Fascismul nu moare. Se rebrand-uiește. Poartă haine noi, își modernizează vocabularul și învață să navigheze algoritmii rețelelor sociale mai repede decât democrația poate să-i reglementeze.

După decenii în care părea că extrema dreaptă fusese împinsă la marginea politicii globale, începutul secolului XXI a demonstrat contrariul: fascismul nu doar că revine, dar o face cu mai multă adaptabilitate și foarte puțină jenă. Nu mai are nevoie de uniforme și ziare de propagandă, ci de televiziuni, meme-uri, podcasturi și un narcisism agresiv ambalat în idei despre „suveranitate”, „tradiție” și „apărarea identității”.

Care identitate? Identitea mistico-naționalistă, evident, pentru că orice altă identitate înafara celei „naturale”, „native” nu are ce căuta în patria noastră iubită. Apărăm identitatea colectivă a nației, în detrimentul individualității. Ceea ce vreau să zic e că identitatea de gen a celor care au „incongruența” acesteia e problema adevărată în societatea noastră. Și imigranții care ne fură joburile, alea super-bine plătite, pe care sigur le ocupam noi dacă nu veneau ei și nu sunt nici compatibili sau adaptabili la spiritualitatea națională. A, și femeile, care nu-și mai văd lungul nasului și-și doresc autonomie corporală și acces la aceleași oportunități neîngrădite cultural și „traditional” ca bărbații. Și comuniștii, nemarxiști globaliști, sorosisti, care vor să ne mutileze genitaliile. Și homosexualii, cu care n-am nimic, doar să nu-i văd vreodată și să nu se vorbească de perversiunile lor nicăieri, mai ales în școli și în public și în media. Și cei care sunt de orice altă religie decât sunt eu, pentru că le lipsește moralitatea superioară pe care o am eu și care poate fi conferită doar de cartea asta sfântă pe care am fost eu învățată că e cea corectă. Știi ceva? Îmi dau seama că problema e de fapt toată lumea care nu e eu și/sau nu gândește exact ca mine. Dar mai ales trans-sexua…

Ups… cred că am suferit un mic derapaj în fascism. 🤭 LOL, scuze peeps!

Hm… Hai să vorbim despre fascism în zilele noastre și poate descifrăm împreună de ce are priză la o parte din populație.

Radicalizarea SUA

În Statele Unite, ascensiunea lui Donald Trump nu este un accident izolat, ci o culminare a unui proces de decenii, înrădăcinat în memoriul lui Lewis Powell (1971) – o strategie elaborată prin care marile corporații au început să submineze sistematic instituțiile democratice, educația publică și mass-media, în favoarea unei hegemonii neoliberale și autoritare. Cu figuri ca J.D. Vance în peisajul politic contemporan, SUA experimentează un tip nou de fascism: cel care combină ultranaționalismul cu capitalismul corporatist, conservatorismul cultural cu un dispreț față de adevărul factual.

Astfel, da, Statele Unite ale Americii nu au fost imune la ascensiunea extremismului de dreapta – zise ea încercând să nu scoată un duh! mare cât ea. Mișcările populiste și retorica anti-globalistă au fost amplificate de o infrastructură mediatică care promovează constant teoria conspirației și naționalismul exacerbat. Această derivă către extrema dreaptă a fost accelerată de multiple crize interne, inclusiv inegalitatea economică, polarizarea politică și erodarea încrederii în instituțiile democratice.

Un element-cheie al acestui fenomen îl constituie faptul că Statele Unite au devenit, din multe puncte de vedere, o oligarhie. Într-o societate dominată de mega-corporații și miliardari precum Elon Musk, puterea politică se află adesea la cheremul celor care controlează tehnologia și resursele financiare imense. Musk, prin influența sa asupra social media și a tehnologiei, a reușit să modeleze discursul public într-un mod fără precedent.

Această situație are rădăcini istorice adânci. Un document semnificativ care a contribuit la reorientarea Americii către un sistem dominat de interesele corporative este Powell Memorandum din 1971. Scris de Lewis Powell, acesta a fost un manifest pentru mobilizarea corporațiilor în apărarea capitalismului împotriva „amenințării” reprezentate de activismul progresist și reglementările guvernamentale. Memorandumul a trasat un plan detaliat pentru crearea de think tank-uri, finanțarea de politicieni conservatori și influențarea discursului public prin media. De asemenea Powell era profund rasist și homofob, spunând despre „progresiști” că problema cu ei e că par atât de educați, articulați și inteligenți. Oribile trăsături, știu.

Think tank-urile create după Powell Memorandum, precum the American Enterprise Institute, the Heritage Foundation și the Center for Strategic and International Studies, nu doar că au promovat politici economice regresive, dar au fost și ferm împotriva drepturilor civile. Aceste organizații au fost implicate activ în susținerea unor politici care subminează progresele obținute în domeniul drepturilor civile, cum ar fi combaterea legislației în favoarea drepturilor LGBT, a drepturilor femeilor și a minorităților. Heritage Foundation, înființat în 1973, de exemplu, a fost un susținător al restricționării drepturilor de vot, al limitării accesului la educație și sănătate pentru grupurile marginalizate și a militat împotriva măsurilor pentru combaterea discriminării. Aceste think tank-uri au reușit să influențeze politicieni și să manipuleze discursul public pentru a prezenta drepturile civile ca pe o „amenințare” la adresa valorilor tradiționale, promovând în schimb un conservatorism care deservește interesele celor bogați din societatea americană.

Prin aceste think tank-uri, interesele corporative au fost integrate profund în procesul decizional al politicii americane, erodând astfel progresul social și economic în favoarea unui status quo favorabil elitelor economice.

Această viziune a continuat să fie implementată cu succes în deceniile următoare, atât de republicani cât și de democrați, ducând la consolidarea unui sistem economic și politic în care interesele corporative domină aproape toate aspectele vieții publice. Această transformare a pregătit terenul pentru actuala radicalizare a dreptei americane, care se prezintă acum ca o mișcare anti-establishment, în ciuda faptului că este susținută de puterea financiară a celor mai bogați indivizi și corporații din lume. Și tot ei își trag toate cele mai mari beneficiile.

În al doilea mandat al lui Donald Trump, o serie de ordine executive și inițiative legislative au vizat erodarea drepturilor fundamentale ale persoanelor Trans, ale femeilor și ale imigranților. Printre acestea, se numără măsuri ce urmăresc:

• Restricționarea accesului la asistență medicală pentru persoanele Trans;
• Îngrădirea dreptului la avort și control asupra propriului corp;
• Implementarea de politici de expulzare și marginalizare a imigranților;
• Consolidarea supravegherii guvernamentale asupra mișcărilor sociale și activiștilor pentru drepturile civile;
• Interzicerea manifestațiilor studențești sub amenințarea exmatriculării.

Alte ordine executive care au stârnit controverse și au fost percepute ca amenințări la adresa statului de drept și a libertăților fundamentale, pentru că sunt:

• Facilitarea concedierii angajaților federali: Un ordin executiv a reintrodus politica „Schedule F”, permițând reclasificarea a mii de angajați federali ca numiri politice, eliminând astfel protecțiile lor la locul de muncă. Această măsură a fost criticată pentru că ar putea deschide calea către un sistem de favoritism politic, afectând integritatea și eficacitatea serviciilor publice esențiale.
• Suspendarea Legii privind practicile de corupție în străinătate (FCPA): Trump a semnat un ordin executiv prin care solicita Departamentului de Justiție să înceteze urmărirea penală a americanilor acuzați de mituirea unor oficiali guvernamentali străini pentru a obține afaceri. Casa Albă a argumentat că legea dezavantaja firmele americane față de concurenții străini, însă critici precum Transparency International au avertizat că această măsură ar putea submina lupta împotriva corupției globale.
• Eliminarea inițiativelor de diversitate, echitate și incluziune (DEI) în guvernul federal: Un alt ordin executiv a cerut ca toți angajații federali implicați în domeniul DEI să fie trimiși în concediu plătit, în timp ce agențiile lucrau la desființarea inițiativelor DEI. Ordinul a criticat administrația anterioară pentru promovarea „programelor de discriminare ilegale și imorale” și a solicitat eliminarea tuturor programelor și politicilor legate de DEI în cadrul guvernului federal. Multe corporații i-au urmat exemplul.
• Președintele Dictatorul a promis, de asemenea, să elimine agenția federală care supraveghează sistemul educațional din Statele Unite. (A, a făcut asta deja, la câteva zile după scrierea acestor paragrafe.)

Și astea sunt doar o parte. De la inaugurarea lui Trump libertățile civile din SUA au fost și sunt constant subminate, jurnalismul este scos ca inamicul lui Trump și implicit al poporului, oricine i se opune devine o „amenințare” la stilul de viață american.

Să nu ne facem iluzii. Dacă îți imaginezi că tot ce se întâmplă în Statele Unite e doar o criză temporară, un mic pas greșit al unei democrații obosite, ai mai mult de învățat despre ce înseamnă cu adevărat „libertate”. Dacă zici că e normal ce se întâmplă… oh boy, partner… Mă miră că ai ajuns până aici și nu mi-ai lăsat deja un comentariu furios despre cum eu sunt sursa tuturor problemelor din societatea curentă, „decăzută moral”. Dar, te invit s-o faci, pentru că egoului meu i-ar prinde bine un mic boost.

Trump și Musk nu sunt doar niște figuri publice care joacă în „marea politică americană” – sunt niște mari manipulatori ai unui sistem care, din păcate, nu mai ascunde nimic. Căci cum altcumva o poți numi decât dictatură atunci când cei care controlează mega-corporațiile și rețelele de socializare pot modela realitatea în funcție de interesul lor?

Dacă cineva încearcă să-ți vândă ideea că Trump și Musk sunt doar niște oameni care luptă pentru binele țărilor lor, te invit să îți iei ochelarii de văzut realitatea (ăia din They Live) și să vezi ceea ce nu vrei să vezi: un cartel de infractori. Da, cartel. Un grup de criminali organizați care s-au unit pentru a-și proteja averile și influența, în timp ce țara e transformată într-un laborator de experimente economice și politice, toate sub umbrela unei retorici populiste și pseudo-științifice care nu are legătură cu adevărul.

Ce fel de democrație e aia în care îți elimini drepturile fundamentale, îți marginalizezi cetățenii pe motiv de gen, etnie sau opinie politică, și înlocuiești educația cu tăcerea? Asta nu este o democrație. Este un regim de tiranie, unde puterea nu este în mâinile poporului, nici măcar a guvernului ales, ci într-un cerc mic de indivizi care pun profitul înaintea vieților celor mulți.

Musculițele din jurul lui Trump și Musk nu sunt „lideri” politici, ci sunt niște paraziți ce trăiesc pe seama unei națiuni care încă se zbate să recunoască ce a fost furat de sub nasul ei. Democrația, SUA, aia ți-a fost furată. Grijă mare ce faci cu „al treilea mandat” al lui Trump…

Să nu-l uit și pe J.D. Vance, vicepreședintele Statelor Unite și cel mai recent recrutat în Liga Inamicilor Progresului. Este exemplul perfect de cum poți să ajungi de la „Trump e Hitler” la „Trump este tatăl meu spiritual și idolul meu suprem” cât ai spune „running mate”. Dacă te-ai întrebat vreodată cum arată o răsturnare de situație mai previzibilă decât un episod de telenovelă proastă, uite răspunsul. Vance a realizat că poți urca rapid pe scara politică dacă mângâi suficient de mult ego-ul micului Zeu Portocaliu. Bravo, boss, ai descoperit rețeta succesului – nesimțirea politică combinată cu o doză bună de ipocrizie.

Vance se consideră „explicit anti-regim”, ceea ce sună foarte cool și rebel, doar că această „rebeliune” e perfect aliniată cu un regim opresiv distopic, un etno-stat Creștin și Alb. În bula lui, valorile democratice sunt niște chestii expirate, iar ceea ce contează cu adevărat este să-ți impui credințele religioase asupra tuturor. Că deh, libertatea înseamnă să poți obliga pe alții să trăiască fix cum vrei tu.

Și hai să vorbim puțin despre viziunile lui J.D. Vance, pentru că merită. Practic, omul e unul dintre băieții de gașcă ai dreptei postliberale, un curent filozofic care se traduce prin „hai să ne întoarcem la vremurile bune când era ok să oprimăm oameni fără să ne simțim vinovați”. Prietenia lui cu Patrick Deneen, un alt tip care visează la o societate creștină în care „moralitatea tradițională” să conducă totul, ar trebui să ne spună că în secret se antrenează pentru competiția de „Cine poate recrea Gilead mai repede”.

Și că tot veni vorba de Gilead… Dacă te întrebi de ce am făcut comparația asta, e pentru că viziunile lui Vance seamănă periculos de mult cu „Povestea slujitoarei”. Vrei o societate în care femeile, persoanele queer și orice altceva care nu se încadrează perfect în viziunea lor idealizată de „tradiționalism” sunt reduse la tăcere, oprimare sau – în cazuri nefericite – „corectare”? Felicitări, tocmai ai descris exact ce propun filozofiile acestor domni respectabili. Nu, serios, omul meu nu-și dorește femei în forța de muncă, dorește creșterea natalității prin orice mijloace.

Și partea cea mai tristă? Că Vance nu se oprește la teorie. Ăsta e genul de tip care, dacă l-ai lăsa, ar rescrie Constituția ca pe un scenariu de distopie creștină. Și e foarte priceput să arunce vina pe „woke-ism”, pe persoane trans, pe oricine nu se conformează, în timp ce ascunde foarte bine propria-i ură sub pretextul „valorizării familiei tradiționale”. E Gilead 101, serios. Nici măcar nu glumesc.

Mișcarea Europei către extrema dreaptă

În ultimele decenii, și Europa a fost martora unei ascensiuni îngrijorătoare a mișcărilor și regimurilor de extremă dreaptă, care au reușit să își consolideze pozițiile politice prin promisiuni de „restaurare a ordinii”, protejarea „valorilor tradiționale” și opoziția față de imigranți și globalism. Acești lideri au exploatat anxietățile sociale și economice ale populațiilor dezamăgite de politicile liberale și progresiste, oferindu-le o retorică simplistă, dar eficientă.

Unul dintre cei mai notabili lideri ai acestui curent este Viktor Orbán, prim-ministrul Ungariei, care a reconfigurat întregul sistem politic din țara sa pentru a se asigura că puterea rămâne concentrată în mâinile lui și ale partidului său, Fidesz. Orbán a promovat conceptul de „democrație iliberală”, un termen paradoxal menit să justifice încălcarea principiilor democratice fundamentale sub pretextul protejării suveranității naționale și a identității culturale.

În Polonia, Jarosław Kaczyński și Andrzej Duda și partidul lor, Lege și Justiție (PiS), au urmat un model asemănător, îndepărtându-se de standardele europene privind statul de drept și independența justiției. Au promovat o agendă conservatoare-represivă ce vizează justiția, presa și drepturile femeilor a LeGeBeTe-urilor. În mod similar, discursul lor politic se axează pe o narațiune naționalistă și conservatoare, care promovează imaginea unui stat amenințat de „decadența occidentală”.

Italia a fost, de asemenea, marcată de ascensiunea extremei drepte prin Giorgia Meloni și partidul său Frații Italiei (legături strânse ideologice și nu numai cu Benito). Meloni a reușit să capitalizeze pe nemulțumirile populare cu un discurs vehement anti-imigrație, anti-LGBTQ și pro-familie tradițională. Promisiunea de a readuce Italia la o perioadă de „glorie” este un mesaj nostalgic care a prins rădăcini adânci în societatea italiană.

Marine Le Pen, în Franța, reprezintă un alt exemplu semnificativ. Deși nu a reușit să câștige alegerile prezidențiale, popularitatea ei în rândul electoratului francez continuă să crească. Discursul său a fost ajustat în mod strategic pentru a părea mai moderat, dar rămâne fidel ideologiilor de extremă dreaptă care îi caracterizează platforma politică.

Alice Weidel, copreședinta partidului Alternativa pentru Germania (AfD), și-a consolidat poziția pe scena politică germană printr-un discurs vehement anti-imigrație, euro-sceptic și anti-LGBTQ (deși ea este într-un parteneriat civil cu o femeie). Partidul său a câștigat sprijin semnificativ în rândul germanilor nemulțumiți de politicile progresiste, în special în regiunile estice ale țării, unde sărăcia și marginalizarea economică sunt probleme persistente. Weidel este un exemplu interesant, pentru că dacă cineva acuză AfD că este un partid misogin, homofob sau rasist, ei pot spune că o au pe Weidel, deci nu pot fi toate aceste lucruri, deși sunt. Sunt misogini, rasiști, homofobi, naziști.

Spațiul CDP

În România, figura lui Călin Georgescu se înscrie perfect în acest peisaj european al populismului naționalist.

Apropo, într-un articol precedent, l-am numit pe CG кукла (păpușa) lui Putin, ceea ce admit, a fost un gest pueril și de prost gust din partea mea. Și deși folosesc sarcasmul în articolele mele, îmi place să cred că am o oarecare integritate „jurnalistică”. Astfel de acum înainte îl voi numi „мастурбатор lui Putin”. Sper că e mai OK și mi se iartă greșelile trecute.

În timp ce influența sa politică nu este la fel de consolidată precum cea a celorlalți lideri menționați, discursul său despre „salvarea națiunii” și „revenirea la valorile autentice” urmează aceleași tipare. вагина-имитатор își prezintă platforma politică drept o alternativă radicală la ceea ce el consideră a fi o societate coruptă și moral decăzută, exploatând retorica deja familiară a unei „restaurări” necesare.

Dar Путинский мастурбатор nu e singura figură de care ar trebui să ne îngrijorăm. Fie că vorbim de Diana Ivanovici, de Ponta, sau de oricine altcineva care se cațără pe același val de cinism și extremism, pericolul rămâne. Chiar și maionezele ideologice precum Crin Antonescu sau Ciolacu – acei „centriști” care se scurg, ca un sos expirat, spre orice formă de discurs populist dacă simt miros de voturi. Și, desigur, Simion – care pare să-și fi pierdut „integritatea suveranistă” într-un maldăr de legionarism reciclabil, servit acum cu garnitură de misoginie, xenofobie și homo/transfobie. Sau… nu? Plm, cine mai știe, sincer.

Știi ce-i trist? Aveam un oarecare respect pentru Simion. Înainte de 2024, părea… coerent. N-aveam cum să fim de acord pe lucruri fundamentale, evident – de la populismul economic la reflexele homofobe – dar măcar părea convins. Îl vedeam ca pe cineva care își asumă cu sinceritate retorica, oricât de toxică ar fi fost. Da, știam că „apartamentele la 35.000 de euro” sunt o manevră de „marketing”, dar trăiam cu impresia că-și respectă, într-un fel distorsionat, electoratul. Da, sigur, îl mințea pe față, dar credeam că e pentru a ajunge el la putere pentru a-și putea impune valorile morale tradiționale puternice asupre nației de descendenți ai dacilor.

Apoi a venit 2024. În campanie, s-a moderat, zicând până și că „legislația în vigoare e OK pentru ghei” – din nou nu putem fi de acord, dar în loc să fie foc și pară, cum m-aș fi așteptat a fost surprinzător de „centrist”. Ba că UE e ok-ish. După primul tur, însă, l-am văzut alipindu-se de Georgescu – omul pe care-l dăduse afară din AUR – doar ca să încerce să câștige o bucățică din „ciolan”, poate-poate-l pune premier. Apoi au venit prezidențialele „the reboot”. S-a lipit iar de CG. S-a bătut cu pumnii-n piept. A fugit de la dezbateri, după ce prima i-a ieșit dezastruos. Apoi a pierdut alegerile. Apoi a zis că le-a câștigat. Apoi a zis că nu. Apoi ar fi vrut să dea vina pe CG. Apoi a contestat. Apoi a postat citate macho. Și din tot rollercoaster-ul ăsta nu a rămas decât imaginea unui om fără coloană, fără o direcție clară, fără nimic care să-l deosebească, de fapt, de „sistemul împotriva căruia luptă”.

Adică… exact ca Ciolacu. Exact ca Antonescu. Așa-ziși oameni de stat care, în loc să condamne clar fascismul din ce în ce mai vocal al dreptei românești, aleg să vorbească despre „transgenderi politici”, despre „schimbări de sex ale partidelor”, despre „neomarxismul globalist”, „agende woke” și „progresism agresiv”. E fascinant, nu? Ei identifică adevăratele probleme cu care se confruntă societatea noastră. O fi violența politică? Poate radicalizarea tinerilor? Poate e urgența fascismului contemporan? Nop. Niciuna din astea – pentru că eu sunt adevăratul pericol la adresa fibrei morale a societății române! Crinuleț, pentru cât de vehement erai în interviuri despre a nu „evoca alte forme”, ești al dracului de obsedat de mine și cei ca mine.

Ideologia fascistă se înfiripă în societatea românescă și în sistemele puterii ale statului nostru și sper să ne dăm seama rapid de acest lucru împreună. Un preot din Buzău făcea propagandă legionară la ora de religie, figuri importante din Academie și din Biserica Ortodoxă Română, exprimă activ nostalgie după perioada legionară și reverență față de liderii acestor mișcări, comemorări orgnizate pentru respectivii lideri care nu sunt oprite de autorități, tot mai multe stickere pe ziduri cu simboluri fasciste, un radio pro-legionarism care continuă să difuzeze propagandă, deși e ilegal. Toate acestea normalizează încet ideologiile din spatele mișcării. Și da, toate acestea sunt ilegale. Dar, dacă legea nu este aplicată de instituțiile competente, atunci este ca și cum nu ar exista respectivele legi, nu? Și pentru și mai multe informații despre neo-legionari poți să vezi Moștenirea Legionarismului din seria asta, unde vorbesc și despre militari și eugenie.

Ascensiunea acestor lideri și mișcări de extremă dreaptă nu reprezintă doar o serie de coincidențe, ci mai degrabă un răspuns sistematic la o criză mai largă de identitate, economie și securitate. În ciuda diferențelor culturale și istorice dintre aceste țări, discursul de extremă dreaptă își găsește mereu un public dispus să accepte soluții aparent simple la probleme complexe. Este o realitate politică ce merită analizată cu atenție, mai ales în contextul tendințelor globale de consolidare a regimurilor autoritare.

În Europa, am mai trecut prin asta. Și nu e deloc de râs. Toate promisiunile celor de extremă dreapta – „restaurarea ordinii”, „valorile tradiționale” și „protecția națiunii” – nu sunt nimic altceva decât o fațadă ieftină pentru o nouă era de violență, ură și suferință. Da, aceleași ideologii care acum bântuie continentul au fost cele care au dus la cel mai mare dezastru din istoria umanității: al Doilea Război Mondial. Holocaustul. Suferința fără limite. Peste 60 de milioane de oameni au murit în urma unui astfel de discurs toxic, care nu a făcut altceva decât să ne divizeze, să ne separe, să ne transforme în monștri unii pentru alții. În urma acelei catastrofe, am construit Uniunea Europeană, pentru că, în sfârșit, ne-am dat seama cât de buni suntem la a ne distruge reciproc dacă nu suntem uniți.

Și acum, aceleași forțe care au alimentat războaiele și genocidul vor să ne ducă înapoi în aceleași grohotișuri. Aș vrea să mă opresc aici și să spun că nu mai e posibil, dar este. În fiecare zi, mișcările acestea câștigă teren, profitând de dezbinările economice și sociale, pentru a ne aminti, din păcate, că orice imperiu, orice ideal naționalist, orice „restaurare” a unui trecut gloriosine la pachet cu milioane de tragedii și o groază de vieți pierdute. Aceasta nu e „restaurare”, este regresie. Nu e „ordine”, este cenzură. Nu e „protecție națională”, este separare și ură. Și dacă nu înțelegem asta acum, poate că va fi prea târziu să o facem. Acum am fost la 7% de a ajunge în grohotișuri. Data viitoare poate nu avem același noroc.

Influența Rusiei

Rusia, sub conducerea lui Vladimir Putin, a fost și este în continuare un actor esențial în sprijinirea și alimentarea mișcărilor de extremă dreaptă și fascismului în Europa, Statele Unite și chiar și în România. Această influență se manifestă în mai multe forme, de la susținerea directă a partidelor și liderilor de extremă dreaptă, la folosirea instrumentelor geopolitice și economice pentru a destabiliza regimurile democratice și a submina instituțiile internaționale.

În Europa, Rusia a canalizat fonduri și resurse către mișcările naționaliste, de extremă dreaptă, promovând o viziune a unui „naționalism suveran” care se opune Uniunii Europene și globalismului. Astfel, Putin și-a folosit influența pentru a încuraja partide precum Frontul Național în Franța, Partidul Lege și Justiție în Polonia, Fidesz în Ungaria, și Alternativa pentru Germania (AfD), printre altele. De asemenea, Rusia a fost acuzată că sprijină organizarea și radicalizarea acestor mișcări prin campanii de dezinformare și manipulare pe rețelele sociale, având drept scop creșterea polarizării interne și destabilizarea regimurilor democrate.

În Statele Unite, influența Rusiei s-a materializat prin intermediul hackerilor, activităților de dezinformare și susținerii indirecte a unor mișcări de extremă dreaptă. În timpul alegerilor din 2016, agențiile rusești au fost implicate în crearea și răspândirea de știri false, amplificând tensiunile politice interne și susținând candidaturi și politicieni care se aliniau cu viziunea autoritară și naționalistă a Kremlinului. De asemenea, Rusia a continuat să sprijine grupuri paramilitare și organizații extremiste din diverse colțuri ale Statelor Unite, care promovează ideologii fasciste și xenofobe.

În România, influența Rusiei s-a manifestat clar prin implicarea activă în susținerea și alimentarea mișcărilor de extremă dreaptă, atât prin finanțări directe, cât și prin mașinării de dezinformare online. Într-o eră a comunicării instantanee, campaniile de manipulare au avut un impact semnificativ, amplificând ideologiile naționaliste și anti-occidentale, care și-au găsit teren fertil în rândul unor segmente ale populației românești.

Un exemplu clar al acestui fenomen este chiar Călin Georgescu, un lider politic ce promovează un discurs anti-globalist și naționalist, adesea adâncit de teorii conspiraționiste. Georgescu s-a remarcat prin retorica sa de „salvator național”, care promovează ideea unei reveniri la „valorile autentice” și o respingere a influenței externe, inclusiv a Uniunii Europene și a NATO. Acesta nu doar că face apel la o revenire la tradițiile naționale, dar și susține un discurs care poate fi ușor legat de ideologiile promovate de Rusia, în special prin antipatia față de structurile democratice și suveranitatea națională.

În paralel, Diana Șoșoacă, senator și lider al unor grupări de extremă dreapta, a devenit una dintre vocile cele mai populare ale mișcărilor naționaliste din România. Șoșoacă își bazează platforma politică pe o opoziție vehementă față de globalism, mișcările progresiste și drepturile minorităților, fiind un promotor al unei viziuni autoritare asupra statului. Este evident că discursul său radical, dar atrăgător pentru o parte a electoratului, a fost susținut și alimentat de o rețea de dezinformare ce include platformele online și media de extremă dreapta, care sunt, în multe cazuri, conectate la surse din afacerea de influență rusă.

Și o dată cu excluderea acestora de la prezidențiale, George Simion le-a luat locul, ca Главный онанист Путина.

De fapt, în săptămâna de dinaintea turului 2, mașina de propagandă rusească nici măcar n-a mai încercat să se ascundă, accelerând suținerea (se poate citi „campaniile de dezinformare în favoarea”) lui George „Scaun Gol” Simion.

(Fun fact – Cel mai rapid uninstall din viața mea: Telegram.)

Duminică, după anunțarea rezultatelor exit-poll care îl dădeau câștigător pe Nicușor Dan, George Simion a ieșit cu un discurs de învingător. Bazat pe ce informații? Kremlinu’ știe…

Apoi, câteva ore mai târziu, în fața realității numerelor și a actualizărilor oficiale, Simion a fost nevoit să înghită în sec și să-și recunoască înfrângerea. L-a felicitat pe Nicușor Dan, într-un gest care – dacă ar fi rămas acolo – ar fi putut măcar să pară decent. Dar… evident că n-a rămas acolo.

Pentru că mai târziu, George „duc românii la cer” Simion a contestat rezultatul alegerilor la Curtea Constituțională, postând pe Facebook:

„Eu sunt luptător, nu muiere, nici trădător.”

Și aici e momentul în care nu mai putem vorbi doar despre politică, ci despre caracter. Adică lipsa lui.

Nu doar că insinuează că a pierde cu demnitate ar fi ceva „feminin” (și deci, în logica lui, rușinos – ce frumos când misoginismul e ambalat patriotic), dar și că respectarea democrației e trădare. Pentru cine? Pentru el însuși, presupun – pentru ambițiile lui personale, care acum se prăbușesc sub greutatea unei realități simple: a pierdut.

Faptul că a oscilat într-un timp atât de scurt între trei roluri – învingător, fair-play loser, și conspiraționist frustrat – spune tot ce trebuie să știm despre omul Simion. Nu are coloană vertebrală, ci o antenă care se rotește după ce-i spun grupurile Telegram și trolii ruși de serviciu.

Un om de nimic, cum spuneam. Sau, în stilul consacrat: главный онанист Путина.

Aceste partide și candidați de extremă dreaptă au reușit să capitalizeze pe fricile și frustrările interne, oferind o narativă anti-occidental și naționalist, menit să apere „identitatea națională” și să atace „dușmanii” externi, inclusiv Uniunea Europeană și NATO. Mai mult, Rusia a folosit mașinării de dezinformare online, inclusiv campanii de manipulare pe rețelele sociale, pentru a întări aceste viziuni și pentru a polariza și mai mult societatea românească. De asemenea, s-au raportat finanțări indirecte dinspre Rusia către astfel de mișcări politice, consolidându-le astfel pozițiile pe scena politică românească.

N-am scăpat de fascism, în mod magic

În acest context, ascensiunea extremismului în România și în Europa nu mai este doar o chestiune internă, ci un element dintr-un plan geopolitic mai larg, care include subminarea Uniunii Europene și a integrității democratice, cu scopul de a crea o atmosferă de instabilitate, susceptibilă să fie influențată de interesele strategice ale Rusiei. În acest mod, Rusia joacă un rol cheie în sprijinirea naționalismului autoritar în România, alimentând creșterea unei noi forme de extremism care se opune valorilor fundamentale ale Uniunii Europene și ale unei ordini internaționale bazate pe democrație și drepturile omului.

Iar noi, în România, devenim țara unde „tradițiile” se restaurează cu fiecare TikTok rusesc și fiecare finanțare misterioasă. Războiul cultural ne e împins direct în față, și noi stăm liniștiți, privind imagini generate de AI cu cai de nisip, cu tricolorul înfipt în spinare (sau cu drapelul Portugaliei, că na, tehnologia mai dă rateuri) și mesaje de genul: „mai bine la vodcă cu rusul, decât la bere la ghei-ul”. Și dăm like-uri. Și share-uri. Și comentarii aprobatoare scrise prost, care conțin mai multe greșeli gramaticale decât cuvinte. Ewe, nici măcar nu-mi place berea. N-ați dori mai bine să stăm la un pahar de rosé bun?

Ni se vând iluzii de „măreție națională” prin Călin Georgescu, Șoșoacă, și mai nou prin Simion. Niște pioni pe o tablă geopolitică pe care nici măcar n-o înțeleg. Dar hei, avem „valori tradiționale” de apărat, nu? Și legebetei de demonizat, nu? Ce mai contează că rusul râde de noi din umbră și că tot ce facem e să jucăm după regulile lui? Divizați, dezorientați, transfobi, dar… „patrioți”! Și heterosexuali! A, scuze, „normali”…

Așadar, hai să ne adâncim în groapa aia, să rupem garduri, să răsturnăm mașini și să aruncăm cu bucăți de caldarâm în jandarmi. Că doar așa ne „salvăm națiunea”, nu-i așa?

…Bine. Poate că acum râde puțin mai reținut, pentru că am mai scăpat câțiva ani de ei.
Dar asta nu înseamnă că am scăpat pentru totdeauna.

Apropo, am visat azi-noapte că Ponta era un salam cu față umană și ținea un discurs despre „valorile familiei”. Apoi a căzut într-o groapă. M-am trezit cu senzația că ceva, undeva, totuși, are sens. Și mi-era foame. Cei care știți să interpretați vise, ăsta înseamnă ceva?