale mele e roșcată, deci pot face gluma asta.) 

Trebuie să-mi cer scuze, pentru că atunci când am început să scriu articolul ăsta m-am gândit, ca o floricică ce sunt, că o să adopt un ton light și amuzant, în care o să vorbesc despre un topic important, dar abordat într-un mod fun. Doar este despre filme și seriale, divertisment. Dar cu cât am scris mai mult cu atât am devenit mai afectată și mi-a pierit cheful pentru glumițe. I bummed myself out, basically. O să încerc totuși să închei pe o notă pozitivă. 

În primul rând, de atunci și până acum atât vizibilitatea identităților trans, cât și reprezentarea în media a devenit mult mai OK. Boy Meets Girl (2014) m-a atins într-un fel în care foarte puțină media trans a reușit. Nimona (2023) a fost o animație foarte reușită, Heartstopper e un serial OK, poate nu chiar pe placul meu, dar reprezentarea din el e bună, Sallie May din Helluva Boss e poza de fundal de pe telefonul meu, iar episodul Star Beast (decembrie 2023) din Doctor Who o are pe Rose Noble, o fată trans super-mișto, pe care o iubesc. Iar creatorii de conținut de pe platformele de social media fac mult pentru a crește vizibilitatea și a porni discuții despre teme importante pentru comunitate. 

În al doilea rând, dacă ești fan al vreunei bucăți de media din cele despre care am vorbit, ca și exemple de reprezentare negativă, nu înseamnă că ești o persoană rea. După cum zis, am râs la Dude, Where’s My Car?, chiar și la The Naked Gun 33⅓; am văzut o bună parte din HIMYM și până și primul sezon, întreg, din TBBT (nu știu de ce, sincer – queue the laugh track). Iar Psycho și The Silence of the Lambs rămân printre filmele mele preferate. 

Și poți să le revezi, e ok, ai aprobarea unei persoane trans (care, clar, vorbește în numele întregii comunități). Dar când te uiți din nou la serialul tău preferat și ajungi la părțile problematice, încearcă să le privești cu un ochi critic și încearcă să înțelegi cum te-a afectat pe tine, ca și persoană și percepția ta asupra lumii. Cum o „glumă” care zice că o  „tranny” e ceva de care să te ferești, sau că dacă simți atracție sexuală față de o persoană trans, reacția ta ar trebui să fie de vărsătură, mai ales dacă ești un tip cis, probabil ți-a normalizat și ție comportamente și gânduri discriminatoare și ți-a format, sau întărit niște prejudecăți nocive. 

Știu că mie mi s-a întâmplat, deci cel mai probabil și ție, fie că ești TRAN, ca mine, sau cis, ca 97 – 99.4% din populație, sau Bobo, cimpanzeul, ca Ricky Gervais. Niciunul dintre noi nu suntem imuni la mediul înconjurător și la influențele media. 

Uau, ce m-a terminat subiectul ăsta. Data viitoare îmi aleg ceva mai ușor și amuzant. 

Știu! Comedie și comedianți. Ei sunt amuzanți. 

(ooo, nuuu…)