De ce nu l-am mai văzut pe tata de când i-am spus că sunt o femeie trans? Pentru că e trans-parent! Și pentru că mă urăște și m-a dezmoștenit.
Da, ok, funcționează mult mai bine în engleză. Toată lumea critică!
De când mă știu mi-a plăcut comedia. Am ascultat la casetofon Vacanța Mare, m-am uitat la Divertis și cu invenția internetului am downloadat de pe torrente cumpărat într-un mod absolut legal, special-uri de comedie: Pablo Francisco, Gabriel Iglesias, Zach Galifianakis, sau Stephen Lynch, printre alții. Eram pe Youtube când Teo, Vio și Costel au început noul val de comedianți „moderni” în România. Am fost la show-uri live.
Materialele făcute de Bo Burnham și Tim Minchin le-am văzut și revăzut până la refuz.
O bună perioadă de timp am fost o „puristă în comedie”. Adică credeam cu tărie că în comedie se pot face glume despre absolut orice, în orice mod, cât timp intenția din spatele umorului este să se râdă și nu vine dintr-un loc de ură, sau nu are intenția de a răni. Pe ideea de nimic nu e sacru, totul e permis.
Și încă sunt de părere că nimic nu este sacru, dar viziunea mea despre cine ar trebui să facă anumite glume este un pic mai nuanțată acum. Atenție, am zis cine ar trebui să facă anumite glume, nu cine poate face anumite glume. E o diferență aici. Oricine POATE face o glumă – nu este ilegal să glumești, orice ar zice Dave Chappelle, dar poate ar trebui să nu-și dorească să facă anumite glume, din motive pe care o să le discut mai jos.
În The Closer, apărut în 2021, Chappelle abordează subiecte legate de identitatea de gen și comunitatea trans. Mai exact, vorbește despre propria sa confuzie în ceea ce privește genul și face referire la diverse aspecte ale experienței trans. Mulți susținători ai drepturilor trans au considerat că glumele lui Chappelle sunt ofensatoare și contribuie la marginalizarea și discriminarea comunității trans.
În 2023, în The Dreamer, cumva predictibil, continuă același trend.
Ricky Gervais are și el glume legate de identitățile trans, în Humanity (2018), concluzionând că el se identifică ca și cimpanzeu (este cimpanzeu pre-operație) și de acum înainte trebuie să i ne adresăm cu numele de „Bobo”. De asemenea, într-un special mai vechi face o glumă foarte similară, în care zice că o să-și pună roți și se va identifica ca un cărucior. Ricky e probabil confuz, pentru că e încă în faza de explorare a propriei identități și asta e OK, nu ar trebui să râdem de el. Eu nu râd. Ca fată trans am trecut și eu prin momentele confuze de auto-cunoaștere.
Sincer, niciuna din glumele dintre aceste special-uri nu m-a ofensat, sau jignit. Dar nici nu mi s-au părut amuzante.
De exemplu, Chappelle are premise despre tăiat penisuri (care nu este originală, fiind o glumă facilă, făcută în nenumărate show-uri și de mulți Gigei, înainte), echivalând asta cu tranziția/operațiile de schimbare de sex. Ceea ce e amuzant doar dacă nu înțelegi ce presupune o operație de schimbare de sex. Poate Chappelle ar trebui să se uite la episodul Mr. Garrison’s Fancy New Vagina din popularul documentar, South Park, pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă într-o vaginoplastie.
Iar gluma lui Gervais cu „mă identific ca un cimpanzeu” este atââât de răsuflată, fiind doar o variațiune a „I sexually identify as an attack hellicopter”, care a circulat pe net din cel puțin 2014, în diferite forme (înlocuind elicopterul cu mașină de curse, meme, minion din LoL, pirat-fantomă, probabil orice combinație random la care te poți gândi, a fost deja făcută). Și știu că umorul este o chestie subiectivă, dar consider că din punct de vedere al imaginii umoristice, cel puțin, în premisa dată, „attack hellicopter” e mai amuzant ca „Bobo, cimpanzeul”.
Cum am zis, nu m-am simțit ofensată de niciuna dintre glume. Fiind un copil un pic mai ciudățel, timid, de genul ascuns după fusta mamei, literalmente, am folosit umorul ca să mă fac plăcută. Și asta a însemnat și să învăț să accept și să trec peste glume, sau remarci mai dificile. Deci am obrazul destul de gros când vine vorba de „umor”.
Sunt puține lucrurile care mă defazează, nu am multe fobii (tripofobia fiind una dintre puținele) – (Bravo, Tina, dă-le trollilor apă la moară!), dar pot înțelege de ce unii indivizi se simt atacați, sau jigniți de astfel de glume.
Problema mea legată de acest fel de comedie este cel mai bine explicată de alt comediant, James Acaster, și deși nu am o afinitate pentru stilul lui comedic, cred că gluma lui nimerește fix la țintă.
Referindu-se la un oarecare comediant britanic, zice: „Comediantul spune mereu [după ce primește backlash online pentru glume cu iz transfobic]: ‘Ghinion, asta e meseria mea, sunt un comedian de stand-up, sunt aici să provoc oamenii. Dacă nu-ți place să fii provocat, nu te uita la spectacolul meu. Ce se întâmplă, oameni buni, sunt prea provocator pentru voi?’”
Și apoi continuă: „Da, pentru că știi cine a fost mult timp lipsit de o provocare? Comunitatea trans. Au avut garda coborâtă prea mult timp, dacă mă întrebi pe mine. Toți își vor verifica privilegiul în drum spre casă, datorită ție, băiețel cis curajos.”
Și ca bonus, mai târziu adaugă: „Obișnuiam să numesc unul dintre comedianții despre care era gluma de mai devreme, dar întotdeauna atmosfera devenea ciudată în cameră, pentru că se pare că în 2019 majoritatea oamenilor încă sunt mai mult decât bucuroși să râdă de persoanele trans, dar nu se simt confortabil să râdă de Ricky Gervais. Acolo e limita.”
Ceea ce exemplifică perfect sentimentele mele legate de comedie în acest moment. Practic, să fii cu adevărat „provocator” înseamnă să faci mișto de cei care au putere. Când faci mișto de indivizi, comunități, grupuri sociale defavorizate, nu ești „provocator”, nu ești curajos, ești ca toți ceilalți. E ușor să râzi de ă-l mai mic.
Și asta se aplică nu doar la comunitatea trans, ci la orice grup defavorizat. Dacă nu faci parte din acel grup, nu ai trecut prin aceleași experiențe, nu înțelegi lucruri de bază din experiențele trăite de indivizii din acea comunitate, sau despre greutățile prin care trec, poate ar trebui să scrii glume despre oameni din aceeași categorie socială ca tine, sau mai sus ca tine. Asta înseamnă să provoci.
Poți face în continuare glumele pe care vrei să le faci, dacă tot vrei să rămâi în definiția ta (greșită) de a fi provocator, sau edgy, dar apoi, din punctul meu de vedere, n-ai voie să te dai rănit, sau victimă a backlash-ului comunității trans. Liberatea de exprimare nu înseamnă și libertate de consecințe.
Pentru că ești Dave Chappelle, și ai o valoare netă estimată la 70 de milioane de dolari, sau 160 de milioane în cazul lui Gervais, și nu înțelegi de ce făcând mișto de o comunitate a căror membrii, datorită presiunilor sociale, au o rată de suicid de 8 ori mai mare decât populația generală, sunt discriminați pe stradă, la locul de muncă și acasă și încă sunt victime ale violenței (hate crimes), este problematic.
Tyler, Skylar și Gigi te privesc pe Netflix și pentru că ești comediantul lor preferat, o să considere că dacă Dave, sau Ricky, pot face mișto de indivizi trans, pot și eu și poate o s-o fac de față cu ei. Și astfel se perpetuează stereotipurile toxice și stigmatizarea persoanelor transgen, despre care am vorbit și în articolul precedent.
Deși poți face ce glume vrei, poate ar trebui să te abții de la mișto-uri despre comunități care nu au acces la aceleași privilegii ca tine.
Și uite, consider foarte sincer, că experiența trans este una care poate fi o comoară de comedie. Mi se pare de o absurditate incredibilă toată existența mea. Și precum Sisif, ar trebui să râdem în fața adversității și a absurdului, dacă e să-i dăm crezare lui Camus. Între noi fie vorba, Camus este așa un Daddy! (Fată rea, Tina! Nu!)
Dar până ajungem să avem drepturi egale, acces la tratamente medicale necesare, să fim tratați ca membri normali ai societății, să nu mai fim omorâți datorită identităților noastre trans, ci să fim omorâți pentru jafuri, gelozie și răzbunare, ca oamenii „normali”, poate comedianții milionari, ar trebui să-și verifice privilegiile și să ne lase pe noi să facem glume „deocheate” despre noi. Sau să scrie glume respectuoase, neutre, sau pozitive despre noi. Mai bine zis, glume trans-adiacente care nu fac din persoanele trans ținta glumei, sau persoana ridiculizată. De exemplu:
„Știi de unde știu că femeile trans sunt femei? Pentru că atunci când fac sex cu ele, nici ele nu termină.” – glumă trans-adiacentă, în care obiectul glumei este propria persoană, nu persoana trans.
„De câți oameni trans e nevoie să schimbe un bec? Doar unul, dar ai nevoie de trei experți LGBTQ+-friendly să ateste că este cu adevărat întuneric în cameră, înainte să li se permită să o facă.” – obiectul glumei este absurditatea procesului de tranziție legal și medical.
„De câte femei trans e nevoie să schimbe un bec? Doar una, și nici măcar nu ai nevoie de un bec. Doar spune-i că este o femeie frumoasă și va lumina camera.” – asta e doar foarte drăguță și îmi umple sufletul de bucurie. Spune-mi că sunt frumoasă!
„Prietena mea trans și-a făcut orhiectomie. I-am spus că asta necesită coaie!”
Sper că am demonstrat că se pot face glume bune, chiar dacă le-am găsit pe Reddit, trans-adiacente, fără a ne compara cu cimpanzei, sau a spune că e ceva în neregulă cu noi.
Iar, dacă salivezi după glume „provocatoare” pot să recomand următorii comedianți trans:
În concluzie, abia aștept să se poată face mișto de noi, pentru că asta înseamnă că am ajuns la egalitate. Iar experiența trans este un izvor nesecat de umor, în sine.
Și, din nou, simt nevoia să adaug, ca și în articolul precedent, că poți fi fan Gervais, sau Chappelle, asta nu te face automat un om rău. Deși n-am fost niciodată mare fană a lui Chappelle, în mare urmărind doar clipuri din Chappelle’s Show pe Youtube, cu munca lui Gervais am o oarecare afinitate: Extras mi-a plăcut mult, am văzut The Invention of Lying, de câteva ori și deși nu mi-l amintesc deloc, cred că am râs și la Ghost Town. Plus, în cele 5 dăți în care Ricky a prezentat Golden Globes a avut glume pe care le-am tot revăzut pe Youtube, pentru că sunt într-adevăr amuzante. Glume în care face mișto de colegii lui de breaslă și de companiile care îi plătesc și lui salariul (sau ar putea să-l plătească în viitor). Asta este „edgy”. Asta înseamnă să îți asumi riscuri în comedie.
Mă scuzi acum, mă grăbesc un pic, pentru că astăzi nu mi-am făcut norma de copii tranziționați și nu-i place lui Baphi când rămân în urmă. Nu vreau să-mi dezumfle iar țâțele. Cius!
Data viitoare despre feminism.
Tina Trans-lucidă 
Lasă un comentariu