Pentru cine credea că legionarismul a murit în ’41, am o veste proastă și una și mai proastă. Cea proastă: n-a murit. Cea și mai proastă: între timp a învățat să poarte ceasuri cu „valoare tradițională națională” – de 1000 de euro, să țină predici cu microfonul fixat discret pe rever și să zâmbească populist pe TikTok.

Nu mai vine în cizme și salve de pistol ca în anii ’30 – vine cu icoane pe ecrane, fie ele de televizor, sau de telefon, discursuri despre „copiii noștri” și „suveranitate națională”, dar, desigur, își păstrează filtrul ortodox pe tot ce înseamnă societate și cultură. Acum e cool să fii legionar, dar în varianta soft-touch™: fără pogromuri (încă), însă cu aceleași idei reciclate, vândute ca „tradiție”. Aceeași obsesie cu nația pură, cu sacrificiul în numele neamului, cu o Românie imaginară, purificată de tot ce e „străin” – fie că vorbim de evrei, LGBTQ+, feministe, ONG-uri, UE sau democrație. Ori chiar vaccinul HPV. (stai, ce plm?)

Și dacă ți se pare că exagerez, e de-ajuns să te uiți la cine candidează azi, cine sunt idolii de pe YouTube-ul conspiraționiștilor sau cine ține conferințe în mănăstiri despre „războiul nevăzut”. Cultul Codreanu n-a dispărut. Doar s-a mutat în podcasturi și în campanii electorale.

Azi, pe Telegram

Deși Legiunea a fost oficial interzisă după 1941, iar mulți lideri au fost executați sau exilați, ideologia sa n-a murit (orice ar susține șeful programului spațial Dacic – despre el și legăturile cu mișcarea, mai jos). A fost doar îmbrăcată în straie noi: uneori ortodoxe, alteori conspiraționiste, uneori cu cămașă albă la TV, alteori cu glugă neagră pe Telegram.

Cultul „tinerilor curați uciși de trădători” – Codreanu și camarazii săi – s-a transformat în mit fondator pentru diverse grupări extremiste. De la clerici care pomenesc legionari ca martiri, până la adolescenți online care „glumesc” cu svastici și visează la „o purificare națională”, moștenirea legionară persistă.

Un exemplu recent și înfiorător: gruparea neonazistă „Unitatea 731”, documentată într-un reportaj PressOne, activează în România și Republica Moldova. Inspirată de o unitate japoneză care făcea experimente medicale sadice din al Doilea Război Mondial, această „frăție a morții” recrutează tineri – mulți elevi – prin Telegram. Le oferă puncte pentru acte de vandalism, violență și propagandă extremă. Totul e prezentat ca un joc: cu puncte, grade și „misiuni” – că doar ce poate fi mai distopic decât să faci gamification fascismului. E cosplay fascist dus până la sânge – exact cum a fost și Legiunea, doar că are în plus filtre sepia și stickere animate.

Legătura cu trecutul nu e doar ideologică, ci uneori și politică: reportajul dezvăluie o conexiune între membrii grupării și un reprezentant al AUR, care propunea colaborări între extremiștii online și tineretul partidului său.

Asta ne arată că moștenirea legionară nu e o piesă de muzeu. E o flacără care pâlpâie încă, alimentată de mituri, frustrare și un internet lipsit de filtre morale, dar condus de lăcomie corporatistă.

Din punctul ăsta de vedere nu trăim într-un epilog, ci într-o continuare cu UI modernizat. Legionarismul n-a dispărut – s-a digitalizat, a trecut prin rebranding și a învățat să-și facă conturi anonime, să ruleze pe servere cu proxy și să folosească meme-uri ca armă ideologică. Nu mai e nevoie de uniforme verzi, când ai hoodie negru, VPN și o cultură online unde „edgy” e scuza perfectă pentru ură nefondată. Astfel, poți să-ți canalizezi sentimentele de singurătate, de alienare, de lipsă de apartenență înspre atacarea unor grupuri minoritare – și să-i scoți ca țapi ispășitori pentru inabilitatea ta de a trăi fericit.

Și totuși, e important să recunoaștem că nu toți cei care sunt atrași de naționalism sunt iremediabil pierduți într-o spirală de ură. Uneori, e vorba doar de căutarea unui sens, a unei comunități, a unui loc sigur într-o lume haotică. Există alternative – spații în care furia, prin terapie poate deveni solidaritate și în care vulnerabilitatea nu e exploatată, ci protejată.

Dar, dacă ți se pare că genul ăsta de radicalizare sună ca o chestie recentă, născută doar din online, surpriză: are rădăcini vechi și bine fertilizate, care continuă să trăiască și să înflorească și astăzi. Scena9 are o investigație excelentă, Urmașii legionarilor, care arată cum nostalgia legionară nu este un fenomen nou apărut datorită internetului, precum Unitatea 731 și nici n-a fost niciodată doar despre bătrânei dubioși care plâng după Codreanu la parastase. E și despre organizații existente care rebranduiesc fascismul drept „valorile noastre tradiționale” și-l servesc tinerilor sub formă de discursuri patriotarde, sfinți inventați și tricouri cu Gavrilă Ogoranu (super-marketable tipul, fiind venerat de unii ca luptător anticomunist, dar adesea e minimalizat, sau șters complet faptul că era legionar convins, care n-a renunțat niciodată la ideologia fascistă).

Cea mai eficientă armă a acestor grupări e confuzia intenționată dintre identitate culturală și ură organizată. „Tradiție” devine o parolă – nu pentru dansuri populare și sarmale cu smântână, ci pentru excluziune, misoginie și antisemitism. E genul de discurs care începe cu „să ne păstrăm valorile” și se termină cu „afară cu toți care nu ne seamănă”.

Fundații cu nume eroic-pitorești, precum cea dedicată lui Ogoranu (a.k.a. „haiducul antisemit”), organizează conferințe, simpozioane și ritualuri de glorificare a Mișcării Legionare. Unele astfel de „fundații” au (legături cu) grupări paramilitare, inclusiv cu a lui Horațiu Potra. În februarie 2025, gruparea lui Horațiu Potra, împreună cu alte organizații fasciste, punea la cale „Viața sau Țara” – un plan de destabilizare a României, inclusiv (mai ales?!) prin violență, până au fost interceptați de autorități.

Și nu, nu sunt (doar) niște ciudați în pădure – unii dintre ei au avut sau au legături directe cu partide active în parlament. E un plan bine pus la punct: ambalezi extremismul în costum național și-l numești „moralitate” și „credință”. Voilà, ură made in Romania™, cu ștampilă de autentic și artizanat.

Sute de militari în retragere sau rezervă – inclusiv generali și amirali – au semnat în noiembrie 2023 un apel lansat de deputatul AUR Mircia Chelaru. Apelul, care emana vibe-uri pro-ruse și neo-legionare, cerea lucruri precum refacerea patrimoniului național prin confiscare, îngrădirea drepturilor cetățenilor cu dublă cetățenie și oprirea „importului de forță de muncă neadaptabilă la cultura, tradiția și spiritualitatea românilor”. Adică, pe scurt: „să nu mai vină imigranți, că-s diferiți și ne strică vibe-ul dacic pur™”.

A, și evident susținerea Familiei Naturale™ – formată între un bărbat și o femeie, cum plm altfel? – și să se consolideze fondul biologic sănătos al Națiunii Române.

Stai, să consolidăm fondul biologic sănătos? Asta înseamnă ce cred eu că înseamnă, nu? Pentru că eu cred că aici, militarii români cer eugenie (adică teoria/pseudo-știința eugenetică, nu biscuiții cu cremă, din păcate). Fond biologic sănătos e un eufemism pentru puritate etnică și control asupra celor care au voie să se reproducă. Adică asta implică ideea că națiunea e (ca) un organism biologic care poate fi „slăbit” de „elemente străine” – evrei, romi, LeGeBeTe-uri, „cosmopoliți”, „progresiști”, „sorosiști”, oameni cu dublă cetățenie (what?), și alții – ceea ce înseamnă că în ziua de azi încă ne e frică de „amestec” și nu ne-am lecuit de eugenism, ceea ce duce, evident, la uluirea mea maximă. Ce ceată de edgelorzi… Mi se face din ce în ce mai puțin rușine cu postările mele de pe tumblr din 2012 când citesc din astea.

Dar n-am prea mult timp să rămân în starea de uimire pentru că este, de asemenea, foarte important să nu uităm că în 2025, nu unul, nu doi, dar trei legionari au fost canonizați de BOR și deja introduși ca sfinți în calendarul ortodox. We are Legion, indeed!

Așadar, în România de azi avem cel puțin o parte din BOR cu simpatii legionare, o armată de rezerviști cu nostalgia purificării naționale, grupări paramilitare active, partide parlamentare care flutură tricolorul pe fond verde, și o rețea de fundații, conferințe și grupuri de Telegram care țin flacăra vie. Flacăra urii, evident. Nu-i cam momentul să fim, totuși, un pic mai îngrijorați?

Chestia e că același discurs otrăvit, împachetat în ie și sprijinit de-un tricolor decorativ, e reciclabil și extrem de versatil: azi e despre „sfinți naționali”, mâine despre „familia tradițională” și „pericolul elementelor woke”, poimâine despre „fondul biologic sănătos” și „imigranții spiritual-incompatibili”. AUR, de pildă, face exact acest dans al reconfortului naționalist: promite că ne apără de haos și degenerare, dar în realitate redefinește „normalitatea” într-un mod care exclude sistematic pe oricine nu se conformează tiparului – queer, feminist, rom, de altă confesiune sau, pur și simplu, gânditor critic. Oricine poate fi transformat în „celălalt”.

Sub pretextul „salvării copiilor noștri”, se atacă educația sexuală, programele anti-bullying, ba chiar și lecțiile despre Holocaust. E o mișcare calculată: dacă ții generațiile viitoare în ceață, confuze și cu manuale aprobate de nostalgicii pentru epoca de aur, le faci ușor de manipulat și greu de solidarizat cu „ceilalți”. Exact ca Legiunea, doar că acum cu prezentări PowerPoint, filtre pe Instagram și campanii pe TikTok.

Oh, apropo de școală, ca reacție la articolul precedent, cel puțin 3 persoane, de vârste diferite, mi-au spus că de fapt, în liceele lor nici nu s-a vorbit despre Mișcarea Legionară. Ceea ce mi se pare trist și îngrijorător.

„Apărăm România, copiii, bogățiile, țara!”
(Simion, icoane, și planul A, B, C pentru viitorul nostru distopic)

Exemplu concret: George Simion. Prezidențiabilul nostru cu ideologie volatilă, dar cu foame constantă de putere și un simț al populismului de gherilă fin ca o antenă 5G. Se joacă de-a apropierea cu Călin Georgescu ca la hacky sack – bravo, Tina, altă referință pe care n-o s-o prindă nimeni născut după 2000. Georgescu, care ne-a explicat cu seninătatea unui bunic dement că Garda de Fier a fost „cea mai curată mișcare politică din istoria României”. La început, Simion părea că se spală pe mâini de el – probabil în H2O sfințit. Apoi, între două live-uri cu călușari și o ie brodată care a costat probabil cât un salariu minim, a început să repete obsesiv că îl va aduce pe Georgescu „în fruntea țării”. Inclusiv „prin planul A, B sau C”, într-un videoclip în care ținea o icoană în mână – imaginea distopică perfectă, parcă regizată de un AI antrenat pe arhiva OTV și pliante legionare cu poezii mistico-naționaliste.

Simion funcționează după rețeta Trump, pe care l-a declarat deja idol (big fucking red flag). Creează haos, se pozează în salvator, spune ce vor să audă oamenii frustrați, apoi promite „ravagii” – la propriu. Nici n-a apucat să vadă Cotroceniul pe dinăuntru și deja urlă că va „elibera România de ideologia care vrea să ne mutileze copiii și să le schimbe sexele”.

Hai să traducem: prin „ideologie”, Simion înțelege educație, drepturile omului și simpla existență a persoanelor trans și queer. Ambalajul e clasic: panică morală despre „copiii noștri” – aceiași copii lăsați fără acces la psihologi școlari, fără educație decentă și, în unele cazuri, fără siguranță în propriile familii. Dar, desigur, problema urgentă sunt „ăia care schimbă sexul”. Nu „familiile tradiționale” în care abuzul e ignorat sau protejat sub pretextul „valorilor naționale”. Nu sărăcia endemică. Nu misoginia pe care însuși prezidențiabilul o normalizează. Nu, problema sunt eu. Eu fac România insuportabilă.

Deși George Simion se declară public a nu fi extremism, investigațiile jurnalistice ale Context.ro arată că acesta este înconjurat de un anturaj cu legături directe la mișcarea legionară și noua extremă dreaptă din România:

• foști camarazi din campaniile unioniste, ca Ștefan Lupu – condamnat cu suspendare pentru ultraj și apropiat Frăției de Cruce,
• consilieri AUR care participă la comemorări ale lui Zelea Codreanu,
• clubul Identitar G16 – loc de întâlnire pentru Frăția de Cruce, Honor et Patria, și alte grupări care n-ar recunoaște democrația nici dacă ar veni să le bată la ușă cu buletinul de vot în mână,
• avocatul său, Iulian Rusanovschi, e implicat în ridicarea unor monumente legionare în Republica Moldova și colaborează direct cu nucleul propagandistic AUR.

Deci, în jurul lui se adună un grup stabil de oameni care, dacă nu pozează lângă portrete cu Codreanu, organizează concerte pentru Antonescu sau plâng pe Facebook că nu mai pot omagia criminali de război fără să fie „opresați” de legea „antiromânească” – adică aia care interzice cultul morții și al martiriului, al violenței ca estetică, al terorismului ca o „chemare” sfântă, vai ce supărare! Dar hei, important e să ținem minte că Simion „nu e extremist”. Pur și simplu are talentul de a atrage fix genul de oameni care cred că fascismul a fost o idee bună, doar prost implementată. Și că de data asta, ar putea „să iasă mai bine”.

Departe de a fi simple coincidențe, aceste conexiuni ridică întrebări serioase despre compatibilitatea dintre agenda AUR și valorile democratice.

Așa că, atunci când cineva spune că „nu e extremist, doar susține valorile românești”, întreabă-l ce face cu acele valori: le folosește să includă, să educe, să protejeze? Sau le transformă în baricade și liste de excludere? Tradițiile nu sunt periculoase. Nu au nimic malefic. Dar când sunt fluturate ca arme, ca unelte de excluziune… cineva, inevitabil, o să sângereze. Și de cele mai multe ori, acel „cineva” e deja în pericol chiar acum.

Simptom al unei crize

Ideea e că mișcarea legionară a fost – și încă e – un simptom. Al frustrării colective. Al disperării după sens. Al băieților tineri care vor să salveze lumea cu sânge pe mâini și cu icoane în buzunar. Al patriarhatului care pune presiune pe băieții ăștia tineri – și le cere să fie eroi sau călăi – și exclude femeile din ecuație. Al momentului în care simți că totul e corupt și greșit – și ți se pare că răspunsul e să arzi totul, ca să rămână „doar cei drepți”.

Și, sincer, într-o anumită măsură, îi înțeleg. Știu cum e să cauți ceva mai mare decât tine, un ideal, ceva care să-ți spună că suferința ta nu e în zadar. Dar mai știu că idealul ăla e doar o mască. Și că sub ea se ascunde ură, cruzime, o nevoie disperată de control și o frică adâncă de tot ce e diferit.

Mai știu și că, în realitate, acolo e o durere nespusă, travestită în ură. Un strigăt de ajutor care a învățat doar să lovească și să rănească. Ziceam mai sus că sunt alternative mai sănătoase pentru sentimentele astea și da există și alt drum – unul mai greu, mai lent, dar infinit mai vindecător: prin terapie, prin prietenie, prin comunitate non-toxică, prin dragoste radicală și empatie reală. Nu cea servită pe post de hook pentru recrutare.

Și, cu toată sinceritatea, eu – ca o „travestită degenerată” care s-a urât ani întregi până a învățat să se accepte și să se iubească – știu ce zic când vorbesc despre antipatie, alienare și lehamite. Știu cum e să simți că ești o greșeală, că ești „prea stricată” ca să-ți găsești locul în lumea asta. Dar mai știu și că transformarea e posibilă – și nu cere sânge, nu cere violență, ci răbdare, intimitate, și să găsești oameni care nu se sperie de „întunericul” tău. (Și, în cazul meu, adaos de estrogen. Dar experiențele pot varia.)

Cu ce nu pot empatiza – deloc – sunt cei care se folosesc de vulnerabilitatea acestor tineri, care le exploatează durerea și căutarea de sens doar ca să-i transforme în purtători de ură și violență. Nu-i pot accepta pe cei care se hrănesc din durerea lor, cei care aleg să profite de ei, care le fură suferința și o reconfigurează în ură pentru propriile scopuri și foloase.

Mă refer aici la liderii fundațiilor ultra-religioase, la politicienii care flutură icoane din SUV-uri nemțești doar ca să câștige voturi, la fețele bisericești care predică iubirea, dar promovează ura pentru „agenda LGBT”. Voi sunteți cei care îi învață pe acești tineri că dragostea e o crimă, că altfelul e un pericol, că violența e un act de sfințenie. Voi nu mântuiți, voi recrutați. Nu iubiți poporul, îl manipulați.

Rușine, Simion. (Îmi doream foarte tare să scriu „muie”, dar mi s-a spus că așa nu atrag pe nimeni de partea mea, așa că de dragul convențiilor discursului politic am ales să mă cenzurez.) Nu meriți speranțele acestor oameni – ale celor care doar vor o viață decentă, un rost, ceva care să-i facă să simtă că nu s-au născut degeaba. Mă înfurie și mă întristează că tocmai tu, un manipulator care vinde ură ambalată în patriotism, ai ajuns să le canalizezi durerea. Nu ești glasul lor, ești doar ecoul celei mai vechi minciuni: că salvarea vine prin ură și excludere. Asta n-a fost niciodată iubire de țară. E doar oportunism, pe seama celor mai fragili. Ceea ce te face mai puțin decât o javră. Ești un nimic.

Concluzie

Azi, fascismul nu mai vine mereu în uniformă verde și rugăciuni ciudate. Uneori vine în sacou, cu podcast și microfon profi. Alteori la biserică, de la cine ar trebui să fie „părintele tău spiritual”. Alteori cu meme-uri pe Telegram. Alteori cu apeluri la „valorile familiei” și atenționări despre „copiii noștri”. Dar tot acolo duce: la excludere, la violență, la o lume mică și plină de frică, în care ți se spune că ești „în afara” sau „împotriva neamului” dacă iubești altfel, dacă arăți altfel, dacă gândești altfel.

E foarte trist că în timp ce unii dintre noi încă dezbat dacă nu cumva exagerăm „cu fascismul” și că „nu-i așa rău”, extrema dreaptă e deja cu un picior în instituții și cu altul în retorica epurării ideologice.

Democrația e greoaie, imperfectă și uneori plictisitoare. Dar e un sistem care nu începe cu „curățăm” și nu se termină cu masacru. Așa că, da, prefer birocrația obositoare în locul băieților care visează cruci, sânge și „mântuirea prin violență”.

Și sincer? Prefer TikTok cringe și basic-bitch vibes în loc de pogromuri poetice și violență împachetată în misticism și mituri despre „pământul sfânt”. Prefer queer euforia și cringe-ul autentic în locul unei spiritualități naționaliste care vine cu instrucțiuni precise despre cine e „sfânt” și trebuie idolatrizat și, mai ales, cine trebuie alungat.

Refuz să port credința toxică că unii oameni sunt superiori altora doar pentru că s-au născut într-un anumit spațiu geografic și au fost învățați să creadă într-un anumit mit al creației din cauza asta. Prefer să cred că poporul român este capabil de dragoste și bunătate fără să trebuiască unit sub pseudo-mistica de „ceilalți” sunt dușmanul.

Și dacă mai aud o dată că „prea multă libertate strică”, o să-mi pun și eu crucea plușul cu Baphomet pe un braț, Blåhaj pe celălat braț și o să urlu: fraților, democrația nu e un moft – e tocmai antidotul pentru băieții care se cred arhangheli cu pistolul în mână.

Asta e moștenirea legionarismului: o frică reambalată, cu fundiță suveranistă, care visează din nou la sânge, ordine și „puritate”. Eu vreau o Eugenie acum (biscuiții, da).