OK. Bună. Subiectul de azi este unul mai ciudățel. Vreau să vorbim despre orgasme. Mai exact, despre niște orgasme mai… atipice. Și nu, nu trebuie să te ferești să citești asta în public – promit că articolul nu o să fie obscen, libidinos sau indecent. De fapt, scopul meu e să divorțez complet ideea de orgasm de sex și sexualitate, pentru a ne extinde înțelegerea despre plăcere și conexiunea minte-corp, dincolo de convențiile sociale. Sună ciudat? Perfect, rămâi cu mine.

Suntem pe aceeași pagină (tinatranslucida.blog, lol), să știi: dacă mi-ar fi spus cineva acum câțiva ani că voi scrie despre orgasme (și încă non-sexuale!), probabil aș fi râs nervos și aș fi schimbat subiectul. Și totuși, iată-mă!

Cât de des te-ai gândit la un orgasm? Probabil mai mult decât ai recunoaște de față cu mine. Dar e OK, nu te judec. Ultimele mele câteva zile le-am petrecut citind studii, articole și povești despre experiențe individuale, plus… research experimental, singură, în pat, pe balcon, în bucătărie, la birou. – Lucrurile pe care sunt dispusă să le fac în numele științei… – Sincer, eu am considerat orgasmul preponderent o chestie sexuală. Am considerat fie că survine actului sexual, fie că are legătură cu ceva sexual, ca gânduri sau kink-uri.

Dar ce-ar fi dacă ți-aș spune că orgasmul nu are nevoie de sex? Și nu, chiar nu urmează ceva lewd, ci poate una dintre cele mai neobișnuite povești despre muzică, emoții, intimitate și neuroștiință.

Dar, înainte să discutăm despre aceste orgasme mai puțin convenționale, să înțelegem mai întâi ce este, de fapt, un orgasm.

Ce este un orgasm?

Orgasmul este o experiență complexă și subiectivă, care implică atât corpul, cât și mintea și deseori este numit punctul culminant al excitației sexuale.

În cultura populară, orgasmul a fost asociat predominant cu sexul, dar există și perspective psihologice care oferă un context diferit. Există chiar și persective „spirituale”, pe care le voi detalia un pic mai încolo. (Să-mi amintești, dacă uit, te rog.)

Pentru a înțelege mai bine cum funcționează și cum de e posibil să existe orgasme non-sexuale, să explorăm componentele fiziologice și psihologice ale unui orgasm.

Fiziologic am putea spune că un orgasm are 4 componente, sau faze:

1. Excitația: Creierul, care este principalul „organ sexual,” primește stimulare prin atingere, imaginație, sau alte experiențe senzoriale. Crește fluxul de sânge către organele genitale, iar corpul parcă se pregătește pentru plăcere.
2. Platoul: Ritmul cardiac, tensiunea musculară și respirația se intensifică. Aceasta este faza în care corpul se află în tensiune maximă, dar fără eliberare încă.
3. Orgasmul propriu-zis (climaxul): Are loc o serie de contracții musculare involuntare, de obicei în zona pelviană, dar și în alte părți ale corpului. Creierul eliberează dopamină, oxitocină și endorfine, ceea ce generează o senzație de euforie.
4. Rezoluția: Corpul revine treptat la starea de odihnă. La unele persoane poate apărea o perioadă refractară, în care nu se mai poate experimenta un alt orgasm imediat, la altele nu.

Pentru că este preponderent (ori chiar complet, sper eu să dovedesc) un proces psihologic, orgasmul implică și o componentă emoțională puternică. Sentimentele de siguranță, intimitate și confort cu sinele și cu partenerul pot influența intensitatea și frecvența acestora.

Deși avem senzații în corp, orgasmul este o explozie de activitate în creier, în special în cortexul prefrontal, sistemul limbic și alte regiuni cerebrale asociate plăcerii. Este o explozie chimică, unde eliberarea de endorfine, oxitocină și serotonină produce acea senzație de plăcere aproape de nesuportat, sau catharsis. Ochii se dau peste cap, spasme involuntare ne străbat corpul, suntete de plăcere ne scapă printre buze, fără să vrem. Toată tensiunea acumulată până în momentul climaxului se eliberează și ne lasă pentru câteva momente în extaz pur.

Este, într-adevăr, o experiență glorioasă… orgasmică, dacă îmi permiți jocul de cuvinte.

Această combinație de procese fiziologice și psihologice arată cât de interconectate sunt mintea și corpul nostru în experimentarea plăcerii.

Dar, în ciuda acestei interconectivități evidente, am fost condiționați să vedem orgasmul strict prin lentila sexualității. În realitate, orgasmul poate fi declanșat și de alte tipuri de stimulare – unele chiar complet non-sexuale.

Și aici vine partea interesantă. De-a lungul timpului, oamenii au raportat orgasme provocate de artă, muzică, meditație sau pur și simplu de emoții intense.

Aceste orgasme mai puțin convenționale sunt cunoscute sub diverse denumiri, cum ar fi coregasmul (declanșat de exerciții fizice), orgasmele ASMR (provocate de anumite sunete sau stimuli vizuali) sau orgasmele spirituale (care apar în contexte de meditație sau rugăciune).

De exemplu, ai avut vreodată o experiență în care muzica parcă ți-a „lovit” sufletul? Poate o piesă instrumentală, un cor sau o linie melodică care te-a făcut să simți cum energia îți urcă pe șira spinării, ca o undă electrică? Mulți dintre noi am experimentat astfel de momente, dar rareori ne gândim la ele ca fiind „orgasmice”. Și poate nu sunt „orgasmice”, dar mecanismele din spatele experienței sunt similare.

Deci, de ce nu schimbăm perspectiva? Dacă acceptăm că orgasmul este, în esență, o combinație de răspunsuri fiziologice și psihologice la un stimul intens, atunci limitele conceptuale în jurul acestui fenomen devin mult mai fluide.

O să explorez în următoarele secțiuni, orgasme non-sexuale și mecanismele din spatele lor. Poate chiar o să descoperi ceva ce ai trăit și tu, dar nu ai avut un nume pentru acea experiență.

Majoritatea studiilor realizate despre orgasm se concentrează pe dimensiunea sexuală a acestuia.

Totuși, în timp ce studiile asupra orgasmului sexual abundă, orgasmele non-sexuale au primit mult mai puțină atenție.

Căutând tot felul de surse, am observat că într-o mare măsură, cercetarea asupra orgasmului s-a concentrat pe dimensiunea sexuală. Cel mai probabil datorită contextului său istoric și cultural. Orgasmul a fost considerat, în primul rând, un subiect legat de reproducere și relații intime, ceea ce a făcut ca studiile să fie orientate către aspectele sexuale. De asemenea, cercetările care examinează orgasmul sexual sunt adesea motivate de dorința de a înțelege funcționarea corpului uman în relațiile de cuplu și de a aborda problemele de sănătate sexuală.

Ceea ce e OK, sigur, totuși, acest focus exclusiv pe sexualitate a lăsat în umbră alte forme de orgasm, cum ar fi cele declanșate de factori non-sexuali (emoții, muzică, artă, meditație, etc.), despre care știm mult mai puțin.

Orgasmul non-sexual este un subiect marginalizat în literatură, iar motivele sunt variate. În primul rând, aceste orgasme sunt mai greu de identificat și de standardizat în laborator. Faptul că ele pot fi percepute ca fiind mai rare sau mai greu de reprodus îi descurajează pe cercetători să investească timp și resurse pentru a le studia.

În al doilea rând, orgasmul non-sexual provoacă o ruptură conceptuală față de paradigma tradițională care asociază plăcerea intensă aproape exclusiv cu actele sexuale. Această idee poate părea prea abstractă sau „neortodoxă” pentru a atrage fonduri și sprijin în cercetare.

Sexismul istoric în cercetarea orgasmului

No, evident că până și când vorbesc despre orgasm, sexismul cumva face act de prezență. E ca și cum ar fi omniprezent.

Istoria cercetării orgasmului este marcată de prejudecăți de gen care au influențat ceea ce a fost considerat „important” de studiat. Până nu demult, orgasmul feminin a fost tratat ca un subiect secundar sau chiar ignorat complet. Cercetările medicale timpurii s-au concentrat aproape exclusiv pe orgasmul masculin, văzut ca o componentă esențială pentru reproducere, în timp ce plăcerea femeilor era considerată irelevantă sau, în cel mai bun caz, un mister.

Un exemplu notabil al acestui sexism istoric este descrierea orgasmului feminin ca „isterie” în secolul al XIX-lea.

Chiar și în cercetările moderne, există o tendință de a aborda orgasmul feminin printr-o prismă comparativă cu cel masculin, ceea ce perpetuează ideea că plăcerea feminină trebuie să fie „măsurată” după aceleași standarde.

Lipsa studiilor pe orgasme non-sexuale și marginalizarea orgasmului feminin sunt doar două fațete ale unei abordări istorice limitate.

Orgasmul non-sexual

Există exemple bine documentate și anecdote despre oameni care experimentează orgasme emoționale sau cerebrale, fie prin muzică, artă, conexiuni intense cu alți oameni sau momente de meditație profundă. Aceste experiențe sunt mai comune decât se crede și arată cât de strâns sunt legate mintea și corpul în generarea plăcerii.

Partea întâi: Excitația

Vreau prima oară să vorbesc despre experiențe senzoriale care creează plăcere, nu neapărat orgasm, dar senzații foarte puternice, pentru a arăta că al nostru creier este capabil de a genera plăcere intensă din stimuli non-sexuali.

Și dacă vorbim despre experiențe senzoriale intense, hai să aducem în discuție și ASMR-ul (Autonomous Sensory Meridian Response). E acel fenomen pe care unii îl descriu ca pe o senzație plăcută, de furnicături, care începe în scalp și coboară pe șira spinării, declanșată de stimuli specifici: șoapte, sunetul foșnetului hârtiei sau chiar mișcări lente și precise.

Eu nu am aceste reacții la ASMR, dar în același timp, nu pot să nu observ paralele între felul în care oamenii descriu ASMR-ul și experiența mea. În ambele cazuri, e vorba de o reacție corporală intensă, dar care e complet non-sexuală (deși uneori poate părea aproape intimă). ASMR-ul demonstrează cât de fascinant este creierul uman în a găsi plăcere în cele mai neașteptate moduri.

Ce mă atrage cel mai mult la ASMR este ideea că reacțiile respective sunt, în esență, despre conexiune. Fie că e vorba de un clip ASMR făcut cu scopul de a te face să te simți „văzut” și îngrijit, fie de o melodie care articulează perfect ce simți, ambele sunt o formă de validare. E ca și cum altcineva îți spune: „Știu cum te simți. Și e ok.” Și ăsta e un sentiment foarte puternic.

Deși ASMR-ul nu este un orgasm propriu-zis, reacțiile fizice și emoționale pe care le declanșează au paralele interesante.

Trebuie să recunosc, mai există un „dispozitiv” care îmi provoacă senzații intense – masajatoarele de scalp. Știi despre ce vorbesc: acele ustensile care arată ca o caracatiță extraterestră, ceva desprins parcă din „War of the Worlds.” Deși nu sunt chiar la nivelul orgasmic, aceste masajatoare reușesc să mă topească de plăcere în cel mai literal sens.

Doar câteva mișcări lente pe scalp și mă simt ca și cum creierul meu s-ar dizolva într-o stare de relaxare perfectă.

„Orgasmele muzicale”, cunoscute și sub numele de „frisson” sau „orgasmul pielii,” sunt un fenomen în care oamenii resimt fiori și plăcere intensă ascultând muzică sau consumând altă formă de artă.

Simt și eu acest fenomen ascultând melodii ale lui Leonard Cohen, Muse, sau Sunmi.

Și deși diferit de un orgasm „tradițional”, este tot o stare de plăcere intensă, dar scurtă, generată de stimuli mentali și emoționali.

Partea a doua: Platoul

În același timp, artiști precum Prince și alte vedete din lumea muzicii au menționat de-a lungul timpului cum muzica poate induce trăiri atât de intense, încât acestea par să semene cu un orgasm.

Și am început să cred că această analogie nu este doar o figură de stil extravagantă, ci un mod autentic prin care muzicienii și ascultătorii descriu o experiență transcendentă, aproape de necontrolat, care implică atât corpul, cât și mintea.

(Faaam! Te-am rugat să-mi amintești de perspectivele „spirituale”! E OK, bine că mi-am adus eu aminte.)

În timpul meditației sau al rugăciunii profunde, unii oameni raportează senzații asemănătoare orgasmului, dar fără implicare sexuală. Practicanți ai meditației Kundalini Yoga vorbesc despre „ascensiunea energiei Kundalini,” care este adesea descrisă ca o experiență similară unui orgasm intens ce se propagă în tot corpul. În tradițiile estice, energia sexuală și cea spirituală sunt adesea văzute ca interconectate. Această energie, simbolizată printr-un șarpe adormit la baza coloanei vertebrale, „se trezește” și urcă de-a lungul chakrelor, aducând cu sine o senzație de extaz și unitate cu universul. Practicanții descriu adesea această stare ca pe o „topire” a granițelor dintre sine și tot ce există, o experiență transformatoare care nu poate fi pusă ușor în cuvinte.

În mod similar, mistici din tradiții creștine, precum Sfânta Tereza de Ávila, descriu momente de uniune cu divinitatea ce includ o intensă eliberare emoțională și fizică. Aceste experiențe sunt însoțite adesea de o senzație copleșitoare de iubire „divină”, „lumină interioară” sau chiar o „ardere a sufletului” – o descriere ce aduce surprinzător de mult cu limbajul utilizat pentru a explica orgasmul. Aceste experiențe, deși descrise în termeni spirituali, pot avea baze neurologice fascinante.

Weird kink, but OK. Glumesc, spațiul ăsta este kink-positive, iar dacă extazul mistic e lucrul tău, cine sunt eu să fac kink-shaming? De fapt, extazul mistic ar putea fi cel mai vechi kink înregistrat istoric. Și cine sunt eu să critic istoria?

În budism, stările avansate de meditație, numite „jhānas,” implică și ele o senzație intensă de plăcere, pace și extaz. Aceste senzații sunt însă privite nu ca scopuri în sine, ci ca semne că mintea și corpul sunt într-un echilibru perfect.

Și nu sunt aici să judec dacă aceste experiențe mistice, religioase, spirituale sunt bazate pe chestii valide, sau nu. Din punctul meu de vedere, însă, experiența este validă, pentru că este una trăită, de către oameni reali. Cine sunt eu să le spun că nu au dreptate? Dacă în asta găsești fericire, bucurie, acceptare, extaz chiar, sau chiar orgasme, eu pot doar să mă bucur pentru tine.

De fapt, ideea că plăcerea „spirituală” și cea fizică ar trebui separate rigid e depășită. Poate că aceste experiențe vorbesc despre o capacitate fundamentală a minții și corpului de a accesa stări de beatitudine, iar tot ce ai nevoie este o abordare deschisă și puțină practică.

Pe lângă meditație și extazul mistic, există și alte forme de plăcere care transcend granițele fizicului. Experiența estetică intensă, de exemplu arta, dansul sau teatrul pot declanșa un răspuns orgasmic. Pentru unii, arta poate deveni o cale spre extaz, mai ales când emoțiile unei opere rezonează profund cu privitorul. Picasso, de exemplu, a afirmat că actul de a crea artă i-a oferit trăiri mai intense decât orice experiență sexuală. Poate că acest lucru sugerează că pentru unii, arta nu doar că provoacă emoții intense, dar devine, în sine, o cale spre extaz.

Partea a treia: Climaxul

Înțeleg, toate exemplele astea anecdotale nu dovedesc nimic. Poate Prince și Picasso chiar vorbeau în exagerări și metafore. Poate toți misticii se înșeală, sau mint. Așa că mi-aș dori să includem și niște oameni de știință în discuție, un sindrom și o femeie care a învățat trantra:

Dr. Robert Heath în anii ’50 a demonstrat prin experimentele lui că stimularea electrică a anumitor regiuni ale creierului, precum septumul sau hipotalamusul, poate induce orgasme intense, arătând cât de profund legată este plăcerea de activitatea neurologică. De asemenea, a încercat să folosească tehnica asta pentru „conversion therapy”, deci… Ugh.

În același timp, mie asta îmi spune că de fapt creierul este singurul punct de plecare al orgasmului, fără a necesita activitate sexuală.

De asemenea, există oameni care au orgasme spontane. Iar pe aceștia i-am putea încadra în 3 categorii:

Oameni care suferă de persistent genital arousal disorder (PGAD). Persoanele cu PGAD (Excitare Genitală Persistentă) experimentează o excitare genitală continuă, care nu este asociată cu sentimente sau activitate sexuală.

Acestea provoacă aceleași senzații pe care le-ai avea atunci când ești excitată sexual, dar fără dorința reală de a face sex. În timp ce unele persoane care experimentează ocazional orgasme spontane le pot considera plăcute, pentru altele acestea sunt complet nedorite și o sursă de stres. Cauza exactă a PGAD nu este cunoscută, însă unii teoretizează că ar rezulta din comprimarea nervului pudendal. Acest nerv este responsabil pentru cea mai mare parte a sensibilității organelor genitale externe.

Cei care au orgasme inconștiente. Este cunoscut și sub denumirea de orgasm în somn sau orgasm nocturn. Acesta mai poate fi numit vis umed, dar acest termen nu este întotdeauna corect. Poți avea un orgasm nocturn fără ejaculare, în timp ce un vis umed apare doar dacă experimentezi secreții genitale involuntare în timpul somnului.

Cei cu orgasme conștiente, despre care cercetătorii știu mult mai puține. Dar, există rapoarte anecdotice care ulterior au fost studiate clinic.

Partea a patra: Rezoluția

Un studiu care a avut ca subiect o femeie de 33 de ani care poate avea orgasme fără stimulare genitală, după ce a învătat tantra, au evidențiat o creștere a nivelului de prolactină după orgasmele non-genitale spontane. Aceasta indică faptul că orgasmele non-genitale, provoacă aceleași schimbări fiziologice ca și orgasmele genitale. Concluzia cercetătorilor a fost că aceste orgasme rezultă dintr-un proces „top-down” în creier.

Procesele „top-down” se referă la modul în care creierul controlează sau influențează activitatea corpului, pornind de la gânduri, emoții sau alte semnale cognitive. Practic, mintea „dictează” corpului ce să simtă sau să facă. Pe de altă parte, procesele „bottom-up” funcționează invers: informațiile senzoriale din corp (atingeri, mișcări) sunt trimise către creier, unde sunt procesate pentru a genera răspunsuri.

Bottom-up: În cazul orgasmelor sexuale, input-ul stimulilor sexuali ajunge la creier, care mai apoi inițiază starea orgasmică. Aș încadra aici și pe cei cu PGAD.

Top-down: În cazul orgasmelor non-genitale, creierul pare să inițieze plăcerea și senzațiile fizice, fără să fie nevoie de un stimul senzorial extern. Iar aici aș încadra pe cei care au orgasme nocturne și orgasme conștiente, incluzându-mă pe mine.

Și din nou, schimbările fiziologice apărute după ambele procese sunt exact la fel. Astfel, fiziologic, orgasmul genital și cel non-genital sunt identice.

Orgasme emoționale și catharsis intens

În contexte emoționale puternice, cum ar fi pierderea, reîntâlnirea sau o eliberare intensă a unei traume, oamenii pot experimenta senzații orgasmice, conform unor terapeuți specializați în somatic experiencing (o metodă de eliberare a traumei – articolul link-uit l-am găsit o lectură foarte interesantă). Ei descriu clienți care au trăit orgasme emoționale ca rezultat al terapiei intense. Mai multe despre somatic experiencing și validitatea sa în a ajuta tratamentul PTSD, am găsit în acest studiu din 2019.

Surprinzător, poate, pentru subiectul articolului, căutările mele m-au dus și pe asexuality.org. Cu ajutorul lor am făcut conexiunea că intrarea în sub-space, poate facilita experiențe orgasmice, fără contact sexual.

Sub-space, un termen din dinamica BDSM, descrie o stare mentală și emoțională alterată, adesea caracterizată printr-o senzație de detașare, euforie sau intensă intimitate. Aceasta apare, de regulă, în contexte de încredere profundă și explorare senzorială sau emoțională. Nu știu de ce în mintea mea sub-space era considerat exclusiv sexual. Ah, limitările mele. Dar clar, dinamicile BDSM pot fi atât sexuale, cât și non-sexuale.

Nu sunt deloc o expertă în dinamici BDSM, sau sub-space, dar în rarele ocazii în care am avut oportunitatea de a prinde mici priviri în acest spațiu, pare o experiență fascinantă și mi-ar plăcea să o explorez în viitor.

În sub-space, simțurile devin mai acute, iar corpul poate răspunde la stimuli subtili (cum ar fi vocea, atingerea delicată sau presiunea) într-un mod intens. Într-un context de intimitate extremă și încredere, mintea și corpul se aliniază într-un mod care poate transcende nevoia de stimulare fizică. Poate declanșa un catharsis emoțional extrem, iar asta poate duce la un răspuns fizic puternic, asemănător orgasmului, fără nicio implicare sexuală directă.

Iar în unele cazuri, eliberarea de emoții, chiar și negative, survenită în acel spațiu 100% sigur și fără stimulare sexuală de orice fel, poate fi descrisă ca orgasmică. Dar de ce n-am descrie-o așa, dacă toate „simptomele” sunt cele ale unui orgasm, mai puțin faptul că sexul și sexualitatea nu sunt prezente?

Experiența personală: orgasmul indus de muzică

OK, am ajuns și la mine.

Un pic de context. Totul a început cu aproximativ 2 ore înainte de trecerea în 2025. Eram în bucătăria unui prieten bun, făcându-mi refill-ul de rosé. La întoarcerea în sufragerie, am fost întâmpinată de cealaltă persoană care petrecea cu noi, în picioare, parcă gata de acțiune, cu mănuși de latex în mâini: „Avem un fierăstrău?”

Evident, având instinctele de supraviețuire a unei molii într-un magazin de becuri artizanale, i-am ajutat pe cei doi să caute un fierăstrău. După 10 seara, de revelion. Și surpriză, chiar eu l-am găsit.

Nu contează pentru ce era trebuincios, important este că am învățat că „nu se negociază cu fierăstrăul”. Noapte ciudată! Dar de bine.

Oricum, aceeași persoană care avea nevoie de fierăstrău, m-a întrebat după ce a terminat treaba, dacă știu 100 Gecs. Eu, nu. A ținut să-mi pună „Dumbest Girl Alive”. La început n-am știut exact dacă îmi place, sau nu, dar în mod sigur a fost o piesă interesantă. Astfel, mi-am făcut o notiță mentală să investighez mai multe de la artist.

1 Ianuarie, undeva după 12:00PM, m-am pus în fața laptopului și am început să ascult dintre melodiile cele mai populare ale 100 Gecs. Aproape instant, „Dumbest Girl Alive”, „mememe”, „757” și alte câteva melodii au devenit parte din playlist-urile mele, detronând multe piese K-pop care-și făcuseră monopol prin liste. Cu „Dumbest Girl Alive” și „mememe”, cel puțin, sunt obsedată.

Am simțit ascultând aceste piese că cineva mă înțelege, că multe dintre sentimentele, simbolismul și mesajele din aceste melodii rezonează cu mine într-un fel în care nicio altă piesă de artă nu a facut-o.

Și apoi am început să caut informații despre acești 100 de gecși.

Am aflat că 100 Gecs este un duo muzical american format din Laura Les și Dylan Brady, cunoscuți pentru stilul lor experimental și inovator, care îmbină elemente de hyperpop, EDM, punk și noise music. Muzica lor este cunoscută pentru sunetele distorsionate, versurile nonconformiste și un mix de influențe care creează o atmosferă haotică dar captivantă.

Laura Les, una dintre componentele duo-ului, este adesea percepută ca un simbol al expresivității queer și al libertății de gen. Ea a fost destul de deschisă în privința identității sale de gen, iar muzica ei reflectă adesea teme de auto-descoperire, disforie și marginalizare, toate combinate cu o abordare experimentală a sunetului. Stilul ei vocal unic, care variază de la fragmente de voce distorsionată la momente de vulnerabilitate emoțională pură, mă pune-n cur.

Piesele lor sunt pline de energie și adesea au o semnificație mai profundă decât ar părea la prima ascultare. Este fascinant cum acestea rezonează cu idei de identitate fluidă, de rebeliune, fiind o continuare naturală a unor teme de autoafirmare și tranziție în muzică. Foarte queer. Foarte cool.

Am vorbit mai despre Laura Les mai sus, pentru că mergând pe gaura asta de iepure, am aflat că Laura a avut o melodie pe coloana sonoră a „Euphoria”. Evident, a trebuit să caut scena. Muzica bună, am adăugat-o imediat în playlist.

Admit, după câteva pahare de roze și de ceai verde, fiind singură pe balcon, simțindu-mă bine în pielea mea, cu căștile în urechi, melodia la 80% volum, am avut ceea ce pot descrie doar ca o experiență spirituală.

Și uite, nu sunt o persoană spirituală deloc: ca și capricorn cu ascendent în pești, nu cred în horoscop. Ca și creștină, nu consider posibilitatea existenței unui dumnezeu destul de ridicată cât să-mi trăiesc viața după niște reguli arbitrare. Iar ultima oară când cineva mi-a citit viitorul mi-a spus că mă voi combina cu o blondă, ba nu, o brunetă, ba nu… Era în realitate o roșcată.

Sunt atât de non-spirituală încât când chem ritualic demoni de dincolo de porțile iadului, mă gândesc constant că totul poate fi explicat prin știință și rațiune.

Dar, chiar și așa, fiind o sceptică plicticoasă și kind of a buzz-kill, tbh, ce am simțit în seara aia pe melodie a fost „spiritual”. Nu am alte cuvinte să descriu experiența. Poate sunt o scriitoare proastă. Spirituală, dar nu orgasmică.

Orgasmul s-a întâmplat ziua următoare, când de nicăieri, ascultând melodia, fără nici un pic de stimulare sexuală, pe refren am simțit surescitarea, platoul, climaxul și rezoluția. Toate cele 4 elemente ale unui orgasm.

Și nu, nu lucruri similare cu un orgasm, ci exact ceea ce simt la un orgasm sexual, genital. De fapt, tot ceea ce simt la un orgasm survenit în timpul unui contact sexual, mai puțin orice „mișcare” în zona organelor genitale. Organele genitale, sunt de fapt cel mai puțin afectate din tot corpul meu.

Dar, creșterea tensiunii (foarte rapidă), creșterea ritmului cardiac, tensiunea musculară și respirația intensificată, urmată de eliberea explozivă a tensiunii, contracții musculare involuntare și o explozie de dopamină, oxitocină și endorfine, cât încape, sunt toate prezente.

Când a revenit refrenul, tensiunea a crescut din nou foarte rapid, atingând platoul aproape instant, iar la final aproape am țipat de plăcere.

Am dat back, nefiind sigură exact ce mi s-a întâmplat. Aceeași chestie: tensiune, platou luuung, eliberare, euforie.

Am pus-o pe repeat și am analizat reacțiile fizice, confirmându-mi că fiziologic am „simptomele” unui orgasm.

Gândindu-mă mult la experiența asta și făcând destul de mult „research experimental”, mi-am dat seama că orgasmul ăsta nu are nicio legătură cu sexul, sau cu orice formă de sexualitate, nici măcar erotism.

Să încerc să explic: după cum am zis, organele genitale sunt neimplicate în proces, în niciun fel; de asemenea gândurile nu-mi zboară la idei, sau scene sexuale, sau erotice; nu simt atracție sexuală, nu simt „horniness”. Plăcerea nu o simt în niciun fel sexuală și de asemenea nu simt că eliberez tensiune sexuală. Simt plăcere, da, chiar copleșitoare, da, dar ea vine din eliberarea unei tensiuni emoționale copleșitoare.

Am crezut că sunt nebună, inițial. Aproape mi-a fost rușine de reacția asta. (Mi-a trecut repede, după ce mi-am amintit că eu de fapt sunt o nerușinată.) Astfel, am decis să fac research pe domeniu, de unde a răsărit și ideea pentru articolul ăsta. – Se pare că nu pot să am o experiență, fără ca mai apoi să fac o tonă de cercetare. – Și am aflat că nu-s singură. Ba chiar, reddit abundă cu oameni care relatează experiențe similare, iar majoritatea spun, se jură că nu este sexual. Oamenii au orgasme pe melodii ca „Bohemian Rhapsody”, pe Luther Vandross, la show-uri live, când stau pe canapea, sau sunt pe ringul de dans.

Totuși, de ce melodia asta? De ce nu alta? De ce nu toate?

Și cred că am un răspuns destul de clar, dar un pic complex. După cum am zis, am simțit o conexiune rezonantă cu unele din melodiile 100 Gecs, dar nimic nu m-a pregătit pentru „Haunted” a Laurei Les.

Niciodată în viața mea nu mi-am auzit anxietatea și cum e să fii în capul meu câteodată, la fel de bine ca în refrenul melodiei.

Am I goin’ insane? Runnin’, runnin’ through the back alley
Blood all over and you know I’ve had enough

Dar nu este neapărat de versuri, sau de linia melodică, e tot ceea ce se întâmplă în acest refren, atât muzical, auditiv, liric, care recrează anxietatea mea, gândurile mele când sunt în momente negre. Faptul că versurile sunt aproape neinteligibile, decât dacă te concentrezi foarte tare la ele, și chiar și așa îți scapă de sub control… Uh, mă ia „frisson” doar gândindu-mă la asta.

Da, ideea e că-mi aud anxietatea redată la perfecție în refren. Și asta creează o reacție emoțională foarte puternică.

Restul melodiei mi se pare că arată foarte bine modul în care anxietatea și fricile îți influențează mai apoi gândurile și acțiunile, și îndrăgesc mai ales versurile:

Do you think I’m frightenin’? Organ chords and lightnin’
If I show my fangs, will you tell me that they’re cool?
Mirrors shatter when I’m passin’

Faptul că Laura este trans femme adaugă evident, o dimensiune suplimentară de validare, făcându-mă să mă simt văzută și înțeleasă într-un mod rar.

Uite ce e: eu personal, găsesc experiența trans una destul de solitară. E greu să relaționezi cu oameni la un nivel foarte profund, pentru că majoritatea nu întelege experiența trans. Și nu e vina lor, experiența trans e destul de fucked up greu de înțeles.

Iar în Haunted, m-am auzit pe mine, mi-am auzit experiențele. Teoria mea este că „vinovatul“ principal pentru aceste orgasme este intimitatea.

Evident, eu nu o cunosc pe Laura, iar Laura n-o să mă cunoască niciodată, dar nu asta e important. Pentru că nu e neapărat despre mine și nu e neapărat despre Laura Les.

Este vorba că prin melodia asta m-am simțit atât de înțeleasă și am simțit că înțeleg pe cineva atât de adânc, sau măcar o parte din experiențe la un nivel atât de deep că am o reacție fiziologică la o intensitate extremă a emoțiilor și stimulării mentale.

Ce trăiesc cred că este un răspuns corporal la o suprasaturație de emoții pozitive (negative, mai mult?!), împletite cu recunoașterea și înțelegerea profundă a identității mele.

Melodia îmi oferă un spațiu unic de înțelegere, în care anxietatea, fricile și poate izolarea emoțională sunt articulate într-un mod care rezonează profund cu mine. Muzica ei ajunge să devină un mijloc de a mă conecta cu o formă de înțelegere și empatie profundă, ceea ce face melodia nu doar o experiență auditivă, dar și o formă de validare, de „a fi văzută”. Asta creează o eliberare intensă de tensiune emoțională, un catharsis care duce la un răspuns fizic de tip orgasmic. Un orgasm.

Cred că orgasmul acesta este o reacție la nivel fizic a ceea ce înseamnă să te simți văzută, să simți că cineva îți înțelege realitatea într-un mod profund și visceral. Este un răspuns la o intimitate emoțională neașteptată, aproape copleșitoare. Și cred că exact această intimitate – această apropiere „spirituală” și emoțională – este ceea ce declanșează acest tip de reacție.

Efectiv, „Haunted” m-a dezarmat. Este o piesă care, cu toate sunetele sale distorsionate, versurile criptice și energia haotică, reușește să descrie perfect haosul din capul meu. Și în momentul în care te recunoști în ceva, când toate zidurile cedează în fața unei reflectări atât de clare a „sufletului” tău, corpul răspunde. Mintea și emoțiile fuzionează într-o explozie care trece dincolo de limbaj, dincolo de gânduri articulate.

Anatomia unui orgasm non-sexual

Aș dori să explic un pic procesul psihologic care cred eu că se întâmplă, folosindu-mă de stagiile fiziologice ale unui orgasm – tensiunea inițială, platoul, climaxul și relaxarea. Cred că aceste stadii pot servi ca un cadru util pentru a înțelege cum un orgasm nu trebuie să aibă neapărat o componentă sexuală, pentru cei care încă nu mă cred.

Melodia începe – e ok, e faină. Dar când intră refrenul, îmi recunosc imediat propriile anxietăți și insecurități. Asta mă face să mă simt văzută, iar tensiunea emoțională crește rapid. Intimitatea creată de această recunoaștere mă propulsează direct în faza de platou: ritmul cardiac, tensiunea musculară și respirația se intensifică, iar eu ajung într-un moment de tensiune maximă – emoțională și fizică. Rămân acolo până la sfârșitul refrenului, ceea ce pare o eternitate.

La finalul refrenului, apare climaxul, eliberarea tensiunii emoționale și fizice, însoțit de contracții musculare involuntare în tot corpul. Clar, se eliberează dopamină, oxitocină și endorfine, pentru că după aceea mă simt euforică. Pe versurile ce urmează, corpul își revine treptat la starea de odihnă. Uneori, cânt și eu versurile. Iar când intră refrenul din nou, întreg procesul se reia.

Asta mi-a oferit „Haunted”. O eliberare. O recunoaștere. O validare. Și, aparent, un orgasm. Multiple, de fapt. Unele dintre ele printre cele mai intense pe care le-am simțit vreodată. Material de top 10, poate chiar top 5.

Sigur, asta e experiența mea personală, poate e ciudată, poate e chiar unică. Dar, sincer, n-aș schimba nimic la ea. De fapt, dacă aș putea să o pun pe repeat – fără să-mi deranjez vecinii cu țipetele mele necontrolate – probabil aș face-o. Și o fac, câteodată.

La final, e doar muzică. Dar, în același timp, e mult mai mult decât atât. E o conexiune. E un reminder că în ciuda solitudinii pe care o simți uneori ca persoană trans, există fragmente de artă care îți pot spune: „Nu ești singură. Eu sunt aici. Te înțeleg.”

Terapie de substituție hormonală

Menționez HRT (hormonoterapie de substituție) pentru că este foarte posibil ca experiența mea cu orgasmele muzicale să fie influențată de tratament. Zic asta în primul rând, pentru că înainte de HRT nu m-am conectat cu ceva atât de mult, nici măcar pe aproape și în al doilea rând, de când am început, parcă viața mea internă e un foc constant de articii și bucurie. Sunt aprope sigură că starea orgasmică este indusă de conexuniea și intimitatea pe care o am cu piesa aia, intimitate pe care nu am avut-o eu cu mine, înainte de începerea HRT, vreodată, d-apoi cu altcineva.

Atenție însă, nu zic că HRT este motivul pentru orgasmele mele, ci cred că este un facilitator.

Se știe că estrogenul crește sensibilitatea la stimulii emoționali și senzoriali. Sub influența estrogenului, anumite zone ale creierului, precum sistemul limbic (implicat în emoții și plăcere), devin mai active. Tratamentul hormonal afectează dopamina și serotonina, neurotransmițători implicați în plăcere și recompensă. Este posibil ca HRT să fi reconfigurat felul în care corpul și creierul meu procesează plăcerea, făcând-o mai nuanțată sau mai accesibilă, aparent și prin experiențe non-sexuale.

Și probabil cel mai important, ce am aflat începând tratamentul: HRT nu doar că schimbă corpul fizic, dar influențează și relația ta cu el. Mind blown.

Dacă te simți mai aliniată cu sinele tău autentic, e posibil să experimentezi plăcerea – în toate formele ei – mai profund și mai liber, aparent. Și eu nu m-am mai simțit niciodată atât de aliniată corp-minte cum mă simt acum.

Concluzie

Orgasmele pot fi sexuale, dar nu toate orgasmele sunt sexuale. QED.

Creierul este perfect capabil să genereze o stare orgasmică fără stimuli sexuali. Activitatea sexuală este doar una dintre modalitățile prin care o astfel de stare poate fi indusă – cea mai comună și, desigur, cea mai studiată – dar nu singura.

Eu, însă, experimentez orgasme muzicale. Ele sunt rezultatul unui amalgam de factori greu de reprodus, o furtună perfectă de condiții atipice. Dar, după toate indiciile și explicațiile oferite, sper că am demonstrat că sunt 100% non-sexuale. Și da, știu cât de norocoasă sunt pentru asta.

Desigur, există și varianta să am o tumoră care pune presiune pe hipotalamus sau pe cortexul prefrontal medial. În cazul ăsta, recunosc, norocul ar fi discutabil.

Outro

Cam ăsta a fost articolul, dar înainte să te las să te pleci, aș dori să mai ridic o ipoteză, cu un mic twist, dacă ești de acord. Un mic exercițiu de gândire.

Disclaimer: Ce urmează să citești e o combinație de introspecție sinceră, un pic de ironie și reflecții care probabil sună mai bine în capul meu decât în scris.

Experimentele lui Heath, care arată că stimularea anumitor regiuni ale creierului poate induce orgasm fără implicarea organelor genitale sau a stimulilor sexuali, demonstrează ceva fascinant: creierul controlează totul. Adaugă la asta experiențele oamenilor care descriu orgasme non-sexuale provocate de muzică, workout-uri sau momente spirituale (gen întâlnirea cu Dumnezeu sau ceva similar), plus ce ai citit până acum despre mine – și, sincer, faptul că ai citit totul e un pic creepy… 🤭 – și cred că avem suficiente dovezi pentru a susține existența orgasmelor 100% non-sexuale.

Acum, hai să ne jucăm cu definiția masturbării: dacă o vedem nu doar ca stimulare a organelor sexuale, ci ca orice stimulare menită să provoace orgasm, să-i adăugăm o dimensiune emoțională sau mentală. Și cum, așa cum spuneam, starea mea orgasmică vine din conexiunea cu piesa „Haunted” – o conexiune bazată pe recunoașterea anxietăților mele prin muzică – asta înseamnă că, într-un fel pe de-a-ndoaselea, mă masturbez emoțional cu propriile mele anxietăți și insecurități. E ciudat? Poate. Dar sigur e fascinant.

Anxietăți și insecurități

Am stat mult pe gânduri dacă să public acest articol. M-am temut că expun o parte din mine pe care nu mulți o înțeleg. Am cerut părerea mai multor prieteni, mai mult pentru sprijin decât pentru validare, dar și pentru că teama de a fi judecată e reală.

Vorbind despre experiențe intime și vulnerabile – fie că e vorba de orgasm sau disforie de gen – vine cu provocarea de a le exprima într-un mod care să fie înțeles de ceilalți, dar să rămână și respectuos față de mine însămi și față de public. (Încă mă bat cu articolul despre disforie). Este un echilibru delicat între a fi sinceră și a rămâne totuși protectoare a propriei mele vulnerabilitați.

Am avut grijă să nu scriu nimic care să pară „prea personal” sau „incomod”. Nu știu cât mi-a ieșit. Știu, însă, că nu totul trebuie să fie perfect și cred că merită să vorbim despre aceste subiecte, chiar și când sunt incomode pentru unii, inclusiv la un anumit nivel, pentru mine.

Cred că merită să vorbim despre subiecte incomode pentru a deschide drumul către înțelegere și acceptare. Cred că vulnerabilitatea măsurată creează conexiuni mai profunde, iar sinceritatea poate inspira empatie, sau expune experiențe comune în moduri minunate.

Și, sincer, îmi pare atât de on-brand să vorbesc despre anatomia orgasmului non-sexual.