După scurta pauză am revenit, gata să rezolvăm transfobia și misoginismul din lume, într-o discuție aleatorie, între 2 persoane trans (MTF și FTM), într-un balcon de la etajul 8, într-o zi de sâmbătă. 

Eu m-am întors cu o sticlă de limonadă și R. cu mai mult Tymbark. I-am oferit din limonada mea, dar nu cred că e fan. Am început eu: 

– Știi, o chestie unde ca persoană trans feminină cred că stăm muuult mai bine este vizibilitatea. Avem o vizibilitate mai mare în media și cultura populară, ceea ce poate fi un avantaj în termeni de conștientizare și advocacy pentru noi. 

R. intervine rapid: 

– Da, dar totuși cred că și mai multă vizibilitate pentru voi e necesară. Adică, părerea mea, e că voi aveți nevoie mai mult de ea, datorită experiențelor pe care le aveți. Cu ce violență aveți voi de-a face, focusul ar trebui să fie pe voi, zic eu, și ridică din umeri. 

– Dar mi se pare că de cele mai multe ori lipsiți din „dezbateri” și conversații despre drepturile persoanelor trans. Sau cel mult sunteți o notă de subsol. E și sloganul: „Femeile trans sunt femei.” Și câteodată urmat de „Oh și bănuiesc că și bărbați trans există.” 

 – Asta așa e. Unde sunt toți bărbații trans? R. deja râde, iar eu continui cu un zâmbet cochet: 

– Bine, voi îl aveți pe Elliot Page. 

– Da, zice el cu jumătate de gură. 

Tocmai am găsit probabil cel mai vizibil bărbat trans și singurul pe care-l știu și eu din cultura populară. Continui, menținând același zâmbet: 

– Noi o avem pe Caitlyn Jenner. 

– Um. Săracele de voi, spune retrăgându-se în scaun. 

– Glumesc, avem și multe personalități trans femme care sunt foarte OK, adaug, pentru că într-adevăr, noi, fetele trans avem mult mai multe personalități prezente în ochiul public. 

– Suntem mai „în umbră”, dar na, eu sunt și mă simt destul de bine, aici unde sunt. Adică mi-ar plăcea să mai cunosc persoane trans, dar nu simt că am nevoie neapărată de suport. Ci e mai mult de „hai să ne împrietenim, să mai vorbim”, nu neapărat să mă grupez cu alți bărbați trans, pentru suport, atât de mult, cât sunt foarte OK să ofer suport „surorilor” noastre, sincer, pentru că sunt oripilat, apoi face o pauză scurtă, dând din cap. Nu, continuă, sunt absolut oripilat de cum sunteți tratate. Și oricum sunt feminist și m-am dus pe partea asta, feminist issues și asta mă interesează mai mult. Iar când vine vorba de masculinitatea mea, eu știu cine sunt și cum mă voi prezenta și dacă mă acceptați bine, dacă nu, pula mea, plecați din calea mea pentru că eu sunt aici să fac treabă, n-am timp de din astea. 

Face o pauză mai lungă, apoi continuă: 

-Ăsta-s eu, nu știu ce să zic. Nu pot să vorbesc de alți bărbați trans, pentru că nu prea cunosc alți bărbați trans. Pot să zic doar cum mă văd eu. Pe mine mă supără violurile și violența sexuală și aș face orice să le stârpesc. 

– Te-ai lovit de discriminare, specific pentru că ești bărbat trans? 

Mă așteptam să se gândească la un răspuns, dar sare direct: 

– Adică, am fost dat afară din grupuri masculine pentru că „femeie”, dar e mai nuanțat, pentru că m-au acceptat în grup, dar când am început să fiu feminist, ooo, ce probleme avem dintr-odată. Deci nu poți, frate, nici să sprijini femeile, nu poți nici să fii femeie, nu poți nicicum să îndrăznești să fii ceva din sfera asta feminină. Cred că mai repede societatea o să accepte persoanele trans, decât femeile. La modul de atât de adânc este misoginismul înfiripat în țesătura societății, că mai mult mă interesează partea asta. Mi se pare că ăsta e un focar de infecție din care vin mai apoi și restul. 

Se oprește, ia o gură mare de suc. Eu folosesc oportunitatea asta să mă uit prin notițe și să-mi pregătesc următoarele puncte de discuție. După ce ia încă o înghițitură continuă cu aplomb despre momente în care a fost discriminat datorită identității de gen: 

– Au mai fost momente și când mă identificam enby, dar îmi exprimam masculinitatea. De exemplu când mi-am făcut undercut, s-au supărat bărbații că le-am stricat „jucăria”: „Unde sunt cârlionții tăi? Cum ți-ai permis să o măcelărești?!” 

Când ești o „fetiță frumoasă”, cumva bărbații se simt îndreptățiți la frumusețea ta, e ceva ce ei pot folosi, și când am început să-mi exprim masculinitatea le-am stricat „fetița frumoasă” și a fost mai mult o chestie din aia: „mi-ai stricat jucăria!” 

Dar și asta, mi se pare că vine din misoginie, nu neapărat transfobie, concluzionează R., iar eu adaug: 

– Da, înțeleg, pentru că în momentul în care ești identificat ca femeie, sexualitatea ta nu-ți mai aparține, e a altora, a bărbatului, să o posede. I se cuvine cumva și când iei controlul asupra sexualității tale, nu mai e OK. 

R. continuă fără să-și schimbe mimica.  

– Pe de altă parte, aici am un addendum destul de mare: pentru că și când trăiam ca femeie heterosexuală eu am început să-mi iau controlul asupra sexualității mele și nu i-am mai lăsat pe băieți să preia controlul. Cât am putu am fost: „nu, asta e a mea” și am luptat pentru ea, blood, sweat and tears.  

Trigger Warning – Atenție, urmează relatări despre violență sexuală și abuz. Poți sări la următoarea întrebare, peste 5 paragrafe. 

După ce a încercat taică-miu să mă abuzeze la 12 ani, am fost: „A, deci așa vorbim? No bun. Deci bătaie.” Sexul a devenit o chestie de satisfacție pentru mine, pentru nevoile mele. Dacă ajung eu la orgasm, baftă, I got mine, bitch! Bine, dacă sunt drăguți, îmi pasă și de orgasmul lor, dar altfel… Din punctul ăsta de vedere, eu trăiesc ca bărbat de foarte multă vreme. 

Și ce m-a supărat cel mai tare la abuzul ăla, a fost trădarea: „Stai un pic, până și părintele tău…” Apoi am stat și am citit statistici cum se întâmplă abuzul copiilor, și ghici ce, în cele mai multe cazuri este făcut de un membru al familie. Deci sunt doar o statistică, nimic mai mult, e atât de obișnuit să se întâmple asta. Și în momentul ăla m-am enervat, pe lângă faptul că i-am pus cuțitul la gât și de atunci a înțeles. Dar mi-am dat seama din momentul ăla că ăștia o să încerce să mi-o ia cumva. Că o să fie viol, sau nu, oricum nu mai ești tu în control asupra propriei sexualități. 

Deci eram deja în spațiul ăla mental, și când am început să mă comport și mai masculin, deja mă știau oamenii ăștia ca atare și știau că nici nu pot să insiste prea mult pentru că erau conștienți că s-ar putea să se trezească cu o sticlă în cap. Pentru că sunt „a wild card”. Mi-am cultivat reputația asta, pentru că dacă calci în locuri în care nu ar trebui să calci, nu răspund de acțiunile mele. 

Și, din nou, cred că asta este tot o chestie masculină. Trăind cu reputația asta, mi-a fost foarte ușor să tranziționez. Și înainte, bărbații îmi ziceau: „tu de ce dracu’ nu te comporți ca o femeie?” 

Și vreau să adaug aici, că experiența mea nu este cel mai probabil reprezentativă experienței trans masc, e doar experiența mea proprie și personală. 

– Cum te raportezi tu la rolurile de gen tradiționale? trec eu la următoare întrebare, după o scurtă pauză în care discutat cu R. despre sentimentele lui legate de publicarea celor de mai sus. 

– Tot mai puțin. Văd în mine anumite calități, trăsături. Adică m-aș vedea ca pe un „mascul alfa”. Dar nu-mi place. Cred că sunt un lider natural, sincer, dar eu vreau să aud pe toată lumea, vreau să discutăm, vreau să colaborăm. Nu-mi plac ierarhiile, nu consider că pentru că am anumite trăsături de personalitate sunt superior oricărei alte persoane cu un alt set de calități. Cred că suntem tâmpiți că nu putem și nu știm să scoatem potențialul din oameni. Deci tot mai puțin și mi se pare tot mai tâmpit că le urmăm. Și când văd copiii care sunt crescuți cu rolurile astea, mă duc acasă să plâng. 

– Să înțeleg că nu ai o părere foarte bună pentru creatorii de conținut din „manosphere” și podcast-urile despre „bărbați alfa”? 

Nu-mi răspunde, doar îmi aruncă o privire. Cred că mi-am primit răspunsul. 

– Cred că toate astea nu contribuie cu nimic pozitiv la societate. Prin rolurile astea nu doar femeile au de suferit, dar și bărbații. Pentru că se produce o „mutilare” emoțională a băieților. Aduc toxicitate și ură. E totul bullshit. 

M-am raportat la ele foarte puțin de-a lungul vieții, continuă, revenind la rolurile de gen, dar am trăit după regulile astea foarte multă vreme pentru că a fost un mecanism de supraviețuire. Am făcut ce a trebuit să fac. Dar acum că am ajuns la realizare, ader la ele din ce în ce mai puțin. 

Și încerc să educ și pe alții să iasă din BS-ul ăsta. Asta cât pot, în discuțiile pe care le am și unde văd că pot planta o sămânță. Sper ca asta să nu fie interpretată ca manipulare, zice dând ochii peste cap. 

– Da, da, te-ai dat de gol ca fiind parte din „agenda trans”. Apropo de asta, nu ești activist. 

– În sensul de a participa activ la chestii organizate, nu. Dar încerc să educ în bula mea. În plus sunt o persoană autistă cu ADHD, care suferă și de 4 boli cronice, deci nu am capacitatea necesară să fac activism. Astfel, ce altceva pot să fac? Donez pe unde pot și cât pot, iar local fac ce pot, oricât de mic ar fi. 

(Apropo de donații, organizația TransCore organizează o strângere de fonduri, pentru o școală de toamnă prin care doresc să ajute tinerii LGBTQ+ la începutul carierei lor în 7 domenii pentru a-și crea portofolii. Scopul este de a le crește nivelul de angajabilitate într-o țară care nu are școli de arte liberale specializate sau instruire practică pentru angajare efectivă. Mai multe detalii poți găsi pe campania whydonate. Dacă ai niște fonduri dispensabile consideră, te rog, o donație pentru școala de toamnă-iarnă. Oricât de puțin ajută mult. Campania este activă pentru încă 12 zile. Mulțumesc!) 

– Eu când mi-am dat seama că sunt trans, n-am vrut nici în ruptul capului să mă implic în nimic din sfera asta. Adică doream doar să pot să-mi trăiesc viața în sfârșit, să fiu eu și să duc o existență ca oricare alta, intimă, personală. Și m-am gândit foarte mult la motivul pentru care am început să scriu. Și o foarte mare parte din motivație a fost să-mi explic mie trăirile și experiențele mele, dar în același timp, aș minți dacă aș spune că nu există o parte non-mulțimea-vidă din mine care-și dorește să ofere vizibilitatea experienței trans. Mă gândesc că altfel, dacă ar fi fost exclusiv pentru mine, mi-aș fi făcut un jurnal personal, nu aș fi publicat online. 

Am văzut că vizibilitatea comunității trans, în România, în special, este foarte mică și am văzut și o groază de vitriol aruncat înspre comunitate, de către oameni care nu înțeleg nimic despre aspectele și experiențele unei persoane trans. 

Dar în același timp, o parte – mică, dar existentă – din mine e un pic frustrată pentru că trebuie să citesc studii, articole, să le analizez, înțeleg, compilez doar ca să-mi justific existența. 

Alt motiv este că sunt femeie și după cum știm toți, nu pot să tac, spun încercând să-mi ascund sarcasmul din voce. Nu știu dacă merge, pentru că mi se mai spune că sunt mai mereu sarcastică. 

– Ăsta mi se pare un motiv bun. Ce-ți mai trebuie? Ești femeie și nu poți să taci, nu vei fi muțită. Welcome sister! Zice R. râzând copios. 

– Dar cum ziceam, cred că o mare parte din ura îndreptată către identitățile trans vine din lipsă de înțelegere, de deschidere către noi, nu neapărat pentru că oamenii ne urăsc din oficiu. Bine, există evident și persoane care ne urăsc pentru că sunt ei în sine oameni plini de ură, dar cred că majoritatea sunt așa pentru că nu ne cunosc, nu cunosc o persoană trans. Poate dacă ar cunoaște o persoană trans, o să vadă că de fapt suntem și noi oameni și nu, nu suferim de o „boală mentală”, nu suntem „groomeri”, sau satane. 

– Da, asta mi se pare și mie, aprobă el. Dar zici cumva că simți că „trebuie” să faci asta, dar în același timp că „nu poți să taci”. „Trebuie”… pentru tine „trebuie”. Adică, nu au fost alții care să facă asta și atunci pică pe noi responsabilitatea asta socială. 

– De acord. În cele din urmă, când e să trag linie, faptul că scriu despre experiențele mele este un exercițiu pur self-serving. În primul rând pentru că scriu pentru a-mi pune eu ordine în gânduri și a-mi înțelege experiențele și în al doilea rând dacă ajunge la cineva care poate înțelege mai bine „treaba asta cu genul”, tot eu am de câștigat. 

– Da, dar înțeleg de unde vine sentimentul de frustrare. Pentru că e de căcat să trebuiască să îți susții, sau să-ți argumentezi dreptul de a exista. Asta vine pentru că societatea și părinții noștri ne-au dezamăgit din toate punctele de vedere. Și asta ne forțează pe noi să fim mai vocali, să arătăm că existăm și nu suntem un pericol. 

– Ai punctat bine ce simt și de unde se naște frustrarea. Știi, cred că pot să vorbesc despre experiența trans aducând un oarecare nivel de înțelegere, că pot pune asta sub o formă digerabilă și că poate ajut măcar un pic la schimbarea percepțiilor asupra noastră. Adică, dacă ceea ce scriu ajunge la o persoană trans, care se regăsește în experiențele mele și o ajută să se accepte, sau nu se mai simte atât de singură și pierdută, cum m-a ajut Evie pe mine la început de tot; sau poate la un părinte care e un pic confuz despre identitatea de gen a copilului său și poate își găsește ceva explicații în articolele scrise; ori cineva care e „on the fence about this whole gender thing” și citind își dă seama că până la urma urmei suntem umani și atât, nu un Cthulhu care le amenință modul de viață, eu sunt mai mult decât fericită. 

– Eu cred că e important să continui. Tu ai zis oricum atâtea motive pentru care nu că „trebuie” să o faci, ci vrei s-o faci. Și că e benefică, în primul rând pentru tine, ceea ce e foarte important, pentru că e timpul tău, resursele tale, energia ta și așa mai departe. Mie mi se pare foarte tare că faci asta. 

– Mulțumesc! 

– Din punctul meu de vedere: yay! Cât timp continui să o faci, eu sunt fericit. Și dacă pot să-ți ofer suport în vreun fel, o s-o fac. 

– Mulțu’ mult! 

Mă uit în notițe, tac pentru câteva secunde bune și apoi continui cu un amestec de amuzament și supărare. 

– Am scris aici să discutăm despre situația actuală a drepturilor persoanelor trans în țară, dar îmi dau seama că secțiunea asta va fi foarte scurtă. „Ce drepturi?” 

– Care drepturi? Eu nu exist. 

– Ok, astfel trecem la relații și viață personală. 

– Auăleu, exclamă. 

– Cum a afectat ieșirea ta relațiile personale și romantice? 

– În bine. În foarte bine. În extra-super-bine. Pentru că mi-au fost mie clare niște lucruri. Totul a devenit foarte clar. Mi-a devenit foarte clar cine mă stimează pentru cine sunt eu și cui îi place pe bune de mine. Și cine avea alte motive, care erau misoginii și așa mai departe. Și în același timp mi-a devenit foarte clar cât de homosexual sunt. Nu știam cât de homosexual sunt. Dar bă frate, sunt foarte homosexual. „I am a little gay boy!” Sunt fericit. Și am găsit parteneri care mă acceptă cum sunt, prinzând astfel curajul să ies dintr-o relație abuzivă. 

Și mi-a devenit foarte ușor să-mi exprim masculinitatea, pentru că până acum mă reprimam foarte mult, mai ales pentru că aveam parteneri cu insecurități și dacă eu mă băgam în seamă într-o discuție de grup, toată lumea mă asculta pe mine, și ei nu mai existau, iar partenerii mei înnebuneau din cauza asta. Și așa au fost majoritatea tipilor cu care am fost. Și asta face dificilă o relație mai intimă și mai apropiată. 

După ce-și trage sufletul, continuă: 

– Acum am parteneri, dar în primul rând am mai multă grijă de mine. Deci în bine, pentru că în sfârșit știu cine sunt și ce vreau. La tine? 

Probabil am o expresie ciudată, apărută ca și răspuns la întrebarea lui, pentru că spune: 

– Sau nu vorbim de tine? 

– Nu, nu. Putem, dar la fel ca la secțiunea despre drepturile noastre, o să fiu scurtă, cel puțin pe relațiile romantice. 

Râde. 

– Relațiile interpersonale sunt ciudate. Adică variază de la persoană la persoană, sunt prieteni care m-au acceptat complet, iar identitatea mea de gen nu e un impediment deloc, dar în același timp, sunt unele relații unde există un pic de tensiune, în care persoanele merg pe coji de ou, în prezența mea. Și mai sunt unele în care se refuză complet identitatea mea de gen și oamenii se comportă ca și cum n-aș fi ieșit din dulap în fața lor. 

Trag aer în piept, cred că dau un pic ochii peste cap și continui: 

– Iar când vine vorba de relațiile romantice… Am învățat să mă iubesc pe mine, ceea ce este un plus mare. Și, sincer vorbind, sunt bună în pat! Deci sunt fericită cu mine. 

Râdem amândoi. 

– Sună trist, știu. Și e trist, râd. Dar nu e atât de trist precum sună. 

– Nu e trist, adaugă el. Să te iubești pe tine mi se pare cea mai tare chestie. 

– Stai un pic, îl întrerup eu. Acum că te-am auzit pe tine spunând chestia asta înapoi, realizez că poate fi interpretată toată chestia asta aiurea. 

Se uită la mine cu o mină uimită, deci mă lansez în a-i oferi context: 

– Știi despre tipologiile lui Blanchard? 

– Nu. 

– Deci, un psiholog americano-canadian, Ray Blanchard a propus două categorii principale în care pot fi încadrate femeile trans: 

Homosexual Transsexuals, care sunt femei trans care sunt atrase exclusiv de bărbați și care își exprimă de obicei identitatea feminină de la o vârstă foarte fragedă. Ray sugerează că tranziția lor este motivată de dorința de a fi parteneri sexuali atrăgători pentru bărbați heterosexuali. Și Autogynephilic Transsexuals, care suntem femei trans, atrase de ideea de a ne vedea pe noi ca femei. Ne dezvoltăm identitatea feminină mai târziu în viață. Conform teoriei lui, tranziția noastră este motivată de autoginefilie, un termen pe care l-a definit ca fiind excitarea sexuală produsă de gândul sau imaginea de a fi femeie. 

Deci în accepțiunea lui femeile trans sunt fie bărbați homosexuali care vor să atragă și tipi hetero, fie bărbați care sunt atrași de ideea de a fi femei. Ceea ce este super reducționist, stigmatizant, nu bagă în seamă femeile trans care nu se încadrează în cele două categorii și în repetate rânduri colegii săi de breaslă au contestat validitatea empirică a tipologiilor lui. Studiile ulterioare nu au reușit să confirme consistent diviziunea clară între HSTS și AGP.  

Evident, teoriile lui Blanchard au fost utilizate în moduri care au dăunat comunității trans, inclusiv în cadrul terapiilor „reparative” și în dezbaterile politice despre drepturile persoanelor trans. 

Deci, vezi cum până și faptul că spun că mă iubesc poate fi interpretat într-un mod transfob? 

– O, nu. Sună ca un punct de vorbire al TERFs, zice el. 

– Este folosit și de TERFs, da, aprob. 

– Transfobii ne-au luat până și iubirea de sine și au transformat-o într-o armă? Nu. Nu puteți lua asta, transfobilor! Iubirea de sine este un lucru minunat și nu vă las să-l luați. 

Aproape că țipă în momentul ăsta. Face o pauză și apoi cu un zâmbet larg adaugă: 

– De asemenea, azi noapte m-am iubit 3 ore și a fost minunat! 

– Uau, 3 ore. Congrats! 

– I was really horny, îmi zice, de parcă îmi cere iertare, sau ca să-mi ofere o explicație. Apropo de iubire de sine, mai serios, în sfârșit încep și eu să înțeleg ce este și de asta zic că este un „W” mare. 

– Știu! Uite, 35 de ani nu am știut ce este iubirea de sine. Deloc. 

– Asta zic. Când te uiți în urmă nu a fost ca și cum a venit soarele? 

– Ba da. Totul s-a colorat în culori vii și frumoase. Și totul e super luminat. 

– Și parcă viața e mai ușoară și atragi lucruri bune către tine. 

– Exact! Deși, dacă privești rațional situația, nu ar trebui să fie mai ușor, viața e de o mie de ori mai grea datorită transfobiei și lipsei de înțelegere și de toate lucrurile noi de care te lovești și toate modurile în care ți se complică viața ieșind ca persoană trans. 

– Exact, exact, dar și așa se simte mai ușor decât să stai cu masca de a fi cis-hetero și să te urăști neștiind de ce. Deci am renunțat complet la măști în viața personală. Nu-mi mai tai coaiele, figurativ vorbind, pentru alții. 

– De acord, nici eu n-o să-mi tai coaiele, literalmente vorbind, pentru alții – o fac pentru mine. 

Râde, din nou. Eu realizez ceva pe moment și îmi exprim imediat regretul: 

– Plus, aici greșesc că vorbesc despre asta, despre lipsa partenerilor sexuali, pentru că mi-am construit brandul pe a fi o fată trans promiscuă și perversă și acum admit deschis că n-am mai fost într-o relație fizică de mult timp. Ceea ce spulberă imaginea mea de fată rea. 

– Da, brandul e totul.  

– Da! Nu, de fapt, glumeam. Am relații sexuale mereu, cu oameni cât mai diverși, preferabil necunoscuți. Ha, ha, ha! Râd ca un extraterestru care abia a ajuns pe Pământ și care încearcă să nu se dea de gol că e de pe altă planetă și apoi schimb subiectul repede: 

– Apropo de autoginefilie, hai să vorbim un pic despre „bad takes” despre identități trans. 

Iar în partea a treia discutăm despre „bad takes” despre indivizi și identități trans, speranțe și vise pentru viitor.