Luni 03.06.2024 

Sunt internată în spital cu o zonă hipoecogenă neomogenă, imprecis delimită, la polul inferior al testiculului stâng. Am trimitere pentru suspiciune imagistică de tumoră testiculară, dar cu markeri tumorali negativi. Pe analizele mele, printre diagnostice, se află și „Trans-Sexualism”. 

Mă bag în vestiar să mă schimb în pijamalele de spital, dar separeul pare ocupat. Intră peste mine o infirmieră. Sunt cu spatele și o aud zicând: „domnișoară, intrați acolo, să vă schimbați liniștită”. Arată după o perdea. Mă conformez, mulțumindu-i. Auzindu-mi vocea de preot, își cere scuze. Îi spun că nu are de ce și poate să stea liniștită, zâmbind. 

Am ales pijamalele de acasă, să fie androgine. Am unghiile făcute. Mereu am unghiile făcute. Urc cu liftul la etaj. Sunt 4 paturi în salon. Îi salut pe cei doi bărbați care ocupă deja 2 paturi. Un al treilea pare și el ocupat. Cearșaful este încrețit, iar pe dulăpiorul de lângă sunt obiecte diverse. Patul liber din salon este într-un colț departe de celelalte. E OK, mă gândesc și încep să despachetez. Îmi scot prosopul, hârtia igienică, hanoracul și le pun într-un sertar. Mi-am adus cu mine două cărți, „Camera lui Giovanni” de James Baldwin, cadou de ziua mea de la un prieten și „Evolution’s Rainbow – Diversity, Gender and Sexuality in Nature and People” de Joan Roughgarden, cumpărată de mine pentru research pentru un viitor articol despre sexualitate și expresia genului la animale. Nu știu cât o să stau în spital, așa că am zis să am și ceva ficțiune și ceva non-ficțiune în funcție de ce am chef să citesc. 

În timp ce despachetez mă uit la brățara de pe mână. E un număr de înregistrare, data, 03.06.2024, data nașterii, deadname-ul din buletin, secția: urologie. Și sexul: Masculin. 

Intră și al 3-lea coleg de salon. Îl salut și mă salută. Toți trei au peste 60 de ani. Unul dintre ei este imobil și geme. Îmi pare rău pentru el. Mă urc în capul patului și încep să dau scroll printre știrile de pe Google feed. Hmmm… Lunin s-ar putea să plece de la Real. Uh, ce rochițe frumoase au pe StarShinerS! Mai sunt câteva rapoarte despre cum Mbappe a semnat cu Real, dar nu e nimic oficial, încă. Apare un anime Tomb Raider, pe Netflix. Cool. Poți oare să-i spui „anime”, dacă este creat de un studio din Texas? Ce se mai întâmplă cu animația Magic: The Gathering, care a fost anunțată acum mult timp? 

Las telefonul lângă mine și iau „Camera lui Giovanni” din stiva de două cărți pe care am făcut-o pe dulăpior. Încep să citesc, dar nu mă pot concentra. Pun cartea înapoi pe dulăpior. 

Iau telefonul din nou. Intru pe statisticile blog-ului. Doar 2 vizualizări azi. Intru și pe Steam. Nu sunt cine știe ce jocuri interesante la reducere. E bine, oricum am cheltuit prea mulți bani luna asta. Asta fac când sunt stresată, sau anxioasă. Cheltui bani. Verific să văd dacă a mai apreciat cineva review-urile mele. Surprinzător, sunt câteva like-uri în plus. Cool. 

Ațipesc. 

Mă trezesc când simt forfotă în cameră. Domnul doctor, pardon, domnul profesor este lângă patul meu, cu doi medici rezidenți în urmă. 

Zic „Bună ziua”, încercând să mă dezmeticesc, ridicându-mă în fund, la marginea patului. 

Tună: „Asta (orhiectomia) nu se face la cerere”. Nu înțeleg. „Tu ai markeri negativi.” 

Cred că se vede confuzie maximă pe fața mea. „Hai să te consult!” 

Până îmi găsesc papucii este deja afară, ieșit pe ușa salonului. Mă așteaptă unul dintre rezidenți să mă conducă până la cabinet. 

Celălalt rezident îmi pregătește masa de consultație și îmi spune să mă întind. Știu cum funcționează consultațiile urologice, deci îmi dau pantalonii și chiloții jos în vine și mă întind pe spate. 

Tună din nou: „De unde ai TU bani de operație de schimbare de sex?” 

Sunt dată pe spate, nu doar la propriu de data asta. Îmi trec prin minte 1000 de lucruri și nici unul. Cred că se vede confuzie maximă pe fața mea. Este prima oară când îl văd pe acest om. Nu apuc să răspund. „Ce lucrezi?” 

Încercând să mă recentrez îi răspund fără convingere în voce, „la un call center… sunt… sunt analistă calitate”. 

Între timp începuse consultația. Nici nu-mi dădusem seama. Mă simt mai goală decât m-am simțit vreodată în viață. Încerc să-i explic ce s-a văzut la ecografie și mai apoi la RMN. Poate înțelege că e ceva acolo, că nu vreau eu orhiectomie „la cerere”. Apasă cam tare pe chistul pe care-l am. Mă doare. Nu pot să opresc un „au” care-mi iese fără să vreau. 

Vreau să plâng. Ceva adânc în mine îmi spune să nu. Doar am fost învățată de mică să fiu bărbată. Domnul doctor, scuze, domn’ profesor a plecat. Sunt încă pe masă, cu pantalonii în vine. Mi-e rușine să mă uit la cei doi rezidenți care sunt încă în cameră cu mine. Spun doar „Pot să mă îmbrac acum?” Mi se răspunde că da. 

Nici nu știu cum m-am îmbrăcat. Sunt trimisă înapoi în salon. 

Vreau să plâng. Mă urc înapoi în pat și adorm în poziția fetusului. 

Trec câteva ore. Vine unul dintre rezidenți și facem împreună chestionarul de internare.  

Îmi dau seama că pusesem „Camera lui Giovanni” lângă „Evolution’s Rainbow”, care era acum vizibilă. Mă apucă spaima că o vede cineva și decide să mă abuzeze în vreun fel. Fără să gândesc mut „Camera…” deasupra, ca să nu se mai vadă coperta și titlul. 

După multe întrebări despre sănătate, la sfârșit îl întreb dacă asta înseamnă că se va face intervenția chirurgicală. Îmi spune că nu știe, domn’ profesor va lua decizia și că voi afla mâine. Măcar a fost destul de drăguț cât să-mi răspundă la întrebări. Să îmi ofere minimul necesar de respect ca ființă umană. 

Trece foarte greu ziua, deși dorm foarte mult. E singurul lucru pe care-l pot face. 

De ce n-ai avut prezență de spirit să-i răspunzi, Tina? De ce ești slabă, Tina? Cum îi permiți unui nimeni, scuze, domn’ profesor, să te trateze așa? De ce nu i-ai zis că nu-i treaba lui de unde ai bani? Sau că nu-i treaba lui dacă vrei tu, sau nu să faci SRS? Ești o momâie, Tina! O cârpă cu care se șterg alții pe picioare. Ar trebui să te sinucizi. 

Am măcar prezența de spirit să știu că am nevoie de ajutor în momentul ăsta. Iau repede telefonul și încep să scriu prietenilor că am fost tratată ca o ființă inferioară, un neom. Că nu am fost ascultată, că am fost categorizată direct ca un nimic datorită identității mele de gen. De un om pe care nu-l cunosc și care nu mă cunoaște. Că toată anamneza cretinului, scuze, domnului profesor a fost bazată pe de unde am EU, specific eu, bani de SRS. 

Primesc WOW-uri și mesaje de încurajare. Mă ajută. 

Tună afară. Se aude la scurt timp ploaia torențială. 

Marți 04.06.2024 

Am dormit toată noaptea și nu prea. Domnul imobilizat la pat a vomat de mai multe ori în timpul nopții. Mă trezesc la 5:30. Nu pot sta singură cu gândurile mele. Mă uit la videoclipuri random pe YouTube pe telefon. 

Se apropie ora 8. Se apropie momentul în care se face vizita mare. Mi se face inima mică în expectativă. Încrucișez mâinile și încerc să-mi alin anxietatea masându-mi umerii. 

Trece ora 8. Curând intră mulți medici în salon. Inclusiv domn’ profesor. Zice ceva scurt despre alți doi pacienți din salon. 

Se uită la mine și mă arată cu degetul. „La tine nu se face nimic. Iar despre „dorința” ta, se va face când vine timpul. Atunci. Pe loc.” Dă să plece. 

„Ok. Atunci, să înțeleg că azi mi se face externarea?” reușesc să spun înainte să fie ieșit pe ușă. „Da.” și ieșit a fost. 

Într-un fel sunt bucuroasă că mă duc acasă. Că scap de acolo. Că nimeni nu mă va mai brusca, că mă va săgeta cu preconcepții, că va refuza să mă asculte. 

Mă vizitează și urologa care mi-a făcut recomandarea și trimiterea de internare. Parcă își cere scuze că m-a făcut să trec prin experiența asta. Zâmbește. Eu încerc să-i zâmbesc înapoi, dar nu cred că-mi iese. 

Petrec restul timpului vorbind pe hol cu unul dintre colegii de cameră. E din Sălaj. Îmi povestește lucruri din tinerețea lui. Îmi face plăcere să-l ascult. 

Rezidentul care mi-a făcut chestionarul îmi scrie și concediul medical pentru astea două zile. 

Tot am o inflamație, o infecție la testiculul stâng. Și nu am alte indicații medicale. Bănuiesc că e mai important de unde am bani de operație de schimbare de sex, decât să se afle cauza, sau să se rezolve infecția. Operație de schimbare de sex pe care nici nu mi-o doresc. Sunt mulțumită, mândră chiar, de penisul meu feminin. Mă face mai … exotică.

11:45 

Sunt în fața spitalului. Cum e atât de devreme? Am impresia că a trecut mai bine de o eternitate de când m-am trezit azi. 

Vreau o cafea. Vreau o cafea atât de tare. Cât mai mare, cât mai fără lapte. 

Îmi dau seama că tocmai m-am ales cu o nouă traumă. 

Ședințele de terapie deveniseră cam repetitive. „Childhood trauma is so passé”, îmi spun. Era timpul pentru o traumă „proaspătă”. 

Sunt acasă. Vreau să plâng. 

Mă schimb într-o rochiță de casă. Observ niște zone mici pe picioare unde am păr. Unde crema depilatoare nu și-a făcut treaba până la capăt. Iau lama și le îndepărtez rapid. Fără cremă, fără spumă, fără apă. Oare le-a văzut? 

Și plâng. 

Mâine e o zi nouă și trebuie să o iau de la capăt. Hai, Tina, că poți! You are a Queen! Like a lion.